Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 405/CM

Ședința publică din data de 29 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase

- -

Grefier - - -

S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în- Bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2278/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, domiciliată în T,-, - 11,. A,. 2, județul T, domiciliată în T,-, județul T, domiciliată în T,-, -. D,. 11, județul T și, domiciliată în T,-, bloc 5,. A,. 2,. 14, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 50% suprasolicitare neuropsihică - personal auxiliar).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009 și 29.06.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantele, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata către fiecare reclamantă, a sporului de stres prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, de 50% din îndemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care

a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate abia la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.

S-a mai arătat că adoptarea nr.OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Prin sentința civilă nr. 2278 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamantelor drepturi bănești reprezentând sportul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 13.09.2004 - 1.02.2007 (corespunzător perioadelor în care reclamantele au avut calitatea de grefier), sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată referitor la pretențiile pentru perioada 1.04.2004 -12.09.2004 ca fiind prescrisă.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea

legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.

Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.

Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, însă, cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.

S-au încălcat astfel dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

În altă ordine de idei s-a reținut că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.

Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.

Pe cale de consecință, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta a fost admisă și în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost respinsă cererea referitoare la pretențiile pentru perioada 1.04.2004 - 12.09.2004, ca fiind prescrisă.

Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției.

În motivarea recursului, Ministerul Economiei și Finanțelora formulat următoarele critici:

Instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2004, privind finanțele publice, apreciind că Ministerul Economiei

și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Justiției alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Critica hotărârii se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2004, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.

Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.

În ceea ce privește bugetul Ministerului justiției, unde va trebui să se regăsească suma în cazul în care acțiunea va fi admisă, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.

Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și, în ultimă instanță Parlamentului.

Ministerul Justiției, prin motivele de recurs,a formulat următoarele critici:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:

Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul oficial, Partea I nr. 425 din 1 septembrie 2000 și intrată în vigoare la 1 octombrie 2000.

Astfel, art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 dispune că: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:

42. Articolul 47 se abrogă".

Legea nr. 125/2000, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dispune ca: "În temeiul art. 114 alin. 1 din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în următoarele domenii: Salarizare: 1. Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

Alineatele 1 și 5 ale art. 62 din legea nr. 24/2000 dispun: "(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială. (5) parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate".

Instanța de fond a reținut incorect că abrogarea realizată de nr.OG 83/2000 este realizată cu depășirea de către Guvern a prevederilor legii de abilitare:

- Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești a rămas în vigoare după apariția nr.OG 83/2000, nefiind abrogată total; unele articole au fost modificate și abrogate;

- Acest tip de abrogare este considerat de legiuitor drept "abrogare parțială";

- Potrivit art. 62 alin. 5 din Legea nr. 24/2000, abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative;

- Conform Legii nr. 125/2000, guvernul a fost abilitat pentru " modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 ".

Față de argumentele de mai sus, instanța de recurs urmează să constate că la emiterea nr.OG 83/2000 au fost respectate toate condițiile și limitările prevăzute de Legea nr. 125/2000.

De asemenea, prin Legea nr. 334/2000 a fost aprobată de către parlament nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, același organism care a abilitat guvernul de a emite ordonanțe. Parlamentul a fost, deci, cel mai în măsură să cenzureze dispozițiile nr.OG 83/2000 neconforme cu Legea nr. 125/2000 și, față de perfecta conformitate cu dispozițiile constituționale ale Legii nr. 24/20000 și ale legii de abilitare, nu a procedat la abrogarea art. 1 pct. 42 din nr.OG -.

Adoptarea nr.OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Față de reglementările Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, nr.OG 83/2000 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.

Din cele expuse mai sus este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în niciun caz diminuarea drepturilor ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă, în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.

În legătură cu incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, comisia a stabilit că acest protocol nu se recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate câtă vreme nu demonstrează existența lui.

Intimații reclamanți nu beneficiază de sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică, ca adaos distinct la indemnizație pentru că legea nu îl prevede, în condițiile în care dispozițiile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 sunt în perfectă concordanță cu Legea nr. 125/2000, dispozițiile constituționale și cu cele ale Legii nr. 24/2000.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă:

Abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.

Ne aflăm, așadar, în fața unei opțiuni a legiuitorului deoarece doar el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și, prin urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați. De altfel, chiar Curtea Constituțională a statuat prin decizii că "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".

Curtea, analizând recursurile declarate, a reținut următoarele:

Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, la termenul din 23 iunie 2009 Curtea a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului.

Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/19999, privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Conform dovezii de comunicare a hotărârii existentă la fila 71 din dosarul de fond, hotărârea a fost comunicată recurentului la data de 6 martie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 18 martie 2008, ultima zi de declarare a recursului în termen fiind data de 17 martie 2008.

Având în vedere faptul că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a respins recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor ca tardiv formulat.

Cu privire la recursul Ministerului Justiției;

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte pentru următoarele considerente:

Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate la judecătoria Tulcea.

Acestea au solicitat plata sporului de stres de 50% începând cu 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007.

Din adresa nr. 512 din 22 mai 2008 emisă de Tribunalul Tulcea rezultă că reclamantele și și-au încetat activitatea pe 30 august 2004, prin urmare, pretențiile acestora după această dată apar ca nefondate.

Din aceeași adresă rezultă că reclamantele și și-au încetat activitatea pe 5 octombrie 2004, respectiv 15 iulie 2005, fapt pentru care Curtea a obligat pârâții la plata sporului de 50% începând cu 13 septembrie 2004 până la data încetării raporturilor de muncă, celelalte pretenții fiind nefondate.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamantele au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Tulcea.

Pentru personalul auxiliar de specialitate dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.

În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit. a pct. 1 din Legea nr. 125 din 13 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.

Este de menționat și faptul că potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.

Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.

În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.

Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.

Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit. a pct. 3 din Legea nr. 125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II, sau III de muncă).

În concluzie, abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 prin nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.

Susținerea pârâtului Ministerul Justiției privind abrogarea tuturor sporurilor din Legea nr. 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare, nu poate fi primită câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate și sporul de toxicitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de vechime se aplică și în prezent.

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea

sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În practica sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.

Susținerea pârâtului Ministerul Justiției că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamanților există în patrimoniul acestora și poate fi ocrotit în temeiul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 331/2001.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile plenitudinii de jurisdicție.

Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate a dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, nu și a celor abrogate.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în- Bis, județul

Admite recursul declarat de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2278/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, domiciliată în T,-, - 11,. A,. 2, județul T,

, domiciliată în T,-, județul T, domiciliată în T,-, -. D,. 11, județul T și, domiciliată în T,-, bloc 5,. A,. 2,. 14, județul T și intimații pârâțiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T șiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele și ca nefondată.

Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea la plata către reclamantele a sporului de 50% aferent perioadei 13 septembrie 2005 - 5 octombrie 2004 și pe perioada 13 septembrie 2004 - 15 iulie 2005.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase

Pt. Grefier,

- -

aflată în concediu legal de odihnă

potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2

Cod procedură civilă, semnează

Grefier șef secție,

Jud. fond -, Șt.

Red. dec. jud. /13.07.2009

gref.

4 ex./14.07.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Constanta