Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 755/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 755
Ședința publică de la 24 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 48 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1352 din 10 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și asistat de avocat și intimatul pârât, personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a solicitat, în principal, admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei pentru judecarea capătului de cerere privind grănițuirea, întrucât instanțele nu s-au pronunțat pe acest capăt de cerere; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului, modificării sentinței civile pronunțată de instanța de fond și pe cale de consecință, admiterea acțiunii; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. Apreciază că motivele de recurs invocate în cauză nu se încadrează în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor și să fie obligat să-i lase în proprietate și posesie o de teren cu lungimea de 4 și lățimea de 15 și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că sunt vecini și între cele două proprietăți nu există semne bile ale liniei de hotar.
Pârâtul a instalat un gard care delimitează proprietățile, acaparând o porțiune de teren de la reclamant.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, motivând că reclamantul nu deține acte de proprietate pentru teren, iar el deține acte de proprietate, respectiv nr. 971/1993, sentința civilă. nr. 763/2004 a Judecătoriei Calafat pentru terenul care se învecinează cu terenul reclamantului și nu ocupă suprafața de teren revendicată.
Hotărâre judecătorească de partaj, de care se prevalează reclamantul nu constituie titlul de proprietate, nu este constitutivă de drepturi, fiind o tranzacție pe care reclamantul a încheiat-o cu succesorii autorului comun, iar în cuprinsul acestei hotărâri nu se invocă un titlu de proprietate ci doar o adeverință eliberată în mod eronat de către Primăria din localitate.
De asemenea, a arătat că reclamantul nu a descris în mod real situația de fapt existentă pe teren, invocând într-o frază că nu există semne vizibile de hotar, iar în altă frază că există gard despărțitor, în realitate gardul care desparte proprietățile fiind construit împreună în urmă cu 10 ani și de atunci nu s-a mai schimbat amplasamentul.
A solicitat grănițuirea în raport de actele de proprietate deținute de fiecare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1352 din 10.09.2007, pronunțată de Judecătoria Calafata fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.
S-a reținut că în speță nu s-a făcut dovada posesiei nelegitime a pârâtului asupra terenului revendicat, diferența de teren pe care o posedă este urmarea deplasării hotarului în trotuarul străzii 2. pe domeniul public.
Probele administrate în cauză nu au arătat că a avut loc o modificare a liniei de hotar, după reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate in baza Legii 18/1991, ci dimpotrivă linia de hotar s-a stabilit în urmă cu zeci de ani, astfel că varianta propusă de expert în vederea grănițuirii prin deplasarea liniei de hotar cu 37,50 mp în interiorul proprietății pârâtului nu are nici o justificare.
Împotriva sentinței civile nr.1352/10.09.2007 a Judecătoriei Calafata formulat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelantul susține că prima instanță nu a analizat probele administrate în cauză, că nu ținut seama de concluziile expertizei efectuate în cauză, prin care s-a stabilit linia de hotar dintre cele 2 proprietăți, prin mutarea actualului hotar cu 37,50 mp. în interiorul proprietății pârâtului, și că pârâtul îi ocupă reclamantului suprafața de 37,5 mp.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat, autorul reclamantului fiind îndreptățit la 300 mp. suprafață pe care a deținut-o conform registrului agricol, iar în fapt, reclamantul ocupă suprafața de 362,50 mp.
Intimatul a arătat că titlul său, dat de sentința civilă nr.63/2004 a Judecătoriei Calafat este preferabil celui al pârâtului, respectiv adeverința nr.1993/2006 a Primăriei Mun.
Prin decizia nr.48 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 10 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
A fost obligat apelantul-reclamant la plata față de intimatul-pârât a sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată
S-a reținut că ambele părți invocă titluri de proprietate, reclamantul - nr.582/2006 a Judecătoriei Calafat, iar pârâtul - nr.763/2004 a Judecătoriei Calafat, ieșire din indiviziune cu privire la terenul cuprins în 971-15048/1993 emis în procedura Legii 18/1991.
Întrucât titlurile nu provin de la același autor, în mod corect prima instanță a dat câștig de cauză celui mai bine caracterizat.
În cauză, reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 400 mp. nici prin adeverința nr.1993/27.02.2006 și nici prin hotărârea judecătorească de ieșire din indiviziune, ce are caracter declarativ de drepturi și nu translativ sau constitutiv de drepturi.
În schimb, pârâtul a făcut dovada dreptului său de proprietate prin nr.571-15048/1993 și nr.763/2004 de ieșire din indiviziune cu privire la acest teren, prin care i s-a atribuit în lot terenul de 400 mp.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada nici a ocupării terenului proprietatea sa de către pârât, martorii audiați în cauză precizând că hotarul despărțitor între proprietățile părților nu a suferit modificări, deci că pârâtul nu a acaparat din terenul reclamantului.
