Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 258/
Ședința publică din 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr.171/24.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV, a intimatei reclamante - -, precum și a intimaților pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 171/2007 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului TRIBUNALUL BRAȘOV, invocata de pârât, prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV, invocata de pârât, prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost admis acțiunea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamantei suma de 1.700 lei, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
In consecință, această excepție a fost respinsă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALUL BRAȘOV se apreciază că aceasta nu este întemeiată, întrucât în speța dedusă judecății nu s-a solicitat anularea ordinului nr. nr.1921/C/2001 prin care au fost acordate aceste stimulente, situație în care, în mod evident, acesta nu ar fi avut calitate procesuală.
În cauză TRIBUNALUL BRAȘOVa fost chemat în judecată nu în calitate de emitent al ordinului ci în calitate de ordonator terțiar de credite întrucât reclamanții desfășoară activitatea de magistrați la aceasta instanța,iar sumele solicitate de aceștia reprezintă drepturi salariale, ce se achita de către ordonatorul terțiar de credite-tribunalul.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe Statul Român care, în toate litigiile deduse judecății, este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În prezenta cauză, însă, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, între acesta și reclamantă neexistând raporturi de muncă.
Statul Român nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamantei.
Este adevărat că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, dar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare, este Ministerul Finanțelor Publice, și nu Statul Român, entități care nu trebuie confundate.
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de pârât prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta ara calitatea de judecător la Judecătoria Brașov.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut că "acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2, alin.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,cu modificările și completările ulterioare. Criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale".
În același sens, Colegiul Director a reținut că "acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim,dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop",iar "acest tratament a fost de natură a aduce atingere drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de 3 ani,recunoscute prin art.6, lit.c (din nr.OG137/2000)".
În drept, potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 din Codul Muncii, "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii".
2: "Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă".
Alineatul 4 al aceluiași articol precizează că: "constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 dar care produs efectele unei discriminări directe."
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța nu poate primi apărările pârâților în conformitate cu care prin aceste stimulente acordate magistraților cu o vechime de 0-3 ani nu au fost aduse prejudicii reclamantei,la rândul acesteia tot judecător la Judecătoria Brașov, care a soluționat cel puțin tot atâtea cauze dificile cât cei "stimulați" financiar prin Ordinul nr.1921/C/2005 al Ministrului Justiției. În plus,pârâții nu au făcut dovada că reclamanta nu a avut calificativele anuale de "foarte bine" și "bine" iar în ceea ce privește "complexitatea sarcinilor de serviciu" ale reclamantei,este cunoscut că este cel puțin egală cu cea a judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată considerându-se că nu există discriminare în cauză, iar hotărârea CNCD invocată ca temei al acțiunii nu are decât caracter de recomandare și nu este obligatorie pentru instanță.
În ceea ce privește recursul declarat de TRIBUNALUL BRAȘOV, se susține excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fondul cauzei se menționează faptul că nu există nici o formă de discriminare.
Un alt motiv de recurs vizează nelegala obligare a pârâtului la plata sumelor reactualizate cu indicele inflației, dispozițiile art.1088 Cod civil stipulând doar acordarea dobânzii legale.
Ministerul Justiției, prin recursul formulat critică sentința prin prisma art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține că în mod greșit s-a apreciat existența unei fapte discriminatorii ca temei de drept al acțiunii această sumă de bani fiind acordată doar ca stimulent financiar după norme cu caracter de recomandare.
Obligarea la plata dobânzii legale este greșită. De altfel, această dobândă se acordă doar de la data cererii de chemare în judecată.
În mod greșit instanța de fond a acordat dobânzi legale începând cu 1.01.2005, deși Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C, a fost emis în data de 15.12.2005.
Analizând recursurile formulate instanța constată următoarele:
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Brașov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate.
Dat fiind raportul juridic dedus judecății, TRIBUNALUL BRAȘOV are calitate de ordonator terțiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală și față de ceilalți pârâți.
Criticile din cadrul celorlalte trei recursuri privitoare la fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabilește că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al Ministrului Justiției este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art.2 alin.1 și 2 și art.6 lit. e, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din OG 137/2000.
Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestație împotriva ei și este admisă, sau dacă însuși CNCD își revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea.
Instanța de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenței unei fapte discriminatorii ci cu o acțiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
Așadar nu se poate reține apărarea uniformă a pârâților prin care se arată că s-au interpretat greșit dispozițiile OG 137/2000 în sensul reținerii existenței faptei discriminatorii.
În ceea ce privește critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată.
Reactualizările cu indicele de inflație pentru suma de 1700 RON sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale de la data nașterii dreptului de creanță și până la plata efectivă a creanței. În ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu reactualizările și acesta este permis.
Motivul de recurs prin care se solicită a se stabili că sumele la care este obligată pârâta sunt sume brute este admisibil în condițiile art. 3041Cod procedură civilă, raportat la 294 alin. 1, teza a -II-a și 316 Cod procedură civilă.
Este evident că în aplicarea art. 55 Cod fiscal și următoarele, la executare, orice sumă ce reprezintă venituri salariale urmează a fi impozitată, legea prevăzând expres veniturile exceptate de la impunere, sumele în cauză nefăcând parte din acea categorie.
Prin urmare, instanța reține că sumele la plata cărora este obligată pârâta sunt sume brute.
Este însă întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiției. care profită și celorlalți pârâți în baza principiului coparticipării procesuale, prin care se arată că în mod greșit s-au acordat aceste daune (reactualizare și dobânzi legale) din 1.01.2005 deși Ordinul cu caracter discriminator este din 15.01.2005.
Într-adevăr discriminarea constatată izvorăște din edictarea Ordinului 1921/15.12.2005 și raportat la această dată, instanța de fond trebuia să acorde reactualizările și dobânzile legale, astfel că pentru o perioadă anterioară datei de 15.12.2005 aceste daune nu se justifică.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.47, 48 Cod procedură civilă va admite în parte toate recursurile și va modifica în parte sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.171/2008 a Tribunalului Brașov.
Admite în parte recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr.171/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Suma la plata căreia au fost obligați pârâții, este o sumă brută și nu netă.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: NG/21.03.2008
Dact: MD/25.03.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu