Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Nr. 197/ Dosar nr-
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTORI: Camelia Juravschi, Maria Carmen Tică Ligia
-
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin -, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică - la pronunțare - se constată lipsa recurenților pârâți Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C -, precum și a intimatei reclamante și a intimaților pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Covasna.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 20 decembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1406/M/2007, a Tribunalului Covasna, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna, și pe cale de consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2003-2006, calculate și actualizate la data pronunțării sentinței prin raportul de expertiză contabilă nr. 222/2007 întocmit de expertul, care face parte integrantă din prezenta, în cuantum de 4837,32 lei și actualizarea sumei de mai sus în raport de rata inflației începând cu data pronunțării până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
A obligat pârâții la plata sumei de 350 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și cea a prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2003, nu sunt admisibile, deoarece potrivit Legii 500/2002 Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a elabora proiectele de buget pentru venituri și cheltuieli și implicit rectificarea bugetelor instituțiilor bugetare în funcție de nevoile acestora, ținând cont în speța de față că finanțarea este bugetară, pârâții fiind instituții publice. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, instanța a apreciat că atâta timp cât prin legi bugetare succesive acest drept a fost suspendat, termenul pentru împlinirea prescripției nu s-a împlinit, prin urmare, nu sunt incidente prevederile invocate in cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin OG 83/2000 privind modificarea și completarea acestei legi, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută a lunii anterioare plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamantei nu i s- acordat acest drept la efectuarea concediului de odihnă pe anii 2003-2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 411alin. din Legea 50/1996. Aceste dispoziții de suspendare contravin însă dispozițiilor art. 53 din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar în situația în care se apreciază că această măsură este necesară, ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără aduce atingere existenței dreptului sau a libertății restrânse.
In speță, suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care se recunoaște dreptul la prima de concediu, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de art. 49 din Constituție, și ca atare, textele de lege prin care s-a suspendat acest drept, se apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale.
Instanța a mai reținut că dispozițiile Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt aplicabile în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general, a stabilit că prima de concediu nu poate fi acordată decât pentru anii 2001 și 2002 întrucât dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea 50/1996 au fost abrogate implicit prin OUG 177/2002, dar sub acest aspect se impun câteva precizări:
Prin OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților analizată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au abrogat prevederile referitoare la prima de concediu de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate. Potrivit art. 50 alin. 2 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă art. 411alin. 1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, asimilat acestora, din Legea 50/1996.
Din interpretarea gramaticală a titlurilor celor două acte normative, rezultă fără dubiu că Legea 50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dar și ale celorlalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, iar OUG 177/2002 se referă doar la salarizarea și alte drepturi ale magistraților precum și ale personalului asimilat acestora. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, prin urmare dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu le sunt aplicabile, astfel acordarea primelor de concediu personalul auxiliar pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006 are ca temei juridic dispozițiile art. 411alin 1 din Legea 50/1996 care au rămas în vigoare până la apariția noii legi de salarizare a acestei categorii de personal.
In aceste condiții, nu poate fi reținută incidența în cauză a Deciziei nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă în dispozitivul acesteia se face referire la magistrați și personalul auxiliar.
În cauză s-a efectuat o expertiză judiciară ale cărei calcule nu au fost contestate de către Tribunalul Covasna, care, în urma verificării a specificat că sumele sunt corect calculate de expert, raportat la pretențiile reclamantei.
Având în vedere succesiunea în timp a reglementărilor legale privind salarizarea personalului auxiliar, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, și pe cale de consecință urmează a le admite sens în care va obliga pârâții să îi plătească drepturile bănești cu titlu de prime de vacanță aferente anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, drepturi care au fost actualizate cu indicele de inflație, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul, care face parte integrantă din prezenta, potrivit dispozitivului sentinței, precum și actualizarea acestei sume în raport de rata inflației începând cu data pronunțării prezentei până la data plății efective, cu aplicarea art. 274.c Cod Penal în privința cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP
În dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea de APEL BRAȘOV critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a curții de Apel pentru perioada 1.05.2004-1.07.2005. Pentru perioada cuprinsă între 2003 și data introducerii acțiunii, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1957, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV pentru perioada cuprinsă între 1.05.2004 - 1.07.2005, perioadă în care curtea nu avea calitatea de ordonator secundar de credite. De asemenea, se susține de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV că în perioada cuprinsă între anii 2001-2006 dreptul la primă de vacanță nu a fost niciodată scadent măsura suspendării plății acestuia fiind luată succesiv prin legile bugetului de stat nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Lega nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatara Direcția Generală a Finanțelor Publice C, sentința este criticată pentru nelegalitate. Recurentul a susținut că Tribunalul Covasnaa respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din nr.OUG 146/2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001-2006, se precizează că, "Ordonatorii principali de credite au obligația să asigure aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență cu prioritate, din economiile obținute la cheltuielile de personal din posturile vacante". Or, Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum și Ministerul Justiției este ordonator principal. Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație, iar pentru faptul că ordonatorul principal de credite nu a avut în vedere plata sumelor solicitate de reclamanta intimată, nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea acestor fonduri izvorâte dintr-un raport de muncă.
Totodată, a criticat sentința pentru faptul că au fost admise pretențiile actualizate în raport cu indicii de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, deși în conformitate cu prevederile art. 1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune nu sunt debite decât în ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile când dobânda curge de drept".
Examinând sentința atacată instanța constată că nici unul din recursuri nu este întemeiat și în consecință ambele, vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod pr. civilă pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale a Curții de APEL BRAȘOV pentru o anume perioadă va fi respinsă, în cauză în calitate de pârât a fost chemat și ordonatorul secundar de credite pentru perioada respectivă. De altfel, calitatea procesuală generează asupra întregului obiect al acțiunii, defalcarea pe sume fiind o problemă de executare.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi primită pentru faptul că plata drepturilor bănești solicitate de reclamante cu titlu de prime de vacanță a fost suspendată succesiv, începând cu anul 2002 prin legile bugetare, astfel fiind suspendat și exercițiul acestor drepturi, respectiv dreptul la acțiune în justiție. Conform disp. art. 7 din decretul 167/1958 prescripția se naște când începe să curgă dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Acest principiu care a fost consacrat într-o anumită formă și în disp. art. 1886 din codul civil își găsește explicația în faptul că nu s-ar putea vorbi de stingerea dreptului material la acțiune, atâta timp cât însuși acel drept nu s-a născut, sens în care nu s-ar putea pune problema pasivității și neglijenței titularului unui drept la acțiune înainte de nașterea acelui drept.
Prin legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data nașterii dreptului material la acțiune.
Prin urmare în cauză nu poate fi vorba de prescripția dreptului material la acțiune, astfel că principalul motiv din criticile de recurs ale Curții de Apel, nu este întemeiat.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că prin legea bugetului pe anul 2007, respectiv legea 486/2006, nu se mai prevede suspendarea plății, drepturilor bănești privind plata primelor de vacanță astfel încât, încetând orice cauză de suspendare, se impune plata acestor drepturi.
Întrucât dreptul acestei categorii de personal, la prime de vacanță nu a fost înlăturat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existența lui, anterioară și pentru că nu mai există nici o cauză de suspendare legală, în mod corect pârâta a fost obligată de prima instanță, la plata acestor drepturi.
Prin urmare nici această critică din recurs nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește criticile din recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, trebuie observat că în dispozitivul sentinței atacate, recurenta a fost obligată numai să pună la dispoziție sumele de bani solicitate de reclamate, și nu a fost obligată la plata sumelor de bani, în solidar cu Ministerul Justiției.
Prin urmare, pentru această obligație, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, are calitate procesuală pasivă, astfel că recursul declarat în cauză este nefondat.
Față de toate aceste considerente instanța va respinge ambele recursuri și va menține sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C - împotriva sentinței nr. 1406/2007 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 20 februarie 2008.
președinte, judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică Ligia
- - --- - -
Grefier,
Red. - 21.02.08
Dact. - 22.02.08
2 ex.
Red. fond -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Maria Carmen Tică Ligia
