Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr.1543

Ședința publică din data de 1 iulie 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 14, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în municipiul P,- A, jud. împotriva sentinței civile nr. 910 pronunțată la 27 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în municipiul P,- A, jud. P și intimatul reclamant cu domiciliul în municipiul P, str. -, nr. 93, bloc 85,. 6, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI reprezentați de consilier juridic și intimatul reclamant personal lipsind intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, din eroare, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova fost citat în calitate de recurent deși, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că acesta nu înțeles să declare recurs.

Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova are calitatea de intimat - pârât.

Consilier juridic pentru recurentele pârâte depune la dosar ca și practică judiciară sentința civilă nr.1262 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul -, sentința civilă nr. 1195 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul - și certificate cu soluțiile pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarele - respectiv -.

Părțile prezente având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

În susținerea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI de consilier juridic arată că reclamantul din prezenta cauză și- desfășurat activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI până la data de 01.02.2008 când după o activitate de 23 ani numai ca magistrat - procuror a fost pensionat la cerere beneficiind de pensie de serviciu de invaliditate potrivit art. 27 /2006.

Potrivit art. 81 alin. 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor judecătorii cu vechime continuă în magistratură beneficiază, la data pensionării sau eliberării din funcție de indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare brute lunare, care se impozitează potrivit legii.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia fost chemat în judecată de reclamantul solicitând instanței să pronunțe hotărâre care să oblige în solidar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Curții de APEL PLOIEȘTI la plata sumei de 43.414 lei reprezentând contravaloarea indemnizației egală cu 7 salarii de încadrare lunare brute, conform art. 81 din Legea 303/2004.

Astfel, reclamantul formulat cerere la în acest sens la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, înregistrată sub nr. 2508/15.04.2008, cerere care a fost redirecționată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, având în vedere că reclamantul fost procuror încadrat la această instituție, care avea obligația legală de plată.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova demarat procedurile legale de achitare a acestei sume, fapt pentru care, atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție cât și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI au solicitat instanței de judecată la termenul din 27 aprilie 2009 prin cereri scrise, acordarea unui nou termen de judecată, pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Instanța de judecată a soluționat la data de 27 aprilie 2009 cererea, în sensul admiterii acesteia, obligând pârâții la plata sumei de 43.414 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației egale cu 7 salarii de încadrare lunare brute, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.

Se susține în continuare că această măsură de admitere acțiunii, în măsura în care s- solicitat acordarea unui termen de judecată pentru soluționare pe cale amiabilă, în condițiile în care de la înregistrarea cererii, până la termenul de judecată nu trecuseră decât 12 zile. Ca dovadă faptului că unitatea demarase procedura de acordare sumelor stă faptul că la 15 zile de la formularea cererii, reclamantul și- încasat suma, prin OP nr. 381/30.04.2009, în valoare de 36467 lei.

La solicitarea instanței se arată că pentru beneficia de dreptul solicitat reclamantul trebuia să formuleze cerere în acest sens, întrucât Serviciul Resurse Umane procedează la acordarea dreptului solicitat doar în baza acestei cereri.

Față de cele menționate se solicită admiterea recursului așa cum fost formulat.

Intimatul reclamant având cuvântul, arată că așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 4 dosar fond, Direcția de Resurse Umane și Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru Parchete comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIo adresă prin care solicita luarea măsurilor ce se impun urmare a emiterii Decretului nr. 500 din 8 mai 2008, al Președintelui României prin care domnul fost eliberat din funcție ca urmare pensionării.

Se arată că în situația dată, culpa pentru întârzierea plății dreptului solicitat nu se poate imputa în nici un caz acestuia, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

În recursul său Ministerul Publica susținut că în mod greșit instanța de fond admițând acțiunea a obligat pârâtul să actualizeze drepturile bănești acordate, în raport de inflație întrucât acesta ca instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, respectiv aceste sume actualizate, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat făcându-se numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, care în speță nu subzistă, astfel că obligația stabilită în sarcina sa este imposibilă și deci lipsită de cauză juridică.

Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa susținut că admiterea acțiunii nu se justifică din moment ce pârâtul a demarat procedura de acordare a drepturilor bănești cerute care au și fost plătite în 12 zile de la solicitare, respectiv la 30 aprilie 2009.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursurile sunt nefondate.

Este de necontestat că drepturile bănești solicitate de reclamant prin acțiune, respectiv suma totală de 43.414 lei (RON) reprezentând echivalentul a 7 indemnizații de încadrare brută lunară raportat la ultima lună pentru care i-a fost plătită, cu prilejul pensionării sale care anterior a funcționat ca procuror, conform art.81 din Legea nr.303/2004 republicată.

Acest drept datorat totaliza suma sus-arătată la data de 1 februarie 2008, astfel neplata la data respectivă este imputabilă pârâților, situație în care devalorizarea sumei în timp prin inflație trebuie suportată de către aceștia.

Astfel fiind, acțiunea a fost corect admisă așa cum a fost formulată inclusiv cu privire la actualizarea în raport de inflație.

Nesubzistând motive de nulitate ale hotărârii atacate în sensul disp.art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile de față ca nefondate.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 43.414 RON sumă restantă de la data de 01.02.2008 actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că și-a desfășurat activitatea ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI până la data de 01.02.2009 când după o activitate de 23 ani numai ca magistrat - procuror fost pensionat medical la cerere, beneficiind de pensie de serviciu de invaliditate potrivit art. 27 alin.2 din OUG nr. 27/2006 prin Decretul Prezidențial nr. 500/2008 fiind eliberat din funcție ca urmare a pensionarii.

S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamant că acest act a fost comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și în vederea luării măsurilor legale ce se impuneau, printre acestea decurgând implicit și la aducerea la îndeplinire a dispoz. art. 81 din 303/2004- republicată, în sensul achitării către acesta sumei reprezentând o indemnizație egală cu 7 salarii de încadrare lunare brute prin cumulul ultimului salariu brut lunar dinaintea pensionării.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.910 din 27 aprilie 2009 admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant sumei de 43414 lei reprezentând contravaloarea indemnizației egale cu 7 salarii de încadrare lunare brute, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că disp. art. 88 din Legea nr. 303/2004 prevăd că judecătorii sau procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 ani beneficiază la data pensionării sau eliberării din funcție pentru motive neimputabile de o indemnizație legală cu 7 salarii de încadrare lunare brute care se impozitează potrivit legii.

Din înscrisurile depuse în cauză a rezultat că reclamantul și- desfășurat activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI până la data de 01.02.2008 când după o activitate de 23 ani numai ca magistrat - procuror a fost pensionat la cerere beneficiind de pensie de serviciu de invaliditate potrivit art. 27 /2006.

Potrivit probelor administrate în cauză, prin Decretul prezidențial 500/2008 la propunerea s- dispus eliberarea sa din funcție ca urmare pensionării, decretul fiind comunicat Parchetului de pe lângă P prin adresa nr. 9/14.613/2008 în vederea luării măsurilor legale ce se impuneau între care și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 81 din 303/2004.

Întrucât reclamantului care a depus și cerere la data de 15.04.2009 înregistrată la nr. 2508 nu i-au fost acordate aceste drepturi, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 43614 lei reprezentând contravaloarea indemnizației egală cu 7 salarii de încadrare lunare brute, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a susținut că în mod greșit instanța de fond admițând acțiunea a obligat pârâtul să actualizeze drepturile bănești acordate, în raport de inflație întrucât acesta ca instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, respectiv aceste sume actualizate, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat făcându-se numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, care în speță nu subzistă, astfel că obligația stabilită în sarcina sa este imposibilă și deci lipsită de cauză juridică.

Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa susținut că admiterea acțiunii nu se justifică din moment ce pârâtul a demarat procedura de acordare a drepturilor bănești cerute care au și fost plătite în 12 zile de la solicitare, respectiv la 30 aprilie 2009.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursurile sunt nefondate.

Este de necontestat că drepturile bănești solicitate de reclamant prin acțiune, respectiv suma totală de 43.414 lei (RON) reprezentând echivalentul a 7 indemnizații de încadrare brută lunară raportat la ultima lună pentru care i-a fost plătită, cu prilejul pensionării sale care anterior a funcționat ca procuror, conform art.81 din Legea nr.303/2004 republicată.

Acest drept datorat totaliza suma sus-arătată la data de 1 februarie 2008, astfel neplata la data respectivă este imputabilă pârâților, situație în care devalorizarea sumei în timp prin inflație trebuie suportată de către aceștia.

Astfel fiind, acțiunea a fost corect admisă așa cum a fost formulată inclusiv cu privire la actualizarea în raport de inflație.

Nesubzistând motive de nulitate ale hotărârii atacate în sensul disp.art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile de față ca nefondate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 14, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în municipiul P,- A, jud. împotriva sentinței civile nr. 910 pronunțată la 27 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în municipiul P,- A, jud. P și intimatul reclamant cu domiciliul în municipiul P, str. -, nr. 93, bloc 85,. 6, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 iulie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana

- - - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored.TL/MD

2 ex/21.07.2009

dosar fond - al Tribunalului Prahova

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Ploiesti