Drepturi salariale (banesti). Decizia 406/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 406/CM
Ședința publică din data de 29 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -. 4,. 5, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1191/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " PAZĂ ȘI PROTECȚIE" B, cu sediul în-, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea intimatei pârâte să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009 și 29.06.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Reclamantul a declarat recurs la data de 30 decembrie 2008 împotriva sentinței civile nr. 1191 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC Pază și Protecție SRL B la plata sumei de 2.642,62 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite și neplătite, constând în:
- 22 de ore lucrate în regim normal de 8 ore pe zi;
- 56 ore suplimentare calculate la un spor de 75%;
- 140 de ore suplimentare calculate la un spor de 100%;
- 74 ore de noapte calculate la un spor de 15%;
- 13 zile de concediu de odihnă;
- contravaloarea a 15 zile de preaviz;
- contravaloarea unui număr de 96 de tichete de masă;
- plata a 48 lei reprezentând contravaloarea echipamentului de lucru predat societății;
- plata a 157,92 lei reprezentând diferența de tarif /oră care nu a fost corect aplicată în raport de contractul individual de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 16.12.205 - 27.04.2006 a lucrat în cadrul societății pârâte. În acest interval de timp a lucrat efectiv 376 de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale și religioase din care angajatorul i-a plătit doar 374 de ore, calculate la un spor de 75% în loc de 100% cum era legal. De asemenea, salariul nu a fost determinat în raport de tariful stabilit prin contractul individual de muncă.
Tot astfel, potrivit contractului individual de muncă pârâta trebuia să îi acorde câte un tichet de masă în valoare de 100 lei/bucată pentru fiacre tură normală de 8 ore de lucru. Astfel, din cele 141 de tichete cuvenite pentru perioada de referință arătată i s-a acordat doar un număr de 45 de tichete.
Pârâta și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
La data de 15.06.2007 între pârâtă și reclamant s-a încheiat un proces-verbal prin care salariatul a primit suma de 441 Ron net ca diferență de salariu pentru orele suplimentare lucrate și neplătite.
În ceea ce privește dreptul de preaviz, s-a arătat, că acesta nu i se cuvine, câtă vreme raporturile de muncă au încetat, în urma cererii de demisie formulată de reclamant.
Referitor la restituirea sumei reprezentând contravaloarea echipamentului de muncă, s-a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate obligația de plată a echipamentului de lucru revine salariatului.
Față de capătul de cerere privind obligarea angajatorului la diferențele de tarif orar, pârâta a precizat că potrivit contractului individual de muncă al reclamantului salariul cuvenit acestuia a fost stabilit în regie pe lună și nu pe oră, astfel încât nu se poate reține o diferență de tarif orar.
Totodată s-a menționat că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu instituie o obligație legală în sarcina angajatorului în ceea ce privește acordarea acestor tichete, ci lasă acest lucru la aprecierea angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 1191 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul constanțaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 48 lei cu titlu de garanție pentru echipament.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata dobânzii legale aferente acestei sume.
A respins restul pretențiilor.
În temeiul art.275 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Între reclamant și pârâtă a intervenit contractul individual de muncă nr. 41/16.12.2005 în baza căruia reclamantul a ocupat funcția de agent de pază.
La încheierea contractului reclamantul salariat a negociat cu angajatorul acordarea unui spor de 15 % din salariul de bază pentru orele lucrate noaptea precum și un spor de 75% la salariul de bază acordat pentru orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează, ori în zilele de sărbători legale, dacă nu s-a procedat la compensarea cu ore libere plătite.
Sporurile negociate și agreate de părțile semnatare ale acestui contract individual de muncă, se regăsesc și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2005 - 2007.
Pe toată perioada derulării raporturilor de muncă, respectiv 16.12,2005 - 27.04.2006 reclamantul a încasat fără nicio obiecție sporul pentru orele de noapte și sporul pentru orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, calculate la procentele de 15%, respectiv 75%.
