Drepturi salariale (banesti). Decizia 138/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 138/
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de recursurilor formulate de reclamanții, și, de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin DGFP B, precum și de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.916/M/11.10.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2008, apoi la data de 5 februarie 2008 apoi la data de 6 februarie 2008.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.916/11.10.2007 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALUL BRAȘOV.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, și, decedată în cursul procesului, acțiune continuată de moștenitorii, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamanților și diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de vechime pe perioada 1.01.2001-11.03.2007, după cum urmează:- - suma de 21.183 lei și -suma de 14.835 lei, sume actualizate până la data de 30.03.2007 și care urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamanților, și diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu prima de vacanță pe perioada 2003-2005 după cum urmează:
- - suma de 2083 lei
- - suma de 2094 lei
- - suma de 2142 lei
- - 2098 lei
- - suma de 1256 lei
- - suma de 557 lei
- - suma de 1310 lei
- - suma de 1121lei
- - suma de 1000lei
-, și (moștenitorii pârâtei )- suma de 758 lei, sume actualizate până la data de 30.03.2007 și care urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.
A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind plata primelor de vacanță aferente perioadei 2001-2002 și pe cale de consecință a respins pretențiile reclamanților ca fiind prescrise.
Au fost respinse pretențiile reclamanților și privind plata primelor de vacanță pe perioada 2003-2006 ca neîntemeiate.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și în dosarul conex nr-, ca neîntemeiată.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele de bani necesare plății drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a dispus:
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției necompetenței materiale invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV prin întâmpinare, excepției prescripției invocate de pârâtul Ministerul Justiției, excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin întâmpinare.
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre judecător și instanța în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art 1 alin 2 lit.i din OG 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 a fost interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art 284 din Legea 53/2003 raportat la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind Tribunalul.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALUL BRAȘOVa fost apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată întrucât, astfel cum rezultă din mențiunile carnetelor de muncă - în perioada pe care se solicită drepturile, reclamanții a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Rupea, instanță aflată în raza de competență a Tribunalului Brașov, astfel că TRIBUNALUL BRAȘOV în calitate de ordonator terțiar de credite justifică legitimare procesuală pasivă în litigiul de față.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au funcționat, în perioada în care se solicită drepturile, ca judecători și respectiv grefieri în cadrul Judecătoriei Rupea.
Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost formulată și precizată reclamanții solicită obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pe anii 2001-2005 și a sporului de vechime (pentru reclamanții judecători) începând cu data de 1.01.2001 și până la pronunțarea soluției precum și pe viitor.
Având în vedere faptul că o parte din reclamanți au calitatea de grefieri și alții de judecători, iar în soluționarea pretențiilor deduse judecății sunt incidente dispoziții legale diferite, instanța a analizat distinct aceste cereri în funcție de calitatea fiecărui reclamant.
Cu privire la acțiunea formulată de reclamanții, și, decedată în cursul procesului, acțiune continuată de moștenitorii, și având ca obiect plata primelor de vacanță pe anii 2001-2005, instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a constatat de către instanță faptul că Înalta Curte de Justiție și Casație a pronunțat la data de 12 decembrie 2005 decizia în interesul legii nr.XXIII/12.12.2005 prin care a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea 50/1996.
În considerentele deciziei s-a reținut că de la data 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
În ceea ce privește data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru aceste drepturi, Înalta Curte, prin aceiași decizie a statuat că, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art.41 alin.1 din Legea 50/1996". În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.În raport de aceste considerente coroborate cu dispozițiile art.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă s-a constatat că dreptul la acțiune pentru primele de vacanță aferente anilor 2001-2002 este prescris.
În vederea soluționării pretențiilor aferente anilor 2003-2005, instanța a avut în vedere temeiul juridic al acțiunii, astfel cum a fost indicat de reclamanți prin precizarea de acțiune în dosarul conex, respectiv dispozițiile OG 137/2000. Tribunalul a analizat dacă în cauza de față reclamanții sunt într-o situație discriminatorie față de persoanele care ocupă aceiași funcție ca și reclamanții și cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța a constatat că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă prin faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamanții instituie un tratament discriminator față de reclamanți care nu sunt beneficiarii drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță neacordarea primei de vacanță aferente perioadei 2003-2005 reclamanților instituie un tratament inegal în raport de personalul auxiliar de la alte instanțe din tară care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi. (Decizia nr.952/20.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - în dosarul conex).
Pârâtul Ministerul Justiției invocă, în apărare, invocă faptul că dreptul la prima de concediu nu este un drept garantat de CEDO, astfel că nu pot fi aplicabile în speță ar. 14 din Convenție.
Apărarea este neîntemeiată întrucât Convenția Europeană a Drepturilor omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în,stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, existând o hotărâre judecătorească irevocabilă ce vizează personalul auxiliar al Tribunalului O l t, neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat prin exceptarea de la aplicarea art.411din Legea nr.50/1996, introdus prin OG nr.83/2000, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a obligat pârâții la plata primelor de vacanță pe anii 2003-2005 în cuantumul determinat de expertul contabil.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a fost angajată în anul 2006 iar reclamanta în anul 2005, însă a beneficiat doar de 10 zile de concediu de odihnă, astfel încât, nu beneficiază de primă de concediu în anul 2005. Față de acestea instanța a respins acțiunea formulată de cele două reclamante în dosarul conex nr-, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la pretențiile reclamanților judecători și - primele de vacanță pe anii 2001-2002, instanța a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru considerentele mai sus expuse.
Referitor la primele de vacanță pentru anii 2003-2006 instanța a reținut că potrivit art.41 indice 1 alin 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că,magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin III alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 41 indice 1 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă", iar prin Legea 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art.III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii 188/1999, a OG 83/2000, precum și a OUG 237/2000".
În conformitate cu ar. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art.10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Prin OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art.50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art 1 indice 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
În interpretarea acestor dispoziții legale Înalta Curte de Justiție și Casație a pronunțat la data de 12 decembrie 2005 decizia în interesul legii nr.XXIII/12.12.2005 prin care a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea 50/1996.
În considerentele deciziei s-a reținut că de la data 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art 41 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă faptul că reclamanții judecători și nu au dreptul la prima de vacanță pentru anii 2003-2006.
Nu s-a putut reține faptul că aceștia sunt discriminați întrucât nu s-a depus la dosar nici o hotărâre din care să rezulte că alți judecători din țară au beneficiat de aceste drepturi.
Cu privire la plata sporului de vechime pentru aceiași reclamanți judecători, s-a reținut că potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut, prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006 după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Ulterior această hotărâre a fost anulată, urmând ca tribunalul să analizeze dacă, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Pârâtul Ministerul Justiției invocă, în apărare, practica Curții constituționale potrivit căreia principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere că în prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, categoriile profesionale aflate într-o situație comparabilă cu cea a magistraților sunt cele prevăzute de art.1 alin 1 din OUG 27/2006.Se reține că prin modificarea sistemului de salarizare al magistraților, sistem ce nu mai este compatibil cu acela al demnitarilor publici aleși sau numiți, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie un tratament diferențiat, tratament instituit prin 0G 83/2000, ținând cont de faptul că există o diferențiere clară între sporul de vechime în muncă (acordat tuturor angajaților) și sporul de stabilitate în magistratură iar tratamentul diferențiat se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.
De asemenea, apărările pârâtului Ministerul Justiției nu pot fi luate în considerare, din moment ce, între timp, a fost emisă Legea 45/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169/09.03.2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care pune capăt discriminării prin acordarea sporului de vechime, astfel că pârâtul Ministerul Justiției recunoaște implicit că anterior apariției acestui act normativ a existat o discriminare în salarizarea judecătorilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamanți.
În consecință, reclamanții au fost prejudiciații cu sumele reprezentând sporul de vechime pe perioada 1.01.2002-11.03.2007 (data intrării în vigoare a Legii 45/2007).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză realizat în cauză drepturile reclamanților sunt următoarele: - suma de 21.183 lei și -suma de 14.835 lei, sume actualizate până la data de 30.03.2007 și care urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă al reclamanților.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat în calitate de pârât să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale instanța va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României ca fiind rămasă fără obiect.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert.
Instanța nu a acordat aceste cheltuieli întrucât pârâții nu au nici o culpă procesuală. În speță pârâtul Ministerul Justiției nu putea proceda la plata acestor drepturi salariale întrucât nu exista nici o dispoziție legală în vigoare care să-l oblige în acest sens. Acordarea drepturilor a avut la bază constatarea de către instanță a unei situații discriminatorii, drepturile fiind acordate cu titlu de despăgubiri. În acest context nu a fost reținută culpa procesuală a Ministerului Justiției ca temei al acordării cheltuielilor de judecată.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs toate părțile.
Prin motivele de recurs formulate de reclamanți se invocă următoarele:
1. excepția prescripției pentru plata primelor de vacanță din anii 2001-2002 fost greșit respinsă deoarece plata acestor drepturi a fost suspendată prin lege iar în ceea ce-i privește pe reclamanții judecători ar exista o discriminare față de alți magistrați de la alte instanțe care au primit aceste drepturi și pentru anii 2003-2006 - prin hotărâri judecătorești.
2. instanța în mod greșit a respins primilor doi reclamanți, acordarea primelor de vacanță pentru anii 2005-2006.
3. prima instanță trebuia să dispună actualizarea sumelor și cu dobânda legală.
4. în mod greșit a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a primei de vacanță pe anul 2005.
5. sumele acordate prin sentință sunt mai mici decât cele calculate de expert față de împrejurarea că expertul a depus, ulterior rămânerii în pronunțare o cerere de îndreptare a erorilor strecurate în expertiza avută în vedere de instanța de fond.
6. greșit a respins prima instanță cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece culpa procesuală a pârâților este evidentă.
7. prima instanță a respins în mod neîntemeiat cererea reclamanților de reducere a cuantumului onorariului de expert deoarece acesta nu și- îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu probitate profesională.
Prin motivele de recurs formulate de Curtea de APEL BRAȘOV au fost reiterate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pentru perioada 1.01.2001-1.07.2005 și cea a prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2001 -1.2004.
Referitor la acordarea sporului de vechime Curtea de APEL BRAȘOV arată că magistrații beneficiază de o lege specială privind salarizarea acestora în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare. Indemnizația stabilită prin lege este unica formă de remunerare lunară a activității magistraților, iar în lipsa unor dispoziții legale expuse care să reglementeze sporul de vechime în muncă, nu în magistratură, acordarea acestuia constituie o adăugare la lege.
În ceea ce privește acordarea primelor de vacanță pentru personalul auxiliar se arată că acest drept nu a mai fost acordat din 2001 fiind suspendat succesiv prin legile bugetului de stat astfel încât acest drept nu poate fi valorificat, nefiind niciodată scadent.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV au fost reiterate excepțiile privind necompetența materială a instanțelor de fond conform art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006, privind lipsa capacității procesuale pasive acestei instanțe pentru perioadele în care anumiți reclamanți nu au fost angajații acesteia. De asemenea, TRIBUNALUL BRAȘOVa invocat excepția de litispendență față de faptul că reclamanții grefieri mai au o acțiune privind plata primelor de vacanță pe anul 2003-2005 pe rolul Tribunalului Brașov sub nr-.
Referitor la plata primelor de vacanță pentru magistrați pe perioada 2001-2002 se solicită respingerea acestor pretenții ca tardive (prescrise).
În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale se arată că față de dispozițiile art.1088 cod civil acestea pot fi acordate doar din ziua chemării în judecată și, totodată acestea nu pot fi cumulate cu indexarea pretențiilor.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției este reiterată excepția privind prescrierea pretențiilor constând în acordarea sporului de vechime pe o perioadă mai mare de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
Prin motivele de recurs invocate de MEF prin DGFP B este criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pe considerentul inexistenței unor raporturi juridice de dreptul muncii între reclamanți și acest minister.
Recursul MEF prin DGFP B este nefondat în parte pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, curtea reține că potrivit HG nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004 stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Referitor la recursul reclamanților curte retine ca motivele invocate sunt întemeiate in parte după cum urmează:
Primul motiv de recurs este fondat si se referă la soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru primele de vacanță ale reclamanților - personal auxiliar pentru anii 2001-2002. Această excepție a fost în mod greșit admisă de instanța de fond.
Curtea reține că prin încheierea de ședință din 21.05.2007 pronunțată de Înalta Curt ea de Casație și Justiție în dosar 31/2005, ca urmare a îndreptării din oficiu a unei erori materiale a fost înlăturată mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate" din dispozitivul și considerentele deciziei în interesul legii nr. XXIII din 12 decembrie 2005. Ca urmare a acestei încheieri, decizia în interesul legii avută în vedere și de prima instanță nu mai cuprinde referiri la situația personalului auxiliar astfel încât nu mai cuprinde nici dezlegări date problemei de drept incidentă în speța dedusă judecății care să fie obligatorie pentru celelalte instanțe.
Într-adevăr, astfel cum se reține și prin considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată de ÎCCJ în dos nr. 31/2005, OUG nr.177/2002 a înlăturat dreptul la prima de vacanță începând cu data de 1.01.2003 numai pentru magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat acestora,iar nu și pentru personalul auxiliar de specialitate, în privința căruia dispozițiile corespunzătoare din Legea 50/1996 au fost abrogate abia la data de 5.02.2007, odată cu intrarea în vigoare a OG nr.8/2007.
În consecință, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de prime de vacanță pe toată perioada în care legea a prevăzut acest drept care a fost doar suspendat prin legile bugetului de stat până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nici o cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
Pe toată perioada suspendării plății acestor drepturi prin legile bugetare anuale cursul prescripției nu a început. Într-adevăr, potrivit art.7 din 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ori, în speță, dreptul de acțiune s-a născut doar după încetarea cauzei de suspendare a plății drepturilor solicitate prin legile bugetare anuale. În consecință hotarârea atacată va fi modificată sub acest aspect conform dispozitivului prezentei.
C de-al doilea motiv de recurs al reclamanților prin care se solicită acordarea primelor de vacanță reclamanților - magistrați pentru anii 2005-2006, curtea reține ca acesta este nefondat iar soluția atacată este legală și temeinică cu privire la respingerea acestor pretenții.
În speță, prin decizia XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii în scopul aplicării dispozițiilor art 411, alin 1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG 83/2000, s-a statuat că "Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă " Dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe" astfel încât prima instanță a respins în mod corect aceste pretenții.
C de-al treilea motiv de recurs invocat de reclamanți este fondat deoarece pentru ca acoperirea unui prejudiciu să fie efectivă trebuie să cuprindă atât devalorizarea monedei cat și beneficiul de care a fost lipsit creditorul pe perioada în care creanța nu a fost achitată
C de-al 4-lea motiv de recurs este fondat deoarece reclamanta a fost angajată la data de 01.09.2005 și a beneficiat de 10 zile de concediu pe 2005 iar faptul că nu a beneficiat de o lună întreagă de concediu nu înseamnă că nu beneficiază de plata primei de vacanță astfel încât hotărârea atacata va fi modificată sub acest aspect.
C de-al 5-lea motiv de recurs invocat de reclamanți este fondat iar la acordarea pretențiilor către reclamanți se vor avea în vedere și îndreptările materiale efectuate de expert și ajunse la dosarul de fond după pronunțarea hotărârii atacate, fiind o probă câștigată cauzei.
C de-al 6-lea motiv de recurs este fondat iar soluția de neacordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului este lipsită de temei legal astfel încât. în baza art. 274 Cod procedură civilă pârâții vor fi obligați la plata acestor cheltuieli
Ultimul motiv de recurs este neîntemeiat, curtea reținând că onorariul expertului este proporțional cu munca depusă și cu complexitatea lucrării.
Motivul de recurs invocat de pârâți referitor la prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile referitoare la sporul de vechime cuvenit primilor doi reclamanți pentru perioada 1.01.2001 - 01.10.2004 este fondat.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D- privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, cei doi reclamanți neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției astfel cum acestea sunt reglementate de legiuitor. În cazul de față, momentul din care reclamanții a cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții nu pot pretinde că au fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Trebuie menționat că recunoașterea trebuie să fi avut loc pe timpul derulării termenului de prescripție iar nu după împlinirea lui.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 27.07.2006 astfel încât pretențiile cuprinse între 01.01.-25.07.2001 și 25.07.2003 vor fi respinse ca prescrise.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV și a Tribunalului Brașov curtea reține că acestea au fost corect soluționate de instanța de fond, aspectele invocate de cei doi recurenți neavând relevanță întrucât aprecierea calității procesuale pasive nu poate fi precizată doar la o anumită perioadă.
Pe fondul dreptului referitor la plata sporului de vechime curtea reține că hotărârea atacată este legală și temeinică, problema de drept supusă judecății primind o dezlegare obligatorie pentru instanțele ordinare prin decizia nr.36-2007 ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii. (art.329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă)
Referitor la motivul de recurs prin care se critica acordarea indexărilor și dobânzii legale curtea reține că acesta este nefondat.
Astfel, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești sau contractuale, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului suferit prin obligarea debitului la plata de daune interese. Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, acestea putând să cuprindă atât pierderea suferită cât și beneficiul de care a fost lipsit creditorul. Actualizarea debitului ține de îndeplinirea exactă a obligației de plată și constă în obligarea debitorului la plata sumei cu aplicarea indicelui de inflație pentru perioada întârzierii suma obținută în plus nu constituie un beneficiu de care a fost lipsit creditorul ci ține de îndeplinirea exactă a obligației debitorului, urmărindu-se acoperirea prejudiciului cauzat prin deprecierea creanței înregistrată de la data exigibilității și până la data recuperării efective a acesteia.
În plus, creditorul poate solicita și dobânda legală în condițiile art. 1088 Cod civil, dobândă care se poate cumula cu actualizarea creanței întrucât reprezintă beneficiul de care a fost lipsit creditorul.
În ceea ce o privește pe reclamanta a cărei acțiune a fost respinsă la fondul cauzei, curtea observă că deși aceasta se numără printre recurenți, prin nici unul dintre motivele de recurs nu sunt criticate aspecte ce țin de modul de soluționare al acțiunii acesteia.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursurile vor fi soluționate conform dispozițiilor prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții MEF prin DGFP B și împotriva sentinței civile 916/M/2007 a Tribunalului Brașov și
Admite în parte recursurile formulate de recurenții, și (ultimii trei în calitate de moștenitori ai reclamantei ), Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva aceleiași hotărâri pe care o modifică în parte după cum urmează:
Respinge excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru pretenții constând în prime de vacanță aferente reclamanților personal auxiliar pentru perioada 2001 - 2002.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV să plătească sumele aferente primelor de vacanță pentru perioada 2001-2005 astfel:
1. - suma de 4.557 lei
2. - suma de 3.579 lei
3. - suma de 3.530 lei
4. - suma de 3.304 lei
5. - suma de 2.564 lei
6. - suma de 1.343 lei
7. - suma de 2.325 lei
8. - suma de 2.149 lei
9. - suma de 1.856 lei
10. - suma de 1.585 lei
11., și (moștenitorii pârâtei ) - suma de 1.258 lei
Obligă pe pârâți să calculeze și să plătească reclamantei drepturile bănești echivalente cu prima de vacanță aferentă anului 2005.
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamanților și referitoare la sporul de vechime pentru perioada 1.01.2001 - 25.07.2003.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamanților și diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de vechime pentru perioada 25.07.2003 - 12.03.2007 astfel:
1. - suma de 15.983 lei
2. - suma de 27.716 lei
sume ce au fost actualizate până la data de 11.03.2007 și urmează să fie actualizate cu indicele de inflație în continuare, până la data plății efective.
Obligă pe pârâți să plătească reclamanților suma de 2500 Ron cheltuieli de judecată la fond (onorariu expert).
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată doar în ceea ce privește respingerea prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților judecători cu referire la spor de vechime.
Judecător,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.02.- 25.07.2007 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
La data formulării cererii inițiale, pronunțase decizia de recurs în interesul legii, însă considerentele acesteia nu erau cunoscute, fiind motivată mai târziu.
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Judecător,
-
Red: Op.maj.: CȘ/29.02.2008
Op.sep.: AP/29.02.2008
Dact.: MD/3.03.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
