Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1360
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier C -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP - S, împotriva sentinței civile nr.1366 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic ta pentru pârâții recurenți și avocat pentru reclamanții intimați și, lipsă fiind aceștia și reprezentantul chematului în garanție recurent Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
ta, pentru pârâții recurenți, a solicitat admiterea recursurilor, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
Avocat, pentru reclamanții intimați, a solicitat instanței respingerea recursurilor formulate în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. În ce privește excepția neconstituționalității unor prevederi din OG nr.137/2000, existența și constatarea acestei neconstituționalități nu înseamnă faptul că instanța de judecată ar fi necompetentă să constate faptul că există o discriminare la un moment dat prin neplata unor sume de bani de către o anumită persoană. De altfel, instanța de judecată a acționat în conformitate chiar cu norma legală invocată în recursul Ministerului Public care prevede că o discriminare reprezintă o deosebire, o excludere, bazată pe diverse criterii între care și cel al vârstei, despre care este vorba când se vorbește despre vechimea în funcție a unei persoane. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public aceasta nu este dată întrucât acesta este cel care stabilește modul de distribuire a sumelor fiind totodată și cel care determină plata unor sume de bani către anumite persoane. În ce privește excepția tardivității se vorbește în motivarea acesteia despre Legea 554/2004, în opinia sa amestecându-se niște instituiții, speța în cauză fiind de natură civilă și nu de contencios administrativ. Totodată, nu se poate vorbi de o prescripție care a fost încheiată prin curgerea termenului ci despre o suspendare în cadrul aceluiași termen de prescripție. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursurile formulate în cauză.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.121/86/09.01.2009 la secția civilă a Tribunalului Suceava reclamanții și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL ICCJ, PARCHETUL DE PE LĂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA prin reprezentanți legali, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata sumelor reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 1.11.2000 - 31.12.2002 precum și achitarea sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data plății, drepturi cuvenite defunctului decedat la data de 9.09.2006.
În motivare reclamanții arată că sunt soția, respectiv fiul defunctului care până la deces a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Că prin decizia nr.XXXVI din 7.05.2007, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit ca magistrații sunt îndreptățiți la sporul pentru vechimea în muncă.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate au arătat reclamanții că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.192/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sună de 1700 lei creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleași profesii.
Prin întâmpinările depuse la filele 23 și 50 dosar, pârâții Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA au invocat excepția privind inadmisibilitatea acțiunii și cea a prescripției dreptului la acțiune.
Au arătat pârâții că dreptul la acțiunea având ca obiect patrimoniul se stinge prin prescripție dacă nu a fost solicitat în termenul prevăzut de lege, respectiv 3 ani, conform art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din decretul 167/1958.
Că art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 pe care reclamanții își întemeiază cel de al doilea capăt de cerere a fost declarat neconstituțional astfel încât cererea acestora este inadmisibilă.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, motivat de faptul că obiectul dedus judecății îl reprezintă plata unor drepturi bănești, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră obligații numai pentru angajator și angajat.
Prin sentința civilă 1366/15.06.2009 Tribunalul Suceava - secția civilă s-a pronunțat în cauză în sensul că:
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ca nefondată.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ și excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul economiei și Finanțelor, ca nefondate.
A admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanta, asistat de mama sa, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL ICCJ, PARCHETUL DE PE LĂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, așa cum a fost restrânsă, în sensul că:
A obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de vechime aferent perioadei 1.11.2000 - 31.12.2002 actualizat în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor mai sus menționate.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut, în primul rând și în aplicarea art.137 Cod procedură civilă, că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut numai după pronunțarea Deciziei nr.XXXVI/07.05.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a repus în vigoare art.47 din Legea nr.50/1996, după abrogarea acestuia prin OG nr.83/2000, încât cererea reclamanților nu este prescrisă.
Că excepția inadmisibilității acțiunii, nu poate fi primită în contextul în contextul declarării ca neconstituțional a art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, nu poate fi primită pentru că în cauză nu se pune problema substituirii unui act normativ, și unei norme, cu alt act normativ, sau altă normă, ci este pusă în discuție aplicarea discriminatorie a legii salarizării unor persoane aflate în situații compatibile și analoage.
Că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este admisibilă, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite a acestuia.
Asupra fondului cauzei Tribunalul a reținut aplicabilitatea obligatorie a Deciziei nr.XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, iar pe de altă parte Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a stabilit că neacordarea primei de 1.700 lei în beneficiul autorului reclamațiilor echivalează cu punerea acestuia într-o situație discriminatorie.
A făcut aplicarea art.60 din Codul d e procedură civilă în ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, acesta din urmă depunând și un memoriu de recurs separat, precum și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, a invocat:
- neconstituționalitatea art.2 alin.1 și 11 și art.27 din OG nr.137/2000, constatată prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale, încât obligarea la plata sumei de 1.700 lei apare ca nelegală;
- lipsa calității procesuale pasive, pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme Ordinul nr.1921/C/2005 aparține exclusiv Ministerului Justiției;
- nelegalitatea respingerii excepției tardivității acțiunii, în ce privește obligarea la plata sumei de 1.700 lei, Ordinul nr.1921/C/2005 emis de Ministrul Justiției putând fi contestat doar în termen de 30 de zile, conform art.7 din Legea nr.554/2004;
- inadmisibilitatea căii aleasă de reclamanți care ar fi avut la dispoziție exclusiv acțiunea în răspundere contractuală;
- inexistența vreunui titlu de cheltuieli în bugetul instituției pentru acordarea sumelor pretinse de reclamanți;
- inexistența discriminării sesizate de reclamanți, raportat la acordarea despăgubirii în sumă de 1.700 lei;
- prescripția dreptului la acțiune pentru plata sporului de vechime, în ce privește perioada 01.11.2000 - 31.12.2002;
- nelegalitatea obligării la plata sumelor cerute de reclamanți în condiții de cotizare a acestora, având în vedere art.24 alin.3 și art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002;
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata sporului de vechime aferent perioadei 01.11.2000 - 31.12.2002, invocând la rându-i Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale și inexistența vreunei discriminări în privința neacordării primei de 1.700 lei în beneficiul autorului reclamațiilor, și a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru că Ordinul nr.1921/C/2005 ar fi aplicabil numai judecătorilor iar Hotărârea nr.15/2006 a se referă, de asemenea, numai la aceștia.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas usținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, încât nu poate fi obligat să asigure fondurile necesare satisfacerii pretențiilor reclamanților.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, încât vor fi respinse ca atare pe temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, având în vedere considerentele ce succed:
Astfel, grupând motivele de recurs din cauză și răspunsurile la acestea pe capetele de cerere ale acțiunii, Curtea reține că:
Nu s-a pus în cauză problema contestării Ordinului Ministerului d e Justiție nr.1921/C/2005, ci doar a discriminării cauzate magistraților care nu au beneficiat de el, constatată prin Hotărârea nr.15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, încât excepțiile tardivității și a inadmisibilității cererii în despăgubiri, pentru plata sumei de 1.700 lei, nu sunt întemeiate, iar acordarea sumei respective apare ca legală și temeinică.
După cum a reținut corect prima instanță, momentul nașterii dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de vechime pentru perioada 01.11.2000 - 31.12.2002 este cel al pronunțării Deciziei nr.XXXVI/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a avut ca efect repunerea în vigoare a art.47 din Legea nr.50/1996, pretins abrogat prin OG nr.83/2000.
Drept urmare, cum nu a existat o posibilitate reală de a acționa înainte de pronunțarea Deciziei menționate, excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată.
Pe de altă parte, actualizarea sumelor de plată cu titlu de spor de vechime, dispusă de instanța de fond, se înscrie întemeiat în principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin neacordarea acestora, încât pretinsa nelegalitate a acestei soluții nu poate fi primită.
Sigur că, atâta vreme cât sumele necesare plății despăgubirilor cuvenite reclamanților nu au fost înscrise în bugetul ordonatorului de credite, aplicarea în cauză a art.60 alin.1 Cod procedură civilă este corectă, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce în scopul menționat resursele bugetare necesare, răspunzând astfel proiectului de rectificare a bugetului ce va fi promovat de ordonatorul principal de credite.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP - S, împotriva sentinței civile nr.1366 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.11.2009.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Thred.
2 ex. 10.12.2009
Jud.fond
Președinte:Dicu AurelJudecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Sas Laura