Ulterior încetării contractului individual de muncă, reclamantul apreciază că atât clauzele acestui contract cât și clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 - 2007, sunt nelegale în raport de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național aplicabil pentru intervalul de referință arătat.
Astfel, se solicită ca pentru activitatea desfășurată de reclamant în regim de ore de noapte și ore suplimentare, angajatorul să fie obligat plătească un spor de 100 % respectiv 75%, așa cum prevedea contractul la nivel național.
Solicitarea reclamantului este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 37 din Codul Muncii "repturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Conținutul negociat sau convențional al contractului individual de muncă este alcătuit din drepturi și obligații negociate de părți, în legătură cu legea sau contractul colectiv de muncă stabilesc niveluri minimale sau maximale, din drepturi și obligații la care legea face trimitere, în sensul că lasă părților posibilitatea includerii lor în contractul de muncă, precum și din drepturi și obligații care nu sunt prevăzute de lege, dar pe care părțile le pot include în contract, în virtutea principiului libertății de voință.
Altfel spus, în baza principiului negocierii reglementat prin art. 37 din Legea nr. 53/2003, care particularizează de altfel contractul individual de muncă, reclamantul avea posibilitatea de a obține pentru orele lucrate în timpul nopții și pentru munca suplimentară prestată peste orele de program, sporuri mai mari decât cele minimale prevăzute atât în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cât și în Codul Muncii.
Mai exact, la momentul negocierii, reclamantul putea solicita acordarea de drepturi bănești suplimentare cuvenite cu titlu de sporuri, până la nivelul celor maximale prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2005 - 2007.
Dreptul la negociere putea fi exercitat de către reclamant până la momentul semnării contractului individual de muncă, întrucât după acest moment
actul juridic încheiat între părțile contractante are putere de lege și este obligatoriu pentru acestea.
În speță, reclamantul și-a manifestat acordul de voință în ceea ce privește conținutul contractului său de muncă, agreând inclusiv clauzele referitoare la sporurile de care urma să beneficieze pentru munca efectiv prestată.
Desigur că libertatea de voință a părților trebuie să se manifeste cu respectarea dispozițiilor legale.
Din această perspectivă, se reține că în cauză contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 11 din Codul Muncii, în conformitate cu care "clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă".
Este adevărat că prin contractul individual de muncă drepturile salariatului privind sporurile pentru munca prestată în timpul nopții și peste programul normal de lucru au fost stabilite la nivelul minimal prevăzut atât de Legea nr. 53/2003 cât și de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Însă, dacă reclamantul aprecia că este îndreptățit la drepturi mai favorabile, astfel cum erau reglementate prin contractul colectiv de muncă la nivel național, avea posibilitatea potrivit art.283 alin.1 lit. "d" din Codul Muncii ca "pe toată durata existenței contractului, să solicite constatarea nulității clauzelor prin care i s-au stabilit drepturi inferioare decât cele prevăzute de lege" și aplicarea clauzelor din CCM actual.
Ori această cale juridică nu a fost uzitată de către salariat pe perioada existenței contractului individual de muncă.
Dimpotrivă, pe toată perioada existenței raporturilor de muncă salariatul nu a reclamat existența vreunei nelegalități referitoare la drepturile sale bănești. Mai mult decât atât, acestea au fost încasate fără nici o obiecție.
Din acest punct de vedere, se observă că potrivit procesului-verbal încheiat în data de 15.06.2007 angajatorul a procedat la plata drepturilor salariale restante cuvenite reclamantului cu titlu de ore suplimentare pentru intervalul de timp 16.12.2005 - 27.04.2006 și determinate în raport de clauzele contractului individual de muncă și de activitatea efectiv desfășurată, evidențiată prin foile colective de prezență în care acesta apare pontat pentru 12 ore lucrate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la sumei de 157,92 lei reprezentând diferența de tarif orar, instanța de fond a reținut că potrivit contractului individual de muncă și actelor adiționale la acesta, salarizarea a fost stabilită în regie, sistem de salarizare în baza căruia salariul se stabilește exclusiv în funcție de timpul lucrat, programul normal de lucru fiind de 8 ore pe zi și 40 de ore în medie pe lună. În aceste condiții, solicitarea reclamantului este nefondată.
