Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1615
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dicu Aurel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice - prin, cu sediul în municipiul B,-, împotriva sentinței nr. 1680 din 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților-recurenți, pârâților-intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta-intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâților să-i calculeze și să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, pentru perioada 01.01.2008 - 08.02.2009, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă; obligarea Tribunalului Botoșani să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, precum și obligarea pârâților la eventualele cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 01.01.2008 - 08.02.2009 a avut calitatea de grefier la Tribunalul Suceava, calitate în care a gestionat informații clasificate, fiind obligată potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004 să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, însă deși pentru alte categorii de personal bugetar pentru gestionarea unor astfel de informații și păstrarea confidențialității lor au fost acordate în temeiul unor dispoziții legale, cum ar fi art.3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006, un spor de confidențialitate de 15%, ea nu a beneficiat de un asemenea spor.
Astfel între ea și alte categorii de personal s-a creat o discriminare nejustificată, ceea ce este contrar art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta a mai arătat că în sensul acordării sporului de confidențialitate s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia data în recursul în interesul legii nr.46 din 15.1.22008 a arătat următoarele "constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Prin întâmpinare, pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată față de el.
Acest pârât în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a arătat în esență că potrivit art.28 punctul e) din Legea nr. 500/2002 proiectele bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite, Ministerul Finanțelor publice având atribuții privind examinarea proiectelor de buget și purtarea de discuții cu ordonatorii principali de credite în vederea elaborării proiectului de buget.
Totodată acest pârâta a arătat că obligația de stabilirea a salariilor și a sumelor necesare plății acestora revine Ministerului Justiției pentru personalul din domeniul Justiției.
Pe fond, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că el nu are nici o atribuție în ceea ce privește plata unor drepturi salariale sau alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi personalului din domeniul justiției, asemenea atribuții revenindu-i Ministerului Justiției.
A mai arătat pârâtul că competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale revine ordonatorului principal de credite, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâtul Tribunalul Botoșani, a depus întâmpinare la data de 22.05.2009, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, motivat în esență de faptul că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalului auxiliar.
S-a mai susținut de către acest pârât că situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, întrucât statul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite, instituțiile din care fac parte sunt diferite și categoriile de informații cu care lucrează fiecare sunt diferite. Ca urmare discriminarea invocată de reclamantă nu există.
Instanța investită inițial, anume Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 876 din 23 iunie 2009, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza Tribunalului Suceavaa declinat competența de soluționare a cauzei acestei instanțe.
Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 30.07.2009, sub același număr, pe rolul acestei instanțe.
Tribunalul Suceava - secția civilă - prin sentința civilă nr. 1680 din 1 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției să calculeze și să-i plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 8 februarie 2009 actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății; a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei; a obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, motivată în principal pe faptul că acesta nu este ordonator de credite pentru personalul din justiție, această calitate revenindu-i Ministerului d e Justiție, a apreciat că nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit Legii nr.500/2002 (art.19, 28, 32, 33, 35, etc.) Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, sens în care, printre altele, are și obligația de a pregăti proiectele legilor anuale bugetare, ale legilor de rectificare a bugetului public și bugetului de asigurări sociale, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție ale acestor bugete.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete. În realizarea acestei atribuții Ministerul Finanțelor Publice nu are un rol pasiv, doar de preluare a proiectelor de buget de la ordonatorii principali de credite, ci elaborează pe baza propunerilor acestora bugetul public consolidat, ținând cont de resursele financiare prognozate a fi realizate și de politicile macro - economice propuse, cum ar fi încadrarea într-un anumit deficit bugetar, nevoile de investiții, etc. În exercitarea acestei misiuni Ministerul d e Finanțe propune prin proiectele de buget sumele cu titlu de cheltuieli pe care fiecare ordonator de credite le poate face. De aici rezultă fără dubiu că misiunea acestuia este foarte importanță pentru asigurarea sumelor necesare plății unor drepturi salariale pentru toate categoriile de bugetari.
