Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1616/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1616
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dicu Aurel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice - prin S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 1751 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților-recurenți, pârâților-intimați Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și reclamanții-intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Secției civile a Tribunalului Suceava sub nr- la data de 06.08.2009, reclamanții -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Justiției și Libertăților B, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, obligarea acestora să calculeze și să le plătească sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de încadrare brut, începând cu luna iulie 2008 pentru reclamanții - și respectiv cu luna august 2008 pentru reclamanta, la zi precum și pentru viitor, sume ce se vor actualiza în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Totodată au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava să efectueze mențiunile corespunzătoare în canetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să emită ordinul de salarizare care să conțină sporul de 15% pentru viitor.
În susținerea cererii lor reclamanții au arătat că primii doi au fost numiți începând cu data de 01.07.2008 în funcția de judecător la judecătoria Vatra Dornei, iar reclamanta - a fost numită la aceiași instanță ca judecător stagiar începând cu data de 03.07.2008.
Că, aceste funcții presupun ca obligație de serviciu printre altele și păstrarea confidențialității informațiilor clasificate cu care lucrează fiecare dintre reclamanți.
Reclamanții au mai arătat că în exercitarea acestei funcții au atribuții privind păstrarea și manipularea informațiilor confidențiale, asemănător altor categorii de salariați din sistemul bugetar, cum ar fi personalul militar și funcționari publici din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, cum ar fi cel cu statut special din Ministerul Apărării, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul d e Interne, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, etc. însă deși aceste categorii de personal bugetar în baza unor legi speciale, cum ar fi: art.1 din Legea nr. 144/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, art. 15 alin.1 din OG6/2007, art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002, Legea nr. 405/2002, art.231 alin.3 din OG nr. 137/2000, etc. beneficiază de sporul de confidențialitate, magistrații (judecătorii) nu beneficiază de acest spor, deși au aceiași obligație de a păstra confidențialitate informațiilor clasificate cu care lucrează.
Că, de urmare se creează între personalul din domeniul justiției și alte categorii de personal bugetar, cum este spre exemplul cel menționat mai sus, o situație de discriminare, deși cele două situații sunt comparabile. Astfel se încalcă prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 la Convenție privind nediscriminarea, așa cum au fost interpretate și aplicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa.
Totodată, reclamanții au arătat că în baza art. 21 alin. 1. din nr.OG 137/2000 cu privire la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situație create prin discriminare, potrivit dreptului comun cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Aceștia au mai precizat că prin decizia nr. 46 din 15.12.2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495 din 16.07.2009, Partea I, s-a constatat discriminarea creată de legiuitor față de magistrați și personalul auxiliar de specialitate, în raport cu celelalte categorii de personal bugetar care primesc un spor de confidențialitate, având în vedere împrejurarea că operează cu informații clasificate și confidențiale, și s-a decis că magistrații și personalul auxiliar au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculata la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În drept, reclamanții au invocat prevederile nr.OG 137/2000 (art.30 al.3), Legea nr. 303/2004 (art.10 și 91), Codul deontologic al magistraților, Legea nr.182/2002 și nr.HG 585/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Tribunalul Suceavaa solicitat respingerea cererii reclamanților ca nefondată.
În esență acesta a arătat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă și nefondată întrucât pe de o parte în afara legii nu se poate vorbi de o discriminare, nu sunt situații comparabile între magistrați, și alte categorii de personal bugetar care primesc un asemenea spor, fiind vorba de atribuții diferite între aceste categorii de personal și nu există nici o lege care să prevadă pentru judecători acest spor, iar pe de altă parte prin acțiunea formulată se tinde la modificarea actelor normative, având în vedere că așa cum a spus și Curtea Constituțională prin decizia din data de 27 mai 2009 " Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea sa la alocarea sumelor necesare plății sporului de confidențialitate, pe motiv că raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii, obligații față de reclamanți poate avea doar angajatorul.
Prin sentința nr.1751/15.10.2009 Tribunalul Suceava - secția civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, și a admis în parte acțiunea reclamanților, încât a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de încadrare brut, începând cu luna iulie 2008 pentru reclamanții - și respectiv cu luna august 2008 pentru reclamanta, la zi precum și pentru viitor, sume ce se vor actualiza în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestui spor.
A obligat pârâții Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că într-adevăr Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator față de reclamanți, însă așa cum reiese din prevederile Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Că, astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Că, totodată, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin legea nr. 288/2002, Ministerul Finanțelor este cel care are atribuții în ceea ce privește executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, ce se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată. Pe fond, instanța a constatat că prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Că, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Că, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr. 46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Că susținerea pârâtul Ministerul Justiției că o asemenea decizie nu poate produce efecte în speță pe motiv că tinde la modificarea și completarea unor acte normative nu este întemeiată, întrucât pe de o parte decizia nr. 46/15.12.2008 a ICCJ este dată potrivit art. 329 Cod procedură civilă în interpretarea legii și în nici un caz nu se poate susține că este dată în sensul modificării, abrogării sau completării unui act normativ. Dacă într-adevăr ÎCCJ ar fi avut ca scop modificarea, abrogarea sau completarea unui act normativ, atunci Curtea Constituțională ar fi trebuit să arate clar că decizia ICCJ este în contradicție cu Constituția și nu doar să stabilească un principiu care oricum reieșea din jurisprudență și doctrină.
Că, nu în ultimul rând, neacordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar din domeniul justiției care are obligația păstrării confidențialității informațiilor cu care lucrează, echivalează cu o discriminare, atât timp cât alte categorii de bugetari ce au aceleași obligații beneficiază de un asemenea spor.
În ceea ce privește actualizarea sumelor pretinse de reclamanți cu indicele de inflație instanța a constatat că această cerere se justifică prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Că, temeiul legal al unei asemenea reactualizări constă în prevederile art.1073 cod civil care dispun că "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", precum și ale art. 1082 Cod civil care prevăd că debitorul poate fi osândit la daune interese, acestea putând cuprinde așa cum reiese din prevederile art. 1084 Cod civil "pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit".
Că, în acest sens sunt și prevederile art. 161 alin.4) din Codul Muncii (legea nr. 53/2003) care prevăd că "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să emită ordinul de salarizare care să conțină sporul de 15%, având în vedere că instanța investită cu soluționarea unui litigiu de muncă nu are abilitarea să dispună unui organ administrativ să emită un asemenea act.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
Ministerul Justiției și Libertăților a susținut, în primul rând, incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, invocând că reclamanții pretind să li se aplice dispozițiile legale aplicabile numai altor categorii profesionale, deci tind spre a se adăuga la legea care le reglementează exclusiv situația lor.
A apreciat că Decizia nr.46/15.12.2008 nu poate să aibă efecte, pentru că l-a pronunțarea ei s-a identificat, la 27 mai 2009 și de către Curtea Constituțională, existența unui conflict juridic de natură constituțională, dintre autoritatea judecătorească și Parlamentul, respectiv Guvernul României.
A invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motivat de aceea că păstrarea confidențialității reprezintă pentru magistrați o atribuție de serviciu normală, că statutul și salarizarea acestora este reglementată de Legea nr.303/2004, respectiv de OUG nr.27/2006, că magistraților nu li se poate adăuga la regimul reglementat de aceste acte normative alte dispoziții aplicabile unor alte categorii profesionale, pe temeiul dispozițiilor OG nr.137/2000, pentru că aceste prevederi ar fi neconstituționale, după cum s-a reținut în decizia nr.1325/.04.12.2008 a Curții Constituționale.
Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că este nelegală obligarea sa la a aloca sumele necesare drepturilor salariale pretinse de reclamanți, pentru că nu are calitate de ordonator de credite și nu are în competență elaborarea unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, încât vor fi respinse ca atare pe temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed.
Astfel, Curtea reține că, admițând acțiunea reclamanților, Tribunalul nu a făcut altceva decât s-a supus legal, conform art.329 Cod procedură civilă, celor statuate prin Decizia nr.46/15.12.2008 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, după care magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%.
Nici un text de lege nu evocă eventuala neaplicare de către instanțele de judecată a dezlegării dată într-un recurs în interesul legii, astfel încât obligativitatea acestei decizii se menține chiar și în contextul arătat de recurenta pârâtă Ministerul Justiției și Libertăților, al constatării la 27.05.2009 a unui conflict juridic de natură constituțională de către Curtea Constituțională, ca manifestat între autoritatea judecătorească și puterea executivă și cea legislativă.
Pe de altă parte, având în vedere că respectiva interpretare dată prin decizia nr.46/2008 a stat la baza soluției pronunțată în speță, Curtea constată că invocarea neconstituționalității unor dispoziții ale OG nr.137/2000 nu are legătură cu cauza, încât nu poate fi primită.
În ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată - practic - în speță, nu este întemeiată, câtă vreme recurenta - pârâtă are atribuții în ce privește pregătirea legilor de rectificare bugetară, precum și în executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, ambele aceste aspecte trebuind să fie avute în vedere consecutiv admiterii cererii reclamanților.
Prevederile Legii nr.500/2002 și ale HG nr.208/2005, precum și ale art.1 din OG nr.22/2002, evocate corect de instanța de fond, se impun în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin S, împotriva sentinței nr. 1751 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex.2/07.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel
