Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALEÂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 197/R-CM

Ședința publică din 04 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

Judecător - -

Judecător - - -

Grefier - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.870/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că prin cererea depusă la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat acordarea unui nou termen, având în vedere că au formulat la Înalta Curte de Casație și Justiție cerere de strămutare a cauzei, prin care au solicitat și suspendarea judecății.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată în scris de recurentul-pârât Ministerul Justiției și constatând recursurile în stare de judecată, trece la soluționarea lor.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că la data de 23.10.2007, SINDICATUL A, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat, BOAJA (), a chemat în judecată pe pârâții GUVERNUL ROMANIEI, MINISTERUL JUSTITIEI, TRIBUNALUL ARGES, CURTEA DE APEL P, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în calitate de chemat în garanție, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007, în cele 3 etape: 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, 2 % începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din sept.2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative, respectiv OG 6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.

În acest fel, se arată de reclamanți, s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.

La data de 28.11.2007 au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții și, prin care au solicitat obligarea acelorași pârâți la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007, în cele 3 etape: 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, 2 % începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din sept.2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințată în principiu la data de 12.12.2007.

Din oficiu a fost invocată de către instanță excepția lipsei capacității juridice a Guvernului României. Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția a fost analizată la data de 12.12.2007, fiind admisă.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.870/CM din 12.12.2007 a admis acțiunea, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele și.

Au fost obligați pe pârâții să acorde reclamanților și intervenienților în interes propriu creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% de la 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a fost obligat acesta să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare efectuării plăților.

S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Costești.

Potrivit art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Dreptul la salariu este, în accepțiunea codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.

Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.

Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul reține că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.

Conform art.1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Din examinarea textului legal (OG 10/2007) tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art.1 lit. a, b și c din OG 10/2007.

Instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

De asemenea art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât Ministerul Justiției, cât și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său, Ministerul Justiției critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele de casare prev. de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.

1.Pronunțând această sentință prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare prin acordarea unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit prin acte normative în vigoare.

Prin Legea nr.45/2007 de aprobare a OUG 27/2006, legiuitorul nu a mai acordat procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007, situație în care prin acordarea acestor drepturi instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Pe de altă parte, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, trebuie invocată în fața instanțelor judecătorești de către persoana interesată excepția de neconstituționalitate a respectivei prevederi legale, însă nici chiar Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări

2. Hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unor categorii profesionale, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.

Chiar dacă s-ar aprecia că se poate formula o acțiune întemeiată pe nr.OG137/2000, în speță magistrații și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar nu se află într-o situație similară sau comparabilă, deoarece în anul 2007 veniturile salariale ale magistraților s-au majorat prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, prin mărirea coeficienților de salarizare, sporului de fidelitate și prin introducerea unor noi drepturi de salarizare.

Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub aspectul greșitei aprecieri de către prima instanță a calității sale procesuale pasive, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.

Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, iar raporturile de muncă existau între reclamanți și aceste instituții, fără ca recurentul să fie implicat în vreun fel.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.

Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.

De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.

Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.

De asemenea este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.

Astfel, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.

Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.

Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.

Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.

Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.

Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.

Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.

Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.

Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.

Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.

Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.

Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.

De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.

Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.

Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.

În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.

Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.

Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.

De asemenea potrivit art.2 din OUG nr.22(2002 ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.

De altfel, prin sentința pronunțată recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat numai la alocarea către ceilalți pârâți fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.870/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 04 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex/05.03.2008

Jud. fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Pitesti