Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 189/R-CM
Ședința publică din 04 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - -
Judecător - - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1021 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de monitor al cauzelor privind discriminarea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Rm.V sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate că a fost supus unui tratament discriminatoriu, în sensul art.2 din nr.OG137/2000 și, totodată, să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor bănești cuvenite, reactualizate în raport de coeficientul de inflație, începând cu data de 1.08.2006 și până la încetarea formei de discriminare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat faptul că este judecător în cadrul Judecătoriei Rm.V, iar prin hotărârea nr.490/13.07.2006, a fost promovat pe loc în funcția de judecător la ribunalul Vâlcea, începând cu data de 1.08.2006, ca urmare a promovării concursului susținut la data de 4.06.2006.
S-a susținut că, prin hotărârea nr.254/13.07.2006, a fost numit în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Rm.V, începând cu data de 1.08.2006, ca urmare a promovării concursului organizat în perioada iunie - iulie 2006.
Anterior datei de 1.08.2006, reclamantul a înaintat Ministerului Justiției o cerere solicitând să se ia act că înțelege să opteze pentru salarizarea corespunzătoare funcției de judecător cu grad de tribunal, aceasta fiindu-i mai convenabilă față de salarizarea corespunzătoare funcției de vicepreședinte de judecătorie.
Ca urmare a acestei cererii, Ministerul Justiției - Direcția Personal și Resurse Umane i-a comunicat că, pentru motivul că deține o funcție de conducere, în lipsa unei dispoziții legale speciale, drepturile salariale care i se cuvin sunt cele corespunzătoare funcției de vicepreședinte de judecătorie, indiferent de împrejurarea că fusese promovat pe loc în funcția de judecător de tribunal.
Reclamantul a susținut, de asemenea, că i s-a adus la cunoștință că situația în care se află urmează să fie rezolvată odată cu intrarea în vigoare a legii de aprobare a nr.OUG27/2006, prin introducerea unui amendament în sensul ca magistrații care dețin funcții ce implică plata unor drepturi salariale mai favorabile, vor fi salarizați potrivit acestor drepturi mai favorabile.
Reclamantul a invocat faptul că restricția prin excluderea la care este supus a avut ca efect înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor recunoscute de lege în domeniul salarizării personalului din cadrul autorității judecătorești, astfel că a fost supus unei forme de discriminare, în sensul art.2 din OG nr.137/2000.
În susținerea acțiunii promovate, reclamantul a invocat dispozițiile art.2 alin.1 și 3 din nr.OG137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.3 din nr.OUG27/2006, art.21 din nr.OG137/2000.
Față de motivele invocate, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate că a fost supus unei discriminări directe, potrivit art.2 și următoarele din nr.OG137/2000, să se dispună anularea situației creată prin discriminare, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata de despăgubiri constând în diferența dintre indemnizația lunară încasată și aceea care i s-ar fi cuvenit prin aplicarea coeficientului de multiplicare corespunzător funcției de execuție deținute, iar pârâtul Tribunalul Vâlcea să fie obligat să efectueze în carnetul de muncă al reclamantului modificările și mențiunile corespunzătoare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a susținut că drepturile salariale cuvenite acestuia ca vicepreședinte de judecătorie au fost stabilite prin ordin al ministrului justiției, ca ordonator principal de credite, iar în aceste condiții reclamantul avea la îndemână împotriva stabilirii eronate a cuantumului drepturilor salariale calea de atac specială reglementată de art.36 din nr.OUG27/2006.
Pârâtul a cerut să se constate că reclamantul nu a urmat calea procedurală specială reglementată de nr.OUG27/2006, astfel încât prezenta acțiune este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, Ministerul Justiției a învederat că pentru persoanele numite în funcții de conducere indemnizația de încadrare brută lunară a fost stabilită în mod corect pe baza unui coeficient de multiplicare corespunzător funcției de conducere efectiv îndeplinită, iar nu în temeiul gradului profesional deținut, motive pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
În cauză, a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul cererii formulată de reclamant, potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din nr.OG137/2000.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.1021 din 10 decembrie 2007, respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a admis acțiunea formulată de reclamant.
S-a constatat că reclamantul a fost supus unei discriminării directe de către pârâți.
Ai fost obligați în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 1.017 lei reprezentând diferență netă actualizată cu indicele de inflație pentru perioada 1 august 2006-1 martie 2007, diferență dintre indemnizația lunară încasată și cea care i se cuvenea în raport de funcția de execuție deținută.
S-a constatat că tratamentul discriminatoriu la care a fost supus reclamantul a încetat prin intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007(publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007) pentru aprobarea nr.OUG27/2006.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze în carnetul de muncă al reclamantului mențiunile corespunzătoare față de drepturile bănești la care pârâții au fost obligați prin prezenta hotărâre și au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, solicitând să se constate că a fost supus unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește plata drepturilor salariale despre care a pretins că i se cuveneau.
În aceste condiții, invocarea de către pârâtul Ministerul Justiției a dispozițiilor art.37 din nr.OUG27/2006 nu este relevantă în cauză având în vedere faptul că nu a fost contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, ci s-a invocat aplicarea unui tratament discriminatoriu reclamantului.
Dacă s-ar admite excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta ar avea drept consecință afectarea dreptului reclamantului de a se adresa unei instanțe de judecată, ceea ce ar contraveni atât dispozițiilor art.21 din Constituție, cât și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul să se adreseze unei instanțe independente și imparțiale care să hotărască asupra încălcării drepturilor și libertăților fundamentale.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin hotărârea nr.490/13 iulie 2006 Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus promovarea pe loc a reclamantului care a fost declarat admis în urma concursului organizat, începând cu data de 1.08.2006, pentru funcția de judecător promovat pe loc la ribunalul Vâlcea (potrivit înscrisului depus la filele 8-12 ale dosarului ).
Prin hotărârea nr.254/13 iulie 2006 Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul a fost numit pe o perioadă de trei ani în funcția de conducere de vicepreședinte al Judecătoriei Rm.V, începând cu data de 1.08.2006.
Începând cu data de 1.08.2006, în baza Ordinului nr.1968/C al Ministrului Justiției, salarizarea reclamantului s-a făcut prin plata indemnizației corespunzătoare funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Rm.V și, fiind încadrat corespunzător funcție de judecător cu grad de tribunal, a primit o indemnizație lunară de 4.610 lei, astfel cum rezultă din adresa nr.251/12.03.2007 a Serviciului contabilitate din cadrul Tribunalului Vâlcea (fila 39 dosarului ).
Prin dispozițiilor art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 republicată, s-a prevăzut principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor, principiu în temeiul căruia este garantat exercițiul mai multor drepturi printre care dreptul la muncă, precum și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală și C la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Dispozițiile art.2 alin.3 din același act normativ prevăd că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, atrag răspunderea contravențională, dacă nu intră sub incidența legii penale.
Prin adoptarea Legii nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-a prevăzut în mod expres dreptul magistraților numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor, ca urmare a promovării concursurilor, de a-și păstra indemnizația și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.
Ca urmare a dispozițiilor legale anterior menționate, s-a oferit temeiul pentru acordarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției de execuție deținute în condițiile în care este deținută și o funcție de conducere.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a contestat modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1968 din 1 august 2006, emis în temeiul dispozițiilor nr.OUG27/2006, situație în care competența de soluționare a cauzei este o competență specială privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor și revine Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ și fiscal și nu Tribunalului Vâlcea.
II. Sentința pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției, întrucât prin acțiunea formulată de reclamant se tinde a se modifica Ordinul Ministrului Justiției nr.1968/C/2006 situație în care înainte de a se adresa instanței de judecată era necesar ca acesta să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de art.26 din nr.OUG27/2006.
2. În mod nelegal instanța a admis acțiunea reclamantului și a statuat că acesta a fost supus unei discriminări directe de către pârâți, admițând obligarea acestora din urmă să-i plătească diferența reactualizată dintre indemnizația lunară încasată și cea care i se cuvenea dacă ar fi fost salarizat corespunzător funcției de execuție deținute.
Nu s-a avut în vedere că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit de nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, situație în care în afara legii nu putem vorbi de discriminare.
Pe de altă parte, instanța de fond care a fost investită cu soluționarea acțiunii nu putea să analizeze temeinicia pretențiilor formulate decât în raport cu dispozițiile legale în vigoare, iar obligarea Ministerului Justiției la plata unor diferențe salariale are drept consecință încălcarea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea formulată de reclamant, respingând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurent.
Reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni pentru plata unor drepturi bănești rezultate în urma aplicării unui tratament discriminatoriu, în sensul art.2 din nr.OUG137/2000.
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ este condiționată de vătămarea unei persoane într-un drept al său sau într-un interes legitim. Prin drept vătămat, în condițiile acestei legi, se înțelege orice drept fundamental prevăzut de Constituție sau lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar interesul legitim privat este posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil.
În speță, întrucât nr.OUG27/2006, nu conține dispoziții privind drepturile salariale corespunzătoare funcțiilor la diferite instanțe, nu se pune problema existenței vreunui drept vătămat sau a unui interes legitim pentru ca acțiunea să fie soluționată de instanța de contencios administrativ, în baza Legii nr.554/2004.
De altfel, reclamantul nu a contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, ci a solicitat plata unor drepturi bănești, constând în diferența lunară încasată și cea care i s-ar fi cuvenit pentru funcția de execuție, fiind incidente în speță prevederile art.284 alin.2 Codul muncii.
II. 1. de-al doilea motiv de recurs, la pct.1, se referă tot la excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamant, care nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.26 din nr.OUG27/2006 și față de motivele sus arătate, fiind vorba de o acțiune privind plata unor drepturi bănești formulată în baza prevederilor Codului muncii, nu se impunea efectuarea acestei proceduri.
2. Referitor la nelegalitatea sentinței pronunțată de instanța de fond, se constată că reclamantul a fost declarat admis la concursul organizat la data de 01 august 2006 pentru funcția de judecător promovat pe loc la ribunalul Vâlcea, iar prin hotărârea 254 din 13 iulie 2006 Consiliului Superior al Magistraturii, a fost numit pentru o perioadă de 3 ani în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01 august 2006.
Conform adresei nr.251 din 12 martie 2007 Serviciului de contabilitate din cadrul Tribunalului Vâlcea, acesta a fost încadrat corespunzător funcției de judecător cu grad de tribunal și a primit o indemnizație de 4610, coeficientul de multiplicare fiind de 14,5, conform anexei 1 nr. crt.26 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Acesta depusese însă anterior datei de 01 august 2006, o cerere înaintată Ministerului Justiției, prin care a solicitat să se ia act că optează pentru salarizarea corespunzătoare funcției de judecător cu grad de tribunal, coeficientul de multiplicare fiind 15, conform aceleiași anexe nr.24 la nr.OUG27/2006.
Rezultă astfel că reclamantul a încasat drepturi salariale pentru funcția de conducere deținută mai mici decât cele pentru funcția de judecător cu grad de tribunal, așa cum de fapt a fost încadrat, începând cu data de 01 august 2006.
Ulterior, prin adoptarea Legii nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006, s-a prevăzut în mod expres dreptul magistraților numiți în funcții de conducere, în cadrul instanțelor și parchetelor, ca urmare a promovării concursurilor de a-și păstra indemnizația și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.
Prin această lege s-a oferit temeiul pentru acordarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției de execuție deținute în condițiile în care aceștia au o funcție de conducere.
În această situație, dispozițiile legale adoptate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.45/2007, sunt de natură să atragă concluzia că până la adoptarea lor, magistrații aflați în situația prezentată la paragraful anterior, erau supuși unui tratament discriminatoriu.
Prin art.1 alin.2 din nr.OG137/2000, republicată, s-a prevăzut principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor, principiu în temeiul căruia este garantat exercițiul mai multor drepturi, printre care dreptul la muncă și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 alin.3 din același act normativ, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi sunt justificate obiectiv de un scop legitim.
În speță, reclamantul, fiind încadrat într-o funcție de execuție, de judecător cu grad de tribunal, trebuia să primească indemnizația corespunzătoare acestei funcții, iar faptul că a fost trecut în funcția de vicepreședinte de judecătorie, nu trebuia să ducă la diminuarea indemnizației, ci, așa cum s-a reglementat ulterior, să-și păstreze indemnizația mai favorabilă ca fiind aceea corespunzătoare funcției.
Nu se poate pretinde că în speță nu există situații comparabile și anume aceea de judecător în funcție de execuție la tribunal, care erau încadrați cu indemnizație potrivit coeficientului de multiplicare 15, față de indemnizația unui vicepreședinte de judecătorie, încadrat cu o altă indemnizație și că nu ar exista o discriminare în acest sens.
Cum instanța de fond a stabilit existența acestei discriminări și a apreciat că există o diferență între cele două indemnizații, care a fost stabilită pentru perioada 01 august 2006 - 01 august 2007 la suma de 1017 lei, sentința pronunțată fiind legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia este în totalitate nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1021 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./
2 ex/13.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
