Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1688/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1688
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.1199/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului județul A,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 1199/14.07.2009, Tribunalul Arada admis excepția prematurității și a respins acțiunea intentată de reclamanta () pentru anularea deciziei nr.371/B/13.04.2009 emisă de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
S-a reținut că prin decizia contestată angajatorul a înțeles să acorde angajatei un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca după expirarea acestui termen să emită dispoziția de concediere.
Recursul declarat de reclamantă a fost motivat în drept cu prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 și 312 alin. 5 Cod procedură civilă, iar în fapt s-a susținut că după expirarea termenului de preaviz intimatul nu a mai emis o dispoziție de concediere, întocmind nota de lichidare, situație în care actul dedus judecății a reprezentat o decizie de încetare a raporturilor de muncă.
În consecință, tribunalul a dat o greșită apreciere a naturii juridice a actului emis de angajator atunci când a reținut drept întemeiată excepția prematurității acțiunii, situație în care se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului aceleiași instanțe, pentru rejudecare în fond.
În fine, s-a arătat că decizia de concediere contestată este lovită de nulitate, întrucât măsura a fost dispusă în perioada în care angajata s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
De altfel, concedierea sa a fost dispusă fără ca desființarea locului de muncă să fi fost efectivă și să fi avut o cauză reală și serioasă.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat în principal să se constate nulitatea dispoziției nr. 371B/13 aprilie 2009, prin care pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A i-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare în perioada 17 aprilie-11 mai 2009, urmând ca la împlinirea acestui termen să fie aplicată dispoziția de concediere a angajatei ca o consecință a concedierii colective din inițiativa angajatorului.
În cazul concedierii neimputabile, conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, timp în care salariatul trebuie să își continue activitatea, primind salariul pentru munca prestată.
Prin decizia nr. 76/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 152 din 28 martie 2001) Curtea Constituțională a statuat că prevederile vechiului cod al muncii (art. 131 alin. 1, Legea nr. 10/1972), care au stabilit un termen de preaviz de 15 zile au fost constituționale, iar soluția este aceeași și în condițiile actuale, când dispozițiile art. 73 alin. 1 din cod se referă expres la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Codul muncii din 1972 stabilit că unitatea avea posibilitatea concedierii salariatului și fără acordarea preavizului, situație în care îi revenea obligația de a-i plăti o indemnizație egală cu J din salariul lunar de bază (art. 131 alin. 2, Legea nr. 10/1972). Actualul cod al muncii numai reglementează o astfel de opțiune pentru angajator astfel că, în prezent, legal este obligatorie acordarea preavizului iar în cazul în care, în fapt, angajatorul nu îl acordă, cel concediat se poate adresa instanței judecătorești, solicitând despăgubiri egale cu salariul cuvenit pentru perioada respectivă de 20 de zile lucrătoare.
Din cele expuse rezultă că măsura acordării preavizului precede pe cea a concedierii, neputându-se confunda cu aceasta, situație în care se apreciază că tribunalul a dat o justă interpretare dispozițiilor art. 73 alin. 1 din Codul muncii atunci când a reținut excepția prematurității acțiunii având ca obiect anularea dispoziției prin care angajatorul înțelege să acorde salariatului preavizul reglementat de textul de lege menționat.
Așa fiind, susținerile formulate în calea extraordinară de atac nu se încadrează în cerințele expres și limitativ prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 Codul d e procedură civilă pentru a putea atrage modificarea sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.1199/14.07.2009 dată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
,13 noiembrie 2009, în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
pt.Grefier
- -
În concediu de odihnă
Prim-grefier,
Red. -/02.02.2010
Tehnored.DR//02.02.2010
Prima instanță: jud. și jud.
Tribunalul Arad
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Maria Lăpădat
