Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 305/

Ședința publică de la 09 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantele și și de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP împotriva sentinței civile nr.1295/3.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentelor reclamante și, a recurenților pârâți TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, precum și a intimatului pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1295/2007 TRIBUNALUL BRAȘOV, a luat act de renunțarea reclamantelor la judecarea petitului doi din acțiune privind plata sporului de confidențialitate.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 1.11.2000 - 1.10.2004.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV invocată prin întâmpinare.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Brașov, situat în mun.B,-, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL B, cu sediul în B,-, TRIBUNALUL B, cu sediul în B,- și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu sediul în B,-, sector 5.

A obligat pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, să calculeze și să plătească reclamantelor diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.10.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzută de OG 9/ 2000.

A obligat pe pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.

A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.

A respins celelalte pretenții ale reclamantelor

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Excepției prescripției dreptului la acțiune invocata de parata- Curtea de APEL BRAȘOV, urmeaza a fost admisa avand în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 potrivit carora, dreptul la acțiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.

Cum acțiunea reclamantelor a fost introdusa în data de 1.10.2007, instanța va admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, pentru perioada 01.11.2000 - 1.10.2004, sens în care a respins acțiunea ca fiind prescrisa, pentru perioada sus - menționata.

In privința excepției lipsei calitații procesuale pasive a paraților Curtea de Apel - B și Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța, aapreciat ca este neîntemeiata, și respins-o pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la excepția lipsei calitații procesuale pasive a Curții de Apel-B, instanța constata ca, la momentul solicitarii drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni,Curtea de Apel-B are calitatea de ordonator de credite, astfel încat poate sta în judecata, în calitate de parata.

In consecința, instanța a respins excepția lipsei calitații procesuale pasive a paratei Curtea de Apel, deoarece nu are relevanța faptul ca pe perioada 01.11.2000 - 1.10.2004, aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.

Cu privire la excepția lipsei calitații procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța, a reținut ca potrivit dispozițiilor din art. 118 din Legea nr. 304/2004 - privind organizarea judiciara, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțata de la bugetul de stat.

Totodata, potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordoneaza acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregatește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general, anual de execuție;

Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și elaborarea proiectelor de rectificare a acestui buget, astfel ca se justifica chemarea sa în judecata pentru asigurarea mijloacelor financiare achitarii drepturilor solicitate de reclamanți.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut ca reclamanții sunt judecatori în cadrul Tribunalului - B, așa cum rezulta din mențiunile înscrise din carnetele de munca.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 (republicata) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".

Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO " orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentu o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international ".

Caracterizat in mod indubitabil printr-o valoare economica, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, constituie un bun in sensul art. 1 din protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, alaturi de alte asemenea "bunuri" (pensie, parti sociale, actiuni), potrivit practicii CEDO.

Pretentiile reclamantelor se bazeaza pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun" in sensul practicii CEDO, asa cum rezulta si din Hotararea Van Marle impotriva Olandei, din 26.06.1986.

In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamante se analizeaza ca o valoare patrimoniala, deci ca un bun, in sensul art. 1 din Protocol.

Proprietatea asupra acestui bun confera dreptul reclamantilor de a nu fi lipsit de el in mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constitutia Romaniei, coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.

Masura eliminarii sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrati si personalul auxiliar de specialitate nu se justifica, intucat limitarea drepturilor nu era " necesara " intr-o societate democratica, pentru a garanta respectarea drepturilor si libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri.

Acest act international ratificat de Romania nu prevede limitari ale dreptului reclamat decat in conditiile speciale, ce nu sunt intrunite in speta, astfel incat, in baza art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, devin aplicabile dispozitiile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decat legislatia interna.

Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, instanta apreciaza ca a fost incalcat dreptul reclamantilor privind proprietatea unui bun, acesta constand in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.