De asemenea, petitul acțiunii privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 15 zile de preaviz, a fost respins ca nefondat, întrucât raporturile de muncă dintre salariat și angajator au încetat prin decizia nr. 492/02.05.2006, emisă în urma formulării cererii de demisie de către reclamant. Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 79 din Codul Muncii reclamantul avea obligația de a anunța angajatorului intenția sa de a demisiona, cu 15 zile înainte de data la care urma să
opereze încetarea contractului de muncă, termen de preaviz care operează în favoarea angajatorului.
Referitor la solicitarea privind plata contravalorii unui număr de 96 tichete de masă, s-au reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă angajatorul nu și-a asumat obligația de a acorda salariatului tichete de masă pentru activitatea desfășurată la locul de muncă.
Este adevărat că potrivit rt. 1 alin.1 din Legea nr.142/1998 "alariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", acordarea urmând a se face în limita bugetului de venituri și cheltuieli astfel cum a fost aprobat.
Însă, din interpretarea textului de lege enunțat, rezultă că acordarea tichetelor de masă de către angajator, este facultativă și poate fi asumată sau nu, funcție de posibilitatea financiară de a suporta aceste costuri.
Or, astfel cum rezultă și din depoziția martorului, această obligație facultativă a fost îndeplinită de către pârâtă, deși ea nu fusese asumată prin contractul colectiv de muncă.
Așadar, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut în mod expres și imperativ că angajatorul este obligat la acordarea tichetelor de masă, iar prin contractul individual sau colectiv de muncă nu s-a prevăzut un astfel de drept în favoarea salariaților, societatea pârâtă nu poate fi obligată la acordarea unor astfel de drepturi în cuantumul considerat de salariat a fi legal.
În ceea ce privește acordarea indemnizației de concediu de odihnă pentru timpul efectiv lucrat de către reclamant în intervalul de timp 16.12.2005 - 27.04.2006, s-au reținut următoarele:
Prin răspunsul Inspectoratului Teritorial d e Muncă C la petiția nr. 480/08.05.2007 formulată de reclamant, se arată că potrivit procesului-verbal din data de 15.06.2007 semnat atât de salariat cât și de angajator, reclamantul recunoaște că societatea a achitat toate diferențele salariale, inclusiv contravaloarea concediului de odihnă neefectuat. Acest proces-verbal este însoțit de un tabel cu calculul diferențelor salariale pentru perioada decembrie 2005 - aprilie 2006 în care sunt cuprinse și numărul de ore lucrate, numărul de ore suplimentare și sporul pentru orele suplimentare.
În acest sens, sunt și concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul contabil, prin care se arată că toate drepturile salariale solicitate de reclamant prin prezenta acțiune au fost achitate de către angajator. Mai mult decât atât, expertul a reținut că din analiza documentelor pe baza cărora a fost întocmit raportul de expertiză reclamantul a încasat un drept necuvenit în sumă de 399 lei.
Referitor la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 48 lei reținută pentru echipamentul de lucru, s-au constatat următoarele:
Din conținutul ansamblului probator rezultă că la momentul încetării raporturilor de muncă salariatul a procedat la restituirea echipamentului de lucru, pentru care societatea îi reținuse o garanție de 48 lei.
