Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 259/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 259/
Ședința publică din 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP C și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.90/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C și Curtea de APEL BRAȘOV, a intimatei reclamante, precum și a intimaților pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Covasna.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 90/2008 a Tribunalului Covasnaa fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Covasna și Ministerul Economiei și Finanțelor, și pe cale de consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna să plătească reclamantei suma actualizată până în noiembrie 2007, în cuantum de 2677 lei, cu titlu de primă de vacanță aferentă anilor 2003-2006, conform raportului de expertiză nr. 232/2007 întocmit de expert, care face parte integrantă din sentința, precum și la actualizarea debitului de 2232 lei începând cu noiembrie 2007 până la plata efectivă.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății cuvenite reclamantei.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 415 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în actuala denumire, și cea a prescripției dreptului material la acțiune pentru 2003 instanța le-a respins pe amândouă, deoarece potrivit Legii 500/2002 îi revine obligația de a elabora proiectele de buget pentru venituri și cheltuieli și implicit rectificarea bugetelor instituțiilor bugetare în funcție de nevoile acestora, ținând cont în speța de față că finanțarea este bugetară, fiind vorba de pârâți - instituții publice. În ceea ce privește prescripția instanța a apreciat că atâta timp cât prin legi bugetare succesive acest drept a fost suspendat termenul pentru împlinirea prescripției nu s-a împlinit, și prin urmare nu sunt incidente prevederile invocate in cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin OG 83/2000 privind modificarea și completarea acestei legi, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută a lunii anterioare plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamantei nu i s- acordat acest drept la efectuarea concediului de odihnă pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 411alin. din Legea 50/1996. Aceste dispoziții de suspendare contravin însă dispozițiilor art. 53 din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar în situația în care se apreciază că această măsură este necesară, ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără aduce atingere existenței dreptului sau a libertății restrânse.
In speță, suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care se recunoaște dreptul la prima de concediu, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de art. 49 din Constituție, și ca atare, textele de lege prin care s-a suspendat acest drept, se apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale.
Instanța a mai reținut că dispozițiile Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt aplicabile în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general, a stabilit că prima de concediu nu poate fi acordată decât pentru anii 2001 și 2002 întrucât dispozițiile art. 411alin.1 din Legea 50/1996 au fost abrogate implicit prin OUG 177/2002, dar sub acest aspect se impun câteva precizări:
Prin OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților analizată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au abrogat prevederile referitoare la prima de concediu de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate. Potrivit art. 50 alin. 2 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă art. 411alin. 1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, asimilat acestora, din Legea 50/1996.
Din interpretarea gramaticală a titlurilor celor două acte normative, rezultă fără dubiu că Legea 50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dar și ale celorlalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, iar OUG 177/2002 se referă doar la salarizarea și alte drepturi ale magistraților precum și ale personalului asimilat acestora. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, prin urmare dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu le sunt aplicabile, astfel acordarea primelor de concediu personalul auxiliar pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006 are ca temei juridic dispozițiile art. 411alin 1 din Legea 50/1996 care au rămas în vigoare până la apariția noii legi de salarizare a acestei categorii de personal.
In aceste condiții, nu poate fi reținută incidența în cauză a Deciziei nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă în dispozitivul acesteia se face referire la magistrați și personalul auxiliar.
În cauză s-a efectuat o expertiză judiciară ale căror calcule nu au fost contestate de către Tribunalul Covasna.
Având în vedere succesiunea în timp a reglementărilor legale privind salarizarea personalului auxiliar, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, și pe cale de consecință a admis-o, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna să îi plătească drepturile bănești cu titlu de prime de vacanță aferente anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, drepturi care au fost calculate și actualizate cu indicele de inflație, până în noiembrie 2007, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul, care face parte integrantă din sentință, potrivit dispozitivului sentinței, precum și actualizarea debitului de 2232 lei în raport de rata inflației începând cu noiembrie 2007 până la data plății efective, cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată.
Totodată va obliga să aloce fondurile necesare efectuării plății cuvenite reclamantei, deoarece îi revine obligația de a elabora proiectele de buget pentru venituri și cheltuieli și implicit de rectifica bugete instituțiilor bugetare în funcție de nevoile acestora, ținând cont în speța de față că finanțarea este bugetară, pârâții fiind instituții publice.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru modul de soluționare a fondului cauzei, și se arată că plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin legile bugetare, din rațiuni de politică economică, financiară și bugetară, și prin urmare dreptul la sumele solicitate de reclamanți prin acțiune, nu este scadent. (legea 379/2005 privind plățile pentru anul 2006)
În recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, sentința mai este criticată și pentru faptul că nu a fost soluționată corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestui recurent, pentru că Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite, iar în ceea ce privește fondul cauzei, nu s-a ținut cont de suspendările succesive care s-au dispus de guvern.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prin legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data nașterii dreptului material la acțiune.
Întrucât dreptul acestei categorii de personal, la prime de vacanță nu a fost abrogat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existența lui, anterioară și pentru că nu mai există nici o cauză de suspendare legală, în mod corect prima instanță, a admis acțiunea promovată de reclamantă.
Prin încheierea ședinței publice din 21.05.2007 pronunțată de ÎCCJ, în îndreptarea de eroare materială, s-a înlăturat mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate", astfel că dispoziția de acordare a primelor de vacanță pentru anii 2001 și 2002 privește numai categoria magistraților. Prin urmare în cauză nu mai pot fi incidente dispozițiile art. 329 al 3 din pc. astfel că pentru motivele mai sus menționate, acțiunea reclamantei este întemeiată.
Legiuitorul a înțeles de altfel că trebuie să asigure plata primelor de vacanță, sens în care a emis Ordonanța de Urgență nr. 146/2007. Prin legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data nașterii dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calității procesual pasive a acestei părți, urmează să fie respinse. Acestei părți îi revine obligația să pună la dispoziția ordonatorilor principali de credite, care au calitatea de angajatori, sumele de bani solicitate, astfel că nu este necesară existența unor raporturi juridice directe de muncă, între părți, pentru îndeplinirea unei astfel de obligații.
Față de toate aceste considerente instanța urmează să respingă recursurile și să mențină sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP, împotriva sentinței civile nr.90/31.01.2008 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: NG/21.03.2008
Dact: MD/25.03.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
