Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR.4870,-
DECIZIA NR. 406
Ședința publică din 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța
- C
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii și, ambii domiciliați în B,-, jud. B în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, județul B, privind decizia civilă nr. 45 pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii reprezentată și asistat de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 25 din 21 februarie 2008, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune chitanța nr.- din 8 aprilie 2008 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, arată că timbrul judiciar de 0,30 lei a fost aplicat pe contestație, declară că alte cereri de mai are de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral contestația în anulare depusă în scris la dosar, arătând în esență că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă, soluția dată recursului fiind rezultatul unei erori materiale. Astfel, instanța de recurs nu a observat că recursul nu era legal timbrat, față de împrejurarea că se depusese la dosar o chitanță de plata a taxei de timbru în contul Trezoreriei B, în loc de P, astfel cum stabilesc Normele Metodologice de aplicare a Legii 147/1996 a taxei de timbru, eroare materială prevăzută de art. 318 Cod pr.civilă.
Un alt motiv al contestației privește eroarea materială strecurată prin omologarea variantei de lotizare și reținerea că terenul din lotul contestatorului are o deschidere de 7,40. pe când terenul din lotul intimatului doar 1,60. deși respectiva deschidere reprezenta ieșirea la calea publică într-o parcare.
Susține și motivul invocat cu privire la faptul că în decizia contestată în considerente se face vorbire de respingerea recursului, ca ulterior motivarea și dispozitivul să se refere la admiterea acestuia.
În consecință solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei și fixarea unui termen de judecată pentru soluționarea recursului.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.02.2008 sub nr. 4870,- contestatorii și au formulat în contradictoriu cu intimatul contestație în anulare a Deciziei civile nr. 45/18.01.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea acesteia și rejudecarea recursului în sensul respingerii sale și menținerii hotărârilor anterioare.
În motivarea contestației contestatorii au arătat că soluția adoptată prin respectiva decizie este în mod evident rezultatul unor erori materiale în sensul reglementat de art. 318 Cod pr. civ.
Astfel, instanța de recurs a soluționat recursul pârâtului apreciind că cererea sa era legal timbrată.
Ori, taxa de timbru existentă la dosar nu a fost achitată în conformitate cu prevederile art. 38 și 41 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, fiind depusă la o trezorerie din Municipiul B, iar nu din Municipiul P, localitatea în care își are sediul instanța de recurs.
Au mai precizat contestatorii că o altă împrejurare ce poate fi asimilată erorii materiale reglementată de art. 318 Cod pr. civ. o reprezintă neconcordanțele între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia.
Astfel, în considerente se reține că recursul este nefondat și va fi respins în baza art. 312 al. 1 pr. civ. iar dispozitivul aceleiași decizii indică admiterea recursului, modificarea decizie tribunalului și schimbarea în parte a sentinței instanței de fond.
Și observația instanței de recurs potrivit căreia hotărârile anterioare îl prejudiciază în mod evident pe pârât deoarece prin varianta omologată la fond și în apel i se atribuie un lot cu o deschidere la stradă de doar 1,60, în timp ce accesul contestatorilor se face pe o deschidere de 7,49 este tot rezultatul unei erori materiale prin omisiune, nefiind sesizat faptul că pe latura opusă străzii - proprietatea lui se învecinează cu domeniul public al Municipiului B, în speță o largă parcare de blocuri.
Contestatorii au depus la dosar copie de pe decizia contestată.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului nr-.
După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, apărătorul intimatului a depus prin intermediul Serviciului Registratură întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 45/18.01.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă a fost admis recursul formulat de pârâtul, modificată în tot decizia în sensul admiterii apelului, schimbată în parte sentința și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
Împotriva acestei decizii contestatorii din litigiul de față au exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare invocând dispozițiile art. 318 Cod pr. civ. și anume eroarea materială.
Potrivit dispozițiilor legale invocate drept temei juridic al cererii și care constituie sediul materiei pentru contestația în anulare specială, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unor erori materiale.
Așa cum s-a arătat în mod constant în doctrină și s-a decis în jurisprudență, pentru a fi admisibilă o astfel de contestație trebuie ca eroarea materială gravă invocată de parte să privească o problemă de procedura.
Pe de altă parte, o atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului, sau o reapreciere a fondului.
Acesta întrucât prin intermediul căii extraordinare de atac se tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu este bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Ori, nici unul din cele trei motive invocate de contestatori drept erori materiale și care ar fundamenta soluția de admitere a contestație în anulare specială nu se încadrează în ipoteza legii.
Astfel, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, din actele dosarului rezultă, că adevăr acesta nu a fost achitată în contul Administrației Publice P, localitate în care își are sediul instanța de recurs, ci în contul Administrație Publice
Numai că față de dispozițiile art. 20 al. 5 din Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 37 al. 1 din Normele Metodologice de punere în aplicare a acestuia act normativ în situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente.
Așadar, sancțiunea care intervenine în cazul neachitării taxei de timbru într-o cale anterioară este darea în debit, iar în nici un caz retractarea hotărârii prin intermediul contestație în anulare specială.
A fortiori,achitarea taxei de timbru în cuantum legal, dar în contul instituției financiare din altă localitate nu poate fi constitui motiv pentru exercitarea căii extraordinare de atac întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I Cod pr. civ.
Nici susținerile contestatorilor în sensul că în considerente se reține că recursul este nefondat și va fi respins în baza art. 312 al. 1 pr. civ. iar dispozitivul aceleiași decizii indică admiterea recursului, modificarea decizie tribunalului și schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, ceea ce constituie tot o eroare materială nu pot fi avute în vedere de
Astfel, în sistemul actual al reglementării procesual civile a căilor de atac legiuitorul a statuat că eventualele contradicții între considerente sau între considerente și dispozitiv constituie motiv de nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. și care poate fi invocat pe calea recursului.
Așadar, cuprinderea în hotărâre a unor motive contradictorii nu poate fi asimilată unei erori materiale care să constituie motiv de contestație în anulare specială.
În ceea ce privește cel de al treilea motiv de contestație în anulare și anume că și observația instanței de recurs potrivit căreia hotărârile anterioare îl prejudiciază în mod evident pe pârât deoarece prin varianta omologată la fond și în apel i se atribuie un lot cu o deschidere la stradă de doar 1,60, în timp ce accesul contestatorilor se face pe o deschidere de 7,49 este tot rezultatul unei erori materiale prin omisiune, nefiind sesizat faptul că pe latura opusă străzii - proprietatea lui se învecinează cu domeniul public al Municipiului B, în speță o largă parcare de blocuri, Curtea reține că prin acesta se critică chiar modul de soluționare a cauzei.
Ori, așa cum s-a arătat mai sus pe calea extraordinară de atac promovată de contestatori nu se poate invoca eventuale greșeli de judecată.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere textul de lege menționat Curtea urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și, ambii domiciliați în B,-, jud.B în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, județul B, privind decizia civilă nr. 45 pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța
- - - - - C
Grefier,
red.
2ex./10.04.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea Constanța