Drepturi salariale (banesti). Decizia 294/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 294/
Ședința publică din 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de câtre pârâtul chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP împotriva sentinței civile nr.42/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurentului pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și a recurentului pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimaților reclamanți, și, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.42/2008 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul R, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească în solidar reclamanților, și, drepturile bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit acestora, începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 06.07.2003, cu aplicarea dobânzii legale la suma datorată și a indicelui de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească în solidar reclamantei, drepturile bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit acestora, începând cu data de 27.07.2001 și până la data de 06.07.2003, cu aplicarea dobânzii legale la suma datorată și a indicelui de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să plătească în solidar reclamantei, drepturile bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit acesteia, începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 06.07.2003, cu aplicarea dobânzii legale la suma datorată și a indicelui de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință:
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești actualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Statul Român, prin MEF, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin distincte forme de retribuire, denumite diferit, dar având în esență aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.)
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantului se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii, așa cum rezultă și din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului, așa cum se susține de către pârât, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din 167/1958 și art.283 al.2 din 53 /2003 - Codul Muncii.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. XXXVI din data de 07.05.2007, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a recunoscut faptul că procurorii și ceilalți magistrați beneficiau de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, astfel încât, în condițiile în care reclamanții și-au exercitat funcția de procuror pe perioada solicitată, au dreptul la acțiune, fără a li se putea opune prescripția.
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că, în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006, după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul Parchetul de pe lână ÎCCJ sentința este criticată pentru faptul că a fost soluționată în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a se ține cont de disp. art. 1 din decretul 167/1958, conform cu care dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.
O altă critică din recursul declarat în cauză, vizează faptul că la sumele de bani solicitate au fost acordate în mod greșit cu actualizarea cu rata inflației situație în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În consecință după pronunțarea deciziei nr. XXXVI a ÎCCJ sentința nu mai poate fi criticată numai pentru acordarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație, care așa cum s-a menționat mai sus nu au un temei legal și urmează să fie respinse în cadrul prezentei căi de atac.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționată cererea de chemare în judecată față de această parte, motivat de faptul că, nu are obligația de plată a salariilor față de alți ordonatori de credite, iar în litigiile de muncă nu sunt admisibile astfel de cereri, față de salariații altor ordonatori de credite, întrucât nu există raporturi de muncă între această parte și reclamanți.
Examinând sentința în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt întemeiate și în consecință vor fi admise și sentința primei instanțe modificată în tot în sensul respingerii acțiunii, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a admis în integralitate pretențiile reclamanților, fără a ține cont de dispozițiile art. 1 din decretul 167/1958, potrivit căruia, dreptul material la acțiune se stinge dacă nu a fost exercitat în termenul legal, respectiv, termenul general de trei ani. Drepturile solicitate de reclamanți, nu pot fi înțelese ca fiind "bun" în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, pentru că acest drept trebuie să existe în patrimoniul reclamaților, și se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale acestora. Ori drepturile salariale restante pretinse de reclamanți, ar putea reprezenta un drept de creanță, în sensul de bun, așa cum s-a stabilit prin Protocolul nr.1, numai dacă ar fi intrat în patrimoniul reclamanților, însă acesta nici nu a mai fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru perioada respectivă.
Prin urmare, în cauză sunt incidente disp. art. 1 și 3 din decretul 167/1958, precum și ale art. 283 lit. c din Codul Muncii, astfel că drepturile solicitate de reclamanți sunt prescrise, și în consecință acțiunea va fi respinsă. Așadar, data de la care instanța de fond a apreciat că se naște dreptul la acțiune, este una, sens în care urmează ca în cadrul recursurilor declarate, să fie admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada respectivă, și în consecință acțiunea reclamanților să fie respinsă pentru această perioadă.
Ca o consecință a faptului că întreaga perioadă pentru care s-a formulat acțiunea vizează o perioadă în care dreptul material la acțiune este prescris, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie respinsă.
Întrucât acțiunea principală a fost respinsă ca prescrisă, este inutilă analiza criticilor din recurs legate de reactualizarea sumelor cu rata inflației precum și acordarea dobânzii legale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța trebuia să se pronunțe asupra fondului cererii, pronunțându-se în mod greșit asupra excepției lipsei calității procesual pasive.
Prezentul recurent poate sta în judecată întrucât, execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art. 28 din Legea 500/2002, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea acestei părți să aloce fondurile necesare efectuării plăților, prin includerea sumelor în proiectele de buget pe care le întocmește.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile nr.42/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, ca fiind prescrisă.
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin DGFP B și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de DGFP
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge restul pretențiilor reclamanților.
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la obligația Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 02 Aprilie 2008.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinia separată
în sensul respingerii excepției prescrierii dreptului material la acțiune și respingerii recursurilor.
Președinte,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001 - 6.07.2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag.5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6- "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Președinte,
-
Red.op.maj.: NG/18.04.2008
Red.op.sep.: AP/18.04.2008
Dact:: MD/23.04.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
