Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 726/
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de contestatoarea SC MUNTENIA SA, împotriva deciziei civile nr.228 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,3 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 97,00 lei.
Dezbaterile asupra recursului civil de față au avut loc în ședința publică din 02 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, la data de 13.04.2006, a fost depusă de către contestatoarea, contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. 1481/27.02.2003, solicitându-se suspendarea executării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că la data de 09.02.2006 la sediul contestatoarei s-a prezentat executorul judecătoresc, prezentând încheierea din data de 23.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 13490/2005 al Judecătoriei Pitești.
A fost prezentat contractul de leasing financiar precizat mai sus care fusese învestit cu formulă executorie. Instanța a încuviințat executarea prin restituirea bunurilor mobile care se aflau în posesia contestatoarei, aceasta nefiind parte în contractul de leasing.
Contestatoarea a încheiat cu Air un contract de leasing cu nr. 118/27.02.2003, însă acesta a fost achitat integral iar în prezent contestatoarea este proprietara acestor echipamente. Între contestatoare și intimata Leasing, cu sediul în B,-, -,. 3,. 4, sector 4, nu au existat raporturi contractuale.
S-a solicitat anularea tuturor actelor de executare.
La termenul de judecată din data de 10.05.2006 intimata Leasing, a depus prin reprezentant întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea întâmpinării s-a invocat excepția tardivității precizându-se că nu a fost formulată contestația în termenul de 15 zile prevăzut de lege și care curgea de la cunoștința actului de executare, respectiv, procesul-verbal de sechestru.
S-a arătat și că în urma încheierii contractului de leasing nu s-a transmis utilizatorului dreptul de proprietate. Astfel, acesta nu putea transmite către contestatoare proprietatea bunurilor. De asemenea, aceasta din urmă nu a depus minime diligențe în vederea identificării adevăratului proprietar, iar actul adițional încheiat de contestatoare cu Air este ulterior sechestrării bunurilor.
La termenul de judecată din 10.10.2007, contestatoarea a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat admiterea contestației, întrucât între contestatoare și intimată nu au existat niciodată relații contractuale neavând calitatea de debitor față de această societate.
Intimata a formulat întâmpinare la cererea precizatoare prin care a invocat excepția tardivității contestației și a arătat că îndeplinește condițiile pentru a începe executarea silită asupra contestatoarei.
În urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.3936/27.09.2006 a admis excepția tardivității și a respins contestația la executare.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel contestatoarea SC SA, iar prin decizia civilă nr.33/08.02.2007 Tribunalul Argeșa admis apelul, a desființat sentința si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând în esență că, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 401 alin.1 Cod procedură civilă și nu a cercetat fondul cauzei.
În rejudecare, prima instanță prin sentința civilă nr. 6507/21.11.2007 a respins excepția tardivității contestației și a respins contestația la executare reținând în ceea ce privește excepția, în raport de art.137 Cod procedură civilă, că potrivit prevederilor art. 401 alin.2 Cod procedură civilă, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Întrucât contestatoarea SC SA nu a avut calitatea de parte în contractul de leasing financiar nr.1481 din 27.02.2003 încheiat între SC Leasing - SA în calitate de finanțator și SC Air SRL în calitate de utilizator, instanța a apreciat că are calitate de terț care invocă un drept propriu în baza contractului de leasing nr.121/27.02.2003 încheiat cu debitoarea SC Air SRL, termenul pentru introducerea contestației urmând să curgă de la data predării silite a bunului, așa încât excepția de tardivitate invocată s-a apreciat ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Prin contractul de leasing financiar nr.1481/27.02.2003 încheiat între SC Leasing SA în calitate de finanțator și SC Air SRL în calitate de utilizator s-a predat utilizatorului dreptul de folosință și posesie asupra a opt sisteme de aer condiționat.
Prin contractul de leasing nr.118/27.02.2003 ( fost 121) SC Air SRL în calitate de finanțator a închiriat utilizatorului SC SA echipamente de aer condiționat furnizate de SC Air și finanțate de Leasing SA.
La data de 28.02.2006 s-a încheiat un act adițional la respectivul contract de leasing între aceleași părți prin care s-a convenit modificarea contractului de leasing prin micșorarea obiectului contractului la numărul echipamentelor deja livrate ( 36 unități) și diminuarea în consecință a valorii facturii.
Tot la aceeași dată s-a încheiat un acord prin care SC SRL, SC Air SRL și SC SA au decis să renunțe la judecarea acțiunilor pe care le inițiaseră unele împotriva celorlalte.
Instanța a apreciat că prin încheierea contractului de leasing nr.121/27.02.2003 între contestatoare și SC Air SRL în care se arată la art.1, pct.2, că finanțatorul este SC Leasing SA, contestatoarea cunoștea că proprietarul bunurilor este intimata și nu SC Air SRL.
De asemenea din cuprinsul contestației rezultă faptul că societatea contestatoare cunoștea la data de 09.02.2006 contractul de leasing financiar nr.1481/27.02.2003 încheiat între SC Leasing SA și SC Air SRL a fost investit cu formulă executorie și încuviințat a fi pus în executare prin încheierea din 23.12.2005, pronunțată în dosarul nr.13.490/2005 al Judecătoriei Pitești și cu toate acestea a încheiat actul adițional din 28.02.2006 la contractul de leasing nr.118/27.02.2003 (fost 121), prin care a devenit proprietara celor 36 de aparate de aer condiționat prin achitarea ratelor către SC Air SRL.
Prin contractul nr.1481/27.02.2003 încheiat între Leasing SA în calitate de finanțator și SC Air SRL în calitate de utilizator s-a prevăzut că finanțatorul procură și transmite către utilizator dreptul de folosință și posesie a respectivelor sisteme de aer condiționat pe o perioadă stabilită, în schimbul plății unei rate de leasing denumită redevență, cu posibilitatea de cumpărare de către utilizator a bunului, la expirarea duratei contractului de leasing.
De asemenea la art.3 din contract se prevede că finanțatorul are drept exclusiv de proprietate asupra bunului, conferind utilizatorului dreptul de folosință și posesie pe perioada leasingului, iar în cazul în care utilizatorul încalcă dispozițiile exprese ale contractului, finanțatorul este îndreptățit a cere rezilierea acestuia și predarea imediată a bunului, ca fiind deținut fără titlu, iar la art.26 din contract se prevede că utilizatorul este obligat să respecte dreptul de proprietate al finanțatorului asupra bunului, fiindu-i interzis să efectueze acte de dispoziție asupra acestuia, având posibilitatea să cedeze dreptul de folosință sau exploatare a bunului, numai cu autorizarea prealabilă și scrisă a finanțatorului, pentru ca în art.47 să se prevadă expres interdicția prealabilă a utilizatorului, să cesioneze către terți orice drepturi.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a apreciat că societatea contestatoare a acționat cu rea - credință la încheierea contractului de leasing nr.121/27.02.2003 și a actului adițional la acesta din 28.02.2006, cunoscând faptul că cocontractantul său, SC Air SRL nu este proprietarul bunurilor ce i-au fost date în posesie și folosință și faptul că acestea aparțin finanțatorului SC Leasing SA.
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă, împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Având în vedere faptul că societatea contestatoare a devenit proprietară asupra aparatelor de aer condiționat prin încheierea contractului de leasing cu SC Air SRL și achitarea ratelor către acesta, deși cunoștea calitatea de utilizator a lui SC Air SRL și de finanțator a intimatei, instanța a apreciat că formele de executare realizate împotriva contestatoarei sunt legale și temeinice, contestatoarea asumându-și riscul de a fi executată silit, prin cumpărarea aparatelor de aer condiționat de la un neproprietar, cunoscând viciile titlului acestuia.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs SC SA, fiind calificată apel calea de atac.
A arătat apelanta că, prin decizia civilă nr. 33/08.02.2007 a Tribunalului Argeșa fost desființată sentința civilă nr. 3936/27.09.2006 a Judecătoriei Pitești și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.Asupra acestei cauze apelanta a depus contestația la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. 1481/27.02.2003 solicitând suspendarea executării cu cheltuieli de judecată. La data de 09.02.2006 la sediul societății apelante s-a prezentat executorul judecătoresc cu încheierea din 23.12.2005 a Judecătoriei Pitești și totodată s-a prezentat si contractul de leasing financiar dintre SC Leasing SA în calitate de finanțator și SC Air SRL în calitate de utilizator ce fusese investit cu formulă executorie si încuviințat a fi pus în executare, fără ca SC SA să fie parte în contractul de leasing. A mai arătat apelanta că echipamentele ce au fost solicitate spre restituire se află în posesia sa, însă a încheiat un contract de leasing cu SC Air SRL cu nr. 121/27.02.2003 contract ce a fost achitat integral, astfel că este proprietarul echipamentelor dobândite, iar sentința civilă apelată este netemeinică si nelegală, întrucât reține o situație contrară actelor aflate la dosar. La încheierea contractului, buna credință a existat, iar unicul finanțator în contractul cu apelanta era SC Air SRL.
Prin Acordul încheiat la 20.02.2006, s-a urmărit stingerea unui litigiu având ca obiect pretențiile cedentei SC SRL, rezultate din contractul de leasing. Prin urmare, la data respectivă, cedenta creditoare si-a satisfăcut în totalitate creanța, pentru care o chemase în judecată pe apelantă, renunțând la o eventuală întindere a acesteia. Este evident, așadar, că la momentul februarie 2006 SC Air SRL cunoștea întinderea si executarea creanței aferente contractului de leasing nr. 118/27.02.2003, recunoașterile acesteia fiindu-i opozabile și lui Leasing SA.
A mai arătat apelanta că la încheierea contractului cu SC Air SRL nu avea cum să știe că proprietarul bunurilor este Leasing SA, întrucât în contract nu a fost precizat acest lucru.
S-a mai arătat că, în cauză se pune în discuție buna sau reaua credință a celor două societăți în aop ăgubi pe apelantă prin obținerea de două ori a prețului echipamentelor, dat fiind faptul că ambele contracte de leasing nr. 1481 si 121 au fost încheiate la aceeași dată respectiv 27.02.2003.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Prin decizia nr. 228 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondat, apelul declarat de SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin contractul nr.1481/27.02.2003, încheiat între Leasing SA în calitate de finanțator și SC Air SRL în calitate de utilizator, act aflat la fila 23 dosarului de fond, s-a prevăzut că finanțatorul procură și transmite către utilizator dreptul de folosință și posesie a respectivelor sisteme de aer condiționat pe o perioadă stabilită, în schimbul plății unei rate de leasing, denumită redevență, cu posibilitatea de cumpărare de către utilizator a bunului, la expirarea duratei contractului de leasing.
La art.3 din contractul amintit se menționează cu claritate că, finanțatorul are drept exclusiv de proprietate asupra bunului, conferind utilizatorului dreptul de folosință și posesie pe perioada leasingului, iar în cazul în care utilizatorul încalcă dispozițiile exprese ale contractului, finanțatorul este îndreptățit a cere rezilierea acestuia și predarea imediată a bunului, ca fiind deținut fără titlu.
Tot astfel, potrivit art.26 din contract, utilizatorul este obligat să respecte dreptul de proprietate al finanțatorului asupra bunului, fiindu-i interzis să efectueze acte de dispoziție asupra acestuia, având posibilitatea să cedeze dreptul de folosință sau exploatare a bunului, numai cu autorizarea prealabilă scrisă a finanțatorului, iar în art.47 s-a stipulat expres interdicția prealabilă a utilizatorului, să cesioneze către terți a oricăror drepturi prevăzute în contract fără acordul scris al finanțatorului.
Cu toate acestea însă, prin contractul de leasing nr.118/27.02.2003 (fost 121) SC Air SRL în calitate de finanțator a închiriat utilizatorului SC SA, echipamente de aer condiționat furnizate de SC Air și finanțate de Leasing SA. Ulterior, respectiv la data de 28.02.2006 s-a încheiat un act adițional la respectivul contract de leasing între aceleași părți prin care s-a convenit modificarea contractului de leasing prin micșorarea obiectului contractului la numărul echipamentelor deja livrate ( 36 unități) și diminuarea în consecință a valorii facturii.
În cuprinsul contractului de leasing nr.121/27.02.2003 încheiat de contestatoare și SC Air SRL se constată că la art.1, pct.2, s-a menționat că finanțatorul este SC Leasing SA (fila 31 dosar fond).
Prin urmare, contrar susținerilor apelantei, se constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că contestatoarea cunoștea că proprietarul bunurilor este intimata, ci nu SC Air SRL și tot astfel, corect a reținut că societatea contestatoare a dobândit aparatele de aer condiționat prin încheierea contractului de leasing cu SC Air SRL și a achitat ratele către acesta, deși cunoștea calitatea de utilizator a lui SC Air SRL și de finanțator a intimatei, așa încât formele de executare realizate împotriva contestatoarei sunt legale și temeinice, contestatoarea asumându-și riscul de a fi executată silit, prin cumpărarea aparatelor de aer condiționat de la un neproprietar, viciile titlului acestuia fiind cunoscute.
De aceea, tribunalul a reținut că, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 399 Cod procedură civilă, potrivit cărora împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, respingând contestația la executare și apreciind totodată că, față de buna credință invocată de contestatoarea apelantă, societatea contestatoare a acționat cu rea-credință la încheierea contractului de leasing nr.121/27.02.2003 și a actului adițional la acesta din 28.02.2006, cunoscând faptul că, SC Air SRL (cocontractantul) nu este proprietarul bunurilor care i-au fost date în posesie și folosință, precum și faptul că acestea aparțin finanțatorului SC Leasing SA.
Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea SC SA Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea recursului de față.
Cererea de suspendare a executării silite a primit termen la data de 19.02.2009, termen la care s-a luat act, potrivit cererii de la fila 146 dosar, că se renunță la judecata acesteia.
În primul motiv de recurs se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre, prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
În prima critică circumscrisă primului motiv de recurs, se menționează că dispozițiile art.973 Cod civil, instituie principiul conform căruia " convențiile nu au efect decât între părțile contractante", încât nimeni nu poate fi obligat prin voința altei persoane, neexistând nici o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
Drept urmare, motivarea instanței de apel, potrivit căreia, contractul de finanțare încheiat între SC Air SRL și SC Leasing SA creează obligații în sarcina recurentei este vădit nelegală, deoarece recurenta nu poate fi obligată în niciun fel, nefiind parte în acest contract și neasumându-și drepturi și obligații.
Recurenta a încheiat un contract cu SC Air SRL, prin care a devenit proprietara aparatelor de aer condiționat, în urma achitării prețului acestora, în totalitate. În acest mod, recurenta este terț față de contractul încheiat între SC Air SRL și SC Leasing SA, iar obligațiile asumate de către SC Air SRL nu se transmit către recurentă.
În cea de-a doua critică circumscrisă primului motiv de recurs, se arată că, în mod nelegal, instanța de apel a considerat că noțiunea de finanțator este sinonimă cu cea de proprietar, în condițiile în care acestea sunt două noțiuni juridice total distincte.
Se precizează că prin noțiunea de finanțator se înțelege persoana care are un drept de creanță asupra altei persoane, respectiv acel drept subiectiv patrimonial, în virtutea căruia, creditorul poate pretinde debitorului: să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Prin noțiunea de proprietar se înțelege persoana care are un drept real, respectiv un drept subiectiv patrimonial, în virtutea căruia, titularul poate să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, potrivit art.480 Cod civil.
Drept urmare, menționarea în contract a SC Leasing SA, în calitate de finanțator, nu înseamnă că aceasta are un drept de proprietate asupra bunurilor, ci doar că a împrumutat pe SC Air SRL cu o sumă de bani, pentru a cumpăra aparatele de aer condiționat, fără ca SC Leasing SA să aibă și un drept de proprietate asupra aparatelor.
Drept urmare, recurenta este cumpărătoare de bună credință, prezumție legală instituită de art.1899, alin.2 Cod civil, coroborat cu art.486 Cod civil, prezumție care nu a fost răsturnată prin probatoriu administrat de intimată.
În cea de-a treia critică se susține că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.1909 Cod civil, care-l protejează pe terțul dobânditor de bună credință, cu titlu oneros, al bunului mobil corporal, în sensul că se creează în favoarea posesorului bunului mobil o prezumție absolută "juris de jure" de proprietate, având în vedere că aparatele de aer condiționat sunt bunuri mobile corporale.
Se susține că recurenta este un terț dobânditor de bună-credință, care a crezut că tratează cu adevăratul proprietar al bunurilor mobile, având în vedere că SC Air SRL avea posesia aparatelor de aer condiționat, în speță fiind aplicabil principiul "error communis facit ius", în sensul că recurenta a fost înșelată cu privire la calitatea vânzătorului, vânzarea fiind făcută de un proprietar aparent.
În cea de-a patra critică se susține că recurenta nu a avut posibilitatea să cunoască faptul că SC Leasing SA este adevăratul proprietar al aparatelor de aer condiționat sau că acesta are o garanție reală asupra bunurilor, deoarece nu au fost îndeplinite formalitățile legale de publicitate.
Potrivit Legii nr.99/1999, contractul de garanție mobiliară este opozabil "erga omnes" de la momentul înscrierii în Arhiva Electronică a garanțiilor reale mobiliare.
Se susține că recurenta nu a avut cunoștință de contractul de leasing și nici de constituire unor garanții asupra bunurilor, nefiind îndeplinite formele legale de publicitate.
În cea de-a cincea critică se susține faptul că executarea silită, în virtutea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr.1481/2003 putea fi efectuată doar împotriva debitorului SC Air SRL, ci nu împotriva recurentei, față de care nu există un titlu executoriu valabil, deoarece, în contractul de leasing amintit, încheiat între SC Leasing SA și SC Air SRL, nu este menționată și recurenta, încât titlul executoriu nu îi poate fi opus acesteia, iar cererea de executare silită împotriva recurentei este inadmisibilă, SC Leasing SA, având la dispoziție o acțiune în revendicare mobiliară, în situația recuperării bunurilor proprietatea recurentei sau o acțiune revocatorie.
În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se invocă nelegalitatea hotărârii pronunțate, constând în greșita interpretare a dispozițiilor art.399 Cod procedură civilă și art.973 Cod civil.
Se menționează faptul că recurenta a depus contestația la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr.1481/27.02.2003, solicitând suspendarea executării, act prezentat de către executorul judecătoresc în data de 9.02.2006, când s-a prezentat la sediul recurentei, însă contractul amintit nu este opozabil acesteia.
Recurenta precizează că echipamentele solicitate spre restituire, respectiv 8 sisteme de aer condiționat, se află în posesia acesteia, însă ea a încheiat un contract de leasing cu SC Air SRL, respectiv contractul nr.121/27.02.2003, modificat prin actul adițional nr.118, contract achitat integral, încât echipamentele sunt proprietatea acesteia.
Drept urmare, executarea s-a îndreptat împotriva altor persoane decât cele prevăzute în titlul executoriu, motiv pentru care recurenta a formulat prezenta contestație la executare.
În al treilea motiv de recurs se susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii, străine de natura pricinii, critică prevăzută de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Se susține astfel că decizia recurată nu este motivată în fapt și în drept, în sensul că nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat mijloacele recurentei de apărare și nici temeiurile de drept avute în vedere la pronunțarea hotărârii, situație care echivalează cu o nemotivare.
La data de 25.02.2009 s-a depus întâmpinarea formulată de SC Europe Leasing SA B, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat (filele 144-149 dosar), iar la data de 02.04.2009, recurenta a depus note de ședință.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs este nefondată, urmând aor espinge ca atare.
Este adevărat că, potrivit art.973 Cod civil, "Convențiile nu au efect decât între părțile contractante", însă acest principiu nu este aplicabil în speța de față, deoarece, contractul de leasing, în baza căruia recurenta deține aparatele de aer condiționat a fost încheiat în baza contractului de leasing financiar în 1481/27.02.2003, încheiat de către Europe Leasing cu Air SRL, de acest din urmă contract, depinzând și primul contract, prețul de achiziție al bunurilor mobile fiind achitat de către SC Leasing SA în prezent Europe Leasing
În plus, dispozițiile art.576 Cod procedură civilă, prevăd că executorul judecătoresc va ridica bunul mobil urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu executoriu. Deci, aparatele de aer condiționat pot fi urmărite în posesia oricui s-ar afla.
Cea de-a doua critică, circumscrisă primului motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare.
Recurenta nu a dovedit că este cumpărătoare de bună credință, ci, în mod legal, ambele instanțe au reținut reaua-credință a acesteia, în încheierea contractului de leasing cu Air SRL.
Astfel, din contractul de leasing financiar nr.1481/27.02.2003, încheiat între Leasing cu Air SRL, se prevede calitatea primei societăți de finanțator al bunurilor mobile, constând în 8 sisteme de aer condiționat și calitatea de utilizator al celei de-a doua societăți contractante, contract prin care finanțatorul procură și transmite către utilizator dreptul de folosință și posesie asupra bunurilor mobile amintite, pe o anumită perioadă, în schimbul plății unei rate de leasing, denumită redevență, cu posibilitatea de cumpărare de către utilizator a bunurilor, la expirarea duratei contractului.
În art.3 din contract se prevede că finanțatorul are drept exclusiv de proprietate asupra bunului fiind în drept să ceară rezilierea acestui contract și predarea imediată a bunului, dacă se încalcă dispozițiile exprese ale contractului.
Drept urmare, recurenta, la data încheierii contractului de leasing cu Air SRL știa că aceasta nu este proprietarul bunurilor mobile ci numai utilizator.
De precizat faptul că Air SRL nu a dobândit niciodată calitatea de proprietar al bunurilor mobile care fac obiectul contractului, deoarece acesta avea dreptul de opțiune pentru a cumpăra aparatele de aer condiționat, numai după achitarea integrală a ratelor de leasing, inclusiv valoarea reziduală, potrivit art.1, alin.1 din nr.OG51/1997, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, cu modificările și completările ulterioare, precum și clauzele contractuale din contractele de leasing.
În cauza de față, utilizatorul, Air SRL nu a achitat integral valoarea contractului de leasing financiar, încât, nedevenind proprietar, nu putea să transmită proprietatea aparatelor de aer condiționat către recurentă.
Cea de-a treia critică este de asemenea neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.1909 Cod civil, din moment ce acest terț este de rea-credință, așa cum am arătat anterior, considerentele legate de reaua-credință nemaifiind reluate.
În motivarea celei de-a doua critici s-a arătat faptul că recurenta a cunoscut care era adevăratul proprietar al bunurilor mobile, precum și calitatea de utilizator a Air SRL, nefiind aplicabil în cauză principiul "error communis facit ius", recurenta nefiind înșelată cu privire la calitatea vânzătorului.
Va fi respinsă ca nefondată și cea de-a patra critică pentru considerentele arătate la cea de-a doua critică, care nu vor mai fi reluate, reținându-se că la încheierea celui de-al doilea contract, dintre Air SRL și recurentă, respectiv contractul de leasing nr.121, respectiv 118/27.02.2003 a fost avut în vedere primul contract de leasing financiar, nr.1481/27.02.2003, încheiat între Leasing și de utilizator a Air SRL
Drept urmare, recurenta avea obligația și a avut posibilitatea să cunoască primul contract încheiat, fără care nu se putea încheia cel de-al doilea contract, precum și calitatea cocontractanților, cu toate clauzele prevăzute în contract.
Cea de-a cincea critică va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate la prima critică, considerente care nu vor mai fi reluate, cu precizarea că dispozițiile art.576 Cod procedură civilă dau posibilitatea proprietarului de a urmării bunurile mobile, indiferent în posesia cui se află, iar în contractul de leasing financiar este prevăzută calitatea SC Leasing SA de finanțator și proprietar.
Drept urmare, această din urmă societate, ca proprietar avea dreptul de a urmări bunurile mobile din și de la recurentă, chiar dacă acesta nu era cocontractant cu SC Leasing SA.
Al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.9 Cod procedură civilă este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art.399 Cod procedură civilă, vizând executarea silită și art.973 Cod civil, pentru considerentele arătate la prima și a cincea critică din primul motiv de recurs.
Reamintim prevederile art.575 și 576 Cod procedură civilă, care dau posibilitatea executorului judecătoresc de a ridica bunurile mobile urmărite de la debitor sau de la persoana la care se află, în cauza de față proprietarul bunurilor fiind SC Leasing SA, iar obținătorul acestora recurenta din cauza de față, respectiv SC SA Pitești.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.7 Cod procedură civilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, fără o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.
Se constată că instanța de apel a făcut o motivare amplă, expunând situația de fapt și de drept, analizând cele două contracte de leasing încheiate pentru aparatele de aer condiționat, analiză făcută, atât cu privire la clauzele contractului.
Astfel, s-a motivat în fapt și în drept că SC Leasing SA devenit SC Leasing SA B este finanțatorul și proprietarul aparatelor de aer condiționat, care fac obiectul contractului de leasing financiar, încheiat cu utilizatorul Air SRL, primul contractant având dreptul să urmărească aceste bunuri mobile în mâna oricui s-ar afla, chiar și de la recurenta, care a dobândit bunurile amintite în baza celui de-al doilea contract de leasing, încheiat de aceasta cu SC Air SRL.
Cu privire la această din urmă societate s-a argumentat de ce nu putea să transmită proprietatea bunurilor, deoarece nu-și achitase ratele de leasing către finanțator, neavând posibilitatea opțiunii de cumpărare și nici de vânzare către recurentă, care este cumpărător de rea-credință, având în vedere conținutul contractelor de leasing și posibilitatea acesteia de a-l cunoaște pe adevăratul proprietar al bunurilor, considerente arătate în analiza celorlalte motive de recurs, care nu vor mai fi reluate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC MUNTENIA SA, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva deciziei civile nr.228 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind SC LEASING SA cu sediul în B,-, Corp A,.7, 8. sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/05.05.2009
Jud.apel: -;.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Irina Tănase, Mariana