De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut in vedere conditiile in care judecatorii si celelalte categorii de personal isi desfasoara activitatea, si care au fost caracterizate ca fiind de risc si suprasolicitare neuropsihica.

Aceste conditii nu s-au schimbat ci dimpotriva, s-au acutizat, intrucat odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana au crescut cerintele infaptuirii actului de justitie, in conditii de calitate si eficienta sporite.

de aceste considerente de fapt si de drept, instanta a admis in parte actiunea reclamantelor, sens in care a obligat paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel B, Tribunalul sa calculeze si sa achite acestora diferentele de depturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizatia de incadrare bruta lunara incepand cu data de 1.10.2004 si pana la data pronuntarii prezentei sentinte.

Cat priveste actualizarea creantei, instanta a constatat ca potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este indreptatit sa pretinda atat repararea pagubei suferite, reprezentand suma datorata, cat si beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reala despagubire, se impune actualizarea creantei in raport de indicele de inflatie si cu aplicarea dobanzii legale, conform art. 1084 Cod Civil.

Instanta a respins solicitarea reclamantelor de a se acorda acest spor pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti si in continuare pentru viitor, intrucat, diferentele de drepturi de natura salariala sunt acordate cu titlu de despagubiri si de aceea ele au un caracter limitat in timp.

In conditiile in care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamantii au dreptul la actiune ulterioara in despagubiri.

Totodata instanta a obligat parata Curtea de Apel B in temeiul art. 1 din Decetul nr. 92/1976, sa efectueze cuvenitele modificari privind sporul de 50%, in carnetul de munca al fiecarui reclamant.

Potrivit art. 15 din HG nr. 83/2005, instantele judecatoresti si parchetele sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat.

Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar si anume: pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.

In conformitate cu art. 3 alin. 1 pct.2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare si raportul asupra proiectului bugetului de stat precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificarile corespunzatoare.

Ca urmare, este necesar ca acest minister sa puna la dispozitia Ministerului Justitiei fondurile necesare achitarii depturilor salariale restante.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentele, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurentele reclamante, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a avea în vedere faptul că intervenit recunoașterea acestui drept prin legea 45/6.03.2007, și pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare judecătorilor și procurorilor, întrucât termenul de prescripție a fost întrerupt. În susținerea acestei idei a mai fost invocat și Protocolul 1 adițional la CEDO, unde se apreciază că drepturile solicitate de reclamante au caracterul unor bunuri.

Sentința mai este criticată pentru faptul că prima instanță a acordat drepturile salariale solicitate de reclamantă numai până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, deși s-a solicitat acordarea acestor drepturi și pentru viitor.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 1.10.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul TRIBUNALUL BRAȘOV, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.

O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamantele nu au avut calitatea de magistrați la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov,

În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de reclamantele care s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului sau nu au desfășurat activitate de personal auxiliar, trebuie subliniat faptul că recurenta avea obligația să precizeze și să dovedească în același timp, care din reclamante au avut raporturi de muncă în cadrul Tribunalului Brașov și perioadele exacte. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere perioade diferite pentru o parte din reclamante, menționându-se în motivare pentru ce anume nu s-au acordat în integralitate drepturile solicitate. În lipsa unor critici concrete din care să rezulte, eroarea în care s-a aflat instanța de fond, cu privire la care persoane și pentru ce perioade, instanța va respinge această critică.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, potrivit cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că este întemeiat în parte numai recursul declarat de recurentele reclamante, restul recursurilor urmând să fie respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 1295/2007 a Tribunalului Brașov.

Admite în parte recursul declarat de recurentele și, împotriva sentinței civile nr. 1295/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că, obligația Ministerului Justiției, Curții de APEL BRAȘOV și a Tribunalului Brașov, nu subzistă până la data pronunțării prezentei sentințe, ci va fi și pentru viitor.

Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 09 Aprilie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red NG 18.04.2008

Dact AG 8.05.2008/ 3 ex

Jud fond N /

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Brasov