Pretentii civile. Speta. Decizia 1165/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1165
Ședința publică din data de 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.230 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna de, sat de, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul-reclamamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune xerocopiile adreselor cu nr.830/05.02.2008 și nr.831/05.02.2008 emise de recurenta-pârâtă și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând suplimentări de Paște și C pentru perioada aprilie-decembrie 2005, aprilie-decembrie 2006 și aprilie-decembrie 2007 conform art.168 alin.1 din CCM, întrucât a fost salariatul pârâtei pe
perioadă nedeterminată, potrivit contractului colectiv de muncă trebuia să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, însă societatea pârâtă nu a acordat aceste drepturi.
În ședința publică din 25 septembrie 2008 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, iar în raport de disp.art.284 alin.2 din Codul Muncii, prin sentința civilă nr.1461 bis a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 23 ianuarie 2009, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă 230 din 27 ianuarie 2009 prin care a respins excepțiile invocate de pârâtă, a admis acțiunea reclamantului și a obligat societatea angajatoare să plătească lui suma de 6500 lei ce reprezintă prima de Paște 2005-2006 și prima de C 2005-2006, ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că reclamantul a fost salariatul pârâtei, în perioada 2005-2006 nu a încasat primele de Paște și de C prevăzute de art.168 din CCM, în aceste contracte încheieate pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost menținute dispozițiile art.168 alin.1, însă alin.2 a fost modificat în forma din contractul colectiv de muncă din 2003, astfel că în anul 2005 și 2006 nu au mai fost acordate suplimentările salariale, societatea pârâtă neîndeplinind obligația ce îi revenea.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, respectiv acțiunea este supusă termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței, respectiv în anul 2005, iar în ceea ce privește lipsa calității procesuale active s-a concluzionat că reclamantul are o astfel de calitate în condițiile în care există identitate între persoana acestuia și titulara dreptului dedus judecății.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs societatea pârâtă criticând sentința 230 din 23 ianuarie 2009 pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune ce a fost invocată prin întâmpinare, sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, astfel că se impune admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea ca prescrisă a acțiunii.
S-a mai susținut de recurentă că apărarea societății potrivit căreia sumele de bani solicitate au fost introduse în salariul de bază încă din anul 2003, este probată și rezultă din interpretarea contractelor colective de muncă, existența alin.2 al art.168 fiind pentru a se arăta modalitatea concretă de acordare a acestor suplimentări, reclamantul bazându-se pe această aparentă neconcordanță a textului art.168.
Recurenta a mai învederat instanței că acest punct de vedere este susținut și de Comisia Paritară SA care la 18 iunie 2007 a emis o informare către structurile teritoriale în care se arată că drepturile salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ulterior emițând nota din 31 august 2007 în acest sens.
De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a acordat reclamantului o sumă echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate deși art.168 din CCM prevede că suplimentarea respectivă este egală cu un salariu mediu pe SNP SA, existând o diferență clară între cele două salarii, pentru situații diferite, sumele respective trebuie impozitate astfel că nu se poate acorda mai mult decât se cuvine.
Curtea analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, art.304 și 3041Cod procedură civilă constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Între reclamant și pârâtă au existat raporturi de muncă, ce au încetat în conformitate cu art.65 și 66 din Codul Muncii, la 22 august 2007 conform mențiunilor din carnetul de muncă al lui. În perioada derulării contractului individual de muncă reclamantul a avut dreptul la un salariu stabilit prin contractul individual de muncă precum și la suplimentările salariale prevăzute în contractele colective de muncă, dispozițiile legale din aceste contracte reprezentând legea părților, conform art.236 alin.4 din Codul Muncii.
Potrivit art.168 alin.1 din CCM, salariații societății recurente au dreptul de a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, însă aceste clauze contractuale nu au fost aduse la îndeplinire de către SC SA B, care nu a făcut dovada că a achitat lui respectivele drepturi cu ocazia sărbătorilor de C 2005-2006 și Paște 2005-2006, astfel că, în mod corect, instanța de fond a constatat că se impune ca societatea recurentă să aducă la îndeplinire această obligație, fiind aplicabile dispozițiile art.161 și următoarele din Codul Muncii.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia dreptul material la acțiune al reclamantului era prescris, Curtea reține că, în conformitate cu art.283 alin. 1 lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect nu a constatat intervenită prescripția, această critică a recursului fiind nefondată, Tribunalul Prahova pronunțându-se pe excepția prescripției dreptului material la acțiune prin hotărârea recurată.
Nici motivul de recurs referitor la fondul cauzei nu este întemeiat, întrucât, susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor drepturi salariale, recurenta nu a depus la dosar statul de plată individual, din care să rezulte această susținere, deși aveau o astfel de obligație conform art. 163 din Codul Muncii, iar sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, conform art.287 din Codul Muncii.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia Comisia Paritară a emis nota din 31 august 2007 prin care a precizat că drepturile salariale prevăzute la art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003, Curtea constată că nu este fondat întrucât actele emise de această comisie nu pot produce efecte juridice atât timp cât nu este menționată calitatea persoanelor semnatare, de reprezentanți legali ai părților și mandatul necesar pentru întocmirea respectivelor adrese.
Motivul de recurs privind cuantumul sumei acordată reclamantului este întemeiat, întrucât cuantumul drepturilor salariale cuvenite lui rezultă din însumarea salariului de bază mediu pe ce rezultă din adresa nr. 831/2008 comunicată de aceasta instanței, respectiv 850 lei în aprilie 2005, 927 lei din noiembrie 2005, 1047 lei din martie 2006 și 1160 lei în noiembrie 2006, ce totalizează 3984 lei, acesta fiind cuantumul drepturilor salariale prevăzute de art.168 alin.1 din CCM pe 2005 și 2006, astfel că suma acordată de instanța de fond nu respectă aceste dispoziții din contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a concluzionat în mod corect că reclamantul este îndreptățit să primească suplimentările salariale reprezentate de primele de Paște și C pentru anii 2005 și 2006 conform contractului colectiv de muncă, iar recurentei îi incumbă obligația corelativă de a achita aceste drepturi, însă cuantumul sumelor acordate este eronat, sub acest aspect sentința recurată este afectată de netemeinicie, recursul este fondat urmând ca în conformitate cu art.312 alin.1,2,3 Cod procedură civilă să fie admis, să se modifice în parte sentința 230 din 27 ianuarie 2009 în sensul că societatea pârâtă va fi obligată să plătească reclamantului suma totală brută de 3984 lei ce reprezintă echivalentul a câte unui salariu de bază mediu pe unitate pentru Paște 2005-2006 și C 2005-2006, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectuvă.
Celelalte dispoziții ale sentinței privind soluționarea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamantului vor fi menținute, fiind soluționate în mod corect de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.230 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna de, sat de, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma totală brută de 3984 lei, reprezentând echivalentul a câte unui salariu de bază mediu pe unitate, pentru Paște 2005, 2006 și C 2005,2006, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de inflați de la data scadenței fiecărei prime, la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
- - - - - - -
Grefier,
Red. M-
Tehnored.
3 ex./03.06.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
