Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 358/
Ședința publică din 1 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector. 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2855 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Had epus la dosar prin registratura instanței, la data de 14 martie 2008, o cerere solicitând acordarea unui nou termen de judecată, la o dată ulterioară soluționării recursului în interesul legii.
Se constată că domul judecător a formulat în scris declarație de abținere de la soluționarea cauzei, întrucât are calitatea de reclamant într-o cauză având obiect similar, respectiv cauza care formează obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Mureș, iar prin încheierea camerei de consiliu nr. 90/CR, din 1 aprilie 2008, s-a admis propunerea de abținere.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 fost soluționat recursul în interesul legii.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 2855/14 noiembrie 2007, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis acțiunea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, și Direcția Generală a Finanțelor Publice H și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada iunie 2004 - iunie 2007, după cum urmează: - 49.804 lei, - 58.228 lei; - 54.986 lei, - 61.972 lei, - 62.306 lei, - 55.607 lei, - 44.430 lei, - 44.637 lei;
- a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 01.07.2007, precum și pentru viitor;
- a obligat pârâții în solidar să actualizeze aceste sume cu rata inflației calculată până la data plății efective;
- a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin hotărâre;
- a obligat pârâtul MF să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială, că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile nr.OG 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate.
Prin recursul său Ministerul Justiției a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, arătând că textul legal avut în vedere de instanță ( art. 47 din Legea nr. 50/1996 ) a fost abrogat, astfel că în prezent nu există justificare pentru acordarea sumelor solicitate de reclamanți și că instanța a depășit atribuțiile conferite de lege, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale.
Dezvoltând motivele de recurs invocate, pârâtul a arătat că nr.OG 83/2000 este un act normativ emis pentru legiferarea unor drepturi salariale, că prin acesta s-au abrogat prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Procedând astfel Guvernul s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 125/2000, referitoare la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar actul normativ emis a modificat legi care nu fac parte din categoria celor organice, cum greșit a apreciat prima instanță. Mai mult, ulterior, nr.OG 83/2000 a fost aprobată de Parlament, devenind Legea nr. 334/2001, situație în care nu se poate susține punctul de vedere al instanței.
Recurentul a arătat că abrogarea unei norme juridice are caracter definitiv, astfel că norma abrogată nu se reactivează după ieșirea din vigoare a actului de abrogare.
S-a susținut și faptul că în concepția recurentului, abrogarea parțială echivalează cu modificarea, iar în această interpretare nr.OG 83/2000 a operat în limitele determinate de Parlament prin Legea nr. 125/2000.
Contrar celor reținute de instanță prin sentința pronunțată, recurentul consideră că reclamanții nu trebuie să se considere discriminați față de alte categorii de salariați, întrucât aceștia sunt salarizați în funcție de specificul muncii, prin lege specială și nu trebuie folosite elemente de comparație fără relevanță în cauză.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, dat fiind faptul că între reclamanți și pârâtul recurent nu există raporturi juridice de muncă, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi obligat la plata unor drepturi de natură salarială, în favoarea reclamanților.
Cu referire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a aflat în vigoare până la data de 1 octombrie 2000, când a fost emisă nr.OG 83/2000, care a abrogat în mod expres acest articol.
Examinând recursurile dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat - prin nr.OG 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale enunțate.
Potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurenților, conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin nr.OG 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată, din moment ce prevederile art. 57, 58 și 62 din Legea nr. 24/2000 definesc fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin urmare, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, nu poate fi interpretată ca o modificare, ci rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior și inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ menționat, aceste persoane au fost lipsite, de respectivul bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică și fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Pe de altă parte, Legea nr. 319/2006 a prevăzut, prin art. 6, obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 din actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât, pentru evitarea riscului, magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
În acest context, dispozițiile nr.OG 83/2000 nu au produs efecte juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu sunt incidente motivele de recurs invocate de către pârâți.
De asemenea, nu subzistă nici critica vizând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, același minister elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Prin urmare, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Pe de altă parte, în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Pentru considerentele expuse, reținând că în privința hotărârii atacate nu se identifică niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector. 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2855/14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
06.05.2008
Jud.fond.;
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