Prin urmare, criticile apelantului, în sensul că prima instanță nu a analizat probatoriul administrat în cauză, sunt neîntemeiate, apreciindu-se în mod corect înscrisurile invocate de părți în dovedirea dreptului de proprietate.
Cu privire la raportul de expertiză depus la dosar, se constată că instanța de fond a analizat concluziile experților, măsurătorile efectuate, față de care reclamantul ocupă în fapt o suprafață de 362,50 mp. iar pârâtul suprafața de 440,25 mp.
Pornind de la suprafața de teren înscrisă în registrele agricole din anii 1981-1990 și declarația privind stabilirea impozitului pe teren dată de autorul reclamantului, de 300 mp. reclamantul deține în fapt o suprafață mai mare decât cea recunoscută de tatăl său.
Astfel, nici aceste critici nu sunt întemeiate, reclamantul, ce are sarcina probei, nefăcând dovada nici a dreptului său de proprietate și nici a modificării hotarului despărțitor de către pârât, pentru a fi necesară grănițuirea de către instanță, a celor două proprietăți.
Nu a fost acordată suma de 500 lei conform chitanței 263/2006, întrucât nu s-a făcut dovada efectuării lor în prezenta cauză, chitanța fiind depusă în copie și nefăcându-se referire la dosar și nici onorariul expertului asistent, acesta fiind ales de parte, și nu numit de instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.312 alin.2 Cod pr.civilă și solicitând într-o primă teză admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei în privința soluționării cererii în grănițuire, iar în subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile și în consecință admiterea acțiunii.
Ambele părți au solicitat grănițuirea celor 2 proprietăți - cerere ce nu a fost analizată de către instanțe, nepronunțându-se instanța de fond nici pe cererea reconvențională a pârâtului formulată în acest sens. Interesul în invocarea nepronunțării pe cererea reconvențională a pârâtului, se justifică prin aceea că pârâtul ca și reclamantul a solicitat grănițuirea.
A doua critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 teza a II-a privește greșita respingere a cererii în revendicare. Arată că reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate. Este adevărat că hotărârea de partaj (declarativă de drepturi), de care se prevalează reclamantul nu are efect constitutiv de drepturi, dar nu se poate reține că nu face dovada dreptului de proprietate. De esența oricărei acțiuni de partaj este stabilirea bunurilor ce compun masa succesorală, astfel că, atât timp cât s-a stabilit, că în patrimoniul succesoral se includea și suprafața de 400 mp. ce a fost atribuită recurentului, motivarea instanței că această hotărâre nu ar face dovada că este îndreptățit la aceste suprafețe de teren, este nelegală. De asemenea eronat, reține că adeverința emisă de Primăria C nu face dovada dreptului de proprietate, în condițiile în care, terenul aferent construcției este cuprins în registrul agricol și care în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991 republicată aparține proprietarilor construcției.
Totodată, instanța era obligată să cerceteze dacă, în raport de întinderea dreptului părților, potrivit titlului de proprietate, linia de hotar actuală este cea reală, fiind corect stabilită sau se impune stabilirea unei noi linii de hotar. Faptul că linia de hotar existentă nu a fost modificată de curând, nu exclude posibilitatea de a solicita stabilirea liniei de hotar, capăt de cerere pe care instanța nu l-a soluționat.
A treia critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă în privința actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, respectiv a adeverinței eliberate de Primăria C, care face dovada dreptului de proprietate, contrar celor reținute de instanțe. În cadrul acțiunii în grănițuire, instanța trebuia să țină seama de eventualele transformări produse în configurația terenurilor, neimputabile părților. Susținerea instanței că, surplusul terenului deținut de intimat provine ca urmare a extinderii curții acesteia pe o altă latură, este lipsită de relevanță și nu există nici o dovadă certă în acest sens.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, onorariu avocat.
S-a formulat întâmpinare de către intimatul pârât, solicitând respingerea recursului - arătând că instanța a cercetat fondul cauzei, respingând capătul de cerere în grănițuire. Corect cele două instanța au reținut conform probelor din dosar că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, iar adeverința prezentată de reclamant nu face dovada dreptului de proprietate.
De asemenea, s-a stabilit conform probelor administrate: înscrisuri, martori, că nu ocupă din terenul reclamantului, prin expertiză stabilindu-se că terenul pe care îl deține în plus, se explică prin extinderea proprietății în trotuarul- și nu către reclamant.
Recursul este fondat.
Motivele de recurs, așa cum au fost formulate și argumentate, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Ambele părți au depus în instanță titluri de care se prevalează în dovedirea proprietății, acestea provenind de la autori diferiți. În această situație se procedează - ca regulă - la compararea între ele a drepturilor autorilor de la care provin cele 2 titluri, având câștig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Este aplicația principiului " nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet" - nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși.
