Drepturi salariale (banesti). Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1361
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier C -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională Anticorupție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și de pârâtul și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și chematul în garanție Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, împotriva sentinței civile nr.1425 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, lipsă fiind reprezentanții celorlalți recurenți, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reclamanții intimați, A, și intervenienta-intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, a solicitat admiterea recursurilor pentru motivele prezentate în scris la dosarul cauzei, casarea sentinței atacate și respingerea, ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanți.
Față de celelalte recursuri formulate în cauză a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acestora.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursurile formulate în cauză.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- la data de 19 februarie 2009, reclamanții, A, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA au solicitat să fie obligați pârâții să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2006 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; să efectueze mențiunile necesare în carnetele de muncă iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate și au fost discriminați, contrar prevederilor art. 1 și 6 din nr.OG 137/2000 și art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul Muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Au mai arătat că în art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
În raport de dispozițiile OG nr.19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr.444/2006.
Au mai arătat reclamanții că prin neacordarea sporului de confidențialitate, sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
În cauză a formulat cerere de intervenție, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, solicitând obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să-i plătească sporul de confidențialitate de 15% începând cu 1.07.2008 și până în prezent precum și pe viitor actualizat cu indicele de inflație calculat începând cu data scadenței și până la plata efectivă.
Efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fonduri necesare plății sumelor neîncasate.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității cererii.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa chemat garanție Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție au chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.1425 din 25 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă, ca nefondată.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de pârât și de chemat în garanție.
A admis acțiunea formulată de reclamanți precum și cererea de intervenție.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, și DIICOT să plătească reclamanților sportul de confidențialitate de 15% începând cu 1 ianuarie 2006 și până în prezent precum și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la plata efectivă.
A obligat Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească intervenientei sporul de confidențialitate de 15% începând cu 1.07.2008 și până în prezent precum și pe viitor actualizat cu indicele de inflație calculat începând cu data scadenței și până la plata efectivă.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, DNA și DIICOT să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor precum și cererea de chemare în garanție a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
A obligat Parchetul Curții de APEL SUCEAVA, în calitate de ordonator secundar de credite să plătească reclamanților și intervenientei drepturile prevăzute prin prezenta hotărâre, obligând totodată Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, referitor la excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ, că pentru ca prescripția sa-si producă efectul său extinctiv, adică sancționator este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune sa existe, pe lângă voința de a acționa si posibilitatea reală de a acționa, adică să se adreseze organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația in care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea.
Reclamanții au avut posibilitatea reală să acționeze în instanță pentru plata acestor drepturi după pronunțarea deciziei nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a recunoscut personalului din justiție dreptul la plata sporului de confidențialitate.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art.283 alin.1 li c Codul Muncii se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prima instanță a reținut că, potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de reclamanți precum și de intervenientă, sunt întemeiate.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul Muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul Muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care
s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Față de prevederile Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, pârâții Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, DNA și DIICOT au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă pentru perioadele lucrate de fiecare.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională Anticorupție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pârâtul și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și chematul în garanție Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA au criticat sentința pentru motivele prev. de art.304 pct.3, 4 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului au arătat că greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2006 - 19.02.2006, față de disp. art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, că instanța de judecată nu putea dispune plata și în continuare a sporului adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, și că nu se justifică acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare.
Au mai susținut că prin recunoașterea dreptului de a beneficia de sporul de confidențialitate în procent de 15% instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că cererile privind transcrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale solicitate nu se justifică, față de dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 din care reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Pârâtul Direcția Națională Anticorupție a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că într-adevăr Secțiile Unite ale Înaltei C de Casație și Justiție s-au pronunțat la data de 15 decembrie 2008 prin decizia nr.46 cu privire la acordarea acestui spor, însă în cuprinsul deciziei se arată condițiile în care se acordă acest spor, condiții care nu sunt întrunite în speță.
Au mai arătat că, în privința pretinsei discriminări invocată în acțiune și reținută în sentință, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile 818-821/2008 asupra excepțiilor de neconstituționalitate referitoare la unele dispoziții din OG nr.137/2000, constatând neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din ordonanța menționată.
Pe de altă parte la data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte, statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de neconstituționalitate al acestora.
Pe fondul cauzei a arătat că sporul nu poate fi acordat personalului din justiție întrucât acesta nu se încadrează în categoriile de personal menționate în Legea nr.444/2006. Mai mult, instituțiile care beneficiază de un atare spor sunt enumerate în art.15 din OG nr.6/2007, Ministerul Justiției neregăsindu-se printre acestea.
Pârâtul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prev. de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, susținând că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă prin decizia nr.821 din 03 iulie 2008 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 precum și art.27 din ordonanța menționată. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugare la legile de salarizare a magistraților, decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei C de Casație și Justiție neproducând efecte de la pronunțare, ci de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 16 iulie 2009.
Un alt motiv de nelegalitate al sentinței invocat de acest recurent vizează plata în continuare a sporului fapt care constituie o adăugare la legea specială de salarizare a magistraților. Nici acordarea drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație nu este întemeiată deoarece în calitatea sa de ordonator secundar de credite nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Privitor la obligarea operării mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetul de muncă s-a solicitat respingerea cererii având în vedere dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
Recurentul a mai susținut că greșit instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, obligația de garanție existând în temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin cererea de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice. A susținut, de asemenea, că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.60 Cod procedură civilă.
motivele de recurs invocate și răspunsurile la acestea pe capetele de cerere ale acțiunii, Curtea constată următoarele:
După cum a reținut corect prima instanță, momentul nașterii dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de confidențialitate este cel al pronunțării Deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, prin care s- a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, dată la care persoanele îndreptățite au luat cunoștință de faptul că acest drept le este recunoscut și că au astfel posibilitatea să se adreseze instanței pentru valorificarea sa.
Drept urmare, acțiunea reclamanților nu este prescrisă pentru perioada 01.01.2006 - 19.02.2006, astfel cum corect a reținut și prima instanță.
Cât privește actualizarea sumelor cu titlu de spor de confidențialitate dispusă de instanța de fond, aceasta se înscrie întemeiat în principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin neacordarea acestora, încât pretinsa nelegalitate a acestei soluții nu poate fi primită. Dispozițiile art.161 alin.4 din Codul Muncii prevăd expres că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la daune interese.
Sigur că, atâta vreme cât sumele necesare plății despăgubirilor cuvenite reclamanților nu au fost înscrise în bugetul ordonatorului de credite, aplicarea în cauză a art.60 alin.1 Cod procedură civilă este corectă, în sensul ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce în scopul menționat resursele bugetare necesare, răspunzând astfel proiectului de rectificare a bugetului ce va fi promovat de ordonatorul principal de credite.
Referitor la critica privind încălcarea limitelor puterii judecătorești, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității plății drepturilor salariale la care erau îndreptățiți reclamanții și intervenienta. S-a solicitat astfel să se constate că angajatorii fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Nu se poate aprecia că instanța și-a arogat atribuții de legiferare câtă vreme a pronunțat soluția doar în limitele în care a fost investită, obligând pârâții la respectarea și aplicarea întocmai a dispozițiilor legale reținute a avea aplicabilitate în cauză.
Curtea constată că, atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioada solicitată.
Apariția deciziilor nr.818-821/2008 ale Curții Constituționale nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței recurate că în cauză ar fi incidente dispozițiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel încât deciziile Curții Constituționale nr. 819/2008 și 1325/2008 nu sunt aplicabile în speță.
Curtea constată că în cauză s-a impus acordarea și pe viitor a sporului de confidențialitate de 15%, astfel după cum s-a solicitat, neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, însă, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul Muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premii și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din Codul Muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din Codul Muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Cât privește critica referitoare la obligația de înscriere în carnetele de muncă a drepturilor acordate prin hotărârea atacată, Curtea constată că
este neîntemeiată.
Art. 155 din Codul Muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Cum sporurile fac parte din salariu acestea trebuie menționate în carnetul de muncă. De altfel, Decretul nr.92/1976 face referire în art.11 alin.2 la retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general actual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
În consecință acest pârât are calitate procesuală pasivă, excepția invocată în acest sens fiind în mod corect respinsă.
Față de argumentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională Anticorupție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și de pârâtul și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și chematul în garanție Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, împotriva sentinței civile nr.1425 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Președinte:Dicu AurelJudecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Sas Laura
