Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia Nr. 195/ Dosar Nr-
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE - - JUDECĂTOR 1: Camelia Juravschi
--- - JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
- JUDECĂTOR 3: Ligia
grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C - și Curtea de Ape B împotriva sentinței civile nr. 1372 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din14 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
In vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi,20 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 1372/22 noiembrie 2007 Tribunalului Covasnas -a dmis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Brașov, și T r bunalul Covasna, și pe cale de consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și T r bunalul Covasna să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând primă de vacanță aferentă anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, calculată și actualizată la data pronunțării sentinței prin raportul de expertiză contabilă nr.195/2007 întocmit și completat de expert, care face parte integrantă prin prezenta, respectiv suma brut ă de 1.757,02 lei, și actualizarea sumei de mai sus în raport de rata inflației începând cu data pronunțării prezentei până la data plății efective.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor salariale.
Obligă pârâții la plata sumei de 254 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în actuala denumire, și cea a prescripției dreptului material la acțiune pentru 2003 instanța le-a respins pe amândouă, deoarece potrivit Legii 500/2002 îi revine obligația de a elabora proiectele de buget pentru venituri și cheltuieli și implicit rectificarea bugetelor instituțiilor bugetare în funcție de nevoile acestora, ținând cont în speța de față că finanțarea este bugetară, fiind pârâții instituții publice. În ceea ce privește prescripția instanța a apreciat că atâta timp cât prin legi bugetare succesive acest drept a fost suspendat termenul pentru împlinirea prescripției nu s-a împlinit, și prin urmare nu sunt incidente prevederile invocate in cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin OG 83/2000 privind modificarea și completarea acestei legi, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută a lunii anterioare plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamantei nu li s- acordat acest drept la efectuarea concediului de odihnă pe anii 2003-2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 411alin. din Legea 50/1996. Aceste dispoziții de suspendare contravin însă dispozițiilor art. 53 din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar în situația în care se apreciază că această măsură este necesară, ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără aduce atingere existenței dreptului sau a libertății restrânse.
In speță, suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care se recunoaște dreptul la prima de concediu, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de art. 49 din Constituție, și ca atare, textele de lege prin care s-a suspendat acest drept, se apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale.
Instanța a mai reținut că dispozițiile Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt aplicabile în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general, a stabilit că prima de concediu nu poate fi acordată decât pentru anii 2001 și 2002 întrucât dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea 50/1996 au fost abrogate implicit prin OUG 177/2002, dar sub acest aspect se impun câteva precizări:
Prin OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților analizată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au abrogat prevederile referitoare la prima de concediu de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate. Potrivit art. 50 alin. 2 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă art. 411alin.1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, asimilat acestora, din Legea 50/1996.
Din interpretarea gramaticală a titlurilor celor două acte normative, rezultă fără dubiu că Legea 50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dar și ale celorlalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, iar OUG 177/2002 se referă doar la salarizarea și alte drepturi ale magistraților precum și ale personalului asimilat acestora. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, prin urmare dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu le sunt aplicabile, astfel acordarea primelor de concediu personalul auxiliar pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006 are ca temei juridic dispozițiile art. 411alin 1 din Legea 50/1996 care au rămas în vigoare până la apariția noii legi de salarizare a acestei categorii de personal.
In aceste condiții, nu poate fi reținută incidența în cauză a Deciziei nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă în dispozitivul acesteia se face referire la magistrați și personalul auxiliar.
În cauză s-a efectuat o expertiză judiciară ale căror calcule nu au fost contestate de către Tribunalul Covasna, care, în urma verificării, a specificat că sumele sunt corect calculate de expert raportat la pretențiile reclamantelor.
Având în vedere succesiunea în timp a reglementărilor legale privind salarizarea personalului auxiliar, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, și pe cale de consecință a fost admisă, sens în care a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești cu titlu de prime de vacanță aferente anilor 2003-2006, drepturi care au fost actualizate cu indicele de inflație, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul, care face parte integrantă din sentință, potrivit dispozitivului acesteia, precum și actualizarea sumelor acordate în raport de rata inflației începând cu data pronunțării prezentei până la data plății efective, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenta Curtea de Apel Brașov, și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
În dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea de Apel Brașov critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a curții de Apel pentru perioada 1.05.2004-1.07.2005. Pentru perioada cuprinsă între 2003 și data introducerii acțiunii, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1957, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov pentru perioada cuprinsă între 1.05.2004 - 1.07.2005, perioadă în care curtea nu avea calitatea de ordonator secundar de credite. De asemenea, se susține de recurenta Curtea de Apel Brașov că în perioada cuprinsă între anii 2001-2006 dreptul la primă de vacanță nu a fost niciodată scadent măsura suspendării plății acestuia fiind luată succesiv prin legile bugetului de stat nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Lega nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatara Direcția Generală a Finanțelor Publice C, sentința este criticată pentru nelegalitate, recurentul susținând că Tribunalul Covasna respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din nr.OUG 146/2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001-2006, se precizează că, " Ordonatorii principali de credite au obligația să asigure aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență cu prioritate, din economiile obținute la cheltuielile de personal din posturile vacante". Or, Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum și Ministerul Justiției este ordonator principal. Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație, iar pentru faptul că ordonatorul principal de credite nu a avut în vedere plata sumelor solicitate de reclamanta intimată, nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea acestor fonduri izvorâte dintr-un raport de muncă.
De asemenea, solicită respingerea obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată neputându-se reține o culpă în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de apel Brașov, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi primită, având în vedere faptul că dreptul la acțiune s-a născut la momentul în care a încetat măsura suspendării plății primei de vacanță, suspendare ce a fost dispusă prin legile bugetare, până în anul 2006. În conformitate cu disp. art. 7 din decretul 167/1957, partea nu poate fi sancționată pentru pasivitate atâta timp cât nu s-a născut dreptul material la acțiune.
Prin urmare în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, procedând la analizarea pe fond a cauzei.
Cât privește calitatea procesual pasivă a Curții de Apel Brașov, până la data de 1.07.2005, această excepție nu poate fi admisă, având în vedere că reclamanta este angajată în cadrul Judecătoriei Tg. S în calitate de grefier, judecătorie care face parte din Curtea de Apel Brașov.
Prin urmare raporturile de muncă în cadrul cărora se circumscrie și prezentul litigiu, sunt stabilite între reclamantă și Curtea de Apel Brașov, în calitate de angajator.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepțiile invocate.
Prin legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță, motiv pentru care data de 1.01.2007 coincide cu data nașterii dreptului material la acțiune.
Întrucât dreptul acestei categorii de personal la prime de vacanță nu a fost abrogat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existența lui anterioară și pentru că nu mai există nici o cauză de suspendare legală, în mod corect prima instanță a admis acțiunea promovată de reclamanți.
Prin încheierea ședinței publice din 21 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în îndreptarea e eroare materială s-a înlăturat mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate", astfel că dispoziția de acordare a primelor de vacanță pentru anii 2001 și 2002 privește numai categoria magistraților. Prin urmare, în cauză nu mai pot fi incidente dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod pr. civilă astfel că pentru motivele mai sus menționate, acțiunea reclamanților este întemeiată.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 cod pr. civilă recursul va fi respins.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calității procesual pasive a acestei părți, urmează să fie respinse. Din conținutul dispozitivului rezultă că această parte a fost obligată să pună la dispoziție sumele de bani solicitate, astfel că nu este necesară existența unor raporturi juridice directe de muncă, între părți.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C - împotriva sentinței civile nr. 1372/22.11.2007 a Tribunalului Covasna pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -
Grefier,
Red. - 22.02.08
Dact. - 25.02.08
2 ex.
Red. apel -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Maria Carmen Tică, Ligia
