Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 238/2008
Ședința publică din 14.02.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia judecător
JUDECĂTOR 3: Popa
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în S M,- 11,. 18, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 919/D din 01.10.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a admite acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 07.02.2008, întâmpinare formulată de intimata reclamantă, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 919/D din 01.10.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea reclamantei, domiciliată în S M,-.11,.18 în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1.
A obligat pârâtul să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente.
Conform înscrierilor din carnetul de muncă, reclamanta a fost angajata Consiliului Județean - Serviciul Public de Protecția în perioada 01.01.2007 -31.03.2007.
Existența raporturilor de muncă în perioada dedusă judecății este dovedită cu certitudine.
Pârâtul nu a contestat prestarea muncii de către reclamantă.
În consecință, disp.art.154 și 161 Codul muncii obligă angajatorul la plata lunară a salariului ca și contraprestație a muncii depuse de salariat.
Pârâtul nu a dovedit, conform art.287 rap.la art.163 Codul muncii, plata salariului, iar motivele invocate de pârât prin întâmpinare nu justifică neplata acestuia.
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantei conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie asupra acțiunii promovată de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, potrivit hotărârii nr. 49/2006 a aprobat privatizarea Serviciului Public pentru Protecția prin transformarea serviciului în societate comercială pe acțiuni în vederea punerii în aplicare a Legii nr. 37/2006 și a adresei nr. 2059/ a Ministerului Administrației și Internelor, s-a aprobat reorganizare serviciului prin preluarea de către SC Jud SRL a activității.
În baza legii bugetului pe anul 2007, în temeiul căreia a adoptat hotărârea nr. 20/2007, se poate constata că, la categoria de venituri și cheltuieli, la partea de acțiuni economice, capitolul agricultură a fost eliminat, astfel că, acest serviciu nu a beneficiat pe anul 2007 de buget aprobat.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 215/2001, Legea nr. 37/2006, Legea nr. 486/2006, art. 304 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Din probele administrate în dosarul de fond, se reține faptul că, intimata reclamantă în perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 a fost angajata Consiliului Județean S M, la Serviciul Public pentru Protecția, perioadă în care a prestat munca ce-i incumba în această calitate.
Faptul că acest serviciu a fost reorganizat, că recurenta nu a mai prevăzut în buget sumele necesare în acest sens pentru anul 2007, nu sunt aspecte de natură a înlătura obligația de plată a unui serviciu prestat în baza unor contracte individuale de muncă.
Prestarea unei activități, în baza unor raporturi contractuale de muncă din partea unui salariat, implică și o obligație corelativă a angajatorului de plată a acestuia, conform art. 154 - 161 Codul muncii, susținerile recurentei nefiind în măsura a înlătura aceste dispoziții legale, criticile fiind neavenite.
Față de considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în S M,- 11,. 18, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 919/D din 01.10.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 20.02.2008
- judecători fond - ,
- dact. gref. MV - 20.08.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Popa