Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1260/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1260/
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1278/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Tg. B, intimații - pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în cu sediul în B,-, sector 5, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1278/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinsă acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Consiliul pentru Combaterea Discriminării -
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar începând cu 07.04.2009 și până la modificarea reglementărilor legale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 3899/121/09.07.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice, plata sporului de confidențialitate de 15%, începând cu data de 07.04.2009 actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării efective a hotărârii, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărei reclamante și alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție (fiind personalul de specialitate în cadrul Judecătoriei TG B), și sunt discriminate, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
De asemenea, au susținut deși conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții, ce implică păstrarea confidențialității.
Reclamantele au precizat că potrivit disp. art. 21 al.1 din OG nr. 37/2000, grefierii, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG nr. 137/2000, modificată și completată de Legea nr. 324/2006.
Au mai arătat ca acest drept salarial le-a fost acordat pentru perioada octombrie 2004-17.04.2008 prin decizia civila nr. 265/17.04.2008 a Curții de APEL GALAȚI și prin sentința civilă nr. 578/06.04.2009 pentru perioada 18.04.2008 - 06.04.2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția inadmisibilității în considerarea principiului separației puterilor în stat, motivat de faptul că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
În combaterea susținerilor reclamantelor, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚI, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A învederat că funcționarii publici la care se referă disp. OG nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, sau OG nr. 6/2007, sau Legea nr. 656/2002, au acces la informații clasificate secrete de stat, sau informații clasificate, care intră sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG nr. 585/2002 de aplicare a acesteia. Toți acești funcționari publici sau militari, sunt deținători de certificate. pe când personalul auxiliar de specialitate, nu se încadrează în această categorie de funcționari publici.
În acest fel, precizează pârâta că nu sunt întrunite cerințele dispozițiile art. 1 din OG nr. 137/2000, întrucât funcționarii publici menționați pentru a beneficia de sporul de confidențialitate de până la 15%, trebuie să îndeplinească anumite condiții legale prevăzute de aceste acte normative.
În combaterea susținerilor reclamantelor, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
La termenul din 20.08.2009, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit disp. art. 137.pr.civ. instanța a analizat mai întâi excepțiile invocate.
În ce privește excepția inadmisibilității se rețin următoarele:
Principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace. A accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, sens în care va respinge ca nefondată excepția invocată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține:
Potrivit disp. art. 47 al. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite, a sumele de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite potrivit legii bugetare, este Guvernul.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției, și nu repartizează sume de la buget acestora. Alocarea acestor sume, se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
De asemenea, în acest context, rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în care se solicită obligarea la plată a unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit potrivit disp. art. 282 din Codul muncii, între salariați și angajator.
Față de aceste considerente, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și respinsă acțiunea în contradictoriu cu acesta în acest sens.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamantele sunt angajatele Judecătoriei TG B, ocupând funcția de personal auxiliar de specialitate.
Dreptul la acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de baza brut lunar, a fost recunoscut reclamantelor pe perioada octombrie 2004 - 17.04.2008 prin decizia civila nr. 265/17.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și pentru perioada 18.04.2008 - 06.04.2009 prin sentința civilă nr. 578&06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit dispozițiilor art 329 alin 3.proc.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
In aceste condiții, instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu 07.04.2009 și până la modificarea reglementărilor legale.
In ceea ce privește acordare acestui spor și-n continuare cererea a fost respinsă întrucât nu se poate prezuma un eventual prejudiciu în viitor iar instanța nu poate anticipa evoluția legislației în materie.
Un drept viitor, care nu s-a născut, nu poate fi ocrotit de lege.
Respectarea si aplicarea legislației în vigoare este obligatorie și nu opțională pentru toate instituțiile ca și pentru cetățenii unui stat de drept.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul o consideră întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Ca efect al admiterii primului capăt de cerere a fost admisă și cererea referitoare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de munca ale reclamanților și a obligat pârâtul Tribunalul Galați la efectuarea acestora.
Nefăcându-se nici o dovadă referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă această cerere.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru următoarele motive:
- prin hotărârea pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă.
A invocat faptul că intimații - reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, astfel încât nu pot beneficia de alte drepturi prevăzute pentru alte categorii profesionale.
Obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând spor de confidențialitate constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești privind acordarea unor drepturi neprevăzute de lege.
A mai invocat decizia din data de 27 mai 2009 Curții Constituționale prin care s-a constatat o ingerință nepermisă a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative și executive, decizia pronunțată în materia recursului în interesul legii neputând constitui temei pentru admiterea acțiunii.
- hotărârea este lipsită de temei legal, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A invocat statutul personalului auxiliar de specialitate care reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, potrivit Legii nr. 567/2004.
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi comparată cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici, categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate fiind diferite.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege în timp ce pentru personalul din justiție nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate.
A invocat practica judiciară, hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Nu a fost formulată întâmpinare.
Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Pretențiile formulate în cauză de intimații-reclamanți vizează modalitatea de acordare a drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate pe perioada în care și-au desfășurat activitatea în funcțiile aparținând personalului auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor, județul
Privitor la această problemă de drept, la data de 16.12.2008 s-a pronunțat Decizia nr. 46/15.12.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 39 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1 si 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței ori executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare [art. 2 alin. (l)-(3)].
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/7 8/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fară să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fl înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituție și art. 6 alin. (3) din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanță cu normele Uniunii Europene, și precizează ca: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
In sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
In ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
In sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauza a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă daca sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-1 primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fară ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie sa fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Acceptând teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) dîn Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de baza prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 329 alin.3 din Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, curtea nu poate da o alta soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " împotriva Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art.16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privita în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independența față de puterea executivă.
Apărările formulate în cauză de către recurentul- pârât nu pot fi primite, avându-se în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării dată problemei de drept pentru instanțele judecătorești și dispozițiile imperative ale art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Chiar prin decizia invocată de recurentul-pârât cu nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că "- apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 pr. civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice".
Mai arată Curtea Constituțională că,-efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, pentru considerentele sus-arătate și în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 și art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1278/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1278/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /24.12.2009
:DC/10 ex/28.12.2009
Fond:R //
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
