Drepturi salariale (banesti). Decizia 383/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 383
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1717 din 12 octombrie 2009 și 2117 din data de 23 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, --, -, (), toți cu domiciliul ales la Judecătoria Răcari, cu sediul în R,-, județul D, domiciliată în comuna R, sat, județul D și intimații-pârâți Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, - B, nr. 3, județul D, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 Cod pr. civilă, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, -, -, (), au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu luna iulie 2004 și pentru viitor; să se actualizeze aceste drepturi cu indicele de inflație la momentul plății; să se facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art.78 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea profesiei, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Au mai arătat că, în pofida acestui fapt, sunt discriminați în raport cu alte categorii profesionale cărora le incumbă păstrarea secretului profesional, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 %. că prin art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute prin Convenție, trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire,. reprezentând principiul legalității în fața legii".
Reclamanții au invocat, totodată, Legea nr. 444/2006 privind funcționarii publici care beneficiază de sporul de confidențialitate, Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor prin care se acordă sporul de confidențialitate membrilor plenului și personalului din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ale OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care prevede spor de confidențialitate pentru aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
La dosar s-a depus tabel cu personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Răcari.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că această instituție nu poate fi chemată în instanță ca pârâtă deoarece, conform art. 16-20 din OG nr.137/2000 republicată, doar constată și sancționează contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare, prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
S-a mai arătat că posibila victimă a discriminării poate formula acțiune în instanță pentru despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligată să probeze în egală măsură cu acuzatul, existența discriminării și numai în astfel de situații poate fi citat consiliul pentru stabilirea caracterului discriminatoriu al faptei, și de asemenea, putând fi citat în calitate de expert pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a invocat prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada anterioară lunii iunie 2006, iar pe fond a solicitat respingerea pretențiilor privind acordarea sporurilor de confidențialitate ca fiind inadmisibilă, întrucât nu poate exista discriminare prin efectul legii, iar în subsidiar ca nefondată.
A mai arătat pârâtul că acțiunea formulată tinde la modificarea actelor normative și este inadmisibilă, că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege a fost apreciată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, că decizia nr.46 din 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de reclamanți nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită, de fapt, modificarea și completarea actelor normative în domeniu.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că reclamanții ignoră faptul că, asemenea altor categorii profesionale, sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, drepturile solicitate fiind incluse și stabilite exhausiv în cuprinsul acesteia, iar teza invocată de reclamanți potrivit căreia fiecărei îndatoriri îi corespunde un spor, nu are temei nici legal, nici doctrinar, confidențialitatea apărând ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătând că Ministerul Finanțelor Publice elaborează politicile bugetare, fiind un simplu terț care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia, iar creditele bugetare aprobate de un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
S-a mai depus la dosar în copie, adresa nr. 4472 din 10.09.2009 emisă de Tribunalul Dâmbovița, care confirmă încadrarea reclamanților ca personal auxiliar la instanțe care aparțin de Tribunalul Dâmbovița.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1717 din data de 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 05 iunie 2006 și în continuare, urmând ca sumele datorate să fie actualizate în funcție de rata inflației la momentul plății; a fost obligat pârâtul Tribunalul Dâmbovița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de Ministerul Justiției și Libertăților; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, că acestea sunt întemeiate întrucât aceste instituții au calitate de terți față de raporturile de muncă care pot angaja răspunderea pentru acordarea sporului solicitat de reclamanți.
De asemenea, s-a mai reținut că, deși Ministerul Finanțelor Publice aprobă bugetul propus de ordonatorii principali de credite, cu toate acestea, acordarea sumelor solicitate de reclamanți poate fi solicitată în urma pronunțării hotărârii tot de către ordonatorul principal și nu impusă direct de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cât privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a reținut că atribuțiile acestuia sunt stabilite expres prin lege, respectiv OG 137/2000, astfel că, în speță, această instituție nu poate fi chemată decât ca expert. Or, instanța de fond nu a apreciat necesar punctul de vedere al acestei instituții în calitate de expert.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată întrucât este cert că, potrivit art.78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar, grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției.
A apreciat instanța de fond că, în aceste condiții, nu se poate face diferență între obligația de confidențialitate a grefierilor și obligația de confidențialitate a categoriilor de personal salarizate de la bugetul de stat și care beneficiază de un spor de confidențialitate pe baza unor dispoziții expres prevăzute de lege, fără a se realiza o discriminare evidentă între aceste categorii de personal.
De asemenea, s-a mai reținut că prin art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care poartă titlul de interzicere a discriminării, se face referire tocmai la exercitarea drepturilor fără nicio deosebire. În condițiile în care România a aderat la Convenția Europeană, dispozițiile acesteia se aplică cu prioritate, motiv pentru care instanța de fond a apreciat că, în speță, nu este vorba despre o adăugare la lege, de o activitate cu caracter legislativ din partea instanței de judecată, ci de anihilarea unei discriminări create tocmai prin lipsa de reglementări.
A mai reținut instanța de fond că, în virtutea dreptului de jurisdicție generală, instanțele de judecată pot verifica în ce măsură anumite legi sunt sau nu conforme cu dispozițiile actului normativ european și, în măsura în care se constată abateri de la principiile impuse prin convenție, instanța trebuie să le repare.
Prin sentința civilă nr.2117 din data de 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis cererea formulată de către reclamanta, în sensul că s-a dispus ompletarea dispozitivului sentinței civile nr. 1717/12.10.2009, fiind admisă acțiunea și față de reclamanta, respinsă excepția inadmisibilității și admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva sentinței civile nr. 1717 din data de 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI, criticând-o ca nelegală și netemeinică conform disp. art. 304 pct. 4 și 7-9 Cod pr. civilă, iar Curtea de APEL PLOIEȘTIa criticat și sentința civilă nr.2117 din data de 23 noiembrie 2009.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa învederat că instanța de fond nu a avut în vedere că, prin art. 3 din OG 19/2006, astfel cum a fost aprobat prin legea 444/2006, s-a dispus că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul de securitate obținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază, iar sporul poate fi acordat pentru 5% din numărul total de posturi prevăzute în statul de organizare al. Același act normativ stipulează că unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională.
Art. 15 din OG 6/2007 stipulează și el că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al guvernului, în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din celelalte instituții prevăzute de această lege. Categoriile de funcționari, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Din aceste dispoziții, recurenta a concluzionat că legiuitorul a avut în vedere numai anumite categorii pentru acordarea acestui spor, limitând foarte strict sfera acestui personal și dispunând că unitățile în care se va acorda sporul de confidențialitate vor fi expres menționate prin acte normative sau cu caracter administrativ.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde acest spor și altor persoane reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, consideră recurenta, în sensul deciziei 838/2009 emisă de Curtea Constituțională.
De asemenea, recurenta critică faptul că nu s-a avut în vedere aceea că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, potrivit art. 14 alin. 2 din legea 500/2002.
De asemenea, s-a criticat faptul că, instanța de fond a dispus plata pentru viitor a sporului de confidențialitate, până la încetarea raporturilor de muncă, întrucât nu se justifică un interes actual, drepturile viitoare nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Ministerul Justiție a criticat sentința recurată pe considerentul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat principiul separației puterilor în stat, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia 838/2009. Decizia 46/2008 emisă de ICCJ după pronunțarea deciziei 838/2009 nu mai poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față care reprezintă o adăugare la textul de lege, deoarece sporul de confidențialitate de 15% nu este statuat expres în favoarea personalului auxiliar, prin acte normative.
De asemenea, s-a arătat că, neacordarea acestui spor nu reprezintă o discriminare, întrucât prin decizia 819/2008, Curtea Constituțională a declarat că prevederile art. 1, 2(3), 27(1) din OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea, s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea, prin decizia 1325/2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au puterea să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În mod similar, s-a arătat că teza ridicată la de principiu de către instanța de fond și potrivit căreia, fiecărei îndatoriri privită analitic, în mod separat, îi corespunde un spor, nu are nici un temei legal sau doctrinar. În speță, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate. Totodată, legiuitorul este singurul în măsură să stabilească categoriile de personal și sporurile care se acordă.
În recurs, nu s-au formulat probe noi.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea consideră că motivele de recurs sunt fondate pentru următoarele considerente.
Potrivit art.78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar, grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional și confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției.
Într-adevăr, în aceste condiții, nu se poate face diferență între obligația de confidențialitate a grefierilor și obligația de confidențialitate a categoriilor de personal salarizate de la bugetul de stat și care beneficiază de spor de confidențialitate pe baza unor dispoziții expres prevăzute de lege, fără a se realiza o discriminare evidentă între aceste categorii de personal, deoarece situațiile sunt analoage. Ca atare, în mod corect s-a apreciat că, prin art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se face referire tocmai la exercitarea drepturilor fără nicio deosebire. Or, în condițiile în care România a aderat la Convenția Europeană, dispozițiile acesteia au caracter cvasiconstituțional.
Instanța de fond a reținut în mod corect că, în virtutea dreptului de jurisdicție generală, instanțele de judecată pot verifica în ce măsură anumite legi sunt sau nu conforme cu dispozițiile actului normativ european și, în măsura în care se constată abateri de la principiile impuse prin convenție, instanța să le repare.
Același raționament este valabil și față de reclamanta.
Cu toate acestea, Curtea constată că, odată cu intrarea în vigoare a legii 330/2009, sporul de confidențialitate a fost inclus în salariile de bază ale reclamanților, astfel că acordarea lui și după intrarea în vigoare a acestei legi de către prima instanță, presupune o dublă plată.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea urmează să admită recursurile, să modifice în parte sentința completată în sensul că acordarea drepturilor solicitate se va face până la intrarea în vigoare a legii 330/2009.
Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1717 din data de 12 octombrie 2009 și 2117 din data de 23 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții, -, -, (), toți cu domiciliul ales la Judecătoria Răcari, cu sediul în R,-, județul D, reclamanta, domiciliată în comuna R, sat, județul D și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința completată în sensul că acordarea drepturilor solicitate se va face până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
25 ex./12.03.2010
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond - G;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
