Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1013/R-CM
Ședința publică din 26 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, și împotriva sentinței 39/F-CM din 26 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.191/2009 emise de Cabinet individual- Baroul Argeș, lipsind intimații-reclamanți, intimații-pârâți și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursurilor, modificarea hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 31 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, G, judecători în cadrul Judecătoriei Câmpulung, și, judecători în cadrul Judecătoriei Pitești, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata unor drepturi salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 2005-2007, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în perioada 2005-2007 au avut în cadrul Tribunalului Argeș un program de permanență ce presupunea ca periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibili și, dacă este cazul, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea, eventual judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive.
Prin această stare de fapt le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat de legislația internă și internațională și totodată, se aduce atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate.
Reclamanții invocă faptul că au fost discriminați față de alte categorii de salariați, de exemplu polițiștii care sunt remunerați pentru serviciul de permanență cu un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariu pentru funcția îndeplinită, salariu pentru gradul profesional deținut, salariu de merit, indemnizația de conducere și gradații.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru cea din urmă excepție, a arătat că discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege, și nu din modul de interpretare și de aplicare a acesteia. Or, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
A mai susținut pârâtul că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele prevăzute de lege ori tinde la modificarea actelor normative, de aceea este inadmisibilă.
În temeiul art. I alin. 1 coroborat cu art. II alin. 2 din nr.OUG 75/2008, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 25.06.2008, cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI.
Prin sentința civilă nr.39/F-CM/26.09.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii, drepturile solicitate pentru perioada 1 ianuarie 2005-13 februarie 2005 sunt prescrise.
Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din nr.HG 83/2005.
Cu privire la fondul pricinii, instanța a constatat că în motivarea acțiunii s-a făcut referire la categoria profesională a polițiștilor, cărora li se aplică Ordinul nr. 496/2003, dat în aplicarea Legii nr. 138/20.07.1999.
Legea nr. 138/1999 stabilește modalitatea de salarizare și acordare a altor drepturi personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din alte instituții.
În baza art. 1 din această lege, dispozițiile ei se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, iar în baza art. 3 cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară compusă din: solda în funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
De asemenea, potrivit art. 13 din aceeași lege, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25%.
În baza art. 49, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor cadrelor militare în activitate și în baza art. 51, funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sunt cele prevăzute în anexa 6.
Prin Ordinul nr. 275/2002 dat în aplicarea Legii nr. 138/1999 se arată că prin personalul civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din domeniul administrației și internelor.
S-a reținut că drepturile solicitate prin acțiune de reclamanți nu sunt stabilite prin lege or, acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești.
Așa cum s-a statuat de Curtea Constituțională, diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază este opțiunea legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Susținerea reclamanților în sensul că sunt discriminați față de alte categorii sociale, nu a fost reținută de instanța de fond, întrucât aceștia nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție sau a altor bugetari.
Aceste categorii de personal, chiar dacă sunt bugetari, au reglementate legi de organizare diferite și legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de legiuitor.
Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, rezultă că "asigurarea permanenței" reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților, asumată de aceștia odată cu ocuparea funcției pe care o dețin, iar prin aceasta nu s-a încălcat dreptul la liberă circulație.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, -, -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a considerat că acțiunea este nefondată.
Activitatea în program de permanență presupune ca periodic și consecutiv orelor de program și în zilele nelucrătoare reclamanții să se prezinte la orice oră din zi și din noapte la sediul instanței pentru înregistrarea sau judecarea unor cauze penale ce presupun urgență.
Acest program le impune obligația de a nu părăsi localitatea pentru ca, în situația în care sunt solicitați, să se poată deplasa la instanță în cel mai scurt timp.
Programul de permanență constituind muncă nenormată, le-a restrâns dreptul la libertatea de mișcare, le-a afectat timpul liber și viața de familie.
Prin modalitatea actuală de salarizare reclamanții sunt discriminați față de alte categorii profesionale.
De exemplu, se arată în argumentarea recursului, polițiștii beneficiază potrivit art. 11 din nr.OG 38/2003 republicată de un spor de permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, la care se adaugă același coeficient din gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de merit și din gradație.
Tratamentul salarial este discriminatoriu în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și al art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.
