Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2594/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA Nr. 2594/R/2009
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Dana
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 470 din 24.04. 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- privind și pe intimatul pârât NAȚIONAL TRANSILVANIA având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 noiembrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.470 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, împotriva pârâtului NAȚIONAL "TRANSILVANIA" B M, pentru plata drepturilor salariale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a chemat în judecată pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata salariului cuvenit pentru zilele de 14, 15 și 18 decembrie 2008, în care a fost pontat ca absent nemotivat.
S-a reținut că relația angajat - angajator este guvernată de o serie de drepturi și obligații pe care le are fiecare dintre cei implicați în această relație, potrivit prevederilor art. 39-40 din Legea nr. 53/2003.
Contrar obligațiilor ce-i reveneau în temeiul art. 39 alin. 2 lit. a-d din lege, la datele de 14 și 18 decembrie 2008, reclamantul, în mod nejustificat, fără nici o motivație obiectivă sau legală, a refuzat, chiar dacă a fost prezent, să participe efectiv, conform ordinului de serviciu și a obligațiilor ce-i reveneau potrivit fișei postului, la activitățile organizate de pârât.
Potrivit art. 154 alin. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Cât timp reclamantul a refuzat să lucreze, cu toate că a fost prezent, cererea sa de acordare a drepturilor salariale nu poate fi considerată inadmisibilă ci doar nefondată.
Conform art. 108 din lege, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.
Cu toate că a fost la dispoziția angajatorului, reclamantul, încălcând disciplina muncii, prevederile contractului individual de muncă și ale regulamentului, în perioada arătată, a refuzat să îndeplinească sarcinile ce i-au fost repartizate.
În sensul art. 263 alin. 2 din lege, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Urmare a abaterii disciplinare reținută de angajator, reclamantul a fost sancționat disciplinar prin decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2009.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 1-3 din nr.OG 21/2007, actualizată, privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, activitatea personalului artistic din cadrul instituțiilor de spectacole sau concerte se normează potrivit fișei postului iar programul de lucru al acestuia este repartizat inegal, fiind specificat ca atare în contractul individual de muncă.
Pentru personalul artistic din instituțiile de spectacole sau concerte, zilele de sâmbătă, duminică și, după caz, zilele de legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul legal putând fi acordat în alte zile ale săptămânii.
Urmare a neexecutării obligațiilor ce-i reveneau la data de 14 decembrie 2008, reclamantul avea obligația de a se prezenta la serviciu în ziua următoare, nebeneficiind de zi liberă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că a fost prezent la cele două spectacole organizate, însă a refuzat să intre pe scenă pentru a recita poezii și a interpreta vocal colinde motivat de faptul că nici fișa postului și nici Regulamentul de ordine interioară nu au dispoziții care să îl oblige să execute prestații în afara contractului individual de muncă și a fișei postului, el fiind angajat ca solist instrumentist la vioară, nu are pregătirea necesară și nici calități vocale pentru a interpreta vocal colinde.
Consideră că faptul că angajatorul i-a solicitat să îndeplinească obligații de serviciu care nu erau de competența sa nu poate fi interpretat ca absență nemotivată de la locul de muncă și nici ca refuz de a îndeplini sarcinile de serviciu.
În susținerea afirmațiilor sale sunt și prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007-20910, art.70 care prevăd condițiile în care se face încheierea contractului de muncă, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului și numai pe criteriul aptitudinilor și competenței profesionale, iar refuzul reclamantului de a accepta modificarea clauzelor referitoare la felul muncii se încadrează în dispozițiile art.72 alin.2 din la nivel național.
Pârâtul Național Transilvania B M, prin întâmpinarea de la 11-14, solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, instanța, deliberând, reține următoarele:
Motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate.
În zilele de 14 și 18 decembrie 2008 recurentul a fost solicitat pentru a participa la un concert de colinde, însă acesta a refuzat să presteze munca propusă, motivând că aceasta nu corespundea pregătirii sale profesionale și că era o obligație ce nu îi revenea conform contractului de muncă. Deși acest refuz a fost justificat, fapt reținut irevocabil de instanța de judecată, nu se poate însă dispune obligarea angajatorului la plata salariului corespunzător acestor zile, în condițiile în care chiar recurentul recunoaște că nu a prestat nici o muncă în contul acestuia.
Contractul de muncă fiind un contract sinalagmatic, îndeplinirea unei obligații de către o parte naște în sarcina celeilalte părți obligația de a-și îndeplini contraprestația. Cu alte cuvinte, prestarea muncii de către angajat naște în sarcina angajatorului obligația de a-i plați acestuia salariul. Or, cum s-a arătat mai sus, zilele de 14 și 18 decembrie a fost pentru recurent zile nelucrătoare, astfel încât solicitarea de a solicita plata salariului pentru acesta este nejustificată.
În ceea ce privește ziua de 15 decembrie, acesta a fost zi liberă plătită, însă numai pentru angajații care au participat la concertul din 14 decembrie. Nu este însă cazul recurentului, simpla sa prezență fizică în sala de spectacol neechivalând cu o zi de lucru. Ca atare, a doua zi recurentul avea obligația de a merge la serviciu în mod normal, lucru care însă nu s-a întâmplat. Acesta avea obligația de a rămâne la serviciu 8 ore - indiferent de ce alte persoane mai erau prezente - pentru a putea să și solicite în mod justificat plata sa pentru această zi.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 470 din 24 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - -
GREFIER
Red.DG/18.12.2009
Dact./4ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Dana