Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1167/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1167
Ședința publică din data de 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.428 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Centrul Școlar Special, cu sediul în,-, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-reclamant, intimatul-pârât Centrul Școlar Special.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurentul-reclamant.
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra procesului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Initial, prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Prahova, reclamantul a chemat in judecată pe pârâtul Centrul Școlar Special solicitând obligarea acestuia la restituirea sumelor reținute în lunile noiembrie, decembrie 2006 și februarie 2007 cu titlu de penalizări, plata contravalorii cursurilor de perfecționare urmate în perioada aprilie - mai 2006, recalcularea prin actualizare a diferențelor salariale acordate prin OUG nr. 17/2006, decontarea a 50% din c/valoare a biletelor CFR pentru anul 2006 și actualizarea tuturor sumelor de mai sus.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este salariat al unității pârâte fiind încadrat prin contract de munca pe durata nedeterminată ca profesor de educație specială, că a fost penalizat în lunile noiembrie 2006-cu 11 lei, decembrie 2006-cu suma de 740 lei și februarie 2007-cu 50 lei fără să cunoască motivul acestor rețineri, precum și că, în mod nejustificat, pârâta i-a refuzat decontarea a 50% din c/valoarea biletelor CFR.
După administrarea probelor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr. 1433 pronunțată la 13 noiembrie 2007, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea precizată și completată a reclamantului, reținând că începând cu luna octombrie 2004, conform Legii nr.68/2004, coeficientul de multiplicare pentru funcțiile didactice cuprinde și sporul de stabilitate și de suprasolicitare neuropsihică. Aceste sporuri fiind incluse in grila de salarizare, în mod eronat au fost adăugate separat în salariul reclamantului, astfel încât pârâtul în mod îndreptățit i-a reținut din salariu, suma acordată în plus.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 12/11 ianuarie 2008, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond spre a se administra, în condițiile legii, și alte probe, pentru a se stabili corectitudinea operațiunilor efectuate de pârât, actualizarea sumelor acordate reclamantului, inclusiv a reținerilor și penalizărilor, verificându-le prin administrarea unei eventuale probe cu expertiză de specialitate care să fie pusă efectiv în discuția părților, cu respectarea prevederilor art.287 din Codul muncii și a principiilor care guvernează procesul civil.
Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul Prahova sub nr-, iar părțile au fost legal citate.
S-au administrat probe cu înscrisuri și expertiză salarizare pentru se verifica, conform îndrumărilor date prin decizia de casare, dacă s-au făcut rețineri din salariul reclamantului pe perioada menționată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în ce cuantum, dacă sunt justificate și pentru a se determina dacă acestuia i-au fost achitate drepturile salariale, actualizate, potrivit OG nr. 17/2006.
Prin sentința civilă nr. 1735 din 11 iunie 2008, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea formulata de reclamantul, obligând pe pârâtul Centrul Școlar Special, la plata sumei de 79 lei reprezentând diferența actualizată drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform OUG nr. 17/2006 și la plata sumei de 750 cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință, s-a luat act de renunțarea reclamantului la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la decontarea a 50% din c/valoarea biletelor CFR pe anul 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul este salariatul Centrului Școlar Special, ocupând funcția de profesor educație specială.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert s- constatat că pentru perioada octombrie 2001-decembrie 2005, reclamantul avea dreptul la suma de 15965 lei, că unitatea angajatoare i-a achitat suma de 15886 lei, rezultând o diferență de 79 lei care poate fi rezultată din rotunjirile aplicate pentru intervalul destul de mare, cuprins intre octombrie 2001- decembrie 2005.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 79 lei reprezentând diferența actualizată sumelor datorate reclamantului conform OUG nr. 17/2006, iar în temeiul art.274 cod pr.civ.la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, invocând cazul de recutrs prev.de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și criticând sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
învederat recurentul că instanța de fond nu fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece, același asistent judiciar participat atât la judecata în fond finalizată prin sentința 1433/2007, cât și la judecata fondului finalizată prin sentința 1735 din 11 iunie 2008, pronunțată după prima casare, cu trimitere spre rejudecare.