Instanța nu a reținut că hotărârea de partaj de care se prevalează reclamantul, nu face dovada dreptului de proprietate, întrucât, în caz contrar, nu ar mai fi luat acest act în calcul cu ocazia comparării titlurilor de proprietate - așa cum reține în considerente - acte exhibate de către părți.
Instanțele au dat valoare de titlu de proprietate acestei hotărâri, după cum se menționează în sentința și decizia civilă în cadrul folosirii noțiunii de " titluri de proprietate ale părților" dar, în cadrul procedurii de comparare a acestora s-a apreciat că titlul pârâtului intimat este mai bine caracterizat. Aceasta nu echivalează cu faptul că instanța nu a acordat valoarea juridică probantă, doveditoare ( cu privire la dreptul de proprietate și întinderea lui), hotărârii și actelor de care se prevalează reclamantul, dar a reținut că titlul intimatului pârât este mai bine caracterizat.
Cele reținute mai sus, printr-un raționament similar privesc și adeverința eliberată reclamantului de către Primăria Municipiului
Este adevărat că prin sentința civilă nr.582/26.05.2006 pronunțată de Judecătoria Calafat având ca obiect partaj și ieșire din indiviziune, reclamantului i-a fost atribuit prin tranzacția încheiată între părți casă și teren aferent în suprafață de 0,04 ha. având ca vecini la pe.
Această tranzacție reprezintă un contract între părți, având la bază libera învoială a acestora însă, drepturile cu privire la care s-a tranzactat trebuiau să aibă la bază un puternic suport probator. Ca atare, nu este suficientă numai tranzacția, ea trebuie să se întemeieze pe acte de proprietate autentice, originare, primare, care să confirme drepturile avute în vedere la tranzacție.
Adeverința de proprietate nr.1993/27.02.2006 emisă de către Primăria Municipiului C reclamantului - din care rezultă că autorul a deținut un teren în suprafață de 400 mp. este infirmată de către celelalte probe administrate în cauză.
Astfel în declarația pentru stabilirea impozitului pe terenuri acesta a declarat că deține un teren în suprafață de 300 mp. și chiar în registrul agricol pe anii 1986-1990 - gospodăria din- - se menționează că are 300 mp. situație evidențiată și de registrul agricol al anilor 1981-1985, unde la rubrica "curți-clădiri" este trecută tot suprafața de 300 mp.
Potrivit expertizelor efectuate în cauză - reclamantul deține teren în suprafață de 362,50 mp.
Prin urmare, această adeverință eliberată de Primăria Municipiului C nu este susținută de celelalte probe, iar puterea doveditoare a hotărârii de partaj a reclamantului (ce are la bază această adeverință) relativ la dovada dreptului și întinderea lui nesusținută de celelalte dovezi, se apreciază în mod coroborat, prin prisma tuturor actelor doveditoare depuse la dosar.
Față de cele expuse, nu s-a mai pus în discuție - de către nici una dintre instanțe problema efectului pe care îl produce hotărârea. De asemenea, nu s-a trecut peste dispozițiile art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991 republicată, dar a avut în vedere doar suprafața ce rezultă din acte. Faptul că se are în vedere o altă suprafață de teren aferentă construcției și, nu cea susținută de reclamant, nu înseamnă că s-au ignorat dispozițiile acestui text de lege.
Hotărârea de expedient care consfințește tranzacția trebuie să fie întărită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, depuse de părți, iar în măsura în care acestea nu sunt confirmate, susținute de alte probe, ci chiar infirmate, referitor la întinderea suprafeței de teren, cum este cazul în speță, atunci această hotărâre, într-o procedură de comparare a titlurilor de proprietate, nu poate fi considerată ca fiind mai bine caracterizată.
Din interpretarea art.271-272 Cod pr.civilă - hotărârile care consfințesc învoiala părților, adică dispozitivul lor, reprezintă de fapt o transpunere a convenției părților, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe și finalizată pe convingerea instanței. Ca urmare această convenție a părților, chiar dacă este consacrată printr-o hotărâre judecătorească, urmează pentru valabila ei încheiere regulile prevăzute de lege - pentru facerea contractelor, care presupune încheierea lor pe baza unor acte doveditoare primare originare, de atestare clară și certă a dreptului în discuție.
Or, pârâtul conform sentinței civile nr.763/13.09.2005 a Judecătoriei Calafata primit în proprietate teren intravilan în suprafață de 0,0400 ha situată în tarlaua 69 parcela 42 care se învecinează în parte de est cu, suprafață înscrisă în titlul de proprietate nr.971-15048/26.10.1993 a autorului său.
Potrivit expertizei tehnice, reiese că suprafața pe care o deține pârâtul este de 440,25 mp. iar suprafețele deținute în plus de către ambele părți, se explică de către experți prin faptul extinderii proprietăților acestora, în trotuarul străzii 2. fiind ocupat teren din domeniul public și nu de la vreuna din părți.
Prin urmare, adeverința ce stă la baza hotărârii de partaj a reclamantului nu este susținută în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren așa cum s-a arătat de celelalte probe administrate în cauză. Hotărârea de partaj și ieșire din indiviziune a intimatului pârât se bazează pe titlul de proprietate -/1993, emis în baza legii nr.18/1991 - neatacat, intrat în circuitul civil, ce își produce efecte juridice în mod valabil.
Potrivit art.1169 cod civil " cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să dovedească".
Or, reclamantul nu a făcut dovada în conformitate cu dispozițiile art.480 și urm. Cod pr. Civilă, a întinderii suprafeței de teren de 400 mp. în timp ce pârâtul prin probele administrate a reușit să facă dovada susținerilor sale și anume că este proprietar pe întreaga suprafață de teren de 400 mp.; reclamantul nu a dovedit nici faptul ocupațiunii vreunei părți din terenul său de către pârât. Oricum, nu a formulat nici obiecțiuni la raportul de expertiză, raport prin care se arată că părțile au ocupat din terenul public, explicându-se astfel surplusurile de teren deținute, astfel încât critica din recurs în acest sens, este neîntemeiată.
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar.
În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul nu trebuie să facă altă dovadă decât că este proprietarul bunului ce revendică și că bunul care alcătuiește obiectul dreptului de proprietate este în posesia pârâtului.
Tulburarea proprietății rezultă din însuși faptul posesiei în sensul că posesorul neproprietar refuză predarea posesiei proprietarului neposesor.
Sub aspectul acțiunii în revendicare - instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Instanța de recurs a răspuns în mod unitar criticilor 2 și 3 din recurs prin cele analizate mai sus.
Cât privește critica referitor la necercetarea fondului, prin nesoluționarea capătului de cerere în grănițuire, aceasta este întemeiată.
Se are în vedere că atât reclamantul prin acțiunea introductivă cât și, pârâtul prin cererea reconvențională au formulat un atare capăt de cerere.
Nu se justifică interesul recurentului reclamant, în a susține ca motiv de recurs, nesoluționarea de către instanță a cererii reconvenționale a pârâtului, chiar dacă și reclamantul a formulat un capăt de cerere asemănător.
Nu se poate extrapola motivarea, ce ține strict de acțiunea reclamantului, la cererea pârâtului care nici nu a formulat recurs.
Ca atare, se va avea în vedere critica privind nesoluționarea capătului de cerere în grănițuire, formulată de către reclamant.
Instanța reține că există stare conflictuală între părți, generată de contestarea permanentă a hotarului dintre proprietăți.
Este greșită soluția instanței în sensul respingerii acțiunii - apreciind greșit că acțiunea nu poate fi primită, datorită necorespunderii suprafeței de teren cu cele din acte.
În sensul art.584 Cod civil - grănițuirea, reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare vizibile a limitelor dintre două proprietăți limitrofe și, în caz de conflict se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când nu există semne vizibile ale liniei de hotar, ci și în situația în care există, dar sunt contestate de părți sau există îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăți, stabilit prin voința părților, sau pe cale judiciară.
În astfel de situații, instanțelor le revenea obligația de a delimita proprietățile învecinate, chiar și în cazul în care, linia de hotar existentă este controversată și nu numai când linia de hotar nu este stabilită și acest lucru se impune.
Nu prezintă relevanță faptul că, acțiunea în revendicare s-a respins, aceasta nu atrage în mod automat și respingerea cererii în grănițuire - care trebuie soluționată în mod independent.
Chiar dacă linia de hotar există, atâta vreme cât sunt controverse în privința ei, instanței îi revenea obligația să cerceteze și să analizeze cauza sub acest aspect. Faptul că linia de hotar nu a fost modificată în ultima perioadă, nu exclude stabilirea acesteia în măsura în care este contestată.
Toate acestea conduc la ideea necercetării fondului de către instanțe sub aspectul soluționării cererii de grănițuire, impunându-se conform art.312 alin.5 Cod pr.civilă admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Calafat pentru soluționarea capătului de acțiune în grănițuire.
Instanța ca urmare, a prorogării legale de competență, având în vedere obiectul cauzei (revendicare și grănițuire) va ține seama de aspectele arătate și va administra toate probele necesare inclusiv efectuarea de expertize în vederea lămuririi exacte a situației părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 48 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1352 din 10 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Casează ambele hotărâri judecătorești și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Calafat pentru soluționarea capătului de acțiune în grănițuire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
13.10.2008
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
