Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 117/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/2010
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL AIî mpotriva sentinței civile nr.1141/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocatul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Consideră că reclamantul nu a săvârșit abateri disciplinare, nu a părăsit sediul societății decât cu acordul conducerii. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate la fond.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub număr de dosar -, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC SRL:
- anularea deciziei nr. 867/31.03.2009, emisă de pârâtă și reintegrarea în postul ocupat anterior emiterii deciziei;
- anularea deciziilor nr. 1009/27.04.2009 și nr. 1029/27.04.2009, emise de pârâtă;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.12.2008 până la reintegrarea în funcție, cu dobânda legală, calculată de la data scadenței până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că este angajat al unității pârâte în funcția de muncitor necalificat și nu a mai primit drepturile salariale începând cu luna ianuarie 2009.
În data de 30.03.2009, împreună cu alți salariați, a solicitat unității să li se achite drepturile restante. Fiind refuzați, au solicitat bilet de voie pentru a se deplasa la Prefectura A și A spre a le solicita sprijinul în rezolvarea problemei salariale.
Deși inițial conducerea unității le-a permis deplasarea, când s-au întors nu li s-a mai permis accesul în unitate.
Apreciază că decizia nr. 867/31.03.2009, emisă de pârâtă, de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 52 alin. 1 lit. a este nulă întrucât nu s-a procedat la o cercetare disciplinară prealabilă, decizia nu cuprinde descrierea faptei și perioada de suspendare a contractului și în plus nu s-a săvârșit nici o abatere disciplinară.
Decizia nr. 1029/2009 de concediere face referire la cercetarea disciplinară, însă reclamantul precizează că decizia este nulă încălcând disp. art. 267 alin. 1 Codul Muncii. Arată că nu a primit nici o convocare din partea angajatorului și cercetarea disciplinară nu a fost întocmită efectiv.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, ci a depus un set de înscrisuri în probațiune și deciziile nr. 867/2009, 1009/2009, 1029/2009 și contract individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.1141/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de contestatorul împotriva pârâtei SC SRL. S-au anulat decizia de suspendare a contractului de muncă nr. 867/31.03.2009 și decizia de încetare a suspendării contractului de muncă nr. 1009/27.04.2009. S-a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 1029/27.04.2009, emisă de unitatea intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei mai sus menționate.
A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 01.12.2008 și până la data reintegrării pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 1029/27.04.2009, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenței, până la data plății efective. A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este angajat al pârâtei în funcția de muncitor necalificat conform contractului individual de muncă. Din declarația martorei, care se coroborează cu afirmațiile reclamantului reiese că începând cu data de 01.12.2008 pârâta SC SRL nu i-a mai achitat reclamantului salariul lunar aferent muncii prestate.
Datorită perioadei mari în care nu au primit salariu mai mulți angajați ai pârâtei au solicitat la data de 30.03.2009 să li se achite drepturile restante. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, au solicitat învoire de la unitate pentru a se deplasa la Prefectura A și ITM A pentru a solicita autorităților sprijin în rezolvarea problemei. Din declarația martorului a reieșit că inițial li s-a spus de către administratorul societății că vor primi bilete de voie, iar ulterior li s-a comunicat că pot merge fără aceste bilete. După ce au lipsit 4 ore nu au mai fost lăsați să intre în fabrică și nici a doua zi nu au fost primiți la program.
Ulterior unitatea pârâtă a emis decizia nr. 867/2009 de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului pe durata cercetării disciplinare prealabile, conform art. 52 alin.1 Codul Muncii. Ulterior s-a emis decizia nr. 1009/2009 de încetare a suspendării contractului individual de muncă și reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă conform art. 61 lit. a din Codul Muncii prin decizia nr.1029/2009.
În ceea ce privește efectuarea cercetării disciplinare s-a reținut de către instanță că în conformitate cu art.267 alin. 1 Codul Muncii, nici o măsură disciplinară, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă reiese că aceasta a fost sesizată de către inginer cu privire la incidentul petrecut în data de 30.03.2009 și că s-a dispus de către conducerea unității suspendarea contractelor individual de muncă în vederea cercetării disciplinare, conform rezoluției de pe referatul înaintat. Ca atare s-a emis decizia de suspendare nr. 867/2009.
Angajatorul a numit la data de 23.04.2009 prin decizia 977 comisia de cercetare disciplinară. Deși reclamantul pretinde că nu a fost convocat în vederea cercetării disciplinare, pârâta a depus adresa nr. 943/15.04.2009 din care reiese că la data de 24.04.2009, ora 9.30 fost convocat la sediul unității. Deși pârâta nu face dovada comunicării acestui înscris din probatoriul administrat reiese că reclamantul a avut cunoștință de existența convocării, întrucât pe de o parte s-a prezentat la data respectivă când a dat și o notă explicativă, martorul declarând în instanță că toți angajații cercetați disciplinar au primit acasă convocările. Prin urmare s-a reținut de către instanță că sub aspect formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 Codul Muncii pentru efectuarea cercetării disciplinare. Pârâta a depus la dosarul cauzei nota explicativă dată de reclamant și procesul verbal întocmit de comisia de cercetare disciplinară.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, s-a reținut de către instanță că motivul pentru care reclamantul și ceilalți salariați au părăsit locul de muncă a fost unul întemeiat, și anume acela de a solicita sprijinul autorităților (Prefectura A și ITM A) pentru a se rezolva problema neplății salariilor de către pârâtă. Mai mult, din declarația martorului reiese că administratorul societății le-a dat acceptul pentru a lipsi de la locul de muncă. În consecință, instanța a constatat că fapta pentru care a fost sancționat reclamantul - părăsirea locului de muncă fără aprobarea conducerii nu întrunește condițiile pentru a fi considerată abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. 2 Codul Muncii, respectiv nu a fost săvârșită cu vinovăție de către salariat întrucât a avut permisiunea verbală a administratorului societății. În plus, s-a reținut că reclamantul nu a urmărit prin lipsa de la serviciu cele 4 ore să producă un prejudiciu societății, ci a urmărit un scop legitim - acela de a solicita sprijinul autorităților pentru recuperarea drepturilor salariale.
Având în vedere că decizia de concediere nr. 1029/27.04.2009 este netemeinică, instanța a dispus anularea acesteia și în consecință reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei mai sus menționate.
Având în vedere că decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 867/31.03.2009 a fost luată tocmai în vederea cercetării disciplinare a salariatului, această decizie de suspendare va urma soarta deciziei principale de concediere, respectiv a fost anulată de către instanță.
Față de anularea deciziilor de suspendare a contractului individual de muncă și de încetare a acestuia s-a apreciat necesară și anularea deciziei de încetare a suspendării contractului de muncă nr. 1009/27.04.2009, accesoriul urmând soarta principalului.
În ceea ce privește cererea reclamantului de plată a drepturilor salariale restante instanța a constatat că potrivit art. 161 Codul Muncii salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună și dovada plății acestuia se face de către angajator prin state de plată semnate de salariat sau dovada transferului bancar. Deși citată pentru a face dovada plății salariului unitatea pârâtă nu s-a conformat acestei dispoziții în condițiile art. 287 Codul Muncii și instanța reține ca dovedite pretențiile reclamantei și în consecință a obligat intimata la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 01.01.2009 și până la data reintegrării pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 1029/27.04.2009, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenței, până la data plății efective.Statele de plată depuse la dosar nu fac dovada plății salariului întrucât nu sunt semnate de către reclamantă.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale este întemeiată întrucât în acest mod se acoperă prejudiciul real cauzat reclamantului prin neplata la timp a drepturilor salariale cuvenite.
Pârâta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din care reiese că a predat reclamantului o serie de produse ale societății, cu mențiunea că se vor achita din salariu. Acestea nu fac dovada achitării salariului, întrucât plata în natură se poate face conform art. 161 alin. 3 Codul Muncii numai dacă această modalitate de plată este prevăzută expres în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens. Modalitatea în care societatea va reține din salariu reclamantului aceste sume urmează a se stabili între cele două părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta " " A I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor sale de recurs a susținut că soluția instanței de fond se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale în materie deoarece fapta reclamantului constând în părăsirea locului de muncă, fără acordul conducerii unității, precum și refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu care-i revin, constituie o fapte grave de natură a justifica temeinicia concedierii reclamantei.
locului de muncă nu se poate face în baza unei aprobări verbale, ci doar a unei aprobări scrise, iar motivul plecării, constând în rezolvarea unor probleme ținând de plata salariilor nu este justificat în condițiile în acre instituțiile cărora reclamanta și ceilalți salariați s-au adresat nu au competențe în ce privește plata salariilor, angajatorul fiind o persoană juridică privată.
În drept, a invocat art.304 pct.9 și art.304/1 Cod proc.civ.
Intimatul a solicitat prin întâmpinarea depusă, în temeiul art.308 Cod proc.civ. respingerea ca nefondat a recursului, susținând că soluția pronunțată de către prima instanță se întemeiază pe interpretarea și aprecierea corectă a prevederilor legale și a probelor administrate în cauză.
Verificând legalitatea și temeinicia sentințe atacate, prin prisma acestor critici și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ, precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că lipsa reclamantului de la locul de muncă nu a fost una nejustificată, cum susține pârâta recurentă, ci una care a avut ca temei principal neîndeplinirea de către angajator a obligației de plată a salariilor astfel, cum este ea prevăzută la art.39 alin.1lit. a Codul Muncii, aspect care a fost de natură să-i determine pe salariați să se adreseze A pentru a-i ajuta. În plus, motivul plecării de la serviciu a fost adus la cunoștința conducerii unității, salariații solicitând bilet de voie în acest sens, bilet care nu li s-a eliberat pe considerentul că nu au nevoie de el.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că, în speță, fapta reclamantului nu întrunește condițiile pentru a fi considerată abatere disciplinară în sensul art.263 alin.2 Codul Muncii, iar scopul absenței a fost unul legitim, în condițiile în care angajatorul, la rândul său, nu și-a respectat obligația principală care-i revine, respectiv cea de plată a salariilor.
Referitor la deciziile nr.867/2009 și nr.1009/2009, instanța de fond a reținut corect că fiind accesorii deciziei principale, de concediere disciplinare, urmează soarta acesteia, fiind la rândul lor anulate.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care fost investită.
Deși prin cuvântul asupra fondului cauzei avocatul intimatului a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în primă instanță, se constată că aceste cheltuieli s-au acordat prin sentința civilă nr.1141/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-, astfel nu se mai pot acorda încă o dată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL AIî mpotriva sentinței civile nr.1141/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored./
4 ex/29.01.2010
Jud. fond. /
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Mirela Pop
