Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1009
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 118/2.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită admiterea recursurilor formulate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Cu privire la recursul formulat în cauză de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicită admiterea acestuia cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și respingerea în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice.
CURTEA,
Reclamanta a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Ministerul Finanțelor Publice- B, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2001 și până la data de 30.04.2004, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație rezultat din devalorizarea monedei naționale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/19969 republicată,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar" și că ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
Au mai arătat reclamanții că prin Decizia nr. 21/10.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a constatat că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2001-30.04.2004, invocând dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Se susține că reclamanta nu a invocat un caz de întrerupere a cursului prescripției care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și care să fie aplicabil în litigiul pendinte. Totodată, acest pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, pentru ca în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că raționamentul reclamantei cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000-3 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, act normativ care prin art. 30 abrogat în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
Față de capătul de cerere privind plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu motivarea că acest minister, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Prin întâmpinarea formulată, A, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, considerând că numai angajatorului îi poate aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul pendinte.
De asemenea, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând art. 29 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din aceasta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială". Prin urmare, arată pârâtul, obligarea la plata sporului solicitat ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâtei a unei obligații imposibile și care ar duce la dezechilibrarea balanței de venituri și cheltuieli a României.
Prin sentința civilă nr. 118 din 02.12.2008, Curtea de Apel Timișoaraa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 1.01.2001 și până la 30.04.2004, și a obligat pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad să plătească, în solidar, reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar stabilit prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, începând cu 1.01.2001 și până la data de 30.04.2004, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevede că activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, ridicată de cei doi pârâți menționați, nu poate fi primită, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a stabilit, prin Decizia nr. XXI (21) din 10 martie 2008, dată în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, că instanțele judecătorești se pot pronunța, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, asupra regularității unui act de abrogare a unei norme legale, respectiv asupra aplicabilității în continuare a normei abrogate, în recursurile cu soluționarea cărora au fost legal investite;
Această decizie dată într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.; decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, deci are putere de lege, conform cu prevederile imperative ale art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Fiind vorba în această decizie a Înaltei Curți de constatarea neconstituționalității unei norme și de aplicabilitatea în continuare a normei abrogate neconstituțional, pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune în prezenta cauză, respectiv constatarea prescripției dreptului de a cere drepturile salariale restante în discuție, după trecerea unei perioade de trei ani, cum susțin pârâții în întâmpinările lor, pentru un foarte simplu motiv, acela că nu este admisibil să i se dea în justiție astfel de efecte juridice unei norme declarate a fi neconstituțională, pe calea unui proces civil soldat cu o hotărâre judecătorească prin care se soluționează fondul cauzei, neconstituționalitatea unei astfel de norme presupunând inexistența ei; or, ceea ce nu există ca normă juridică nu poate produce efecte juridice.
Pe fondul cauzei, dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea prin art.42 al.83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
De altfel, în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii iar potrivit acestei decizii,judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece conform art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Recurentul a mai arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât prin art. 30 alin. 1 lit. A din OG 8/2007 s-a abrogat Legea nr. 50/1996. Hotărârea atacată a mai fost criticată și sub aspectul obligării la plata drepturilor bănești actualizate și a înscrierii în carnetul de muncă.
Recurentul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat admiterea hotărârii și casarea hotărârii recurate și admiterea excepției prescripției, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nelegală.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin recursul declarat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea acțiunii formulate de către reclamantă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a reiterat motivele invocate prin întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea, constată întemeiate recursurile pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 283 alin 1 litera c din codul muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Din coroborarea art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii cu art.3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamantei la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.
În condițiile în care prescripția extinctivă este o excepție de ordine publică, iar în cauză nu au fost învederate de reclamantă existența unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției care a început să curgă la data când intrării în vigoare a OG 83/2000, iar acestea nu au putut fi constatate nici de instanță din oficiu și având în vedere că odată cu formularea cererii de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 repunerea în termenul de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune și nu a învederat motivele temeinice, obiective, exclusive de culpă, care au împiedicat-o să sesizeze instanța în termenul legal, văzând și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 25.09.2008, sancțiunea prescrierii dreptului reclamantei de a solicita plata drepturilor salariale cuvenite cu mai mult de trei ani anteriori datei sesizării instanței nu poate fi evitată.
Nu se poate reține motivarea instanței de fond cu privire la faptul că nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune în prezenta cauză, respectiv constatarea prescripției dreptului de a cere drepturile salariale restante în discuție, după trecerea unei perioade de trei ani pentru motivul că nu este admisibil să i se dea în justiție astfel de efecte juridice unei norme declarate a fi neconstituțională, pe calea unui proces civil soldat cu o hotărâre judecătorească prin care se soluționează fondul cauzei, neconstituționalitatea unei astfel de norme presupunând inexistența ei; or, ceea ce nu există ca normă juridică nu poate produce efecte juridice, întrucât Decizia nr. XXI (21) din 10 martie 2008, dată în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, nu face decât să asigure interpretarea și aplicarea unitară a unei legi pe teritoriul României, nicidecum să înlăture dispozițiile legale în materie de prescripție a dreptului material la acțiune.
Având în vedere cele expuse, Curtea cu majoritatea voturilor membrilor completului de judecată, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 118/2.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Curtea va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 118/2.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE p., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
- - Dr. - - - -
În concediu de odihnă
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red. /30.06. 2009
Tehnored / 30.06.2009/2 ex
Prima instanță: și - Curtea de Apel Timișoara
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Carmen Pârvulescu, Dumitru Popescu
