Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 382/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 701,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 382
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta I, domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.26 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin P, cu sediul în P,-, județul P și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, reprezentată de consilier juridic -, potrivit împuternicirii de reprezentare juridică, lipsind recurenta-reclamantă, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin P, intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus cerere formulată de recurenta-reclamantă I prin care precizează că cererea de strămutare a cauzei a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, depunând concluzii scrise pe care solicită a se avea în vedere la soluționarea cauzei.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta Iac hemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Curtea de Conturi a României și Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că judecătorii au fost și continuă să fie discriminați în raport cu alți salariați ai statului, care, ca și judecătorii, își desfășoară activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, dar care primesc pentru aceasta sporuri salariale substanțiale, iar pârâții să fie obligați să achite reclamantei sumele corespunzătoare pentru risc și suprasolicitare de 50%, calculate lunar la salariul de bază, pentru trecut, începând cu 1.01.2003 și până la 31.12.2003, perioadă în care reclamanta a fost judecător la Curtea de Conturi a României și în perioada 1.12.2003 - 31.12.2004, în care reclamanta a fost judecător la Tribunalul Prahova, fiind ulterior pensionată.
S-a mai solicitat actualizarea sumelor cu rata inflației de la data de 1.01.2003 și până la efectuarea plăților, plata dobânzilor legale pentru sumele restante calculate potrivit art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantei.
Reclamanta a mai solicitat citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul dispozițiilor art.27 alin.3 din OG nr.137/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 magistrații beneficiază de un spor pentru risc de suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază, iar prin art.50 din OUG nr.177/2002 Guvernul României făcut neaplicabile aceste prevederi legale față de magistrați și persoanele de specialitate juridică asimilate, însă în conformitate cu art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000 republicată, privind Normele de tehnică legislativă, nu este admisibilă modificarea unei dispoziții a unei legi printr-un act normativ de valoare inferioară, cum este ordonanța de guvern, încălcându-se principiul constituțional al supremației legii și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat de Constituție.
S-a mai susținut de către reclamantă că prin neplata sporului sus-menționat au fost prejudiciate interesele magistraților, care au fost discriminați în raport cu celelalte categorii profesionale ce au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor, încălcându-se principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii consacrat de Codul muncii, precum și principiile nediscriminării, al egalității în fața legii și al egalității în drepturi.
A mai arătat reclamanta că discriminarea categoriei profesionale a magistraților, ale căror viață, integritate corporală și bunuri sunt într-un permanent și real pericol, rezultă și din art.1 Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la ale cărui prevederi s-a făcut trimitere, arătându-se în continuare că statul a continuat să plătească sporuri salariale pentru riscuri profesionale și pentru suprasolicitare neuropsihică altor categorii profesionale, în temeiul unor acte normative, ce au fost indicate.
Concluzionează reclamanta că dreptul prev. de art.47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și trebuie acordat în continuare, acțiunea întemeindu-se pe principiul nediscriminării consacrat în mai multe acte normative, printre care și OG nr.137/2000, respectiv art.27 alin.2 din acest act normativ, reclamanta luând cunoștință de săvârșirea faptei discriminării în luna ianuarie 2007, când Guvernul României a emis un număr important de ordonanțe prin care a dat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor, exceptându-i pe magistrați.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr.137/2000, ale Protocolului nr.12 la CEDO, dispozițiile Constituției României, ale OUG nr.27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007, art.47 din Legea nr.50/1996, art.15 din OG nr.9/2001, art.11 din OG 38/2003, art.11, 22, 21, 34 alin.1, anexa 5 pct.1, 5 și 6 din OG 64/2006 și art.15 din OG nr.10/2007, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, un extras din cartea de muncă a acesteia, decizia nr.-/15.08.2007 a Casei Județene de Pensii P și practică judiciară, respectiv sentința nr.122/18.01.2008 a Tribunalului Prahova.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, arătând că potrivit art.283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, situație în care, în raport de data introducerii acțiunii, aceasta este prescrisă.
Și pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru întreaga perioadă avută în vedere prin cererea de chemare în judecată, în raport de disp.art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c Codul muncii.
S-a mai arătat că în cauză nu poate fi pretinsă dobânda legală întrucât una din condițiile în care se acordă dobânda, potrivit art.1088 Cod civil, este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor, neexistând însă o asemenea obligație a Ministerului Justiției față de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acțiunea de față constituie un litigiu de muncă în care pot figura ca părți, potrivit art.282 din Codul muncii, numai salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă, pârâtul fiind un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei, cu care nu are raporturi de muncă.
