Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1219/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1219
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.3089/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și ). ) CU ALES, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 895/21.05.2009 Tribunalului Mehedinția dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta ( ) în favoarea Tribunalului Dolj unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
La data de 05.08.2009 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Dolj și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata echivalentului stimulentelor acordate în perioada 2006-2008 personalului din cadrul Ministerului Justiției, la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu august 2006 precum și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate și la care se va aplica dobânda legală. De asemenea reclamanta a mai solicitat obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate.
La termenul din data de 01.10.2009 au fost introduși în cauză în calitate de pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Dolj.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B și, în consecință a respins acțiunea precizată împotriva acestui pârât.
A respins cererea având ca obiect plata stimulentelor pentru perioada 2006-2008, formulată de reclamanta (), împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți, și Consiliul Național pentru Combaterea
A admis cererea având ca obiect plata sporului de confidențialitate formulată împotriva pârâților Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției
A obligat pârâtul Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15 % începând cu august 2006 și până la 1.12.2008, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă și la plata dobânzii legale pe aceeași perioadă.
A obligat pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15% începând cu 1.12.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a acestui drept, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Dolj să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția privind calitatea procesual pasivă instanța a retinut că Ministerul Economiei si Finanțelor nu are niciun raport juridic de muncă cu reclamanta, chemarea sa în judecată în cadrul procesual configurat ca fiind un conflict de muncă nefiind justificată.
Mai mult, în conformitate cu art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, art. 34 alin. 1 si art. 35 alin. 1 din Legea nr.500/2002-legea finanțelor publice, Ministerului Justiției, ca ordonator principal de credite, îi revine obligația de lua toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, de a întocmi proiectul propriu de buget pe care îl înaintează Ministerului Economiei si Finanțelor.
Pe baza acestor proiecte Ministerul Economiei si Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare si proiectele bugetare pe care le depune la Guvern, iar după însușirea acestora de către Guvern, acesta le supune spre adoptare Parlamentului.
Toate acestea demonstrează cu prisosință că acțiunea a fost greșit îndreptată împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor si, ca urmare pretențiile formulate împotriva acestui pârât nu pot fi primite.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Legea 146/1997 prevede la art.25 alin.2 numai posibilitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din justiție, fără să instituie și reguli privind categoriile de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al Ministrului Justiției.
În Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției 1008/C/2006 au fost stabilite criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea 146/196 personalului din justiție, care la art.3 prevede că principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători sunt: a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat; complexitatea cauzelor soluționate; operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor; b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar.
Potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, ordonatorii secundari și terțiari de credite pot stabili, pe lângă criteriile prevăzute, și alte criterii obiective de repartizare individuală a stimulentelor, care se aplică numai după aprobarea lor de către colegiul de conducere al instanței respective.
Ministrul Justiției, conform alin.4, poate acorda, prin ordin, stimulente nominale pentru personalul din sistemul justiției care participă la activități științifice, la organizarea unor evenimente deosebite, la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori la alte activități cu caracter deosebit.
În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.4 se au în vedere natura activităților, importanța acestora pentru promovarea și realizarea obiectivelor generale al Ministerului Justiției, inclusiv a celor cuprinse în Strategia de reformă a sistemului judiciar, modul de realizare a activităților în termenele stabilite.
Prin urmare, se constată că nici Legea 146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Solicitarea reclamantei privind plata echivalentului stimulentelor acordate în perioada 2006-2008 a fost fondată pe principiul nediscriminării.
Actul normativ care consacră procedura în fața instanței de judecată pe care o persoană care se consideră discriminată o poate urma este OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin decizia nr. 1325/ 04.12.2008 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
In accepțiunea Curții Constituționale misiunea instanțelor judecătorești este aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
In speță, s-a constatat că reclamanții urmăresc modificarea printr-o hotărâre judecătorească a încadrării stabilită printr-o lege de salarizare, crearea unui drept printr-o hotărâre judecătorească, însă doar Parlamentul sau Guvernul, în limitele prevăzute de art. 115 din Constituție au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală.
Apreciind că solicitarea reclamantei excede atribuțiilor puterii judecătorești, instanța a respins acest capăt de cerere formulat împotriva pârâților Tribunalul Mehedinți, unde reclamanta și-a desfășurat activitatea în perioada 2006-2008 pentru care solicită plata stimulentelor, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate instanța a reținut că n interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 99 alin.1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor,raportat la art. 16 din Codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație si Justiție, examinând recursul în interesul legii cu care a fost sesizată, a pronunțat decizia nr. 46 /15.12.2008 statuând că " judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar". Potrivit art.329 pr.civ. decizia este obligatorie pentru instanțe.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12,
Pentru aceste considerente, instanța a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate în raport de perioada lucrată în cadrul Judecătoriei Strehaia, respectiv pentru perioada august 2006 și până la 1.12.2008, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă și la plata dobânzii legale pe aceeași perioadă.
De asemenea, instanța a obligat pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15% începând cu 1.12.2008 (data la care reclamanta și-a început activitatea la Tribunalul Dolj ) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a acestui drept, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.
Cererea accesorie formulată de reclamantă privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. "b", final și pct. 5), carnetul de muncă fiind principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
In consecință, în raport de prevederile Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, instanța obligat Tribunalul Dolj, ca deținător al carnetului de muncă, să facă în carnetul de muncă mențiunile corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primul motiv de recurs invocat de este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al MJ este întemeiat pe disp.art 304 pct. 7 Cod. pr. civilă și vizează împrejurarea că prima instanță nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate prin notele scrise,iar potrivit art.261alin.1 pct.5 Cod pr.civilă printre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre se află motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Al treilea motiv de recurs al aceluiași recurent este întemeiat pe prev. de art. 304 pct. 9 Cod. pr. civilă.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Recursul este nefondat.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 Cod. pr. civilă, așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod. pr. civilă, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Așa fiind, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.3089/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și ).).
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
25.02.2010
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu, Marin Panduru
