Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1623/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1623/R-CM

Ședința publică din 09 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier: -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 șiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.17, împotriva sentinței civile nr.1202 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr-, intimații fiind, cu domiciliul ales la Judecătoria Drăgășani și pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației de la dosar, lipsit recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimata-reclamantă și intimatul-pârât TRIBUNALUL VÂLCEA.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Judecătoria Drăgășani, ca instanță de fond.

Consilier juridic, având cuvântul pentru Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicită admiterea excepției, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL VÂLCEA, ca instanță competentă.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL VÂLCEA și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați să-i plătească drepturile reprezentând prima de vacanță pentru anul 2006, sporul de vechime în muncă pe perioada 10 decembrie 2007-1 martie 2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data executării, obligarea de a se efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății sumelor solicitate.

Judecătoria Drăgășani prin sentința civilă nr.1202/25 aprilie 2008, admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL VÂLCEA să plătească reclamantei suma de 11.082 lei brut, reprezentând spor de vechime în muncă și prime de vacanță, sume ce se vor actualiza în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerul Justiției fondurile necesare plății, iar pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEAa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerul Justiției a criticat sentința pentru următoarele motive de nelegalitate:

- hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv prevăzut de dispozițiile art.304 alin.3 Cod procedură civilă. Astfel, instanța, respingând excepția lipsei necompetenței materiale invocate și apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile art.21 din nr.OG137/2000, a încălcat dispozițiile art.2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, potrivit cu care tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, precum și dispozițiile art.284 alin.1 din Codul muncii, care arată că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului d e procedură civilă;

- hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Instanța a interpretat greșit prevederile nr.OUG146/2007, considerând că legiuitorul a recunoscut obligația de plată a primelor de vacanță inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr.50/1996.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.

Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

- sentința este pronunțată de o instanță necompetentă material, încălcându-se astfel dispozițiile art.2 din Codul d e procedură civilă;

- în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, respingere nemotivată de către instanța de fond.

TRIBUNALUL VÂLCEA prin încheierea nr.80/R/14 octombrie 2008, dispus, în temeiul art.II(2) din nr.OUG75/2008, scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea spre soluționare a recursului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin decizia nr.3742/23 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.

Investită astfel cu soluționarea recursurilor, Curtea constată că acestea sunt fondate, prin analizarea cu prioritate a primului motiv de recurs formulat de ambele recurente.

Astfel, verificând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, se constată următoarele:

Reclamanta a investit instanța cu acțiune în acordarea unor drepturi salariale, deci cu soluționarea unui conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.284 alin.1 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului d e procedură civilă.

Art.2 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă dispune că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Față de dispozițiile legale susmenționate, în mod greșit instanța de fond a apreciat că este competentă material să soluționeze cauza, motivarea sa în sensul că a fost investită cu o acțiune în despăgubiri civile, întemeiată pe dispozițiile art.998 Cod civil, ci nu cu un litigiu de muncă, fiind greșită, reclamanta vizând prin cererea de chemare în judecată recunoașterea și plata unor drepturi salariale, deci soluționarea unui conflict de muncă.

Temeinicia acestui motiv de recurs conduce la admiterea ambelor recursuri în raport de dispozițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă și la casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea.

Cu ocazia rejudecării fondului, tribunalul va avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurenți, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, împotriva sentinței civile nr.1202/25 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr-, intimații fiind, cu domiciliul ales la Judecătoria Drăgășani și pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul

Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - ---

Grefier,

-

Red./25.11.2009

GM/9 ex.

Jud.fond:

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1623/2009. Curtea de Apel Pitesti