Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1215/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1215

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr.3161/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.3161/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.05.2006 - 31.03.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă, reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

S-a dispus obligarea pârâtului la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de la data pronunțării prezentei hotărâri, de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 01.05.2006 - 12.11.2009, dar nu mai mult de 20 tichete lunar.

A fost obligat pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Municipal C în funcția de asistent medical principal, având locul de muncă la cabinetul medical școlar la Școala Generală nr. 30.

Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 1 ianuarie 2006 până în prezent.

În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6 % față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6 % începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.

Potrivit Anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).

Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform art. 5 salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.

În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.

Art.8 lit. h din Legea nr. 270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare.

Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic.

Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.

Pentru aceste considerente instanța a constatat întemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.

Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța a reținut următoarele:

Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.

Aceasta diferențiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării într-o unitate publica finanțata din venituri proprii.

Astfel s-a constatat ca reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar inculca grav dispoz. art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.

Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin. 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare și de asemenea sunt aplicabile dis. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiez lunar de 20 de tichete de masa.

Nici legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii - cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, în articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 și în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

In raport de aceste considerente, instanța a admis si acest capăt de cerere si obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 1 mai 2006 până la data pronunțării, proporțional cu zilele lucrate, dar nu mai mult de 20 tichete lunar.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs se arată,în ceea ce privește tichetele de masă, că potrivit Legii nr.142/1998 (art.1,alin.1și 2), precum și HG nr. 5/1999 privind Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (art. 2, alin.a) tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli și ținându-se seamă de posibilitățile financiar proprii ale angajatorilor.

Pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale din școli și grădinițe, pentru perioada respectiva nu a existat bază legală și nu au fost alocate sume în buget cu această destinație.

Ca reclamanta, având locul de munca in cabinet școlar la Școala Generală nr.30, intra sub incidenta 512/2005, art. 22.

Ca personalul medical din scoli/dispensare este plătit de la bugetul de stat, fiind încadrate in bugetul de venituri si cheltuieli al unitații.

Ca nu poate fi reținuta culpa spitalului in ceea ce privește art.5 si art.8 Codul muncii, din moment ce reclamanta era si este plătita de la bugetul de stat, neputând beneficia de acordarea tichetelor de masa in baza legilor mai sus menționate.

Referitor la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale potrivit salarizarea în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite ca unități sanitare, altele decât cele clinice în perioada octombrie 2004 - mai 2006, prin adresa nr. IM/36974/13.06.1994 a avizat ca făcând parte din categoria unităților clinice sanitare sau de asistență socială, acele secții,laboratoare sau compartimente în care se desfășoară în mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și de cercetare medicală sau farmaceutică.

Ca spitalul clinic este definit de 95/2006.

Ca activitatea continua de cercetare medicala si de invatamant superior medical, consta in pregătirea medicala a studenților, rezidenților precum si a medicilor care se afla in etapa de perfecționare, primariate, doctorate etc.

Nu poate fi reținuta culpa spitalului, in ceea ce privește art.5 si art. 8 Codul muncii din moment ce reclamanta este plătita de la bugetul de stat si nu îndeplinește activitate de invatamant si nici cercetare științifica-medicala si educație continua, pentru a beneficia de salarizare clinica.

Prin protocolul nr.6771/10854/93191/2009 recurentul pârât a predat personalul care desfășoară activitate medicală în învâțâmânt Primăriei municipiului C, astfel că din acel moment nu mai este angajatul său și nu mai poate beneficia nici de tichete de masă.

A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de motivele invocate, văzând probatoriu administrat se constată că recursul pârâtului este fondat din următoarele considerente:

Prin acțiune reclamanta, care este angajată a pârâtului cu contract individual de muncă, a solicitat contravaloarea tichetelor de masă potrivit timpului lucrat, reactualizată de la scadență, achitarea diferenței dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice reactualizată de la scadență și până la data plății efective.

In ceea ce priveste motivele de recurs privind tichetele de masa:

Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

Potrivit rt. 23 din OUG 115/2004, ncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

Potrivit art.139 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007, angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, pentru a beneficia de tichete de masa trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Pe de o parte, unitatea sanitara publica sa fie finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, situație juridica in care se găsește unitatea sanitara recurenta.

Pe de alta parte, beneficiarul tichetelor de masa trebuie sa fie angajatul unitații sanitare, condiție, de asemenea, îndeplinita așa cum rezulta din carnetul de munca.

In situația in care cele doua condiții sunt îndeplinite, dispozițiile imperative ale OUG115/2004 se aplica tuturor salariaților aflați in aceasta situație.

Se retine de asemenea ca dispozițiile menționate nu stabilesc criterii de diferențiere intre angajații unitații sanitare.

Prin urmare nu pot fi reținute ca si criterii de diferențiere prevederile HG 529/2002,care stabilesc doar sursa de finanțare pentru anumite activitati, fara ca prin aceasta sa se schimbe calitatea juridica a spitalului de unitate sanitara publica finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum e definit in ordonanța.

In consecința, ceea ce are relevanta juridica, din punct de vedere al dreptului la acordarea tichetelor de masa, este forma juridica a unitații sanitare si calitatea de salariat a unei astfel de unitati sanitare.

In situația in care legiuitorul ar fi vrut sa excepteze o anumita categorie de salariați ar fi prevăzut in mod expres acesta situație, ca situație de excepție de la regula stabilita prin actul normativ cadru.

Se retine astfel ca nu exista identitate juridica intre situația prevăzuta de ordonanța care privește subiectul căruia ii revine obligația de acordare a tichetelor de masa si anume unitatea sanitara publica finanțata din venituri proprii si situația prevăzuta in hotărârea de guvern care vizează obiectul finanțării de la bugetul de stat si anume activitățile din cabinetele școlare.

In consecința, Curtea constată că greșit instanța a constatat dreptul reclamantei la acordarea tichetelor de masa pentru întreaga perioadă solicitată, fără a avea în vedere protocolul nr.6771/10854/93191/2009 în baza căruia peronalul a fost preluat de Primăria C, printre care și reclamanta și prin urmare obligația acordării tichetelor de masă îi revenea până la data încheierii acordului, respectiv 01.07.2009.

Cu privire la motivele de recurs privind salarizarea clinica,

Rezultă din actele dosarului că reclamanta, care este angajată a pârâtului, fiind asistent medical principal la Școala generală nr.30, are încheiat contract individual de muncă incheiat cu Spitalul Clinic

Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 au fost prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.

Art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legii nr.95/2006.

Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.

In ceea ce priveste stabilirea modalitatii de salarizare, relevant este forma juridica de organizare a angajatorului, unitate sanitara clinica sau neclinica si nu locul efectifv de munca al salariatului.

Ca atare in mod temeinic si legal a retinut instanta de fond ca, in ceea ce priveste apărarea recurentului că reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu este fondată, deoarece condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".

Or in conditiile in care salariatul este angajatul unitatii sanitare clinice, forma de salarizare este aceea pe care legea o reglementeaza pentru unitatile clinice, actul normativ neprevăzând exceptii in randul diferitelor categorii de personal ce isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi tip de unitate sanitara.

În ceea ce privește critica referitoare la stabilirea salariului reclamantei potrivit grilei de salarizare din unități clinice începând cu data de 01.04.2008, se constată că aceasta este nefondată.

Potrivit dispoziției nr. 161/2008 rezultă că salariile de bază ale personalului contractual din cadrul unității au fost majorate față de nivelul lunii martie 2008 în procentele prevăzute de OG nr. 17/2008.

Din cuprinsul mențiunilor din carnetul de muncă (poz. 31), rezultă că salariul reclamantei a fost majorat conform dispozițiilor OG nr. 17/2008 cu un procent de 6% față de nivelul lunii martie 2008.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat în mod temeinic și legal că nivelul salariului pentru luna martie a fost greșit stabilit prin încadrarea potrivit grilei de salarizare aplicabile în alte unități decât cele clinice.

Aplicând numai procentul de majorare de 6 %, unitatea pârâtă a menținut practic încadrarea salarizării reclamantei potrivit grilei de salarizare din alte unități decât cele clinice, astfel că și acest motiv este nefondat.

În condițiile în care a fost soluționat greșit, cererea privind acordarea tichetelor de masă, în temeiul art.312 proc.civ. raportat la art.304 pct.9 proc.civ.Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că perioada pentru care este obligat pârâtul la contravaloarea tichetelor de masă este 01.05.2006-01.07.2009 și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr.3161/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Modifică în parte sentința în sensul că perioada pentru care este obligat pârâtul la contravaloarea tichetelor de masă este 01.05.2006-01.07.2009.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.3/25.02.2010

/ și

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1215/2010. Curtea de Apel Craiova