Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 333/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 333
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S, str. -. -, nr. 6,. 12,. E,. 3, județul S împotriva sentinței nr.2din5 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamantul recurent și reprezentanții pârâților intimați Curtea de Conturi a României B, Ministerul Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice, prin S, prin reprezentanții lor legali, pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați primii doi pârâți să-i plătească drepturile bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță cuvenite pentru perioada 2001 - 2007 ce nu i-au fost achitate, sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
În motivare reclamantul a arătat că a fost angajat în funcția de șofer pe perioadă nedeterminată în baza Ordinului din 12.04.1993 și a Contractului individual de muncă nr. 1277/1996 emis de către Curtea de Conturi a României, personal contractual și a beneficiat de salarii care reprezentau contravaloarea muncii prestate la fel ca și funcționarii publici, astfel că având în vedere principiul egalității de tratament trebuia să beneficieze de prima de vacanță pentru anii 2001 - 2007 potrivit art. 32 din Legea nr. 188/1999.
A mai arătat reclamantul că potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de Muncă unic la nivel național (2007 - 2010) rezultă că salariații au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la plata primei de vacanță, iar dispozițiile art. 241 lit. d din Codul muncii prevede că, clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. De asemenea, potrivit art. 40 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Înlăturarea acestui drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În drept reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 39 din Legea nr. 53/2003, art. 27 din nr.OG 137/2000, art. 35 alin. 2 și art. 114 din Legea nr. 188/1999 raportat la dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 și prevederile Constituției României.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 314/23.01.2008 a Tribunalului Teleorman, sentința civilă nr. 281/8.04.2008 a Tribunalului Vrancea, contractul individual de muncă nr. 1277/9.06.1996, decizia nr. 130/11.04.2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin S au invocat pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Astfel, au arătat acești pârâți, pentru perioada 2001 - 13.10.2005, dreptul la acțiune este prescris potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, pârâta Curtea de Conturi a României, a învederat că acordarea primelor de vacanță la care face referire art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat succesiv în perioada 2001 - 2003 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Pe de altă parte, cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și prin prisma prevederilor Constituției României potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul salarial al persoanelor.
Tot în legătură cu netemeinicia cererii de acordare a primelor de concediu au arătat pârâții că legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora iar dispozițiile referitoare la primele de vacanță au fost suspendate prin legi ale bugetului de stat motiv pentru care aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.
Pârâta, Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
În motivare a arătat că, deși Ministerul Finanțelor Publice nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamant, are atribuțiuni potrivit art. 19 lit. "b" din Legea nr. 500/2002 "de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal - bugetare pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare".
În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 500/2002 "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice" iar potrivit art. 35 Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an".
Prin sentința civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava - Secția civilă, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins ca atare drepturile pretinse aferente perioadei 1.01.2001 - 12.10.2005, respingând ca nefondate, acțiunea pentru acordarea primelor de concediu aferente perioadei 13.10.2005 - 31.12.2007, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că potrivit prevederilor ART. 283 din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, că prevederile Legii nr. 188/1999 nu se aplică categoriilor de personal care nu exercită prerogative de putere publică, că prin acte normative succesive, au fost suspendate dispozițiile legale care au prevăzut plata acestor prime, că la nivel de unitate nu există un contract colectiv de muncă prin care să se fi instituit dreptul diferitelor categorii de personal angajat la prima de vacanță, că dreptul la prima de vacanță nu este unul fundamental, garantat de Constituție și că reclamantul nu face parte din categoriile de personal enumerate în nr.OG 146/2007, iar prin legi speciale de salarizare acest drept nu îi este acordat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat, în esență, că suspendarea legală a plății primelor de concediu în perioada 2001 - 2006 a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune, că justifică îndreptățirea de a fi beneficiarul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, în sensul acordării primei de vacanță, prin calitatea de salariat al Curții de Conturi a României, personal contractual, îndeplinită până la data de 12.04.2007, astfel încât față de prevederile ART. 1 alin. 2 litera "e" din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, neacordarea primei ar reprezenta un tratament diferențiat, nejustificat, o discriminare față de categoria funcționarilor publici din cadrul Curții de Conturi a României, încălcându-se principiul constituțional al egalității de șanse și tratament între cetățeni și că, lăsarea acordării acestui drept la latitudinea angajatorului conduce la crearea unor situații inechitabile, discriminatorii între salariații din diferite domenii ale sectorului bugetar, cu încălcarea normelor de protecție socială.
Criticile formulate se încadrează în motivul de modificare prevăzut de ART. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, însă se dovedesc a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor ART. 283 alin. 1 litera "c" din Codul muncii, "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat []".
Textul legal citat constituie o normă imperativă, de strictă interpretare și aplicare, prin care se reglementează termenul de prescripție a dreptului salariatului la acțiunea pentru plata unor despăgubiri reprezentând, printre altele, și contravaloarea primelor de vacanță, statuând în sensul că acesta este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind unanim recunoscut, totodată că nerespectarea normelor legale imperative este sancționată cu nulitatea absolută.
Față de cele ce preced, în mod corect tribunalul a constatat incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, peremptorie și absolută, pentru plata sumelor restante aferente perioadei 1.01.2001 - 13.10.2005, prin raportare la data introducerii acțiunii - 13.10.2008 (fila 2 dosar fond).
Susținerea reclamantului recurent în sensul că suspendarea legală a plății primelor de concediu în perioada 2001 - 2006 a întrerupt cursul prescripției, este lipsită de relevanță, în condițiile în care cazurile de întrerupere a termenului de prescripție sunt strict și limitativ prevăzute de ART. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, iar potrivit ART. 19 alin. 2 din același act normativ, "cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Pe fondul cauzei, Curtea reține că simpla calitate a reclamantului - recurent de salariat al pârâtei Curtea de Conturi a României, având funcția de șofer, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, nu implică prin ea însăși îndreptățirea de a beneficia de prevederile speciale ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care, prin ART. 6 litera "a" exclude expres din categoria funcționarilor publici, acele categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică și cărora li se aplică legislația muncii.
Argumentul discriminării personalului contractual față de categoria funcționarilor publici - salariați ai Curții de Conturi a României, nu poate fi reținut ca temei al îndreptățirii, având în vedere faptul că legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească prin actele normative adoptate potrivit legii, drepturi și obligații diferite pentru categorii profesionale diferite, funcție de anumite rațiuni și criterii avute în vedere la un moment dat, cum corect a apreciat și prima instanță.
Pe de altă parte, dreptul la prima de vacanță, nu este unul fundamental, garantat salariaților prin Constituție și convențiile și tratatele internaționale, la care România este parte, plata acesteia constituind o simplă posibilitate și nu o obligație a angajatorului, condiționată de existența resurselor economico - financiare ale unității după cum rezultă fără echivoc din prevederile ART. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Cum dreptul pretins nu a fost instituit în favoarea categoriei profesionale din care reclamantul face parte la nivel de unitate, printr-un contract colectiv de muncă și nici prin legi speciale de salarizare, iar prin interpretarea per a contrario a prevederilor ART. 1 alin. 2 din nr.OG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile ordonanței, în mod corect tribunalul a apreciat netemeinicia pretențiilor reclamantului pentru perioada 13.10.2005 - 31.12.2007 și, pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție, în condițiile în care nu s-a reținut în sarcina pârâtei obligația de plată a sumelor restante pretinse.
De precizat este și faptul că, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor și, în consecință, inaplicabile în cazurile deduse judecății, prin aceasta încălcându-se practic principiul separației puterilor în stat, consacrat în ART. 1 alin. 4 din Constituție, în condițiile în care misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția, soluționând prin aplicarea legii litigiile dintre diferitele subiecte de drept public sau privat, potrivit ART. 126 alin. 1 din Constituția României.
Față de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate și că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea în temeiul ART. 312 alin. 1, 3041din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 2 din5 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 24.04.2009
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Nicolae, Surdu Oana
