Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1611/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bnești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1611
Ședința public din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean S, împotriva sentinței nr. 1766 din 15 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Suceava - secția civil - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului-recurent, pârâților-intimați Grdinița cu Program Prelungit nr. 9 S, Inspectoratul Școlar Județean S, Municipiul S - prin primar și reclamanta intimat prin Sindicatul Județean de Învțmânt " "
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei dup care, instanța constatând recursul în stare de judecat, a rmas în pronunțare.
Dup deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de faț, constat:
Prin cererea adresat Tribunalului Suceava la data de 18.06.2009 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean S, Grdinița cu Program Prelungit nr.9 "" S, municipiul S prin primar și Consiliul Județean S, ca prin hotrârea ce se va pronunța aceștia s fie obligați s-i plteasc drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bnești efectiv încasate și cele ce i s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada ianuarie 2007 - 17 iulie 2007, cu aplicarea indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c prin nr.OG11/2007 s-a prevzut c în anul 2007 se vor acorda creșteri salariale personalului didactic în trei etape: 1.01.2007 - 31.03.2007, 1.04.2007 - 30.09.2007 și 1.10.2007 - 31.12.2007.
Legea 220/2007 de aprobare a ordonanței 11/2007 modific și completeaz anexele Ordonanței fr a modifica și etapele de acordare a majorrilor.
Cu toate acestea, pârâtele au fcut aplicarea dispozițiilor legale menționate începând cu data de 17.07.2007, data publicrii Legii 220/2007 în Monitorul Oficial și nu cu data de 1.01.2007 cum erau prevzute.
Pârâtul Consiliul Județean Saf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calitții sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul municipiul S prin primar a formulat întâmpinare în cauz prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondat.
Tribunalul Suceava - secția civil - prin sentința nr. 1766 din 15 octombrie 2009 a respins ca nefondat excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârâtul Consiliul Județean S; a admis cererea formulat de reclamanta -,prin reprezentant Sindicatul Județean Învțmânt " " S în contradictoriu cu pârâții Grdinița cu Program Prelungit Nr. 9 "" S, Municipiul S - prin primar, Inspectoratul Școlar al Județului S și Consiliul Județean S; a obligat pârâții s calculeze și s-i acorde diferențele de drepturi salariale rezultate din drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit Legii nr.220/2007 începând cu data de 01.01.2007 și pân la data de 20.07.2007 și s actualizeze în raport de rata inflației, drepturile salariale enunțate mai sus pân la data plții efective.
Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut urmtoarele:
În ce privește excepția lipsei calitții procesuale pasive invocate, a apreciat c este nefondat, deoarece potrivit art.7 alin. 3 din Legea nr.84/1995, învțmântul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învțmântului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învțmânt preuniversitar.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut c potrivit Ordonanței nr.11/2007 creșterile salariale ce se vor acorda în cursul anului 2007 personalului didactic din învțmânt, se modific valoarea coeficientului de multiplicare în trei etape: 1 ianuarie - 31 martie 2007, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
Potrivit art. 9, prevederile ordonanței se aplic începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
Legea nr. 220 din 4 iulie 2007 aprob ordonanța Guvernului nr. 11/2007 și modific anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3 și 4 privind coeficienții de multiplicare, etapele rmânând aceleași: 1 ianuarie - 31 martie 2007, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
Problema litigioas este dac coeficienții de multiplicare astfel cum au fost modificați prin Legea nr. 220/2007 se aplic de la 1 ianuarie 2007, fr a se aduce atingere principiului neretroactivitții legii prevzut de art. 2 alin. 2 și art. 15 din Constituția României.
Sub acest aspect s-a apreciat c dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învțmânt și funcție didactic din legea de aprobare nr. 220/2007 se încorporeaz în actul de baz, OG11/2007, identificându-se cu acesta de la data intrrii lor în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007 așa cum prevede art. 9 din Ordonanț, în conformitate cu dispozițiile art. 60 din Legea 24/2000 privind normele de tehnic legislativ.
Ca urmare, cât vreme art. 9 privind termenul de la care opereaz creșterile salariale nu a suferit modificri, OG11/2007 așa cum a fost modificat prin Legea 220/2007 trebuie aplicat de la data stabilit în cuprinsul su, respectiv 1 ianuarie 2007 și nu de la data de 17.07.2007.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 105 alin. 2 și art.304 pct.9 Cod procedur civil.
În motivare a susținut lipsa calitții procesuale pasive întrucât obligativitatea asigurrii drepturile salariale revine Municipiului S - prin primar în calitate de ordonator de credite conform art. 23 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.
Pe fond, fr a arta motivele, solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor invocate ce vizeaz dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedur civil, Curtea constat c recursul este neîntemeiat.
Recurentul are calitate procesual pasiv, așa cum în mod corect a reținut și argumentat prima instanț, în considerentele hotrârii atacate, relevând dispozițiile art.7 alin.3 din Legea nr.84/1995, potrivit crora învțmântul de stat este finanțat de la bugetul de stat și bugetele locale, fondurile destinate învțmântului fiind nominalizate distinct în aceste bugete.
Conform art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, Consiliul Județean are atribuții cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învțmânt preuniversitar de stat.
Trimiterea la actele normative menționate în cererea de recurs constituie argumente simetric inverse, în sensul c fundamenteaz existența calitții procesuale pasive a recurentului.
Pe fond, nefiind artate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței, controlul instanței de recurs sub acest aspect nu poate fi exercitat.
Faț de cele reținute și în absența motivelor de ordine public, Curtea constatând c recursul este nefondat, îl va respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedur civil.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean S, împotriva sentinței nr. 1766 din 15 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Suceava - secția civil - în dosarul nr-.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judectori, Grefier,
ptr. jud.- -
plecat la alt instanț semneaz
președintele instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/12.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel