Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1621/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1621/R-CM

Ședința publică din 09 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL CÂMPULUNG - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1088/CM din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul pârât municipiul C - prin primar, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ, în numele și pentru, -, intimații-pârâți Centrul Școlar Special C și Centrul Bugetar Central Special

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât Municipiul Cas olicitat prin motivele de recurs soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș -Secția civilă la data de 18.12.2008, Sindicatul Învățământ a formulat acțiune în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat, și C, în contradictoriu cu pârâții Centrul Școlar Special C, Centrul Bugetar Centrul Școlar Special C și Municipiul C prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe perioada 2005-2007, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.

În motivarea cererii de chemare in judecata, reclamanții au arătat că salarizarea și drepturile bănești ale personalului din învățământ sunt reglementate în principal de prevederile Legii nr.128/1997 precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar, inclusiv contractele colective de muncă aplicabile: Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ înregistrat sub nr.5521/01/09.01.2004, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ 2007-2008, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.

S-a învederat că din prevederile invocate, în special din cele ale art.37 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ a rezultat că personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță.

Deși Legea nr.128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, potrivit art. 50 alin.12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prima de vacanță este reglementată tocmai de contractele colective de muncă.

S-a precizat că potrivit art.37 din Contractul la nivel de ramură de acest drept beneficiază personalul din învățământ, fără a opera vreo distincție între diferitele categorii de personal indiferent că sunt personal didactic de predare și instruire/pregătire practică, didactic auxiliar sau nedidactic.

Cu toate că prevederile contractelor colective invocate mai sus sunt clare, iar potrivit art.30 alin.1 raportat la art.11 alin.1 lit.c și d din Legea nr.130/1996, aplicarea acestora la nivelul ramurii de învățământ în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie, în mod netemeinic și nelegal reclamanților li s-a refuzat acordarea primei de vacanță.

Pârâții nu formulat întâmpinare în cauză.

Prin cererea formulată la data de 2.04.2009, Sindicatul Învățământ a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe perioada 2005-2008, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.

Prin sentința civilă nr.1088/CM/1 iulie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis acțiunea completată formulată de reclamant în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat și a obligat pe pârâții Centrul Școlar Special C și Centrul Bugetar Centrul Școlar Special C să calculeze și să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 18.12.2005-31.12.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre ei, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Municipiul C să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamanții, C sunt angajați la Centrul Școlar Special

Potrivit art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 "Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă."

Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ a prevăzut încă de la începutul apariției sale dreptul personalului didactic la prima de vacanță, ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.

Astfel, potrivit art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Executarea contractelor colective de muncă este, potrivit dispozițiilor art.30 din Legea nr.130/1996, obligatorie pentru părțile semnatare, iar în cauză nu a intervenit nicio clauză de suspendare a acestui drept al personalului didactic la prima de vacanță.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul C, prin Primar, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea recursului, pârâtul Municipiul Cai nvocat prevederile Legii nr.388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, precum și ale art.6 din nr.HG538/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului, potrivit cărora în cazul instituțiilor de învățământ special de stat, cheltuielile curente și de capital sunt finanțate din bugetul consiliului județean și nu fac obiectul respectivelor norme metodologice.

Instanța de fond a omis a observa că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ special de stat, instituții în care se încadrează personalul care își desfășoară activitatea în Centrul Școlar Special C și în raport de care, recurenta nu are calitate procesuală pasivă.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele:

Reclamanții, membri de sindicat, își desfășoară activitatea la Centrul Școlar Special C și, în temeiul prevederilor Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată, a nr.OG17/2006, precum și a dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în raport de care, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, instanța a obligat pe pârâtul-recurent Municipiul C să vireze fondurile necesare achitării drepturilor reprezentând prima de concediu de odihnă pe perioada 2005-2007.

Însă, urmează a se observa aceea că, potrivit art.6 din Hotărârea nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat,finanțarea cheltuielilor curente și de capital în cazul instituțiilor de învățământ special de stat, sunt asigurate din bugetul consiliului județean și nu fac obiectul acestor norme metodologice.

Prin urmare, în cauză, nu putea fi obligat la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2005-2007 recurentul Municipiul C, astfel cum în mod greșit a procedat prima instanță.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr.1088/CM/1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Municipiul Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL CÂMPULUNG - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1088/CM/1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT în numele și pentru membri de sindicat, C și pârâții CENTRUL ȘCOLAR SPECIAL CÂMPULUNG și CENTRUL BUGETAR CENTRUL ȘCOLAR SPECIAL CÂMPULUNG, ambii cu sediul în C,-, județul

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul Municipiul

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

-

Red./18.11.2009

GM/8 ex.

Jud.fond:

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1621/2009. Curtea de Apel Pitesti