De asemenea, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin legea nr. 288/20002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate din bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Or, atât timp cât în bugetul ordonatorului principal de credite, care după cum am arătat este elaborat în definitiv de către Ministerul Finanțelor Publice, o asemenea sumă nu este prevăzută, cum ar putea ea fi plătită? În plus dacă am considera că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, oare acesta nu ar invoca cu ocazia executării unor asemenea titluri executorii inopozabilitatea lor față de el, refuzând astfel să introducă în buget sumele necesare plății lor? Evident că ar face acest lucru. Am ajuns la această concluzie și datorită faptului că acest pârât nu execută obligațiile ce-i revin potrivit altor hotărârii judecătorești în care a fost parte, darmite în cazul în care nu ar fi parte.
Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art.137 cod procedură civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta, așa cum reiese din carnetul de muncă al acesteia, în perioada 01.01.2008 - 08.02.2009 a fost angajată a Tribunalului Botoșani în funcția de grefier.
Potrivit dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
De asemenea, instanța a arătat că nu este de acord cu susținerea pârâtului Tribunalul Botoșani că situația personalului auxiliar din justiție nu este comparabilă cu cea a personalului militar și a funcționarilor publice cu statul speciale din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pe motiv că statutul acestora este diferit, instituțiile sunt diferite și categoriile de informații sunt diferite, întrucât în ceea ce privește statutul diferit al fiecăruia, deși nu contestăm aceasta sub aspectul că atribuțiile sunt diferite, totuși în ceea ce privește obligația de confidențialitate pe care o are fiecare din aceste categorii profesionale nu există nici o diferență. Atât grefierii din instanțe, cât și personalul din sistemul de apărare și ordine publică, lucrează cu informații clasificate și au obligația să păstreze confidențialitatea lor. de informații clasificate cu care lucrează fiecare din aceste categorii profesionale nu au nici o relevanță atât timp cât fiecare persoană care lucrează cu astfel de informații trebuie să depună o diligență și o atenție sporită atunci când gestionează asemenea informații, obligație ce depășește limitele unei obligații normale, inerente obligațiilor de serviciu.
O asemenea obligație nu poate fi considerată normală, inerentă obligațiilor de serviciu, întrucât ea presupune o obligație sau un risc suplimentar decât cel normal, care rezultă din raporturile de muncă, în sensul că un astfel de salariat să trebuie să dea dovadă de o atenție sporită în ceea ce privește manipularea sau păstrarea informațiilor clasificate cu care lucrează și să nu-și atragă riscuri sporite, cum ar fi agravarea răspunderii sale disciplinare sau penale, în cazul nerespectării obligației de confidențialitate.
Nu are nici o importanță că instituțiile sunt diferite, atât timp cât obligația de păstrare a confidențialității revine atât personalului din domeniul justiției, cât și celor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Nici categoriile de informații clasificate pe care le gestionează fiecare categorie profesională nu au importanță sub aspectul confidențialității, întrucât obligația de păstrare a confidențialității revine persoanelor care gestionează informații clasificate indiferent de tipul de informații, efortul suplimentar de păstrare a confidențialității fiind asemănător, iar cei care nu respectă o asemenea informație riscă să fie sancționați disciplinar, civil și penal indiferent de informația clasificată divulgată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr.46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Susținerea pârâtului Tribunalul Botoșani că o asemenea decizie nu poate produce efecte în speță pe motiv că tinde la modificarea și completarea unor acte normative nu este întemeiată, întrucât pe de o parte decizia nr. 46/15.12.2008 a ICCJ este dată potrivit art. 329 Cod procedură civilă în interpretarea legii și în nici un caz nu se poate susține că este dată în sensul modificării, abrogării sau completării unui act normativ. Dacă într-adevăr ÎCCJ ar fi avut ca scop modificarea, abrogarea sau completarea unui act normativ, atunci Curtea Constituțională ar fi trebuit să arate clar că decizia ICCJ este în contradicție cu Constituția și nu doar să stabilească un principiu care oricum reieșea din jurisprudență și doctrină.
Pe de altă parte se pune problema efectelor deciziei Curții Constituționale.
În această privință este de observat mai întâi că o asemenea decizie nu poate avea efect retroactiv, adică asupra unei decizii a ICCJ dată anterior, întrucât ar fi contrară art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 care prevede că deciziile Curții Constituționale au efecte doar pentru viitor.
De asemenea decizia Curții Constituționale nu poate avea efect decât în ceea ce privește stabilirea pe viitor a limitelor în care ICCJ se poate pronunța în interpretarea legii. Decizia Curții Constituționale nu poate duce la desființarea deciziei nr.46 din data de 15.XII.2008 a ICCJ, deoarece potrivit art. 2 alin.3 din legea nr. 47/2002 "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", ceea ce înseamnă că obligația de a modifica, completa sau abroga actele considerate neconstituționale revine celui abilitat să le adopte sau că, în cazul interpretării legii, ICCJ îi revine obligația să se circumscrie deciziei Curții Constituționale.
Totodată, nu în ultimul rând, neacordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar din domeniul justiției care are obligația păstrării confidențialității informațiilor cu care lucrează, echivalează cu o discriminare, atât timp cât alte categorii de bugetari ce au aceleași obligații beneficiază de un asemenea spor.
O asemenea discriminare este contrară dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 și 1 adițional la Convenție, dispoziții care interzic orice discriminare, în special, pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte asemenea opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și care interzic lipsirea oricărei persoane de un bun al său.
În noțiunea de orice altă situație intră și cea din prezenta speță, adică diferența de tratament în ceea ce privește calcularea și plata sporului de confidențialitate de 15% dintre personalul din domeniul justiție și alți salariați din domeniul bugetar. Această diferență de tratament se încadrează în noțiunea de discriminare atât timp cât diferența de tratament nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, interpretare ce reiese din mai multe decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi spre exemplu Cauza Moldovan și alții împotriva României.
În speță, nu se poate susține că diferența de tratament este bazată pe o justificare rezonabilă și obiectivă sau că urmărește un scop legitim și că este bazată pe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite, atât timp cât nu reiese din nici un act legal motivul pentru care personalului auxiliar din instanțe nu i s-a acordat sporul de confidențialitate și nici motivele pentru care între persoane ce se află în condiții comparabile există o diferență de tratament.
În baza art. 21 alin. 1. din nr.OG 137/2000 cu privire la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai astfel încât se va admite și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu indicele de inflație la data plății drepturilor.
Totodată, instanța a constatat că potrivit Legii nr. 500/2002 și HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și cele privind pregătirea proiectelor anuale ale bugetului public, aprobarea contului general de execuție a bugetelor, fiind și ordonator de credite principal.
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, Ministerul Finanțelor este cel care are atribuții în ceea ce privește executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, ce se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată. Acesta este cel care asigură astfel fondurile necesare instituțiilor publice în aceste sens, fapt pentru care apreciem că în mod corect acesta a fost chemat în judecată în calitate de pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
Arată recurentul Ministerul Justiției că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, invocând în acest sens decizia nr.838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale.
Mai arată că reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceasta beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea ei.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin cererea de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice.
În drept cererile de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și 4 și art.312 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că sunt nefondate.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioadele solicitate.
În ce privește decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009, invocată de recurentul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premii și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Cu privire la cel de-al doilea recurs, se reține că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general actual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamantă, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respective puterea executorie.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile.
entru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Justiției și LibertățilorșiMinisterul Finanțelor PubliceprinDirecția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.1680 din 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. jud. - - plecat
la altă instanță semnează
președintele instanței
Red.
Jud. fond Gh.
Tehnored.
Ex. 2 / 13.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel
