Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 754/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 754
Ședința publică de la 24 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul G împotriva deciziei civile nr. 253 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 10276 din 4 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SR. C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul contestator G, reprezentat de avocat, intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, reprezentați de consilier juridic, lipsind intimata SR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul contestator G, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea în totalitate a deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței civile pronunțată de instanța de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată; fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 8148/215/05.04.2007 contestatorul G, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Financiară a Municipiului C și SC SA C, prin lichidator judiciar SC SRL, a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal de sechestru conform dosarului de executare nr. 3638/2001 al Ministerului Finanțelor Publice, în baza căruia a fost instituit sechestrul asupra a 54 de camere din imobilul situat în C, Cartier Roșie,-, cămin nr. 4B, județul D, proprietate a SC SA, din care face parte și camera nr.37 proprietatea contestatorului.
A motivat că, potrivit prevederilor art. 138 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, sunt exceptate de la urmărire imobilele care au un regim juridic special, acestea neputând fi supuse vânzării pentru valorificarea creanțelor creditorilor asupra debitorilor care au în patrimoniu bunuri de acest gen.
Că, deși art. 41 din Constituția României garantează dreptul de proprietate, indiferent în mâinile căruia s-ar afla, acest drept poate fi exercitat numai în condițiile legii.
Prin Legea nr. 85/1992, dreptul de proprietate asupra imobilelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, anterior adoptării Legii nr. 85/1992 este limitat, în sensul ca acestea se pot vinde decât titularilor contractelor de închiriere și numai dacă aceștia solicită.
Prin urmare, vânzarea la licitație către alte persoane decât cele susmenționate, în scopul valorificării unor creanțe ale creditorilor persoanei ce are in patrimoniu astfel de locuințe nu este posibilă, acest gen de locuințe având un regim juridic special, și anume regimul juridic la care face trimitere Codul d e procedura fiscală.
Mai mult, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pârâta SC SA Caf ost obligată să-i vândă contestatorului în condițiile Legii nr.85/1992 locuința din C, cart. Roșie,. 4B,. 37, care în prezent este sechestrată.
Existența dreptului de proprietate al contestatorului asupra locuinței a fost constatată prin sentința civilă nr. 6127/08.06.2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă.
De altfel, prin certificatul din 29.01.2007 eliberat de BEJ -,s-a confirmat faptul că lichidatorul judiciar SC SRL a ridicat suma consemnată la CEC, reprezentând prețul locuinței.
Urmare acestei împrejurări, contestatorul a apreciat că scopul instituirii sechestrului a fost atins, valorificarea bunului sechestrat a avut loc, dar cu respectarea Legii nr.85/1992, cumpărător fiind contestatorul în calitate de titular de contract de închiriere, prețul a fost consemnat la CEC pe numele și la dispoziția SC SA, prin lichidator judiciar SC SA, care a înaintat sau urmează să înainteze Ministerului Finanțelor această sumă în vederea stingerii creanței sale.
De asemenea, contestatorul a mai precizat că, o eventuală menținere a sechestrului ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a SC SA, întrucât imobilul a ieșit din patrimoniul debitoarei și ca atare, nu mai poate fi indisponibilizat, având loc o subrogație reală cu titlu particular, debitoarea încasând prețul de vânzare de la cumpărător, în locul valorii înstrăinate.
Pe de altă parte, notarea sechestrului s-a făcut în anul 2003, iar anterior înscrierii sechestrului pârâta SC SA a fost obligată în mod irevocabil să transfere proprietatea imobilului în litigiu.
Rezultă așadar, că la data înscrierii sechestrului dreptul de proprietate al intimatei SC SA era afectat de obligația încheierii contractului de vânzare-cumpărare către proprietar, astfel că Ministerul Finanțelor a înscris sechestrul judiciar asupra unui drept de proprietate, care nu era pur și simplu.
Prin întâmpinarea formulată la data de 20.04.2007, intimata Administrația Financiară Cas olicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea sechestrului asupra apartamentului nr. 37 din Căminul 4B.
Intimata a susținut, în esență, că Administrația Financiară Cai nstituit la data de 31.11.2001, sechestrul asiguratoriu asupra 4B, situat în C, cartier Roșie,- și activ al debitoarei sale SC "" SA, prin procesul-verbal de sechestru nr. 3638, fiind înscris ca ipotecă legală în Cartea Funciară cu nr. provizoriu 30180, partea a III-
Intimata a mai precizat că C nu a trecut niciodată la continuarea executării silite asupra debitoarei acesteia, SC "" SA, și anume, evaluarea și valorificarea acestui cămin SC """SA, intrând ulterior în procedura falimentului prevăzut de Legea nr. 64/1995.
A precizat totodată, că respectivul cămin nu aparține statului, ci unei societăți pe acțiuni, în speță intimata SC "" SA, societate privatizată și care are (avea la momentul respectiv) capital integral privat, activele mobile și imobile neaparținând statului, active asupra cărora C, în scopul colectării creanțelor bugetare datorate de SC "" SA a aplicat proceduri de executare silită conform Codului d e procedură fiscală.
Intimata a mai susținut că instituirea sechestrului de către aceasta, a fost întocmit cu respectarea expresă a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, aceste active figurând la momentul respectiv în patrimoniul SC "" SA.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2007, avocat, pentru contestator, a învederat instanței că în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 1 Cod pr. civilă își modifică cadrul procesual, în sensul că înțelege să cheme în judecată, în calitate de intimați, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și Ministerul Finanțelor Publice B, instanța luând act în acest sens.
Prin sentința civilă nr.10276 din 4 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, Ministerul Finanțelor Publice B și SC "" SA, prin lichidator judiciar SC " " SRL
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 150 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, procesul-verbal de sechestru asupra imobilului din care face parte și camera nr. 37, proprietatea contestatorului, constituie ipotecă legal instituită, în scopul constituirii unei garanții imobiliare pentru debitele datorate și neachitate de către societatea vânzătoare.
Împotriva acestei sentințe declarat apel contestatorul, arătând că sechestrul a fost aplicat cu încălcarea prevederilor legale.
Astfel, hotărârea judecătorească prin care debitorul bugetar a fost obligat să-i vândă locuința este anterioară datei la care s-a înființat sechestrul, vânzarea fiind făcută în temeiul unui act normativ (ce cuprinde obligația de vinde ) și unei hotărâri judecătorești.
În cauză, nu se mai aplică dispozițiile art. 37 din nr.OG 61/2002, așa încât, dobânditorului de bună credință nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului.
De aceea, sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr.7/1996, deoarece, după data când sechestrul asigurator fost instituit și înscris în cartea funciară, s-a schimbat proprietarul imobilului.
Cât timp sechestrul se poate înființa și executa numai asupra bunurilor debitorului, iar imobilul nu mai aparține acestuia, este lipsit de eficiență juridică a se păstra un sechestru care nu mai poate fi executat.
Apelantul mai susținut în motivele de apel faptul că, fiind titularul dreptul de proprietate, este în măsură să ceară rectificarea sau ștergerea oricăror înscrieri în actele de publicitate imobiliară, ce nu corespund situației juridice imobilului.
Intimatele P Municipiului și, prin au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității lor procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii formulate de către contestator în fața instanței de apel, aceea de a dispune radierea sechestrului înscris de.
Pe fond, au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr.253 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de contestatorul G, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C, SC "" SA, prin lichidator judiciar SC SRL C și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Pentru a decide astfel, tribunalul a respins motivat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatele a Municipiului C și B prin DGFP D și a inadmsibilității cererii formulată de contestator.
Pe fond, a reținut că hotărârea judecătorească prin care intimata SC a fost obligată să vândă contestatorului locuința, nu-i recunoaște acestuia un drept real, ci îi recunoaște doar calitatea de creditor al SC SA de a-i vinde bunul imobil.
Că, oferta reală de plată a apartamentului a fost făcută de contestator abia la data de 18 decembrie 2003, iar contestatorul a devenit proprietar al apartamentului începând cu 29 iulie 2005, data rămânerii definitive a sentinței civile nr.6127/2005, ce-i constată dreptul de proprietate și care are efect constitutiv, și nu declarativ de drepturi.
Că,la data instituirii și notării sechestrului,asupra apartamentului contestatorul nu avea stabilit dreptul de proprietate, bunul figurând ca activ în patrimoniul debitoarei SC SA.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs contestatorul, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs, contestatorul a susținut, în esență, că:
- greșit instanța de apel a reținut că la data notării sechestrului asupra apartamentului, proprietatea asupra acestuia aparținea pârâtei SC SA, că prin aceasta s-au nesocotit prevederile legale în materia transmiterii proprietății, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite;
- că, sentința civilă nr.6127/2005, prin care s-a constatat dreptul său de proprietate asupra locuinței are caracter declarativ, și nu constitutiv;
- că, și în situația în care s-ar accepta că recurentul a devenit proprietar asupra locuinței după data instituirii sechestrului, nimic nu împiedică instanța să constate că în prezent înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația actuală a imobilului;
- că, sechestrul a fost înființat sub imperiul nr.OG61/2002, care prevede în art. 33 că, creditorul bugetar poate dispune ca măsură asiguratorie sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea debitorului său, iar potrivit art. 37, înscrierea sechestrului face opozabil sechestrul tuturor celora care, după înscrierea sa, dobândesc un drept de proprietate asupra imobilului;
- că, dispozițiile arătate au fost reluate în noul cod de procedură fiscală, în vigoare la data formulării cererii în Cap. VI, Titlul VIII, fiind reglementate măsurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu.
În drept, contestatorul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Recursul este fondat.
Instanțele au fost investite de contestatorul G, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și SC SA, prin lichidator judiciar SC SRL, cu o contestație împotriva procesului - verbal de sechestru conform dosarului de executare nr.3638/2001 al, în baza căruia a fost instituit sechestrul asupra a 54 de camere din imobilul situat în C, Cartier Roșie,-, Cămin 4 B, proprietatea SC SA, din care face parte și camera 37, proprietatea contestatorului.
Potrivit art. 33 din OG nr.61/2002, act normativ în vigoare la data când a fost înființat sechestrul asiguratoriu, creditorul bugetar poate dispune ca măsură asiguratorie sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea debitorului său, iar conform art. 37 din același act normativ, înscrierea sechestrului asiguratoriu face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscrierea sa, dobândesc un drept asupra imobilului.
Actele de dispoziție încheiate după înscrierea sechestrului în cartea funciară sunt lovite de nulitate absolută, potrivit aceluiași text.
Dispozițiile arătate au fost reluate în noul cod de procedură fiscală, în vigoare la data formulării acțiunii de față, în Capitolul VI din Titlul VIII, fiind reglementate măsurile asiguratorii, printre care și sechestrul asiguratoriu reglementat de art. 125 alin. 2 - necesitatea înscrierii acestuia în cartea funciară ( art.7 ), opozabilitatea față de terți ( alin. 8 ).
Aceste dispoziții cu caracter special, trebuie nuanțate în speță, dat fiind faptul că vânzarea imobilului s-a făcut către contestator în temeiul unei hotărâri judecătorești.
Astfel, hotărârea prin care a fost obligat debitorul bugetar să vândă locuința către contestator, este anterioară datei la care a fost înființat sechestrul (sentința civilă nr.24023/2001 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia civilă nr.845/2002 a Tribunalului Dolj ), obligația impusă unității vânzătoare fiind necesar să fie adusă la cunoștința creditorului bugetar, atunci când s-a solicitat luarea măsurii asiguratorii, iar dobândirea dreptului de proprietate a fost constatată prin hotărâre judecătorească în anul 2005, data rămânerii definitive a sentinței civile nr.6127/2005, ce îi constată dreptul de proprietate contestatorului.
Dacă s-ar aplica dispozițiile art. 37 din nr.OG61/2002, art. 125 alin.8 din nr.OG92/2003 aprobată prin Legea nr.210/2005, înstrăinarea intervenită după înființarea sechestrului ar fi nulă absolut, însă vânzarea fiind făcută în temeiul unui act normativ ( ce cuprinde obligația de a vinde ) și a unei hotărâri judecătorești, este evident că norma cu caracter special din materia executării creanțelor bugetare nu este obligatorie.
Opozabilitatea față de terți a sechestrului la care face referire art. 37 din OG nr.61/2002 este instituită prin lege, pentru a proteja drepturile creditorului bugetar și a opri actele de dispoziție care ar duce la micșorarea patrimoniului debitorului.
În condițiile în care vânzarea s-a făcut silit de către instanță, cunoscându-se instituirea sechestrului, nulitatea absolută nu mai operează, iar opozabilitatea față de terți rămâne fără efect juridic.
Aceasta înseamnă că, contestatorului, ca dobânditor de bună credință în temeiul unei obligații legale constatată prin hotărâre judecătorească, nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului
În atare situație, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 126 Cod pr. fiscală, care prevăd posibilitatea ridicării sechestrului doar de către creditorul bugetar, existând posibilitatea ca și dobânditorul, în condițiile speciale arătate, să ceară ridicarea sechestrului.
Analizând acțiunea din această perspectivă, se constată că este aplicabil art. 35 din Legea nr.7/1996, deoarece după data când sechestrul asigurator a fost înscris în cartea funciară s-a schimbat proprietarul imobilului, iar înstrăinarea, așa cum s-a arătat, nu poate fi lovită de nulitate în condiții legii speciale.
Cât timp sechestrul se poate înființa și apoi executa numai asupra bunurilor imobile ale debitorului, iar imobilul din litigiu nu mai aparține acestuia, este lipsit de eficiență juridică a se păstra un sechestru care nu mai poate fi executat și care nu este opozabil contestatorului.
Contestatorul este titularul unui drept de proprietate și trebuie să aibă posibilitatea de a exercita cu privire la bunul său, toate atributele specifice acestui drept, fiind în măsură să ceară rectificarea sau ștergerea oricăror înscrieri în actele de publicitate imobiliară care nu corespund realității, adică situației juridice a imobilului.
Între reclamant și creditorul bugetar care a dispus înființarea acestui sechestru, nu este nici un fel de raport obligațional.
În atare condiții, a menține un sechestru fără efecte juridice, și înscrierea acestuia în cartea funciară este lipsită de temei legal.
În consecință, constatând că instanțele anterioare au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, urmează a se admite recursul, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Urmează a se modifica ambele hotărâri, a se admite contestația, a se dispune ridicarea, respectiv radierea sechestrului instituit asupra imobilului situat în C,-, Roșie, Cămin 4 B,.1,. 37, proprietatea contestatorului și obligarea intimatei la 60 lei cheltuieli de judecată, către acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatorul G împotriva deciziei civile nr. 253 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 10276 din 4 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C, "" PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SR. C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Modifică hotărârile.
Admite contestația.
Dispune ridicarea, respectiv radierea sechestrului instituit asupra imobilului situat în C,-, Roșie, Cămin 4,.1,.37, proprietatea contestatorului.
Obligă intimata la 60 lei cheltuieli de judecată, către contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
24.10.2008
Jud.fond.
Jud.apel
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu