Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 213

Ședința publică de la 04 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gioacăș Jănică JUDECĂTOR 2: Romașcanu Sorina

- - - - JUDECĂTOR 3: Drăghin Camelia

- - - - PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă - SA - împotriva sentinței civile nr.816 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta - SA; intimata care se legitimează cu Ci seria - nr.- eliberată de.Or. la 07.11.2002.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru recurentă, pune concluzii pentru admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, atât pe excepție cât și pe fondul cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin sentința civilă nr. 816/14 octombrie 2008 pronunțată de tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâta - SA - - M - zona Grup M, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale constând în sporul de 20% pentru condiții grele aplicat la salariul de bază pentru perioada noiembrie 2005- 14 octombrie 2006, și a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-, prin declinare de la Judecătoria Moinești, reclamanta a chemat în judecată pârâta - SA B solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale constând în sporul de 20% cuvenit reclamantei pentru munca în condiții grele.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada noiembrie 2005 -octombrie 2006, nu i s-a acordat sporul pentru condiții grele de muncă spor de care beneficiază toți operatorii de extracție, post pe care a funcționat și reclamanta.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri și de asemenea a solicitat proba cu interogatorii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care s-au făcut apărări raportate la un alt obiect al cauzei, respective îndreptățirea reclamantei la acordarea tranșelor suplimentare cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă pentru sărbătorile de Paști și C, or reclamanta, în cauza dedusă judecății nu a solicitat aceste drepturi salariale.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut:

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantei în perioada 01.01.2005- 14.10.2006, reclamanta a lucrat ca operator de extracție la. Din cuprinsul cărții de muncă rezultă că în această perioadă reclamanta a lucrat în condiții grele de muncă, împrejurare față de care în cartea de muncă este menționat distinct sporul pentru condiții grele de muncă, de 20%. Acest spor este menționat și pentru perioada anterioară celei pentru care reclamanta solicită acordarea sporului, reclamanta lucrând pe același post și la aceeași unitate.

Reclamanta a depus la dosar ( 63) fluturașii de salariu aferenți lunilor martie și mai 2006 prin care a arătat că nu este individualizat acest spor de 20% cuvenit reclamantei având în vedere prevederile contractului colectiv de muncă pe 2005 și 2006, în anexa 7 pct. 3 la CCM fiind indicat postul de operator extracție ca făcând parte din lista locurilor de muncă cu condiții grele ( 64 dosar).

Raportat la înscrisurile depuse, pârâtei i-a fost comunicat interogatoriul de la fila 56 dosar, interogatoriu la care pârâta nu a răspuns, fără a exista o justificare a refuzului de a răspunde la interogatoriu.

În consecință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că a lucrat ca operator extracție, post încadrabil în categoria locurilor de muncă în condiții grele, pârâta nu a răspuns la interogatoriu și nu a făcut dovada că a achitat reclamantei sporul solicitat, astfel încât, văzând disp. art. 195. și art. 287 Codul muncii, a admis cererea privind sporul solicitat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta -" "SA și în motivare susține că a plătit reclamantei sporul pentru munca în condiții grele de 20 %, aplicat la salariul de bază, pentru perioada noiembrie 2005 - octombrie 2006, cum rezultă și din probele depuse de reclamantă - respectiv fluturașii de salarii pentru lunile, martie și mai 2006.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate de către recurentă și ținând seama și de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat.

Este neîndoielnic că reclamanta a lucrat în funcția de operator extracție și potrivit art.134 alin.1 lit. h din CCM, anexa 7 avea dreptul la un spor de 20 % pentru munca în condiții grele.

Acest spor este menționat și în cartea de muncă ( filele 3-4 dosar fond).

Susținerea recurentei că reclamanta nu dovedit faptul că nu a încasat aceste drepturi bănești nu poate fi primită întrucât, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa( art.287 Codul muncii ).

Recurenta nu a făcut dovada că a plătit sporul pretins de recurentă.

Așa fiind, recursul se găsește a fi nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă - SA - împotriva sentinței civile nr.816 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent.- /

red.dec.rec. -

tehnored. - BC/ 2 ex/ 31.03.2009

Președinte:Gioacăș Jănică
Judecători:Gioacăș Jănică, Romașcanu Sorina, Drăghin Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Bacau