Contestație la legea electorală. Speță. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 3 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petentul -, domiciliat în P,- B,. 138,. B,.33, județul P, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 29 mai 2008, în contradictoriu cu intimata BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE JUDEȚEANĂ NR. 31 P, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns recurentul-petent, lipsă fiind intimata Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul având cuvântul depune la dosar motivație privind excepțiile de neconstituționalitate a Legilor Electorale, cerere adresată Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 P prin care se solicită anularea alegerilor locale și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 6269/4 iunie 2008. Susține recurentul că în cauză procedura nu este îndeplinită cu intimata Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 P deoarece procedura s-a făcut prin afișare. Mai arată recurentul că Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 P este o autoritate și ar trebui legal citată.
Curtea, constată că procedura este legal îndeplinită.
Curtea, invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen legal și acordă cuvântul pe excepție.
Recurentul-petent având cuvântul arată că și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean P în data de 22 aprilie 2008, iar Hotărârea nr. 30 a intimatei a fost emisă la data de 21 aprilie 2008, ceea ce este inadmisibil. Mai susține recurentul că nu avea cum să motiveze recursul în 24 ore, iar în opinia sa aceste legii electorale sunt " de 2 bani" și se impune modificarea lor. Orice lege se dă cu cel puțin 6 luni înainte.
Solicită respingerea excepției nulității recursului, iar pe fond admiterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că în opinia sa este procedura îndeplinită în cauză. Pune concluzii de admiterea excepției nulității recursului, a se constata nul recursul declarat de petent împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 19.05.2008, petentul chemat in judecata pe intimatul Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 P, solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța sa se dispună îndreptarea erorilor materiale strecurate in cuprinsul sentinței civile nr.1314/30.04.2008 a Tribunalului Prahova.
Astfel în cauză nu s-au consemnat toate împrejurările invocate privind expedierea mai multor contestații formulate in baza legilor electorale, neînregistrarea acestora la Tribunalul Prahova și la Judecătoria Mizil, inexistenta citațiilor fata de intimați, neînregistrarea separata a contestațiilor, neîndeplinirea procedurii, neatașarea dosarului de candidatura pentru a-si susține excepția de neconstituționalitate, modificarea legilor electorale de 5 ori in 4 ani, nepublicarea acestora in ziare locale județene, naționale, imposibilitatea de a avea acces la dosar, comunicarea citației cu o zi înainte la orele 17.00, corectarea erorii privind Legea partidelor, imposibilitatea de a pune concluzii, neconsemnarea unor puncte din nota de ședință, motivându-se ca deși a invocat toate aceste împrejurări la 30.04.2008, acestea nu au fost consemnate in cuprinsul sentinței sus menționate.
In cauza s- administrat proba cu acte.
Prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 29 mai 2008 Tribunalul Prahovaa respins cererea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 P, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1314/30.04.2008 a Tribunalului Prahova a fost respinsa contestația formulata de petent împotriva intimatului, ca neîntemeiată, ocazie cu care in considerentele si practicaua sentinței au fost înscrise susținerile tuturor părților inclusiv ale petentului si motivele de fapt si de drept ce au stat la baza soluționării cererii.
De asemenea, instanța a reținut ca au fost înscrise si cuprinse toate susținerile părților, inclusiv ale petentului, motiv pentru care s-a constatat că nu există nicio eroare materiala in ceea ce privește cererile formulate de către petent si nici o omisiune cu privire la asemenea cereri, caz in care nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 281 cod pr. civila.
Împotriva acesteia a declarat recurs petentul, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr- la data de 9 iunie 2008.
Contestatorul însă nu a procedat la motivarea în fapt și în drept a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 3021lit.c Cod pr.civilă.
Potrivit art.303 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Totodată potrivit art.306 (1) (2) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
În cazul de față, deși contestatorul a formulat cererea de recurs în termen, respectiv 3 iunie 2008, când i s-a comunicat încheierea de îndreptare eroare materială din camera de consiliul din data de 29.05.2008, nu a procedat și la motivarea sa în termenul procedural de 24 de ore de la comunicarea încheierii.
Așa fiind, cum contestatorul recurent nu a procedat la motivarea recursului și cum în cauză nu există nulități de ordine publică, Curtea văzând și dispozițiile art.137 Cod pr.civilă va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului.
Costată nul recursul formulat de petentul -, domiciliat în P,- B,. 138,. B,.33, județul P, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 29 mai 2008, în contradictoriu cu intimata BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE JUDEȚEANĂ NR. 31 P, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./
Tehnored./grefier CM
2 ex./ 12.06.2008
f-
- Tribunalul Prahova.
Președinte:Rodica DuboșaruJudecători:Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin