Daune cominatorii. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 296/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA
Procuror
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
1) PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-,
2) reclamantul, domiciliat în,-, jud. C, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat - situat în C,-, -.1,. 2,
3) pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -, nr. 18,
împotriva sentinței civile nr. 912 din 8.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect daune civile - art. 504 Cod pr. penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant și intimat reprezentat de dl. avocat în baza împuternicirii avocațiale AV nr. -/16.11.2009, apelantul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA reprezentat de d-na procuror, lipsind apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebat fiind, reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că reprezintă Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
În conf. cu disp.art. 133 al. 2 Cod pr. civilă se semnează de către apărătorul apelantului reclamant motivele de apel depuse la dosar.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, invocată de către apelantul reclamant la termenul de judecată anterior.
Având cuvântul pentru apelantul reclamant, apărătorul acestuia pune concluzii de admitere a excepției pentru că apelul a fost formulat de o persoană care nu a fost parte în dosarul de fond; participarea procurorului nu înseamnă că îi conferă calitatea de parte în proces.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției inadmisibilității apelului, cu motivarea că Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa fost citat în calitate de pârât la fond, a participat la judecata pricinii, iar potrivit disp.art. 45 Cod pr. civilă poate exercita căile de atac.
Instanța deliberând, în raport de prev. art. 45 al.5 Cod pr. civilă corob. cu art. 284 al.4 Cod pr. civilă și art. 129 din Constituția României respinge excepția de inadmisibilitate a apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Reținând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Având cuvântul pentru apelantul reclamant, apărătorul acestuia solicită admiterea apelului formulat de către reclamant prin care se critică modalitatea de soluționare a daunelor materiale, apreciind că argumentele instanței se fondează pe premise false, ceea ce a condus la aplicarea greșită a legii.
La motivarea hotărârii s-a respins tot ceea ce s-a încercat a se dovedi cu cei doi martori, respectiv că i s-a produs reclamantului un prejudiciu ca urmare a imposibilității de a presta o activitate lucrativă deși s-a dovedit că reclamantul a lucrat în Spania înainte de a fi fost arestat și reținut. În mod greșit prima instanță a motivat că derularea procesului penal pe o perioadă lungă, finalizat cu achitarea reclamantului, reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate să răspundă, pe de o parte pentru că această aserțiune contrazice dispozitivul hotărârii, ia pe de altă parte pentru că procesul penal are caracter licit numai cu condiția ca la momentul soluționării definitive a cauzei să se constate vinovăția inculpatului, înlăturându-se astfel prezumția de nevinovăție reglementată de art. 6 Cod pr. penală. Chiar și în condițiile condamnării în mod definitiv a inculpatului, statul, în baza art. 6 al.1 din CEDO, are obligația de a asigura judecarea într-un termen rezonabil, iar încălcarea acestei obligații poate fi sancționată inclusiv prin acordarea de despăgubiri.
În ceea ce privește daunele morale acordate sunt ineficiente, întrucât în cursul procesului penal reclamantul a fost privat de libertate 4 luni, prin reținere și arestare preventivă, pe o perioadă de 3 luni a avut interdicție de a părăsi localitatea, iar timp de 2 ani i s-a interzis să părăsească țara. Întrucât toate aceste îngrădiri și ingerințe asupra drepturilor fundamentale dispune nelegal l-au afectat pe reclamant, producându-i prejudicii materiale și morale, solicită admiterea daunelor materiale și morale în cuantumul solicitat.
În referire la celelalte apeluri, pune concluzii de respingere a acestora.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, desființarea în parte a sentinței apelate și micșorarea cuantumului daunelor morale, având în vedere că în raport de probele administrate nu se justifică o sumă atât de mare acordată de prima instanță cu titlu de daune morale, iar în acest sens face trimitere la practica CEDO.
În ceea ce privește celelalte apeluri, pune concluzii de admitere a celui declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de respingere ca nefondat a celui formulat de către reclamantul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor.
CURTEA
Asupra prezentelor apeluri, constată:
Prin sentința civilă nr. 912/08.09.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârâtul fiind obligat la plata, către reclamant, a sumei de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri civile-daune morale, precum și a sumei de 921,72 euro ca dobândă legală aferentă sumei de 4.450 euro indisponibilizată în perioada 05.07.2005 - 16.12.2008.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost subiect al cercetărilor săvârșite în cele două stadii ale procesului penal, desfășurat în perioada 3.07.2005-16.12.2008 și finalizat prin decizia penală nr.587/P/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.
Procesul penal început împotriva sa s-a stins în mod definitiv prin pronunțarea unei hotărâri de achitare, întemeiată pe disp.art.10 pr.pen. motivat de împrejurarea că "fapta nu a fost săvârșită de inculpat".
Pe parcursul procesului penal, împotriva inculpatului au fost luate măsuri preventive, respectiv: reținere și arestare preventivă în perioada 3.07.2005 - 3.11.2005, obligarea de a nu părăsi localitatea - în perioada 3.11.2005-18.01.2006 și obligarea de a nu părăsi țara în perioada 18.11.2006-16.12.2008.
În considerarea acestei situații faptice, instanța a reținut că principiul răspunderii statului sub aspect patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale consacrat constituțional prin art.48 alin.(3) din legea fundamentală este în acord cu art.3 din Protocolul nr.7 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Că în speță sunt operante condițiile răspunderii statului pentru erorile judiciare sunt consacrate de art.504 alin.(1)-(2) pr.pen. câtă vreme prin eroarea judiciară intervenită, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantului la repararea prejudiciului produs de aceasta este incontestabil atât din perspectiva art.504 și urm. pr.pen, cât și din perspectiva art.5 din Convenția Europeană.
S-a avut în vedere că pentru perioada 3.07.2005-3.11.2005, dreptul la libertate al reclamantului a fost efectiv anihilat, prin arestare preventivă, iar ulterior dreptul la libertate a fost restrâns, prin îngrădirea dreptului la liberă circulație, într-un proces penal finalizat prin decizia definitivă din 16.12.2008, prin care s-a dispus achitarea, sub motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
S-a reținut, în raport de jurisprudența CEDO, că derularea procesului penal - care s-a finalizat cu hotărârea de achitare, deși criticată circumstanțial de reclamant pentru "perioada lungă a procesului ce are și caracter nerezonabil", reprezintă ocauză licităpentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului.
Asupra chestiunilor legate de cuantificarea prejudiciului, instanța de fond a reținut că:
-În referire la prejudiciul materialinvocat de reclamant, cuantificat la suma de 143.500 euro, reprezentat de lipsirea de veniturile realizate din activitățile lucrative desfășurate în construcții, în Spania:
Solicitată fiind angajarea răspunderii delictuale a statului, reclamantului îi revine sarcina probațiunii, respectiv a întrunirii cumulative ale cerințelor prescrise de art.998-999 civ. căci în acest sens stau prevederile art.1169 civ.
Regulile comune ce guvernează probațiunea impuneau reclamantului ca faptul pretins (desfășurarea unor activități lucrative, aducătoare de venituri pe teritoriul statului spaniol) să fie dovedit prin înscrisuri care să ateste dacă nu din perspectiva unor raporturi de muncă, cel puțin din perspectiva unor raporturi de drept fiscal. Or, în cauză, reclamantul nu a exhibat nici înscris care să facă dovada implicării sale într-un raport de muncă sau a condiției sale de contribuant prin plata de impozite și taxe pentru venituri realizate pe teritoriul Spaniei.
Este adevărat că martorii audiați au relatat că reclamantul a lucrat în Spania, în construcții, "cu o echipă de 5-6 oameni", obținând lunar aproximativ 3.500 Euro.
Evaluarea critică a declarațiilor martorilor nu poate induce însă concluzia că faptul pretins este dovedit, câtă vreme nu se coroborează cu nici un alt mijloc de dovadă.
-În referire la prejudiciul moralpentru a cărui reparare se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro:
Repararea materială a daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de prevederile art.998-999 civ. care folosesc termenul de prejudiciu, fără a distinge între cel material și cel moral, cât și de dispoziții legale speciale, printre care și art.505 pr.pen.
Dispozițiile legale menționate prevăd repararea pagubei prin plata unei sume de bani folosind termenul de "paguba suferită", fără a distinge între prejudiciul moral și cel patrimonial.
Libertatea individuală constituie o valoare de prim consacrată atât prin tratate internaționale, cât și prin reglementări interne, iar în cauză s-a stabilit, fără putință de tăgadă că prin impunerea măsurilor preventive reclamantul a fost lipsit de această libertate.
Apărarea pârâtului, potrivit cu care susținerea reclamantului că arestarea sa i-ar fi generat prejudicii morale, a fost apreciată ca neîntemeiată, stabilindu-se că în speță operează o prezumție simplă a vătămării ca urmare a lipsii nelegale de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral.
Această prezumție, statuată ca mijloc de dovadă de disp.art.1203 civ. a fost dublată de depozițiile martorilor care au confirmat gravele traume de ordin moral suferite de reclamant în urma condamnării penale și a perioadei de detenție și de înscrisul medical "foia medicală pentru deținuți (reținuți").
Asupra întinderii daunelor, în raport de specificul pretențiilor formulate, așa cum în mod constant a statuat practica jurisprudențială, "stabilirea cuantumului daunelor nepatrimoniale presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii".
Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la demnitate,onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Din această perspectivă, prin măsurile preventive ce au constat în ingerințe asupra exercițiului drepturilor fundamentale, nu se poate susține cu temei că nu ar fi fost afectate valorile ce definesc personalitatea umană.
Stabilirea cuantumului daunelor morale nu se va realiza în considerarea stabilirii "prețului" suferințelor fizice și psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci prin prisma consecințelor în planul vieții personale și sociale ale reclamantului, cu reflectare inclusiv în sentimentul de frustrare pe care orice individ îl încearcă în perioada restrângerii dreptului fundamental la libertate.
În baza acestor considerente, instanța de fond a acordat cu titlu de daune morale suma de 25.000 Euro, apreciind că alături de constatarea violării dreptului la libertate, constituie pentru reclamant o "satisfacție echitabilă".
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, reclamantul, care a criticat soluția sub aspectul înlăturării pertinenței probei testimoniale administrate, fiind considerate ca irelevante declarațiile date de martorii și în măsura în care acestea nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
S-a susținut că a fost făcută de către judecătorul fondului o aplicare eronată a prev. art. 1169 cod civil, întrucât reclamantul nu a urmărit a face dovada unui act juridic, ci probarea unui element de fapt, anume producerea în patrimoniul său a unui prejudiciu determinat de imposibilitatea de a desfășura activități lucrative în baza unor convenții civile de prestări servicii pe teritoriul Spaniei - în măsura în care pentru dovedirea unei convenții civile nu este necesară forma scrisă.
Apelantul a arătat, totodată, că prima instanță nu a argumentat soluția de respingere a daunelor materiale constând în îngrădirea dreptului la muncă pe timpul cât reclamantul s-a aflat în arest preventiv și ulterior sub interdicție de a părăsi localitatea/țara, în măsura în care, potrivit opiniei părții, în cauză s-a probat că aceste îngrădiri au făcut imposibilă sau dificilă angajarea reclamantului - având drept consecință directă reducerea veniturilor sale în toată această perioadă.
A fost contestată motivația instanței de fond referitoare la caracterul licit al măsurilor preventive luate de stat până la finalizarea procesului penal, întrucât această aserțiune contrazice dispozitivul soluției penale. S-a apreciat că natura licită a procesului penal nu se poate reține în cazul în care la momentul soluționării definitive a cauzei se constată nevinovăția inculpatului.
Apelantul a formulat în egală măsură critici privitoare la întinderea daunelor morale, invocându-se faptul că probele administrate confirmă impactul asupra reclamantului, cât și asupra familiei sale, a perioadei în care a fost arestat preventiv și ulterior a fost supus interdicției de a părăsi localitatea și țara.
Au fost evocate și dispozițiile art. 504 al. 2 cod proc. civilă, arătându-se că prin arestarea preventivă ( operată între 03.07.2005 - 03.11.2005 ) și ulterior restrângerea dreptului la liberă circulație ( 03.11.2005 - 18.11.2006, 18.11.2006 - 16.12.2006 ) i-a fost încălcat dreptul la libertate reglementat prin art. 23 din Constituție și art. 5 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca și dreptul la liberă circulație statuat prin art. 25 din Constituție.
Au fost evocate prejudiciile materiale și morale aduse persoanei sale și familiei, solicitându-se admiterea căii de atac și admiterea acțiunii astfel cum fost formulată.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel, în termen legal, STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, care a apreciat că față de modalitatea de derulare a procesului penal și de împrejurările de fapt care au generat privarea de libertate a apelantului reclamant, nu se impunea obligarea sa la plata către pârât a unor despăgubiri civile.
S-a arătat că deși instanța de fond a apreciat că cerința impusă pentru angajarea răspunderii delictuale ( anume, ca prejudiciul să fie cert ) nu a fost satisfăcută, s-a stabilit totuși în sarcina pârâtului obligația de plată a sumei de 25.000 euro.
S-a apreciat de către apelantul Statul Român că suma acordată cu titlu de daune morale este exorbitantă și depășește valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea și viața persoanei fizice.
S-a susținut că aspectul cuantificării prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, dar nu este suficientă nici libera apreciere a instanței fondate pe gradul de percepere al universului psihic al persoanei pretins lezate.
Astfel, deși este real că stabilirea cuantumului daunelor morale implică o anumită doză de aproximare, este necesar ca instanța să aibă în vedere anumite criterii referitoare la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării psihice și măsura în care a fost afectată situația familială.
Or, față de perioada relativ scurtă a măsurii arestării preventive (4 luni) și de împrejurarea că pe tot parcursul procesului penal reclamantul a beneficiat de prezumția de nevinovăție, simpla invocare a unui prejudiciu moral nu îndreptățește satisfacția prin echivalent bănesc.
S-a solicitat, în egală măsură, să se aibă în vedere jurisprudența CEDO și a, prin prisma daunelor morale acordate ( fiind date în acest sens o serie de exemple cu trimitere la speță ).
S-a solicitat, în consecință, admiterea acestui apel și schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva sentinței civile a formulat apel și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, care a arătat că nu s-a avut în vedere că reclamantul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 10//2005 din data de 25.07.2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de disp. art. 208 al. 1 - art. 209 al. 1 lit. i cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b cod penal.
Prin decizia penală nr. 587/P/16 decembrie 2008 Curții de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- a fost admis recursul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 1937/13.09.2006 a Judecătoriei Constanța și în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a cod proc. penală, art. 10 lit. c cod proc. penală s-a dispus achitarea inc. privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. i cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b cod penal.
Apelantul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa criticat soluția primei instanțe în prezenta acțiune pe considerentul neacordării eficienței criteriilor prev. de art. 505 al. 1 cod proc. penală cu privire la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului și nesocotirii jurisprudenței CEDO în ce privește acordarea unor satisfacții juste, echitabile și integrale a prejudiciului moral și pe împrejurarea că reparația morală nu poate constitui temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
S-a făcut trimitere deopotrivă la soluțiile care au statuat că evaluarea despăgubirilor se face în raport de circumstanțele cauzei, reclamantul fiind obligat să probeze că măsura procesuală dispusă pe nedrept i-a lezat personalitatea umană peste limita normală.
Apelantul a solicitat, în consecință, admiterea apelului și reducerea cuantumului prejudiciului moral.
Analizând criticile de nelegalitate și de netemeinicie formulate de părți, vor fi avute în vedere următoarele considerente:
1. Apelul formulat de apelantul reclamant este nefondat.
Principala critică enunțată și argumentată de reclamantul în
susținerea criticilor de nelegalitate și de netemeinicie se raportează la greșita înlăturare a declarațiilor testimoniale ale martorilor audiați în cauză, pe considerentul necoroborării lor cu nici un mijloc de probă.
În acest context, se va reține însă că soluția reținută de judecătorul fondului este temeinică și legală, având în vedere că determinarea cuantumului prejudiciului material nu se poate realiza de instanță exclusiv pe susținerile martorilor, cu ignorarea cerinței analizării efective a tuturor probelor și a interpretării concludenței lor în directă corelare cu celelalte probe administrate.
Or, în mod corect judecătorul fondului a constatat că, în afara declarațiilor testimoniale conform cu care - dacă nu ar fi fost impuse măsurile restrictive - reclamantul ar fi lucrat fără forme legale pe teritoriul Spaniei, ocazie cu care,putea să câștige lunar 3000 - 4000 euro, nici o altă probă nu vine în sprijinul acestor declarații, care să prezume legitimitatea pretențiilor formulate.
Susținerea potrivit căreia declarațiile testimoniale sunt, prin ele însele, suficiente și definitorii în acceptarea de către instanțele de judecată a punctului de vedere al reclamantului pe chestiunea prejudiciului material nu sunt așadar întemeiate, pentru că în acest caz martorii nu au relevat o situație care să ateste că apelantul reclamant avea o activitate lucrativă remunerată cu caracter permanent, ci una vizând o muncă temporară și ocazională. În fine, imposibilitatea prezentării unor înscrisuri care să ateste derularea unui raport de muncă în străinătate nu poate prezuma (cum înțelege să pretindă apelantul) existența unor activități remunerate, ci dimpotrivă, vine să infirme asemenea pretenții.
Pe de altă parte, analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, se va avea în vedere că aceste susțineri sunt infirmate de însăși declarația reclamantului dată în condițiile art. 323 cod pr. pen. în dosarul penal nr. 1714/MF/2005 la 5.10.2005 ( fila 96 dosar Judecătoria Constanța ), în care acesta arată că pe o perioadă de cca. 6 luni de muncă în Spania, a reușit să obțină, împreună cu concubina sa, aprox. 12.000 euro, fiind astfel probat că reclamantul nu a fost remunerat - astfel cum a pretins în prezenta acțiune - cu sume cuprinse între 3.000 și 4.000 euro pe lună.
Asupra criticilor privitoare la reținerea caracterului licit al măsurilor judiciare până la pronunțarea hotărârii penale de achitare, Curtea va reține că argumentul avut în vedere de către instanța de fond nu a vizat lipsa temeiurilor de răspundere a statului pentru reținerea și arestarea preventivă, ci legitimitatea acestora în conformitate cu art. 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anume că încălcarea dreptului la libertate a fost apreciată - la momentul luării măsurilor restrictive - ca fiind conforme cerințelor textului enunțat ( aspecte transpuse de altfel și în disp. art. 23 din Constituție ).
Cât privește rezolvarea chestiunii daunelor morale, criticată în egală măsură de reclamant prin prisma neacordării integrale a sumei solicitate, de 100.000 euro, Curtea constată că în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pornind de la definirea conceptuală a acestor daune, la jurisprudența CEDO, dar și la situația de fapt a speței, care nu a relevat o vătămare deosebită adusă personalității și sănătății persoanei reclamantului ori familiei sale. Or, deși nesusceptibilă a fi supusă acelorași probe cerute pentru a demonstra prejudiciul de ordin material, invocareain abstractoa unei asemenea vătămări nu este prin ea însăși suficientă, în absența unor elemente care să legitimeze o asemenea valoare a pretențiilor.
2. Apelurile formulate de Statul român prin Ministerul Finanțelor reprez. de C și de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA sunt nefondate.
Ambele căi de atac aduc argumente în sensul greșitei statuări de către tribunal asupra cuantumului daunelor morale acordate pentru perioada privativă ori restrictivă de libertate, fără a se observa că aprecierea asupra vătămării aduse valorilor personale nepatrimoniale ține de aprecierea, de la caz la caz, a materialului probator și de circumstanțele în care au operat măsurile autorităților statului.
Astfel, deși în apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA se susține că suma de 25.000 euro nu este justificată prin probatoriul administrat, impunându-se reducerea cuantumului ei, motivația nu se raportează în concret la nici un temei ori la probele care o infirmă.
În egală măsură, apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice evocă supradimensionarea valorică a prejudiciului moral suferit de reclamant, fără a constata că nici soluțiile de jurisprudență ale instanței supreme ( la care a făcut trimitere ) nu atribuie un rol minimal acestor reparații, după cum nici nu aplică un algoritm-tip pentru încadrarea sumelor acordate cu acest titlu.
În fapt, acordarea în cauză a unei sume apropiate de valoarea de 100.000 lei pentru perioada totală în care au operat măsurile restrictive de libertate
( respectiv, de la 03.07.2005, ca dată a reținerii, până la 16.12.2008, când s-a dispus prin decizia penală nr. 587/P din 16.12.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA achitarea inculpatului ) nu contravine soluțiilor jurisprudențiale menționate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt temeiuri de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 296 cod proc. civilă vor fi respinse apelurile declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, reclamantul, domiciliat în,-, jud. C, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat - situat în C,-, -.1,. 2 și pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -, nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 912 din 8.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
21.01.2010
Dact.disp.gref.
7 ex./22.01.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
