Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1016/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1016/R-CM
Ședința publică din 26 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.125/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ziua de 19 mai 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 15.04.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, -, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, în prezent Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță, actualizate la data plății efective și a dobânzii legale pentru reclamanții, -, pentru anii 2003-2006, pentru reclamanții, G, și, pentru anul 2006, pentru reclamanta - pentru anii 2005-2006, respectiv în continuarea anilor pentru care primele de vacanță au fost încasate, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că prin nr.OUG 146/2007 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță mai multor categorii de salariați din sistemul public.
Legiuitorul a recunoscut astfel obligația de plată a acestor prime, inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr. 50/1996. Rațiunea prevederilor art. 1 alin. 2 din nr.OUG 146/2007 constă în acordarea primei de vacanță tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi și care au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative din pricina constrângerilor bugetare din perioada 2001-2006. Chiar în preambulul acestui act normativ, legiuitorul justifică acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătorești și cele care nu au primit aceste prime.
Dacă s-ar omite categoria magistraților de la plata acestor drepturi stabilite prin nr.OUG 146/2007, s-ar genera o situație inechitabilă în raport de categoria personalului auxiliar care ar primi primele de vacanță, având reglementare expresă și s-ar determina o nouă situație discriminatorie în raport cu celelalte categorii profesionale beneficiare ale acestor drepturi.
Art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilesc că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurate fără nicio deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine națională sau socială ori orice altă situație.
Se arară că potrivit art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare.
Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
Pe de altă parte, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților în cauza de față revin Ministerului Justiției și Libertăților cu care aceștia au raporturi de muncă.
Același pârât a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților pe motiv că legea bugetului de stat prin care s-au aprobat creditele bugetare ordonatorilor principali de credite conform destinațiilor bugetare stabilite poate fi modificată conform legii, Ministerul Finanțelor Publice neavând atribuții legate de aceste modificări.
Se arată de asemenea că nu se poate da curs cererii reclamanților, deoarece admițându-se o astfel de acțiune instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, arătând că prevederile art. 1 alin. 2 din nr.OUG 146/2007 nu au în vedere și categoria profesională a magistraților. Categoriile de personal bugetar care beneficiază de acordarea primelor de concediu, potrivit acestei ordonanțe, sunt enumerate limitativ.
Legea specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 177/2002 nu a mai prevăzut pentru magistrați beneficiul la acordarea primei de concediu, rezultând astfel că până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare a magistraților, respectiv nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, dreptul la prima de concediu nu a fost prevăzut prin lege specială.
Și prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 26.06.2008, Tribunalul Argeș, în baza dispozițiilor art. I alin. 1 coroborat cu art. II alin. 2 din nr.OUG 75/2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PITEȘTI, spre competentă soluționare.
În fața acesteia, prin note scrise Ministerul Justiției și Libertăților a invocat inadmisibilitatea acțiunii, față de cele statuate prin deciziile nr. 819-820 ale Curții Constituționale, potrivit cărora prevederile art. 1, art. 2 alin. 2 și ale art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze anularea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin sentința civilă nr.125/F-CM/22.10.2008, Curtea de APEL PITEȘTIaa dmis acțiunea și a obligat pe pârâți la plata sumelor echivalente primelor de concediu pentru anii 2003-2006, către reclamanții, -, și, pentru anul 2006 pentru reclamanții, G, și, precum și pentru anii 2005-2006, pentru reclamanta -, în valoare actualizată la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a examinat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice considerând că în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat și operează rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
A reținut că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției și Libertăților se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate de reclamanți.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii invocată de același pârât, s-a constatat că o caracteristică a salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art. 157 alin. 2 din Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Pe fondul cauzei, avându-se în vedere apărările formulate de pârâți, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL PITEȘTI și au solicitat prin acțiunea de față plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2003-2006, cu motivarea că acestea au fost acordate mai multor categorii de salariați din sistemul public prin nr.OUG 146/2007, între care și magistraților.
Prin decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996. S-a reținut că dreptul la prima de concediu acordat magistraților a existat în perioada anilor 2001-2002, reglementat prin art. 411din Legea nr. 50/1996, însă a fost suspendat în baza legilor bugetare anuale.
La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, situație în care dreptul magistraților și al celorlalte categorii salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01 ianuarie 2003.
Ulterior, însă, a fost edictată nr.OUG 146/2007 care are ca principal argument pentru care a fost adoptată, înlăturarea inechităților ivite între diverșii destinatari ai unui asemenea drept, în calitatea lor de angajați ai statului, ca urmare a dificultăților economice traversate în perioada pentru care dispune.
Acest act normativ cuprinde, în preambulul său, ca referință, instituirea dreptului la prima de concediu prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
La art. 2 alin. 2, ordonanța face referire la personalul auxiliar din sistemul justiției, dar și la alte categorii de personal ce beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unor legi speciale.
Nu există, deci, un argument pentru care categoria magistraților, deși beneficia, în temeiul Legii nr. 50/1996 și beneficiază și în prezent, în temeiul Legii nr. 45/2007, de aceste prime nu s-ar constitui în categoria destinatarilor acestui act normativ.
Legea nr. 45/2007 își produce efecte pentru viitor.
OUG nr. 146/2007 aprobată prin Legea nr. 172/2008 vizează însă rezolvarea situației acestor drepturi, până în anul 2007.
De aceea, la art. 1 alin. 1 se face vorbire despre domeniul de reglementare, în sensul că acesta ar viza modalitatea de plată a primelor acordate în baza prevederilor unor acte normative a căror aplicare a fost suspendată în perioada 2001-2006.
Pe de altă parte, însă, la art. 2 și 3 ale aceleiași ordonanțe, se face vorbire despre "acordarea acestor prime".
Ca atare, actul normativ în discuție face distincție între primele acordate și cele plătite.
După ce, la art. 2 se stabilesc modalități de plată a primelor în mod distinct, după cum există sau nu o hotărâre judecătorească de obligare la plată, la art. 3 din ordonanță se arată în mod expres că pentru personalul care a obținut hotărâri judecătorești pentru perioade mai scurte decât cea prevăzută de art. 1 plata se face eșalonat, în condițiile articolului anterior. Din ansamblul reglementării s-a constatat intenția de a se acorda primele și acelor persoane ce au obținut, prin hotărâri judecătorești, recunoașterea acestora pentru perioade mai scurte.
La adoptarea ordonanței și apoi a legii de aprobare a acesteia, în preambul, Guvernul a fundamentat opțiunea sa pe existența, între altele, a Deciziei nr. XXIII pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 al Secțiilor Unite, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, la alineatul întâi.
Totodată, la alin. 5 al aceluiași preambul, se arată că măsura are ca scop înlăturarea inechităților dintre persoane care au obținut prime de concediu în temeiul unor hotărâri ale instanțelor și cele care nu au primit aceste drepturi.
Instanța de fond a constatat că însuși actul normativ recunoaște existența inechității produse prin acordarea unui drept și apoi neexecutarea propriei sale dispoziții, prevăzând măsuri de reparare a acestei inechități.
O asemenea inechitate există chiar între reclamanții din prezenta acțiune, parte dintre ei beneficiind de recunoașterea dreptului pe o durată mai scurtă decât alții.
Or, așa cum instanța a arătat, într-adevăr, prin Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, ulterior anului 2002, categoriei magistraților nu li s-a mai acordat aceste prime, motiv pentru care unei părți dintre aceștia le-au fost respinse acțiunile privind obligarea la plată.
Sesizându-se inechitatea creată, Guvernul și, apoi, Parlamentul au hotărât, prin adoptarea nr.OUG 146/2007, aprobată prin Legea nr. 172/2008 să acorde și acestui personal angajat primele pentru întreaga perioadă ce face obiectul legiferării, respectiv de la data intrării în vigoare a normei speciale prin care dreptul a fost recunoscut.
Din acest motiv, s-a reținut că instanța nu se află în situația de a repara ea însăși o inechitate apărută prin măsuri legislative, ci doar prin aplicarea acestor măsuri legislative care, ele însele nu cuprind vreo discriminare, ci vin să repare inechitatea anterioară.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției și Libertăților.
Primul dintre recurenți critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- În mod greșit instanța a admis cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice.
Este eronată opinia instanței de judecată referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de pârât. Rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în art. 19 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
- Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare. Admițând o astfel de acțiune, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților vizează faptul că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin care a recunoscut dreptul la prima de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că de la 1 ianuarie 2003, dată la care a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
OUG nr. 146/2007, reținută în considerentele hotărârii, nu are în vedere categoria profesională a magistraților. Categoriile de personal bugetar care beneficiază de acordarea primelor de concediu conform nr.OUG 146/2007 sunt enumerate limitativ în art. 1 alin. 2 și sunt următoarele: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Legea specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, nr.OUG 177/2002, nu a mai prevăzut pentru aceștia beneficiul la acordarea primei de concediu începând cu 01.01.2003.
Textul art. 1 din nr.OUG 146/2007 nu a creat o situație de discriminare între categoria magistraților și cea a personalului auxiliar de specialitate, ci doar a sistematizat categoriile beneficiare ale dreptului la prima de concediu prin raportare la perioada stabilită prin legile de salarizare ale fiecăreia.
În fine, se arată în argumentarea recursului, nr.OUG 146/2007 nu a făcut altceva decât să reglementeze modul de plată a primelor de concediu, nefiind o măsură legislativă de natură să reglementeze dreptul la prima de concediu în favoarea unor categorii profesionale care nu beneficiau de acest drept în baza unor legi speciale în perioada 2001-2006.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prima de vacanță a fost instituită prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol ce a fost introdus prin nr.OG 83/2000 și a devenit aplicabil de la 1.01.2001, conform art.IX din acest ultim act normativ.
Potrivit acestui text de lege, agistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În fapt, prima de concediu nu a fost acordată niciodată judecătorilor, ea fiind suspendată prin legile bugetului de stat.
fiind cu recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 31/2005, a decis, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, că rima p. de concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 și că dreptul magistraților de a obține prima de concediu a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată acestei probleme de drept în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel încât greșit s-a reținut că dreptul în discuție a fost acordat categoriei magistraților începând cu anul 2003, dar nu a fost plătit.
Față de conținutul Deciziei nr. XXIII/12.12.2005, concluzia nu poate fi decât aceea că prima de concediu a fost prevăzută pentru magistrați doar pentru anii 2001 și 2002 prin Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000.
Acest drept a fost ulterior reintrodus pentru categoria profesională a magistraților prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006. De altfel, începând cu anul 2007 prima a și fost plătită efectiv magistraților.
Așadar pentru perioada 2003-2006 nu a existat un act normativ care să instituie pentru magistrați prima de concediu.
O altă susținere a intimaților-reclamanți este în sensul că suspendarea dreptului la prima de vacanță sau neplata a fost înlăturată prin nr.OUG 146/2007, act normativ, care, pretind reclamanții, le este aplicabil.
Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. 1 din nr.OUG 146/2007, modificată prin Legea nr. 172/2008, actul normativ reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, ntră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin.1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare.
Rezultă așadar că actul normativ se aplică acelor categorii de personal pentru care prin legi speciale a fost instituit dreptul la prima de concediu, însă aplicarea acestui drept a fost suspendată prin diverse acte normative, nu desființată.
Din interpretarea sistematică și literală a acestor dispoziții rezultă că nr.OUG 146/2007 nu este aplicabilă intimaților-reclamanți.
În fine, s-a reținut greșit existența situației de comparabilitate cu celelalte categorii de personal enumerate de ordonanța de urgență, implicit a discriminării.
Inexistența situației de comparabilitate rezultă din modalitatea de reglementare a primei de vacanță în sensul că pentru reclamanți, dispoziția legală care a prevăzut-o nu a fost suspendată în ceea ce privește aplicarea sa, ci a fost abrogată. Or, pentru categoriile de personal enumerate de dispozițiile nr.OUG 146/2007, dispozițiile legale care au reglementat dreptul la prima de vacanță se aflau în vigoare în perioada supusă analizei, numai aplicarea acestora fiind suspendată.
Din cele arătate mai sus rezultă că pretenția principală este neîntemeiată iar cererea accesorie de alocare a fondurilor necesare efectuării plății este rămasă fără obiect, motiv pentru care examinarea celorlalte critici nu mai este necesară.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, recursurile vor fi admise iar sentința modificată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.125/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, -, G, A, și pârâta CURTEA DE APEL PITEȘTI și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./3 ex./16.06.2009/Jud.fond: /-
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Irina Tănase, Ion
