Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1253/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1253/
Ședința publică din 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții R, -, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Brăila, MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.507/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimații - intervenienți -, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Brăila, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B,-, jud. B, TRIBUNALUL VASLUI, TRIBUNALUL TULCEA, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, CURTEA DE APEL IAȘI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.507/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL IAȘI.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, în nume propriu și ca succesor al defunctei, -, -, R -, -, și - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila, TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL GALAȚI, Curtea de APEL IAȘI, Consiliu Național pentru combaterea discriminării ca fiind prescrisă pentru perioada 2003-2004.
A fost respinsă cțiunea formulată de reclamanții, în nume propriu și ca succesor al defunctei, R, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila, TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL GALAȚI, Curtea de APEL IAȘI, Consiliu național pentru combaterea discriminării ca nefondată pentru perioada 2005-2006.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Brăila ca fiind prescrisă pentru perioada 2003-2004.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Brăila ca nefondată pentru perioada 2005-2006.
A fost admisă în parte acțiunea completată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila, TRIBUNALUL TULCEA, Curtea de APEL GALAȚI, Curtea de Apel Constanta Consiliu național pentru combaterea discriminării.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primei de vacanță și a dobânzii legale aferente pentru anul 2004 ca fiind prescrisă.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță și a dobânzii legale aferente ca nefondată pentru perioada 2005-2006.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL TULCEA și Curtea de APEL CONSTANȚA la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 26.09.2004-31.12.2006, actualizată în raport cu rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL TULCEA și Curtea de APEL CONSTANȚA la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT pe perioada 26.09.2004-31.12.2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.1431/113/17.06.2008 reclamanții:, -, -, R -, -, -, prin reprezentant ales R - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila, TRIBUNALUL VASLUI, TRIBUNALUL TULCEA, Curtea de APEL CONSTANȚA, Curtea de APEL GALAȚI, Curtea de APEL IAȘI cu citarea obligatorie în temeiul art.27 al.3 din OG nr.137/2000 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești, reprezentând contravaloarea primelor de vacanță aferente anilor 2003-2006 actualizate la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume cu precizarea că pentru reclamantul drepturile bănești vizează perioada 2005-2006, iar pentru reclamanta perioada 2004-2006.
De asemenea, au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au precizat că prin OUG nr.146/2007 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță a mai multor categorii de salariați din Ministerul Public.
Au susținut reclamanții că, în fapt, legiuitorul a recunoscut obligația de plată a acestor prime inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr.50/1996, așa cum reiese din art.1 alin.2. Au considerat reclamanții că sancțiunea acestui text de lege constă în faptul că legiuitorul a intenționat a intenționat să acorde prima de vacanță tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi ce au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative.
Reclamanții au motivat că potrivit art.21 al.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În termen legal intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalul Brăila în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din OUG nr.75/2008 prin care se stabilea că cererile având ca obiect drepturi salariale formulate de personalul salariat sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că prin OUG nr.146/2001 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță, unor categorii de salariați, inclusiv magistraților.
A mai arătat intimata că potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de vacanță suspendate în perioada 2001-2006 art.1 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor deși actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale în perioada 2001-2006 și a enumerat categoriile de persoane care le sunt aplicabile aceste dispoziții, magistrații nefigurând printre acestea.
S-a mai susținut prin întâmpinare că prin Decizia nr.XXIII Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001- 2002.
La data de 25.08.2008 intervenienții, și au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând ca pârâții să fie obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2003-2006 primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu; sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
La data de 29.08.2008 reclamanta a completat obiectul cererii sale în termen legal solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 26.09.2004-31 dec.2006 actualizate în raport de rata inflației la data plății, precum și diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor DIICOT în perioada 26.09.2004-31.dec.2000.
Prin încheierea din 27.08.2008, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr.75/2008 Tribunalul Brăilaa dispus scoaterea de rol a cauzei și înaintarea spre competentă soluționare Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Curții de APEL GALAȚI.
Dosarul a fost înregistrat sub nr-.
La data de 23.10.2008, intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare la cererea de intervenție depusă de asistenții judiciari solicitând respingerea ca inadmisibilă.
În motivarea cererii intimatul a susținut că intervenția principală se poate face de către un terț care urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său, iar cererea trebuie îndreptată împotriva ambelor părți din proces, terțul tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului.
Prin sentința civilă nr.40/18 februarie 2009 Curții de APEL GALAȚIa fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de APEL GALAȚI, avându-se în vedere că prin Decizia nr.104/20 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și V din OUG nr.75/2008.
Pe cale de consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Brăila.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a constatat în fapt următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecătorii în cadrul Tribunalului Brăila.
Conform OUG nr.146/2007 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță mai multor categorii de salariați din sistemul public.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de vacanță suspendate în perioada 2001-2006, respectiv art.2 statuează că "intră în categoria persoanelor căruia îi sunt aplicabile prevederile: funcționari publici, funcționari publici cu regim special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consul al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale.
Astfel, legea specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.177/2002 nu a prevăzut în mod special pentru magistrați beneficiul la acordarea primei de concediu, în aceste condiții, până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, respectiv OG nr.27/2007, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Prin decizia nr.XXIII pronunțată în dosarul nr.31/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaț8ie și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
Pentru a se pronunța astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002 erau abrogate implicit dispozițiile art.41 al.1 din Legea nr.50/1996 privind dreptul magistraților la o primă pentru concediului de odihnă.
În raport de această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr.50/1996 încetează să mai subziste, nemaiputând fi pretins de la 1 ianuarie 2008.
Cu toate acestea, în soluționarea problemei de drept cu care a fost învestită Înalta Curte și anume momentul când s-a născut dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de vacanță, s-a stabilit că acesta s-ar fi născut la data de 1 ianuarie 2003 când a încetat orice cauză de suspendare și neaplicare a prevederilor art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996.
S-a mai reținut că în raport de principiul neretroactivității legii civile înscris în art.15 din Constituție și art.1 din Codul civil, dispozițiile OUG nr.177/2002 nu au putere retroactivă, astfel rezultă că dreptul la prima de concediu acordat magistraților a existat în perioada anilor 2001-2002. S-a mai arătat în continuare că dispozițiile art.41/1 din Legea nr.50/1996 au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art.38 alin.2 din Constituție nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Motivarea faptului că instanța supremă a stabilit legalitatea acordării primelor de vacanță pentru o perioadă de 2 ani nu și pentru anii ulteriori se regăsește în aceeași hotărâre, care reține în considerente că dispozițiile art.41/1 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2003.
De altfel, potrivit art.1 din Decretul nr.327/1950 pentru anii 2003 și 2004 cererea reclamanților este prescrisă, nefiind formulată în termenul legal de prescripție.
Față de cele arătate instanța a respins ca prescrisă cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de vacanță aferente anilor 2003-2004.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la acordarea primelor de vacanță aferente anilor 2005 și 2006 tribunalul a respins ca fiind nefondat pentru motivele arătate mai sus, respectiv abrogarea prin OUG nr.27/29.03.2006 a dispozițiilor OUG nr.177/2002.
În ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României și ca urmare în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României. Astfel s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În ceea ce privește cererea intervenienților instanța urmează a respinscererea acestora pentru aceleași motive pentru care a respins și cererea principală.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în sumă de 50% și de obligare a pârâților la plata dintre diferența dintre salariile încasate și salariile procurorilor DIICOT, actualizate cu indicele de inflație, instanța urmează a admite cererea pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.
Prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești s-a prevăzut un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați în sumă de 50% din salariul de bază brut lunar.
Deși acest spor era un drept câștigat fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistemul judiciar, textul de lege a fost abrogat prin OG nr.83/2000.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a constatat că și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 judecătorii, procurorii, asistenții judiciari și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută, respectiv salariul de bază brut lunar.
Având în vedere că, potrivit art.329 al.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată prin această decizie problemelor de drept deduse judecății, obligatorie pentru instanțe se constată că acordarea sporului de risc și suprasolicitare formulată de reclamanta este fondată.
În ceea ce privește cererea aceleiași reclamante de obligare a pârâților la acordarea diferențelor salariale dintre salariile încasate și salariile procurorilor DIICOT, instanța a apreciat că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate și pentru discriminarea în sensul art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 și art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cazul Thlimmon contra Greciei - 6 aprilie 2006).
Această discriminare justifica cererea dedusă judecății astfel că în baza art.21 din OG nr.137/2000 cererea va fi admisă, iar pârâții obligați să acorde majorările salariale.
Cât privește acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT s-a constatat că cererea este întemeiată pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curțile de apel, au servicii și birouri în toate reședințele de județ unde funcționează tribunale fiind salarizați potrivit art.6-13 lit.a din anexă la OG nr.27/2006 cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 și a Codului d e procedură penală reclamanții, în cauzele instrumentate, au aceleași competențe și prestează aceeași muncă ca și procurorii DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT, în cauzele instrumentate de aceștia, pot formula plângere, conform art.2781cod procedură penală la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la parchete de pe lângă curțile de apel și tribunale.
Judecarea în fond, apel, și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de curțile de apel sau tribunale, de către judecătorii acestora cu participarea procurorilor de la parchete, care au competența să aprecieze asupra legalității și temeinicie rechizitoriilor și, independenți fiind pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
Judecătorii primind rechizitoriile DIICOT efectuează cercetarea judecătorească prin administrarea tuturor probatoriilor pentru justa soluționare a cauzelor și pronunță hotărârea pe care o motivează în fapt și în drept.
Rezultă deci că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și judecătorii de la aceste instanțe sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca și a procurorilor din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 alin.2 lit.c pct.1 din nr.OG137/2000, dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel fiind tribunalul a admis acest capăt de cerere pentru considerentele expuse în ceea ce o privește pe reclamanta.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, în nume propriu și ca succesor al defunctei, R, și și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților
Recurenții - reclamanți au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală în ce privește constatarea ca fiind prescrise a pretențiilor solicitate cu titlu de primă de vacanță pentru anii 2003 - 2004, în condițiile în care nr.OG 147/2007 consacră drepturi cu caracter retroactiv asupra cărora nu operează prescripția.
Modalitatea de motivare a respingerii pretențiilor pentru anii 2005 - 2006 este ambiguă.
Și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr.147/2007 intrată în vigoare pentru a elimina discriminările între categoriile de bugetari, coroborate cu prevederile Legii nr. 50/1999 care, fiind o lege organică, nu putea fi abrogată nici chiar parțial de o ordonanță de urgență cum este OUG nr. 177/2002.
Au invocat ca practică judiciară decizia nr.21/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, referirea la decizia Curții Constituționale din 27.05.2009 fiind considerată ca neavând legătură cu cauza.
Și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii privind plata primelor de vacanță așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul - pârât Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă și a celui de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Față de completarea obiectului cererii de către reclamanta la data de 29.08.2008, a invocat că nu a putut formula apărarea în cauză întrucât cererea nu i-a fost comunicată, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Pe fond, a criticat soluția primei instanțe întrucât a dispus plata unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, depășind astfel limitele puterii judecătorești și și- arogat atribuții de legiferare.
A mai invocat faptul că în cazul procurorilor încadrați la DNA și DIICOT legiuitorul a menținut regula numirii acestora iar nu a promovării, salarizarea fiind stabilită în raport de domeniul specializat de activitate, nivelul parchetului, funcția deținută și vechimea în magistratură.
Drepturile OG nr.137/2000 nu sunt aplicabile, acestea referindu-se la drepturile omului, libertăților fundamentale sau drepturile recunoscute de lege iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
A invocat în acest sens practica Curții Constituționale, practica judiciară în materie.
A mai criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, pentru obligațiile având ca obiect o sumă de bani daunele interese neputând cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate.
A considerat că nici dobânda legală nu poate fi acordată având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 4 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acțiunii și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză au fost formulate întâmpinări de către Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, prin care s-a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanți.
Examinând recursurile astfel declarate pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Recursul declarat de recurenții - reclamanți este nefondat pentru următoarele considerente:
Este legală și temeinică soluția primei instanțe privind prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile solicitate de reclamanți cu titlu de prime de vacanță aferente perioadei anilor 2003-2004, față de data înregistrării acțiunii (17.06.2008) și de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii, care prevăd un termen de prescripție extinctivă în materia drepturilor salariale de 3 ani.
Potrivit art. 166 din Codul muncii acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă, situație aplicabilă în cazul răspunderii civile delictuale.
În prezenta cauză, acțiunea a fost introdusă după termenul de 3 ani prevăzut de lege, ca urmare pentru drepturile bănești solicitate a intervenit prescripția.
În ceea ce privește dispozițiile nr.OUG 146/2007 invocate de recurenții reclamanți, potrivit art.l acestea se aplică categoriilor profesionale pentru care plata sumelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă a fost suspendată în perioada 2001-2006.
Din enumerarea categoriilor profesionale rezultă că magistraților nu li se aplică prevederile acestei ordonanțe de urgență.
De asemeni, referirea la alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale nu-i privește pe reclamanți, pentru magistrați dreptul nemaifiind prevăzut urmare a adoptării nr.OUG 177/2002, începând cu data de 01.01.2003.
Dreptul la prima de concediu a fost prevăzut în favoarea magistraților prin dispozițiile art.411 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești, fiind introdus prin dispozițiile art.I pct.38 din nr.OG83/2000.
Ulterior,un asemenea drept a încetat urmare a abrogării intervenite începând cu data de 01.01.2003, prin art.50 al.2 din nr.OUG 177/2002.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 dată în materia recursului în interesul legii prin care s-a statuat că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați și se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Ulterior, dreptul la prima de vacanță pentru magistrați a fost recunoscut începând cu anul 2007 prin dispozițiile art.241din nr.OG27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Ca atare, din punct de vedere al reglementării sale legale, dreptul la prima de concediu pe anii 2003- 2006 încetat să existe, nemaifiind prevăzut.
Potrivit art.2 din nr.OG27/2006, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că modul de salarizare al judecătorilor este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Constituie opțiunea legiuitorului de a reglementa prin acte normative drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/2000.
Potrivit art.l din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curtii Constitutionale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.l din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art.1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generala.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, acesta este fondat însă pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 29.08.2008 și înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila (filele 28 - 75) reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată solicitând în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 26.09.2004 - 31.12.2006, actualizate în raport de rata inflației la data plății, diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT în perioada 26.09.2004 - 31.12.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Atașat cererii completatoare reclamanta a depus practică judiciară.
În condițiile art. 132 al.1 Cod procedură civilă, se impunea comunicarea cererii completatoare către pârâți în vederea formulării întâmpinării și a apărărilor corespunzătoare.
Prin neîndeplinirea unei asemenea obligații exprese s-a produs o vătămare procesuală constând în încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil (al contradictorialității, al dreptului la apărare).
O atare situație impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea în mod legal și temeinic a cererii completatoare formulată de reclamanta.
După casare, în limitele arătate, instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile art. 315 al.2 și 3 Cod procedură civilă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat recurenții - reclamanți R, -, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Brăila, împotriva sentinței civile nr.507/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5.
Casează în parte sentința civilă nr.507/5.06.2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare în vederea soluționării de către aceeași instanță numai a cererii completatoare formulată de reclamanta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /23.12.2009
:DC/15 ex/28.12.2009
./
Asistenți judiciari: C-tin/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