Având în vedere că la momentul predării echipamentului de lucru nu s-a constatat nicio depreciere, iar prin probele administrate angajatorul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu determinat de utilizarea inadecvată a echipamentului ori predarea acestuia cu deficiențe, pârâta a fost obligată la restituirea sumei de 48 lei reținută cu titlu de garanție pentru echipament. Această sumă urmează a fi actualizată cu dobânda legală aferentă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată către reclamant la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, s-a reținut că cererea reclamantului prin care se solicita ca a stabilirea pretențiilor pretinse cu titlu de drepturi bănești să fie avut în vedere și vechimea în muncă, a fost formulată pentru prima dată cu ocazia depunerii concluziilor scrise, aspect în raport de care această cerință nu a fost analizată, instanța nefiind sesizată conform art.112 și 132 Cod procedură civilă.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Datele referitoare la drepturile salariale înscrise atât în contractul individual de muncă, cât și în contractul colectiv de muncă emis de către pârâtă nu respectă dispozițiile legale ale contractului colectiv de muncă nr. 2001 pe anul 2005 aplicabil la nivel național.
Contractul colectiv de muncă nr. 309 emis de către pârâtă este netemeinic și nelegal întrucât nu respectă dispozițiile legale și nu a fost niciodată adus la cunoștință angajaților, acesta neavând nicio valabilitate legală și pentru motivul că nu a fost semnat de către niciun salariat.
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că raporturile de muncă dintre salariat și angajator au încetat în urma formulării cererii de demisie de către reclamant.
Instanța de fond a înlăturat nejustificat capătul de cerere privind daunele interese în cuantum de 900 lei, prejudiciu ce i-a fost creat cu întârzierea nejustificată a plății drepturilor salariale de circa doi ani și
Instanța de fond în mod greșit a reținut că activitatea efectiv desfășurată este evidențiată prin foile colective de prezență atașate în dosar la filele 21-25 în care acesta apare pontat pentru 12 ore lucrate. Foile colective de prezență atașate la filele 21-25 sunt false.
Instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat condica de prezență din care reiese clar că recurentul lucra ture de 24 de ore iar această condică de prezență este vizată de către beneficiar, respectiv inginer - șeful obiectivului. se află atașată la dosarul cauzei.
Instanța de fond în mod greșit și nelegal înlătură capătul de cerere cu privire la acordarea tichetelor de masă.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de către expertul contabil este un raport care nu respectă și nu aplică prevederile legale
privind raporturile de muncă. Recurentul consideră că raportul de expertiză contabilă este total greșit și nelegal.
Instanța de fond în mod nejustificat și nelegal reduce cheltuielile de judecată de la 900 lei, conform chitanțelor atașate la dosar și obligă pârâta la suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
În mod nejustificat și nelegal instanța de fond înlătură capătul de cerere de actualizare cu dobânda a drepturilor salariale plătite de către pârâtă după doi ani și J, fapt dovedit cu înscrisurile de la paginile 26 și 98 atașate la dosarul cauzei.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
O primă critică vizează, pe de o parte, nelegalitatea contractului colectiv de muncă nr. 309 și, pe de altă parte, inopozabilitatea față de salariați.
O asemenea critică nu poate fi primită și analizată omisso medio, ea nefiind capăt de cerere de cerere în fața instanței de fond, în mod Tribunalul nu avea cum să analizeze o acțiune cu care nu a fost sesizată printr-o cerere.
Ulterior încetării contractului individual de muncă, reclamantul recurent apreciază că atât clauzele acestuia cât și clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007, sunt nelegale în raport de contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil pentru intervalul de referință arătat.
Un asemenea demers judiciar trebuia, însă, realizat în condițiile art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
În ceea ce privește nevalabilitatea contractului colectiv de muncă pentru lipsa semnăturii salariaților trebuie arătat că un contract colectiv de muncă este rezultatul negocierii dintre patronat și sindicat ca reprezentant al salariaților.
Încetarea raporturilor de muncă s-a făcut urmare cererii de demisie formulată de recurent (fila 18 dosar tribunal).
Urmare cererii de demisie, angajatorul a emis decizia nr. 492 din 2 mai 2006 înregistrată la Inspecția teritorială a muncii la data de 4 mai 2006 sub nr. -.
Așadar, nu se confirmă critica formulată prin motivul doi de recurs referitoare la reținerea eronată a situației de fapt de către instanța de fond sub aspectul modalității de încetare a raporturilor de muncă.
Recurentul își exprimă nemulțumirea pentru respingerea capătului de cerere având ca obiect daune interese în cuantum de 900 lei pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale, însă, nici în fața instanței de fond nu administrează probatorii care să justifice algoritmul de calcul, ori, este știut că în lumina dispozițiilor art. 1169 Cod civil, oricine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O altă critică invocată de recurent este referitoare la foile colective de prezență în care apare ca fiind pontat 12 ore lucrate, deși din condica de prezență reiese că lucra ture de 24 ore.
Critica nu este conformă realității probatoriilor administrate în fața instanței de fond, care atestă că la data de 15 iunie 2007 angajatorul, de comun
acord cu salariatul, a efectuat un punctaj cu privire la toate drepturile salariale restante, calculate în baza foilor colective de prezență (filele 20-25), iar salariatul nu a avut nimic de obiectat cu privire la datele cuprinse în acesta.
Recurentul nu a solicitat declanșarea procedurii falsului cu privire la aceste probatorii astfel încât ele rămân câștigate cauzei câtă vreme au stat la baza punctajului agreat de ambele părți.
Recurentul este nemulțumit de împrejurarea că pârâta nu a adus la cunoștință angajaților faptul că ar exista un contract colectiv de muncă la nivel de societate și că acesta nu a fost pus la dispoziția expertului, motiv pentru care nu a solicitat constatarea nulității clauzelor contractuale.
O asemenea nemulțumire nu este atrasă de considerentele hotărârii judecătorești ci este determinată de conduita societății.
Cu privire la susținerea că, contractul colectiv de muncă nu a fost pus la dispoziția expertului, trebuie subliniat faptul că în document intitulat suplimentul raportului de expertiză instanța de judecată stabilește în cadrul celui de-al treilea obiectiv ca expertul să efectueze un calcul având în vedere contractul colectiv de muncă aflat la filele 48 și următoarele din dosar.
În cuprinsul contractului colectiv de muncă nu găsim stipulată obligația asumată de angajator referitoare la acordarea tichetelor de masă, astfel că în lipsa unei prevederi contractuale, lacuna nu poate fi suplinită prin proba cu martori.
De altfel, Tribunalul Constanțaa arătat că se impune a fi reținut caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, aceasta nefiind o obligație impusă de lege.
Critica referitoare la raportul de expertiză contabilă nu poate fi, de asemenea, primită.
Proba cu raportul de expertiză contabilă a fost încuviințată și administrată de Tribunal cu respectarea normelor procedurale civile, fiind întocmită de către un expert contabil legitimat la Corpul Contabili Autorizați.
Nemulțumirile împotriva cuprinsului unui raport de expertiză se pot manifesta prin obiecțiuni la cuprinsul acestuia, prin cererea de efectuare a unei contraexpertize, putând solicita un expert parte.
Nu se poate contesta pe calea unui recurs competența unui expert contabil, instanța având posibilitatea de a-l cenzura sub aspectul nerespectării dispozițiilor legale incidente, dar recurentul nu arată în concret care sunt normele legale încălcate.
În referire la motivul de recurs care vizează reducerea cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă, câtă vreme cererea a fost admisă în parte și cheltuielile de judecată au fost acordate în măsura admiterii.
În fine, o ultimă critică vizează înlăturarea în mod nejustificat a capătului de cerere de actualizare cu dobânda
Trebuie arătat că hotărârea este corectă și din această perspectivă câtă vreme Tribunalul a obligat la plata dobânzii legale aferent sumei câștigare de reclamant.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -. 4,. 5, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1191/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă" PAZĂ ȘI PROTECȚIE", cu sediul în-, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. /14.07.2009
gref.
2 ex./16.07.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
