Pretentii civile. Speta. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 295/
Ședința publică din 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP împotriva sentinței civile nr.21/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebată fiind de către instanță, reprezentanta intimatului reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Arată că recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune și corect a fost respinsă la instanța de fond ținând cont de specificul cauzei care determină aplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din Decretul 167/1958 și art.283 alin.2 din Codul Muncii.
În ce privește al doilea punct din recurs, de neacordarea de către instanță a sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflație solicită să fie respins și acest punct din recurs arătând că argumentele recurentei sunt total nefondate, instanța de fond a acordat o sumă fixă reprezentând actualizarea sporului de vechime până la momentul pronunțării sentinței fără a acorda dobândă legală și actualizare și pentru viitor.
Cu privire la recursul formulat de MEF solicită să fie respins, instanța de fond corect a admis cererea de chemare în garanție.
Pentru motivele arătate și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.21/M/2008 a Tribunalului Brașova fost espinsă exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R, prin Ministerul Economiei si Finanțelor.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție, invocata de DGFP B, in calitate de mandatara Ministerului Economiei si Finanțelor.
A admis in parte acțiunea formulata de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sa plătească in solidar reclamantului suma de 15.356 RON, reprezentând contravaloarea actualizata a sporului de vechime in munca cuvenit acestuia, pe perioada 01.09.2000-01.02.2005.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetul de munca al reclamantului.
A respins acțiunea formulata de reclamant, in contradictoriu cu Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
A admis cererea de chemare in garanție formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție împotriva paratului-chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor, si in consecința:
A obligat paratul-chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor sa vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești actualizate, menționate anterior.
A respins petitul privind obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, este neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
Plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin distincte forme de retribuire, denumite diferit, dar având în esență aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.)
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantului se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii, așa cum rezultă si din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului, așa cum se susține de către parat, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din 167/1958 și art. 283 al. 2 din 53/2003 - Codul Muncii.
de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin întâmpinare, a fost admisa, având in vedere următoarele:
Reclamantul a chemat in judecata, in calitate de parat, pe Statul R care, in toate litigiile deduse judecății, este reprezentat de Ministerul Economiei si Finanțelor.
In prezenta cauza insa, Statul R nu are calitate procesuala pasiva, intre acesta si reclamant neexistând raporturi de munca.
Statul R nu are atribuții in angajarea si salarizarea reclamantului.
Este adevărat ca activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, dar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care si elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si ale legilor de rectificare, este Ministerul Economiei si Finanțelor, si nu Statul R, entități care nu trebuie confundate.
In consecința, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R, prin Ministerul Economiei si Finanțelor.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție a fost respinsă de către instanța, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
In consecința, instanța a apreciat ca este admisibila cererea de chemare in garanție, astfel încât a respins aceasta excepție.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov si Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, in perioada 01.09.2000-01.02.2005.
Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut:,prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că, în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006, după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin Legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Ulterior această hotărâre a fost anulată, urmând ca tribunalul să analizeze dacă, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere că în prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, categoriile profesionale aflate într-o situație comparabilă cu cea a magistraților sunt cele prevăzute de art.1 alin 1 din OUG 27/2006. S-a reținut că, prin modificarea sistemului de salarizare al magistraților, sistem ce nu mai este compatibil cu acela al demnitarilor publici aleși sau numiți, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie un tratament diferențiat, tratament instituit prin 0G 83/2000, ținând cont de faptul că există o diferențiere clară între sporul de vechime în muncă (acordat tuturor angajaților) și sporul de stabilitate în magistratură,iar tratamentul diferențiat se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.
De asemenea, apărările pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție nu au putut fi luate în considerare, din moment ce, între timp, a fost emisă Legea 45/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169/09.03.2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care pune capăt discriminării prin acordarea sporului de vechime, recunoscându-se implicit că, anterior apariției acestui act normativ, a existat o discriminare în salarizarea magistraților.
De altfel, ÎNALTA CURTE de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamantă.
În consecință, reclamantul a fost prejudiciat cu sumele reprezentând sporul de vechime începând cu data de 01.09.2000 și până în data de 01.02.2005.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiza tehnica judiciara contabila efectuat in cauza, prejudiciul suferit de reclamant se ridică la suma de 15.356 RON, reprezentând contravaloarea actualizata a sporului de vechime in munca, începând cu data de 01.09.2000 și până în data de 01.02.2005.
În aceste condiții, instanța a admis in parte acțiunea, în sensul obligării primilor 3 pârâți să plătească in solidar reclamantului suma de 15.356 RON, reprezentând contravaloarea actualizata a sporului de vechime in munca, începând cu data de 01.09.2000 și până în data de 01.02.2005.
Având în vedere că instanța a admis petitul 1 din acțiune, în temeiul art.1din Decretul nr.92/1976, instanța a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Deoarece instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea formulata de reclamant împotriva acestui parat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
Cu privire la cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei si Finanțelor, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
In conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, ale legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție.
In consecință, a obligat pârâtul chemat în garanție, Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești actualizate, menționate mai sus.
Deoarece pârâții nu se afla in culpa pentru neacordarea acestor drepturi salariale (vina aparținând legiuitorului), instanța a respins cererea reclamantului de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Prin motivele de recurs formulate de MINISTERUL PUBLIC este criticată soluția de respingere a excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada 1.09.2001 - iunie 2004, arătându-se că argumentele reținute de instanța de fond sunt netemeinice.
Cu privire la restul pretențiilor este criticată doar soluția de acordare a actualizării sumelor cu indicele de inflație întrucât potrivit art.29 alin.3 și art.47 din Legea 500/2002 cheltuielile prevăzute "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol", ceea ce face ca stabilirea acestor obligații în sarcina pârâtei să fie imposibil de realizat.
Prin motivele de recurs formulate de MEF este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții bazată pe lipsa raporturilor de muncă cu reclamantul, astfel încât greșit s-a admis cererea de chemare în garanție a acesteia. Pe fond, pretențiile reclamantului sunt criticate ca fiind nefondate.
Recursurile sunt întemeiate în parte după cum urmează:
În ceea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art.166 și art.283 Codul Muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendarea și încetarea cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art.295 Codul Muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiune în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamantul nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art.166 alin.2 Codul Muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens, decizia în interesul legii neputând fi invocată în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 16.07.2007 astfel încât pretențiile cuprinse între 1.09.2000-16.07.2004 vor fi respinse ca prescrise.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, curtea reține că potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea 303/2004 stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, curtea a reținut că problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată prin decizia nr.36/2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, iar potrivit art.329 alin.3 teza ultimă Cod procedură civilă, aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanțe.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursurile pârâților vor fi admite în parte, ca urmare a admiterii excepției prescripției, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile formulate de recurenții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și MEF prin DGFP împotriva sentinței civile nr.21/M/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei 01.09.2000-16.07.2004.
Obligă pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească în solidar reclamantului contravaloarea actualizată a sporului de vechime în muncă cuvenit acestuia pe perioada 16.07.2004 - 01.02.2005.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 02 Aprilie 2008
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul respingerii excepției prescrierii dreptului material la acțiune și respingerii recursurilor.
Președinte,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.02.- 16.07.2007 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați, [] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
La data formulării cererii inițiale, pronunțase decizia de recurs în interesul legii, însă considerentele acesteia nu erau cunoscute, fiind motivată mai târziu.
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin Legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din Legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv Legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe. (pag.5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei -pag.6- "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul 167/1958, potrivit cărora, "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Președinte,
- -
Red.op.maj.: CȘ/7.04.2008
Red.op.sep.: AP/7.04.2008
Dact: MD/9.04.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