Al doilea motiv de recurs invocat de recurent, se referă la faptul că prima instanță acordat ceea ce nu s- cerut. Astfel, pârâtul a fost obligat să- achite suma de 79 lei reprezentând diferența actualizată sumelor datorate conform OUG 17/2006, deși acest lucru nu fost solicitat.
De asemenea, recurentul consideră că instanța omis să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii cu care fost învestită.
În fapt, recurentul consideră că instanța nu s- pronunțat cu privire la nici unul din capetele de cerere din acțiunea formulată, nepronunțându-se asupra restituirii sumelor de bani reținute în lunile noiembrie, decembrie 2006 și februarie 2007, asupra restituirii contravalorii cursurilor de perfecționare din perioada aprilie-mai 2006, asupra recalculării diferențelor salariale acordate prin OUG 17/2006, și asupra solicitării de daune morale și actualizarea tuturor sumelor de bani solicitate unității pârâte.
Recurentul consideră că Tribunalul Prahova ignorat recomandările Curții de Apel Ploiești făcute prin decizia de casare nr. 12/11.01.2008 și nu s- pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr.1743 pronunțată la data de 19 septembrie 2008, a admis recursul reclamantului și a trimis din nou cauza spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea de a se soluționa toate capetele de cerere care au rămas nedezlegate, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate care a fost casată în întregime.
Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Prahova sub nr-.
La rejudecarea în fond după casare, reclamantul a solicitat refacerea raportului de expertiza efectuat in cauza, întrucât acesta nu a răspuns la obiectivele stabilite, sa se refacă calculele de actualizare a sumelor cf.OUG nr.17/2006 aplicându-se indicii de inflație de la data plății.
Tribunalul, având n vedere faptul că expertul a răspuns la obiectivele formulate și încuviințate de instanță, a respins obiecțiunile și analizând în fond cauza, prin sentința civilă nr.428 din 16 februarie 2009 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 79 lei reprezentând diferența actualizată sumelor datorate conform OUG nr. 17/2006, a respins can neîntemeiate capetele de cerere privind decontarea cheltuielilor de perfecționare profesională acordarea daunelor morale, luând act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere referitor la decontarea în cuantum de 50% a valorii biletelor de transport CFR pentru anul 2006.
Tribunalul a obligat pârâtul și la plata sumei de 840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei sentin e, instanța de rejudecare a reținut următoarele:
Reclamantul, salariat al Centrului Școlar Special în funcția de profesor educație specială a încasat de la unitatea școlară angajatoare suma de 15886 lei, deși potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert s- constatat că pentru perioada octombrie 2001-decembrie 2005, suma cuvenită acestuia este de 15965 lei, astfel că diferența rezultată este de 79 lei.
In ceea ce privește capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor cu pregătirea profesională efectuate de reclamant, tribunalul l-a respins cu motivarea că potrivit Statului Personalului Didactic, obligația de restituire privește contravaloarea cursurilor de perfecționare făcute la inițiativa unității școlare și nu la cursurile de perfecționare efectuate din initativa salariatului.
Instanța a luat act de renunțarea reclamantului la achitarea contravalorii a 50% pentru 6 calatorii pe an dus intors, pe mijloacele de transport ferovia, pârâtul decontând biletele CFR pe anul 2006.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că aceasta posibilitate nu este prevăzută în contractul individual de muncă încheiat între părți, practica instanței supreme fiind aceea de respingere a acestora, față de faptul că acordarea lor nu deriă din contractul de muncă.
In baza disp.art.274 cod.pr.civilă tribunalul a obligat pârâtul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 840 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Reclamantul a exercitat recurs împotriva sentinței, în termen legal (filele 4-6).
Sub un prim aspect, recurentul a susținut că instanța de fond nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece asistentul judiciar a participat la judecată în fond după casare, de două ori, deși avea obligația de a se abține de la soluționarea cauzei.
O altă critică privește greșita soluționare a capetelor 1 și 2 din cerere, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra restituirii sumelor de: 801 lei reținută cu titlu de penalizări pentru perioada noiembrie, decembrie 2006 și februarie 2007, respectiv 2258 lei repreuzentând alte rețineri, pentru luna decembrie 2006.
Recurentul a mai susținut că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu i s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, obligând pârâtul să-i plătească suma de 79 lei, reprezentând diferența actualizată a sumelor datorate conform OG 17/2006.
A mai fost criticată măsura de respingere a obiecțiunilor la expertiza de specialitate, deși acesta conține erori privind indicii de inflație aplicați de expertul contabil, iar datele reținute ca fiind cele ale plăților făcute de pârât nu corespund ștatelor de plată, astfel că se impune refacerea expertizei.
De asemenea, recurentul a mai arătat că instanța de fond i-a respins în mod greșit capătul 3 de cerere privind contravaloarea cheltuielilor de perfecționare profesională, reținând eronat că ar fi participat la aceste cursuri din proprie inițiativă iar nu din inițiativa angajatorului, deși din probele dosarului rezultă fără dubiu această împrejurare.
O ultimă critică se referă la respingerea cererii de daune morale, recurentul susținând că lipsirea sa sistematică de sumele de bani care i se cuvin a afectat starea materială și morală a familiei sale, la care s-a adăugat stresul prezumat pricinuit de șicanele pârâtului și atitudinea vădit părtinitoare a instanței de fond.
Pentru aceste considerente, recurentul a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea în întregime a acțiunii sale.
Intimatul-pârât, fiind legal citat nu s-a înfățișat la judecata recursului.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Prima critică referitoare la incompatibilitatea în care s-a aflat asistentul judiciar, ce a participat la judecata în fond de două ori, inițial și după casarea cu trimitere, Curtea constată că dispozițiile art.24-36 cod pr.civ. privind incompatibilitatea, abținerea și recuzarea nu sunt aplicabile asistenților judiciari, a căror activitate este reglementată de 616/23 iunie 2005 și art.55 din Legea nr.304/2004, drept pentru care constituirea completului de fond care a pronunțat sentința recurată este legală.
Recurentul a mai susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere nr.1 și 2 privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 801 lei-reținută ca penalizări din drepturile salariale ale lunilor noiembrie-decembrie 2006 și februarie 2007 și respectiv 2258 lei, cu titlu de alte rețineri din salariu lunii decembrie 2006.
Critica nu se justifică.
Instanța de fond, rejudecând cauza, a valorificat în procesul de deliberare, mijloacele de probă administrate de părți, între care și expertiza de specialitate contabilă (filele 39-44 dosar -).
Expertul a stabilit că diferențele de: 11 lei de la luna noiembrie 2006, de 740 lei de la luna decembrie 2006 și de 50 lei de la luna februarie 2007-adică 801 lei-nu constituie penalizări ci corectări ale unor erori de calcul și care s-au reglat fiind reținute pe statele de plată, deoarece au fost încasate necuvenit de salariat.
Același expert a mai concluzionat că pentru suma de 2258 lei, aceasta nu reprezintă o reținere din salariul lunii decembrie 2006, așa cum recurentul a susținut atât în capătul 2 din cererea sa cât și în recursul de față, ci o sumă plătită de angajator și încasată de salariat pe un stat de plată separat, semnat de acesta din urmă dar care a fost ulterior evidențiată și în statul de plată al lunii decembrie 2006.
Privitor la susținerea recurentului că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, Curtea constată că petitul 4 al cererii de chemare în judecată (fila 2 dosar - atașat) are următoarea formulare:recalcularea diferențelor salariale acordate prin OUG nr.17/2006 prin actualizarea lor cu indicele de inflație publicat în luna mai-în care s-a făcut plata față de luna pentru care s-a calculat și plata sumei astfel rezultate.
Cercetând acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului, instanța de fond a stabilit că, potrivit aceleiași expertize, pentru perioada octombrie 2001-decembrie 2005 suma rezultată din actualizare, conform art.6 alin.2 al ordonanței de urgență nr.17/2006, este de 15.965 lei, iar unitatea angajatoare a plătit salariatului suma de 15.886 lei, astfel că pentru diferența de 79 lei, acest capăt de cerere a fost admis în sensul obligării pârâtului la plata respectivei sume, prima instanță pronunțându-se expres asupra a ceea ce s-a cerut.
Afirmația recurentului, în sensul că obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză i-au fost respinse fără ca instanța de fond să le fi citit, nu este susținută de nicio dovadă pentru a putea face obiectul de verificare în instanța de control judiciar, în condițiile în care prin încheierea pronunțată la data de 9 iunie 2008 (fila 54 dosar -) tribunalul a respins motivat obiecțiunile formulate în scris de reclamant, reținând că expertiza a răspuns obiectivelor pentru care a fost încuviințată.
Sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art.201 cod pr.civ. instanța de judecată este cea care apreciază dacă este necesară, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, cunoașterea părerii unor specialiști, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe.
În aceste circumstanțe, este de netăgăduit că instanța are dreptul de a verifica dacă expertul s-a conformat însărcinării date și a lămurit aspectele ce au determinat consultarea sa ca specialist.
Critica privind greșita respingere a capătului de cerere pentru decontarea cheltuielilor de pregătire profesională, nu este întemeiată.
Recurentul a susținut că tribunalul a respins această solicitare fără să ia în considerare probele dosarului, însă în realitate, conducerea unității școlare doar a aprobat cererea de deplasare a salariatului la sediul locului de evaluare finală, cursul organizat de Fundația "Centrul Educația 2000+" nefiind inițiat de angajator și desfășurându-se în afara programului școlar, astfel cum rezultă din adresa nr.1172/12 oct.2007 (fila 49 dosar fond -).
În plus, nerespectând dispozițiile art.196 alin.1 și 2 din Codul muncii, salariatul, având inițiativa participării la o formă de pregătire profesională, era obligat să înștiințeze în prealabil pe angajator, asupra condițiilor de participare și de a suportare în totalitate sau parțial a costurilor ocazionate de această participare.
Astfel, recurentul-reclamant a participat la cursurile de formare profesională în lunile aprilie și mai 2006, achitând contravaloarea acestora cu facturile ale căror copii le-a depus la fila 29 dosar fond -, solicitând ulterior decontarea cheltuielilor (fila 28 același dosar) inclusiv cele de transport.
Nici critica privind greșita respingere a cererii de daune morale în valoare de 1000 lei, solicitate de reclamant prin cererea completatoare depusă la 13 noiembrie 2007 la instanța de fond (fila 71) în raport de dezlegarea dată în cauză, fiindcă prin neplata sumei de 79 lei ce i se cuvine acestuia, nu există nici un motiv care să justifice paguba pretinsă de recurent sub aspectul afectării sale psihice sau morale ori un "stres prezumat" pricinuit de procesul de față.
Un ultim motiv de recurs privește nepronunțarea asupra cererii de actualizare a tuturor sumelor cerute prin acțiune, cu indicele de inflație (capătul 6 din cerere) ori în raport de faptul că singura sumă acordată recurentului-reclamant este cea de 79 lei, care la rândul său constituie o recalculare, prin actualizare, a unor diferențe salarizare, critica întemeiată pe refuzul actualizării la actualizare a unei sume, nu poate fi primită.
Drept consecință, pentru toate considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de reclamantul, în conformitate cu art.312 cod pr.civ, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr. 428 pronunțată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.428 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Centrul Școlar Special, cu sediul în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- - - - - - -
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
Red.
2 ex./03.07.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
