Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 130/
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.1306/3.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV, precum și a intimaților reclamanți, și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de recursurile declarate în cauză, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față,
Constată că, prin sentința civilă nr.1306/3.12.2007 TRIBUNALUL BRAȘOVa dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului TRIBUNALUL BRAȘOV, invocata de acesta prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV, invocata de acesta prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-11.10.2004, excepție invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și G în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 12.10.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe.
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească fiecărui reclamant în parte sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior, reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-11.10.2004 ca fiind prescrise.
A respins celelalte pretenții ale reclamanților ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV, a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani".
Întrucât reclamanții au formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 12.10.2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.2003 - 11.10.2004, sens în care a respins ca fiind prescrise pretențiile aferente acestei perioade.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de judecător, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun" în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamanților privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Instanța a respins solicitarea reclamanților de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamanții au dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.
Totodată, instanța a obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări privind sporul de 50%, în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și MEF prin DGFP
Prin motivele de recurs formulate de MEF prin DGFP B este reiterată apărarea formulată și în fața instanței de fond potrivit căreia pretențiile din acțiune constituind drepturi salariale nu pot fi admise în contradictoriu cu această instituție întrucât între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada 12.2004-1.VII.2005 când pârâta nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
Pe fond, prin motivele de recurs ale recurenților, hotărârea atacată a fost criticată pentru nelegalitate și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, recurenții invocă faptul că pretențiile din acțiunea dedusă judecății nu au nici o bază legală, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, iar acordarea pe cale judecătorească a unui drept care nu este prevăzut în nici o normă legală în vigoare nu poate fi privită decât ca o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 cu respectarea tuturor condițiilor și limitărilor prevăzute de Constituție, Legea 24/2000 și de Legea nr.125/2000.
În privința incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 și art.20 din Constituție, prin motivele de recurs se arată că norma internațională invocată nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Prin urmare, reclamanții nu sunt și nici nu au fost titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească și care să determine incidența art.1 din Protocolul 1.
Recursurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.334/6.07.2001.
Reclamanții invocată faptul că au fost încălcate normele de tehnică legislativă în sensul că nu putea fi abrogată prevederea dintr-o lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, respectiv Ordonanță, însă ignoră faptul că la rândul său această ordonanță a fost aprobată prin lege, aspect ce ține tot de tehnica legislativă, fiind un procedeu legal.
Ceea ce invocă reclamanții în susținerea acțiunii reprezintă argumente ce țin de neconstituționalitatea unui text de lege și nu pot fi verificate de instanțele de drept comun
Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea sporurilor de care beneficiau magistrații.
În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.
În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.
Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.
Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006, Ordonanțe care au fost aprobate prin legi diferite (ex.: OUG 177/2002 aprobată prin Legea 347/2003) au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursurile părților și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluționarea excepțiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea și împărtășind argumentele juridice ale instanței de fond avute în vedere la soluționarea excepțiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenților drept pentru care vor fi menținute dispozițiile sentinței de fond cu privire la soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, MEF prin DGFP, Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.1306/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, G împotriva pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect plata sporului de 50% din 12.10.2004 și până la pronunțarea sentinței, cu reactualizarea aferentă și cu plata dobânzii legale.
Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor invocate și cu privire la respingerea restului pretențiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.: AP/28.02.2008
Dact: MD/29.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
