Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 296/

Ședința publică din 02 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin împotriva sentinței civile nr.170/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimatei reclamante -, precum și a intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate, motivate în termen, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că la dosar prin serviciul registratură s-a depus o notă de ședință având anexate înscrisuri referitor la pronunțarea de către ÎCCJ a recursului în interesul legii.

Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 170/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de Apel Brașov, invocata de acesta prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Tribunalul Brașov, invocata de acesta prin întâmpinare.

A fost dmisă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-20.11.2004, excepție invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:

Au fost obligați pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 21.11.2004-1.04.2006, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.

Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-20.11.2004 ca fiind prescrise.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei ca fiind neîntemeiate.

A fost obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21.11.2007 reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata unor diferențe de drepturi de natură salarială, după urmează:

- începând cu 1.01.2003 și până la 1.04.2006, a unor diferențe echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare lunară, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, despăgubiri ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu dobânda legală,

- începând cu anul 2004 și până la 1.04.2006 a sporului de confidențialitate de 15%;

- efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de Apel Brașov are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.

In consecință, această excepție a fost respinsă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașova fost respinsă întrucât reclamanta a prestat activitate ca judecător în raza de competență a acestei instanțe (respectiv în cadrul Judecătoriei Făgăraș ). Față de acest aspect pârâtul Tribunalul Brașov justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.

În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani". Întrucât reclamanta a formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 21.11.2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.01.2003-20.11.2004, sens în care a respins ca prescrise aceste pretenții.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta - a avut calitatea de magistrat, prestând activitate în cadrul judecătoriei Făgăraș.

Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamantului privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Brașov, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanta nu a fost angajata Curții de Apel Brașov, aceasta desfășurând-și activitatea în cadrul Judecătoriei Făgăraș, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine Tribunalului Brașov.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

Sentința este criticată și pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea Curții de Appel B, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.

Tribunalul Brașov reiterează o altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a sa, pentru perioada în care reclamanta nu a avut calitatea de judecător la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov.

O altă greșeală vizează acordarea pentru debitul datorat atât a dobânzilor legale cât și a indicelui de inflație. Se mai susține că dobânda legală nu poate fi pretinsă decât de la data cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de Apel Brașov, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, printre care și Judecătoria Făgăraș unde și-a desfășurat activitatea reclamanta ca magistrat până la data de 1.04.2006. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de Apel Brașov, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de perioada în care reclamanta a activat ca judecător la Judecătoria Făgăraș, instanța constată că sentința este legală. Reclamanta fiind judecător la Judecătoria Făgăraș pentru perioada cuprinsă în cererea de chemare în judecată poate formula pretenții în contradictoriu cu creditorii de credite, în speță Tribunalul Brașov care justifică calitatea procesuală pasivă.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanta și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantei sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

Criticile recurenților pârâți cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.

Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.

Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).

Pentru toate aceste considerente, cu opinie majoritară, curtea va respinge recursurile formulate și va menține sentința atacată.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de Apel Brașov, MEF prin DGFP B, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 170/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 02 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Cu opinie separată

în sensul admiterii în parte a recursurilor cu privire la dobânda legală pentru perioada anterioară introducerii acțiunii (21.11.2007) și în consecință respingerea acestor pretenții.

Judecător,

- -

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi respins motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă prin care se solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.

În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.

Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.

Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.

Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.

Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.

În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.

De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind " acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.

O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă

Judecător,

- -

Red.op.maj.: AP/17.04.2008

Red.op.sep.: CȘ/17.04.2008

Dact: MD/25.04l2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Brasov