Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 450/2009

Ședința publică de la 06 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatoarea Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 671/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat cu împuternicire avocațială pentru intimata, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de la plata taxei judiciare și nu s-a depus întâmpinare.

Instanța din oficiu, invocă excepția nulității hotărârii, motiv de nulitate prev. de art. 304 pct. 1 Cod pr. civ. și care vizează greșita compunere a instanței de fond, raportat la art. 155 lit. h din Legea 19/2000 potrivit căruia contestațiile la executare se judecă de tribunal în complet specializat de asigurări sociale. Acordă cuvântul părții pe această excepție.

Mandatarul intimatei solicită admiterea excepției, fiind întemeiată.

Față de actele dosarului și cele invocate instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin contestația la executare înregistrată la 20.03.2009 pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, debitoarea Casa Județeană de Pensii Aas olicitat în contradictoriu cu intimata, anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 56/EX/2009 al BEJ, susținând în esență, că nu s-a făcut dovada refuzului de executare de bună-voie și s-au încălcat dispozițiile OG 22/2002.

La 08.04.2009, contestatoarea a solicitat transpunerea cauzei la Secția de asigurări sociale, susținând că sentința a cărei executare se cere, a fost pronunțată de completul de asigurări sociale.

-//-

La termenul din 08.04.2009, instanța de judecată a apreciat că litigiul este de drept comun, nefiind contestat titlul executoriu, ci actele de executare silită și a dispus judecarea pricinii pe dreptul comun (fl. 22 dos. fond).

Prin sentința civilă nr. 671/2009, Tribunalul Albaa soluționat contestația în complet de un judecător și a dispus respingerea acțiunii, reținând, în esență că actele de executare atacate au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor art. 2 din OG 22/2002 și art. 3712alin 3. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, solicitând casarea hotărârii și admiterea contestației, întrucât sentința atacată este criticabilă în ce privește încălcarea prevederilor OG 22/2002.

În drept se invocă art. 304 Cod pr. civ.

La termenul din 06.11.2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților motivul de recurs de ordine publică prev. de art. 304 pct. 1. proc. civ. raportat la greșita compunere a instanței, față de prevederile art. 155 lit. h din Legea 19/2000.

Verificând prealabil aceste motiv de nulitate a hotărârii atacate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 155 lit. h din Legea 1/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestei legi.

Conform art. 55 alin 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de asigurări sociale se constituie din doi judecători și doi asistenți judiciari.

În speță, titlul ce se execută este sentința civilă nr. 586/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în complet specializat pe conflicte de asigurări sociale.

Ca urmare, contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, sunt de competența Tribunalului Alba, tot într-un asemenea complet specializat, astfel cum rezultă din disp. art. 155 lit. h din Legea 19/2000 coroborat cu art. 55 alin 1 din Legea 304/2004.

Curtea constată că prima instanță care a pronunțat sentința atacată a fost alcătuită dintr-un singur judecător, astfel că această hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor menționate mai sus, fiind incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1. proc. civ.

Reținând că instanța care a soluționat pe fond pricina, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, apare ca inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de contestatoare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin 2 alin 3 teza a doua proc. civ. Curtea va admite recursul de față, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, care urmează să o soluționeze în complet specializat pentru cauze de asigurări sociale.

-//-

(continuarea deciziei civile 450/2009 dată în dosar nr-)

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de către contestatoarea Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 671/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă în dosar civil nr- pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Alba - secția civilă - complet specializat asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6.11.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. 5 ex/25.11.2009

-

Președinte:Mihaela Florentina Cojan
Judecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Alba Iulia