S-a mai susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Justiției, pârâtul neputând fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea excepției și respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Și pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei în raport de disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii și art.3 și 8 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, act normativ emis în baza Legii nr.125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
S-a mai arătat că OG nr.83/2000 a fost aprobată fără alte modificări sau completări prin Legea nr.334/2001, neputându-se reține susținerea reclamantei conform căreia dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat și cerere de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca pentru cazul în care se va admite cererea reclamantei, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata sporului solicitat de reclamantă, invocând în susținerea acestei cereri disp. art.30 alin.2 lit.a și ale art.31 alin.1 și art.78 din Legea nr.72/1996, ale art.1 alin.1, art.2, art.19 lit.b și art.4 alin.2, precum și art.28 și art.35 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, la care s-a făcut referire, din cuprinsul cărora s-a concluzionat că între Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor există raporturi juridice izvorâte din lege, în temeiul cărora MEF urmează să fie obligat către pârâtă să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești pretinse de reclamantă.
Prin încheierea din 3 iulie 2008 Tribunalului Prahovas -a dispus, în temeiul prevederilor OUG 75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare a acțiunii, în primă instanță, Curții de APEL PLOIEȘTI, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr-.
În fața acestei instanțe, pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că potrivit art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea sa și pentru drepturile solicitate de reclamantă în perioada anterioară anului 2005, s-a împlinit termenul de prescripție, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr.26 din data de 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție a acestuia formulată de Curtea de Conturi a României; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Curtea de Conturi a României și în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin P și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Curtea de Conturi a României, că acestea sunt întemeiate, potrivit considerentelor ce urmează:
Astfel, raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanta învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, decurgând din raporturile acesteia cu angajatorul, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamantă, care nu i-a fost salariată, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana acestui pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție întemeiată pe disp.art.60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față, acesta neavând calitate procesuală pasivă.
În consecință, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P și a respins acțiunea față de acest pârât, precum și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Curtea de Conturi a României, instanța a reținut că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.12 din același act normativ, termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Având în vedere data introducerii acțiunii, care este 20 iunie 2008 și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamantă plata sumelor corespunzătoare pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv 1 ianuarie 2003 - 31.12.2004, cu distincțiile prevăzute în acțiune și dispozițiile legale mai sus enunțate, Curtea a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei ca prescrisă, față de ceilalți pârâți.
Curtea a mai apreciat că nu poate fi primită susținerea reclamantei potrivit căreia dreptul la acțiune al acesteia a început să curgă numai din luna ianuarie 2007, când s-a arătat că Guvernul României a emis un număr important de ordonanțe prin care a acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor, exceptându-i pe magistrați, câtă vreme, raportat la obiectul acțiunii și motivarea în fapt și în drept a acesteia, termenul de prescripție început să curgă de la data scadenței lunare a sumelor solicitate cu titlu de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, ce se calculau lunar, la salariul de bază, în conformitate cu art.47 din Legea nr.50/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a arătat, în esență că instanța de fond a interpretat greșit legea întrucât acțiunea se întemeiază pe dispozițiile OG nr.137/2000, iar termenul pentru introducerea cererii este de trei ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia la cunoștință de săvârșirea ei.
A precizat recurenta că a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii în luna ianuarie 2007, când Guvernul a emis un număr important de ordonanțe prin care a acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor, cu excepția magistraților.
A mai susținut recurenta că legislația menționată în acțiune prevede acordarea drepturilor bănești solicitate retroactiv, sens în care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente:
Prin cererea introductivă, recurenta reclamantă a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2004.
Întrucât obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi bănești, în cauză sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv art.1 și art.3, conform cărora dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acest termen fiind de trei ani, iar conform art. 12 termenul începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Față de aceste prevederi, dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 01.01.2006 - 31.12.2007.
Astfel, în raport de data introducerii acțiunii (20.06.2008), Curtea constată că prima instanță a apreciat că acțiunea, vizând drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2003 -31.12.2004, este prescrisă.
Obiectul dedus judecății constând în prestații periodice, termenul de prescripție curge de la data scadenței lunare a sumelor solicitate cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, ce se calculează lunar, la salariul de bază, ele fiind solicitate în baza art.47 din Legea nr.50/1996, sens în care nu pot fi reținute criticile vizând împrejurarea conform căreia termenul de prescripție începe să curgă numai din luna ianuarie 2007.
Tot astfel, nu are nicio relevanță în cauză pronunțarea deciziei nr.21 din 10.03.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu constituie un act de recunoaștere a dreptului, pentru a opera o întrerupere a cursului prescripției în sensul art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, decizia invocată produce efecte numai pentru viitor, neavând nicio influență asupra cursului prescripției extinctive, așa cum susține recurenta.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, conform dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I, domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.26 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
11 ex./15.03.2010
dosar fond- - Curtea de APEL PLOIEȘTI
judecători fond -;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