Legat de termenul de exercitare a recursului, recurenții-reclamanți au arătat că nu au avut cunoștință de soluția instanței de fond până în ziua de 12.12.2008 deoarece agentul procedural de la Judecătoria Piteștia semnat dovezile de comunicare a hotărârii în numele celor dintâi.
Necomunicarea sentinței constituie o împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voința părții, motiv pentru care, în baza art. 103 Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți solicită repunerea în termenul de declarare a căii de atac.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat următoarele apărări:
Prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii.
A mai arătat intimatul-pârât că acțiunea care are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege ori prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege instanțele ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
Legiuitorul este în drept, așa cum s-a statuat și de către Curtea Constituțională, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a recurenților, asumată odată cu ocuparea funcției pe care o dețin, împreună cu restul drepturilor de care beneficiază magistrații și cu obligațiile care le incumbă potrivit actelor normative speciale de organizare a profesiei și de salarizare, care li se adresează exclusiv.
De aceea, motivarea privind instituirea unei stări de discriminare nu poate fi primită.
Recurenții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari.
Pentru aceste motive, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
La data de 28.04.2009 a formulat recurs împotriva sentinței și reclamantul, în argumentarea căruia a reiterat motivele invocate de ceilalți recurenți.
Acesta a mai menționat faptul că până în prezent nu i-a fost comunicată hotărârea motivată. Sentința nu-i putea fi predată personal deoarece din anul 2006, își desfășoară activitatea la Consiliul Superior al Magistraturii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curții de APEL PITEȘTI prin Decizia nr. 3333/18.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Declinarea competenței materiale a soluționării recursului s-a întemeiat pe prevederile art. 3 pct. 3 și art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, dată fiind pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 104/20.01.2009 prin care prevederile art. I și II din nr.OUG 75/11.06.2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției au fost declarate neconstituționale.
Verificând în prealabil exercitarea dreptului de recurs cu respectarea condițiilor legale privitoare la termen, curtea constată următoarele:
Pe dovezile de comunicare a sentinței către recurenții-reclamanți aflate la filele 347 și următoarele din dosar se menționează că actul a fost primit chiar de către destinatar.
Semnătura primitorului este executată cu același tip de scriere și conține în general numele întreg, lizibil al destinatarului.
Executarea acestor semnături de către aceeași persoană pentru altul este recunoscută, în declarația dată la fila 4 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către agentul procedural al Judecătoriei Pitești.
Situația constituie necomunicarea hotărârii către recurenții-reclamanți, fapt ce nu a făcut posibilă curgerea termenului de recurs.
Înmânarea sentinței nu s-a făcut personal părții, cu respectarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 92 alin. 1 și 6 pr.civ.
Ca urmare, recursurile reclamanților, -, - și sunt formulate cu respectarea dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, nefiind vorba în cauză despre depășirea termenului de recurs.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Așa cum s-a arătat în considerentele sentinței, acțiunea în plata drepturilor salariale pentru efectuarea programului de permanență este întemeiată pe principiul nediscriminării consacrat de normele interne și internaționale.
Reținând lipsa unei prevederi exprese privitoare la sporul în discuție, instanța de fond a apreciat că acțiunea este inadmisibilă deoarece acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești.
Inadmisibilitatea acțiunii rezultă în motivarea hotărârii din încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești.
Curtea consideră însă că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Legat de admisibilitatea acțiunii în care se invocă principiul nediscriminării, instanța reține următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art.6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală sau de valoare egală. Principiul egalității de tratament salarial este consacrat de prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a Libertăților.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Avându-se în vedere că prin efectul său peremptoriu excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești împiedică judecata pe fond, se va reține că instanța a soluționat cauza în mod greșit pe excepție și nu a cercetat fondul pretenției, respectiv existența pretinsei discriminări în tratamentul salarial.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă și în considerarea principiului independenței procesuale ce guvernează potrivit art. 48 alin. 1 pr.civ. raporturile dintre coparticipanții la prezenta judecată în calitate de reclamanți, curtea va admite recursurile și va casa în parte sentința, respectiv cu privire la recurenții-reclamanți, urmând să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr.39/F-CM din 26 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ.
Casează, în parte, sentința și trimite cauza, spre rejudecare la Tribunalul Argeș cu privire la recurenții-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./Tehnored./3 ex./09.06.2009/Jud.fond: -/
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Corina Pincu Ifrim, Nicoleta
