Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 335
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții-, - -, -, -, -, ț, -, -, -, -, -, G, -, -, --, - -, -,, a, -, -, -, și,cu domiciliul ales la sediul Școlii de Arte și Meserii comuna Vadu, județul S împotriva sentinței nr. 113 din22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat - pentru recurenți, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați, Primăria comunei Vadu, Școala de Arte și Meserii Vadu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat - pentru reclamanții recurenți, dezvoltând pe larg motivele invocate în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Apreciază că tichetele de masă, trebuiau să fie acordate, chiar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1998 și consideră că prin neacordarea acestora se încalcă dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 din Codul Muncii și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată la data de 27.11.2008, reclamanții -, - -, -, -, -, ț, -, -, -, -, -, G, -, -, --, - -, -, a, -, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Vadu - prin primar, în calitate de ordonator principal de credite, Școala de Arte și Meserii Vadu - prin director, în calitate de ordonator secundar de credite și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, au solicitat obligarea pârâților să le acorde tichetele de masă conform art. 1 din Legea nr. 142/1998 și obligarea pârâților la plata echivalentului lor în lei, calculat la valoarea din ziua acordării, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizate în raport cu rata inflației la data plății, precum și la plata în continuare a acestor tichete de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în fapt, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Art. 1 alin. (2) prevede că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor focale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Atât personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic se încadrează în aceste prevederi legale.
Au mai arătat reclamanții că întrucât unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept, încă de la apariția Legii nr. 142/1998, alte categorii, printre care se află și ei, ca personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, suntem supuși unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și a legii invocate.
Au mai arătat reclamanții că în art. 1 alin. (2) din nr.OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor, fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice, sociale și culturale (lit. E).
De asemenea, dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 193/2006, prevede ca, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care angajează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuieli de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
Reclamanții au mai precizat că atât timp cât au calitatea de salariați în cadrul Școlii de Arte și Meserii Vadu (angajator având calitatea de ordonator terțiar de credite) fiind subordonată din punct de vedere financiar Primăriei comunei Vadu, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că au dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, deoarece, prin încasarea unei asemenea alocații li se asigură o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a li asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a ne oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, au arătat reclamanții acordarea tichetelor de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, condiții pentru ca să fi avut posibilitatea de a ne procura hrana direct de la locul de muncă.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința ordonatorului principal de credite și anume includerea sau nu a sumelor în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a lor în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Mai mult, au precizat reclamanții prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea ordonatorului principal de credite care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie le va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din sectorul bugetar ceea ce este inadmisibil.
În transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse.
Au mai precizat reclamanții că în opinia lor prin neacordarea tichetelor de masă se încalcă principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminărilor (art. 1 alin. (2) lit. e din OG. nr. 137/2000, republicată).
Astfel, consideră că, acordarea tichetelor de masă este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament economic, salarial din cadrul aceleași autorități, acordarea fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 142/1998.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus,ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca în calitate de titular al dreptului recunoscut de lege să nu poată fi obstaculați de a beneficia efectiv de acesta, pentru perioada solicitată.
Reclamanții au mai arătat că prin adoptarea Convențiilor nr. 95/1949, 131/1970 și 173/1992, Organizația Internațională aas tabilit norme juridice privitoare la salariul minim și măsuri de protecție a acestuia, la eliminarea oricărui fel de discriminare și la promovarea principiului "la muncă egală, salariu egal".
Norme juridice privitoare la negocierea colectivă, securitatea și igiena muncii, salariu, prestațiile de securitate socială, concedii plătite, indemnizații la încetarea raportului de muncă sunt cuprinse în Convenția nr. 175/1994.
Consiliul Europei și Uniunea Europeană, organizații continentale și complementare, au elaborat documente importante care sintetizează drepturile fundamentale ale lucrătorilor, fixează obiectivele educării profesionale, reformează sistemul de învățământ, abordează global problemele de sănătate și securitate la locul de muncă, formulează cele patru libertăți fundamentale ce stau la baza creării pieței unice: libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalului.
Aceste norme juridice sunt prevăzute în textul art. 41 alin. (2) din Constituție: "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc sănătatea și securitatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Pârâții, legal citați, nu au formulat apărări în cauză.
Prin sentința nr. 113 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, s-a respins acțiunea reclamanților, -, -, ț, G, -, -, a, și, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Vadu - prin primar, Școala de Arte și Meserii Vadu, jud. S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, ca nefondată.
Împotriva susmenționatei sentințe civile, reclamanții au declarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, recurenții au susținut că sunt angajați ai Școlii de Arte și Meserii Vadu, subordonată din punct de vedere financiar Primăriei comunei Vadu, ce reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate.
Faptul că Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că nu au dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor, respectiv de măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
Atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâții aveau obligația de a le acorda de drept, automat, chiar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1998.
Consideră că acordarea acestor tichete de masă în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau nu în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a noastră în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională, întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe sume numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatoare între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar, lucru inadmisibil.
Examinând recursul de față, curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei Școala de Arte și Meserii Vadu, finanțată de pârâta Primăria comunei Vadu, județul S, în baza unor contracte individuale de muncă; că, prin Legea nr. 142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaților săi. Aceste tichete reprezintă o alocație individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator.
S-a mai reținut că tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998).
Corect instanța de fond a reținut că prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opțional - "salariații pot primi o alocație individuală de hrană" (art. 1 alin. 1) - și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituțiile finanțate de la bugetul de stat sau bugetele locale de prevederea unor sume cu această destinație în buget.
Or, potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2003 - 2006 respectiv: Legea nr. 631/2002 - art. 39 alin. 4; Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 - art. 40 și Legea nr. 379/2005 - art. 24, "în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".
Că, reclamanții nu au dovedit în cauză faptul că pentru anii 2007 și 2008 au fost prevăzute în bugetele Comunei Vadu ori Școlii de Arte și Meserii Vadu, sume cu această destinație și tichetele de masă nu le-au fost acordate.
S-a mai reținut că în cauză nu se poate pune problema unei discriminări între diferite categorii de salariați, neexistând nici o dispoziție legală care să acorde tichetele de masă unor salariați ce își desfășoară activitatea în condiții identice cu reclamanții; dimpotrivă toți sunt tratați în mod identic, atât timp cât nu se prevăd în bugete sume cu această destinație.
Instanța a reținut, în sensul celor de mai sus că prin deciziile nr. 818/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008, nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008, nr. 820/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008 și nr. 821/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008 Curtea Constituțională a constat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele de mai sus și cum sentința recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții-, - -, -, -, -, ț, -, -, -, -, -, G, -, -, --, - -, -,, a, -, -, -, și,împotriva sentinței nr.113din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. președinte complet - -,
pensionat, semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 06.05.2009
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Nicolae, Surdu Oana
