Obligație de a face. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 242/2008
Ședința publică din 14.02.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Popa
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți, ambii cu domiciliul în O,-/A,. 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în O,-, împotriva deciziei civile nr. 418/A din 30.04.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4480 din 16 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 72/2006, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurenților pârâți, avocat, în baza delegației de substituire depusă la dosar, și reprezentanta intimaților reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 218 din 29 octombrie 2007, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților pârâți solicită în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând apelul a-l admite ca și fondat, respingerea acțiunii, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, și în consecință, rejudecând apelul a-l admite și a respinge acțiunea, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că, admițând acțiunea reclamanților s-a substituit voinței recurenților. De asemenea, hotărârea atacată este vădit netemeinică și nelegală întrucât este dată cu încălcarea dispozițiilor legale. Consideră că instanța de apel a reținut greșit teoria abuzului de drept, prin care intenția recurenților de a vătăma interesele intimaților doar prin simpla schimbare de poziție de la un moment la altul.
Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului conform întâmpinării, menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel ca fiind temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că, în mod corect a fost pronunțată sentința ținându-se cont de probatoriul administrat în cauză. Apreciază că în mod corect instanța de fond și cea de apel au reținut că refuzul pârâților de a-și exprima acordul față de construcția pârâților îmbracă forma abuzului de drept, au condiționat exercitarea cu bună credință a drepturilor conferite de lege proprietarului fondului învecinat de obținerea unui avantaj material: servitute de trecere cu autoturismul asupra unui imobil în suprafață de 1236 mp.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4480 din 16.06.2006 a Judecătoriei Oradea, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților și, fiind obligați pârâții să își dea acordul în vederea construirii și funcționării unui complex hotelier situat în O,-, pe număr cadastral 9025, înscris în CF 7212 O, în caz contrar urmând ca hotărârea să țină loc de acord în acest sens.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților 738 lei cheltuieli de judecată.
Celelalte pretenții au fost respinse ca neîntemeiate.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că reclamanții au demarat proceduri administrative în vederea construirii unui hotel situat pe terenul indicat în petitul acțiunii, obținând în acest sens certificat de urbanism, finalizarea construcției presupunând obținerea în prealabil a acordului vecinilor direct afectați, în speță, a pârâților.
Pârâții au refuzat să-și dea acordul, ceea ce, raportat la elementele concrete ale speței, constituie un abuz de drept, cu atât mai mult cu cât, anterior și-au exprimat acordul pentru construirea unui alt hotel, iar motivele invocate de ei, în argumentarea refuzului nu au legătură cu solicitarea reclamanților.
Daunele interes nu pot fi acordate, deoarece nu s-a dovedit existența unui prejudiciu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel și, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 418/A din 30.04.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și, ambii domiciliați în O,-/A,. 1, jud. B în contradictoriu cu intimații și, ambii domiciliați în O,-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 4480 din 16.06.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
A obligat partea apelantă să plătească părții intimate suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt proprietari tabulari asupra imobilului cu număr cadastral 9025 înscris în CF 7212 O, în natură reprezentând teren intravilan cu casă în suprafață de 1232 mp.
În vederea construirii unul complex hotelier, aceștia au demarat procedurile administrative impuse de lege, ceea ce implică obținerea autorizației, schițe, proiecte, dar și acordul vecinilor.
Cu toate că ceilalți vecini și-au exprimat acordul, pârâții au refuzat acest lucru, invocând faptul că mai este construit un hotel în vecinătate și activitățile desfășurate îi deranjează, apelanta fiind bolnavă.
Potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul 31/1954, drepturile civile trebuie exercitate cu bună credință, astfel încât să nu aducă atingere drepturilor altor persoane.
Față de starea de fapt care rezultă din dosar, în mod corect a apreciat prima instanță că opunerea pârâților constituie un abuz de drept, deoarece aceștia nu au dovedit faptul că prin construcția hotelului liniștea lor psihică și fizică ar fi afectată ori că apelanta, fiind bolnavă, s-ar afla sub interdicție medicală, în sensul de a locui în vecinătatea unui hotel.
În mod judicios a reținut prima instanță faptul că, ridicarea de către reclamanți a unei construcții de asemenea complexitate, reprezintă neîndoielnic rezultatul unor analize de factură economică, ceea ce implică și prospectarea pentru spații de cazare de acest gen, întrucât finalizarea lui și ulterior administrarea sa în condiții de rentabilitate presupune investiții serioase.
Apelanții au susținut că au fost deranjați de activitatea desfășurată de un alt hotel cu care se învecinează, însă nu există nici o probă la dosar în sensul că ar fi sesizat vreodată autoritățile abilitate, în acest sens și nici că societatea, proprietara hotelului, ar fi fost sancționată la cererea vreunor altor persoane.
De altfel, există o serie de reglementări legale privind funcționarea unităților hoteliere, reglementări care, în ansamblul lor cuprind și norme cu privire la protecția celor din jur, activitatea din acestea nedesfășurându-se necontrolat.
Susținerea faptului că acțiunea este inadmisibilă, deoarece instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de acord, nu poate fi primită, deoarece orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.
Față de cele de mai sus, apreciind că apelul este neîntemeiat, instanța l- respins ca atare.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, instanța a obligat apelanții să plătească intimaților 400 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs apelanții și solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei, admiterea apelului, respingerea acțiunii, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, s-a substituit voinței lor fără a avea o dispoziție legală în acest sens ce să permită suplinirea acordului pe care o anumită persoană să și-l dea, cererea fiind inadmisibilă.
Nu există probe ce să susțină reținerile instanței în sensul că ar fi existat acordul vecinilor din toate părțile. Faptul că, inițial au fost de acord cu construirea complexului condiționat de recunoașterea unui drept de servitute de trecere, nu constituie un abuz de drept ci se încadrează în limitele echipolenței și a bunului simț.
Nu se datorează poziția lor relei credințe, ci experienței anterioare ce dus la deranjul permanent din partea extinderii la un hotel preexistent a unei grădini de vară, iar, finalizarea construcției în speță presupune acordul prealabil al vecinilor direct afectați.
Dreptul de proprietate este garantat conform art. 41 din Constituție, instanța a reținut greșit teoria abuzului de drept. S-a reținut apărarea reclamanților fără a fi făcută nici o dovadă în acest sens, se acordă o prea mare importanță aspectului economic al afacerii intimaților decât laturii subiective și exercitării dreptului de proprietate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat respingerea recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Conform actelor aflate în dosar fond și apel, intimații sunt proprietari ai imobilului având numărul cadastral 9025 înscris în CF nr. 7512 O, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 1236 mp, amplasat pe-, localitatea O, teren ce se învecinează în partea cu un imobil ce face obiectul dreptului de proprietate al recurenților.
Potrivit certificatului de urbanism nr. 3452/28.XI.2005 emis de Primăria Municipiului O, în vederea emiterii planului urbanistic () pentru construirea unui hotel pe terenul în litigiu, s-a prevăzut ca o condiție necesară, obținerea acordului vecinilor direct afectați.
Inițial, recurenta a fost de acord cu edificarea acestei construcții condiționat însă de obținerea unui avantaj material concretizat în instituirea unei servituți de trecere, iar apoi s-a răzgândit invocând că se opune din motive de sănătate.
Nu s-a dovedit de către recurenți faptul că prin construirea hotelului în apropierea imobilului proprietatea lor li s-ar afecta prerogativele dreptului de proprietate, că le-ar fi afectată starea de sănătate, cu atât mai mult cu cât, astfel cum susține, în vecinătate mai există un alt hotel, neprezentându-se dovezi în ceea ce privește deranjul suferit datorită acestuia.
Astfel cum corect a reținut prima instanță, titularii dreptului de proprietate nu au doar drepturi garantate de Constituția României ci și obligații, iar atât drepturile cât și obligațiile trebuie exercitate cu bună credință fără a se încălca pe le altă parte drepturile celorlalți. Dreptul de proprietate implică asigurarea unei bune vecinătăți, a respectării celorlalte sarcini ce revin conform legii sau obiceiului locului. Ori, inconsecvența de care au dat dovadă recurenții referitor la exprimarea acordului pentru realizarea construcției, nedovedirea că aceasta le-ar cauza prejudicii asupra sănătății, liniștii etc. duc la concluzia că doresc a cauza un prejudiciu reclamanților, cu atât mai mult cu cât în cealaltă parte a casei s-a mai construit un hotel cu acordul implicit al acestora.
Sigur că, nu există în legislația internă o dispoziție legală conform căreia instanța să pronunțe o hotărâre ce să țină loc de acordul părților pentru edificarea unei construcții, însă, acest vid legislativ nu poate determina respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât, în primul rând s-ar comite o denegare de dreptate în sensul art. 3 Cod civil, judecătorul ce va refuza a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil pentru denegare de dreptate - iar pe de altă parte, s-ar încălca dreptul de acces la justiție în sensul art. 6 al CEDO, orice persoană având dreptul de-a se adresa instanțelor pentru apărarea drepturilor și intereselor acesteia, practica Curții de APEL ORADEA fiind constantă în acest sens.
În măsura în care, în viitor prin edificarea acestei construcții și punerea în exploatare, recurenților li se vor aduce prejudicii materiale, morale, ei au posibilitatea de a se adresa instanței pentru obține repararea acestora.
Pentru toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul urmând menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurenților, în baza art. 274 Cod procedură civilă instanța de recurs îi va obliga să le plătească intimaților 700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial ocazionat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți, ambii cu domiciliul în O,-/A,. 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în O,-, împotriva deciziei civile nr. 418/A din 30.04.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă, să plătească părții intimate, suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.02.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 22.02.2008
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. MV - 22.02.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Popa
