Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 402/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 402/CM
Ședința publică din data de 29 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1239/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliată în, strada - din 2. nr. 1, bloc 2,. 7, județul C, domiciliat în comuna, satul, județul C, -, domiciliat în comuna, satul, județul C, domiciliată în C,- A, județul C, domiciliat în C,- B, județul C, domiciliată în C, strada - nr. 61, -. A,. 18, județul C, domiciliată în C,-, -. A,. 5, județul C, domiciliat în C,-, - 2,. A,. 1, județul C, -, domiciliată în C,-, - 2,. A,. 1, județul C, domiciliată în C,- B, bloc 119,. A,. 14, județul C, domiciliat în C,-, județul C, -, domiciliat în C,-, - 4,. C,. 44, județul C, -, domiciliat în C,-, - 4,. 10, județul C, domiciliat în M,-, bloc 4,. 3, județul C, domiciliată în M,-, bloc 4,. 3, județul C, -, domiciliat în C,-, - 12 B,. C,. 43, județul C, domiciliat în M, strada - - nr. 10, - 1,. B,. 38, județul C,
, domiciliată în C, strada -. dr. G - nr. 10, județul C, domiciliată în,-, județul C, domiciliat în C,-, -V 8,. D,. 38, județul C, domiciliată în C,-, -V 8,. D,. 38, județul C, domiciliat în C,- C, județul C, domiciliat în C,-, - 6,. B,. 13, județul C, domiciliată în C,-, - 6,. A,. 14, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, - 9,. A,. 25, județul C, domiciliat în C, strada -. dr. G - nr. 10, județul C, domiciliată în,-, bloc 11,. D,. 40, județul C, (), domiciliată în C, strada - nr. 61, -. B,. 13, județul C, domiciliat în M, localitatea, Drum Județean nr. 51, județul C, domiciliat în M, strada -, - 5,. B,. 24, județul C, domiciliat în M, satul,-, județul C, -, domiciliat în M, satul,-, județul C, -, domiciliată în satul, orașul,- A, județul C, domiciliată în C,-, - 8,. B,. 24, județul C, domiciliată în C,-, bloc 11 B,. C,. 35, județul C, -, domiciliat în comuna, satul, județul C, domiciliată în comuna Valul lui, Calea nr. 136, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliată în M,-, - 1,. B,. 22, județul C, domiciliat în M,-, - 1,. B,. 22, județul C, (), domiciliată în satul, comuna,-, județul C, domiciliată în M,-, județul C, domiciliată în C,-, - 2,. D,. 72, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,- B, județul C, TUTELEA, domiciliată în C,- A, - 16,. A,. 110, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea intimaților reclamanți
să depună la dosar jurisprudență relevantă, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009 și 29.06.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanții a, ---, -, G, -, -, G, G, -, (), -, (), au chemat în judecată pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata actualizată cu indicii de inflație sau cu dobânda legală, a diferențelor rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere, cu valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute de contractul colectiv de muncă la data concedierii, obligarea la plata actualizată cu indicii de inflație, a indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, 300 lei fiecare.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei fiind concediați în anii 2005-2007; la plecarea din întreprindere, unitatea le-a calculat indemnizațiile de concediere colectivă, luând în calcul nivelul salariului mediu brut pe anul precedent, în loc de valoarea salariului mediu brut astfel cum era majorat la data concedierii. Din Planul social anexă a contractului colectiv de muncă, încheiat între și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română rezultă că salariații disponibilizați sunt îndreptățiți a beneficia funcție de vechimea în unitate, de indemnizații de concediere calculate la nivelul unui număr de salarii medii brute.
Din cuprinsul aceluiași Plan social rezultă că salariul mediu brut trebuie stabilit cu luarea în considerare a aceluiași procentaj cu care se majorează salariile potrivit contractului colectiv de muncă.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, unitatea nu le-a acordat, cu ocazia aceleiași concedieri, din motive care nu țin de persoana salariatului, numărul de salarii medii nete prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Obligația de cumul a indemnizațiilor de concediere prevăzute de Planul social cu indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă rezultă din faptul că, deși Planul social a fost adoptat ulterior prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, nu prevede excluderea
aplicării prevederilor art. 50 în cazul în care se aplică Planul social. Astfel, Planul social a fost înregistrat sub nr. 2643 din 11 mai 2005, iar prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă sunt valabile încă de la adoptarea primului contract colectiv de muncă.
Apoi, art. 50 din contractul colectiv de muncă în forma valabilă ulterior adoptării Planului social, respectiv anii 2005, 2006 și 2007, nu prevede aplicarea alternativă a respectivelor indemnizații de concediere. Abia pentru anul 2008, care nu interesează speța, se introduce în cadrul art. 50 din contractul colectiv de muncă, alineatul 5, cu următorul cuprins: "acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude acordarea sumelor prevăzute de prezentul articol". Această prevedere nu poate fi retroactivă.
În drept, s-au invocat prevederile art. 65, 67, 234, 269 Codul muncii, art. 30 și 243 din Legea nr. 130/1996.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
În apărare, s-a arătat că încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților (printre care și cele ale reclamanților) s-au făcut avându-se în vedere dispozițiile Planului social mai sus menționat, elaborat pentru situațiile speciale astfel create, reclamanții necontestând deciziile de încetare a contractelor individual de muncă prin care s-a prevăzut încetarea contractelor de muncă al acestora, în temeiul art. 65 și 66 Codul muncii.
Conform deciziilor de încetare a contractelor de muncă amintite, reclamanții au primit o indemnizație de concediere, ținând cont de vechimea în a acestora.
Sumele au fost calculate în conformitate cu dispozițiile Planului social, completat prin Amendamentul din data de 9 ianuarie 2006, respectiv prin cel din data de 13 septembrie 2006 (cu rolul de a lămuri voința părților, în privința modalității de acordare a pachetului financiar la disponibilizare) și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați, mai avantajase față de cele prevăzute prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Astfel, prin Amendamentul încheiat în data de 13 septembrie 2006, fost completat punctul 4 al Planului social încheiat la data de 21 aprilie 2005 (intitulat " financiare") stabilindu-se că părțile confirmă faptul că, în redactarea punctului 4 din Planul social (cu privire la pachetele financiare/indemnizațiile de concediere acordare salariaților în situația concedierilor colective), voința comună a părților la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
O dovadă în plus cu privire la voința și intenția părților semnatare o reprezintă faptul că, în contractul colectiv de muncă la nivel pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin. 5 potrivit căruia: "acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin 1 al prezentului articol".
La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2008, reclamanții și-au completat acțiunea solicitând și plata dobânzilor legale asupra sumelor cuvenite, considerând că aceasta reprezintă - conform art. 1088 cod civil - contravaloarea folosinței sumelor de unitate; actualizarea cu indicii de inflație privește numai integralitatea prejudiciului conform art. 998 Cod civil nu și daunele interese.
De asemenea, s-a cerut constatarea că sumele în cauză nu sunt impozabile, conform art. 55 alin. 4 lit. j "nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile plățile compensatorii ca urmare a concedierilor colective".
Prin sentința civilă nr. 1239 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți.
A fost obligată pârâta la plata, către fiecare reclamant, a diferențelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăți compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe majorat la data concedierii și cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală la data plății acestor diferențe.
A fost respinsă acțiunea cât privește plata indemnizațiilor de concediere conform art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel, precum și constatarea caracterului impozabil, în condițiile Codului fiscal, a sumelor acordate ca plăți compensatorii.
A fost obligată pârâta la plata, către reclamanți, a câte 300 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanții au fost salariați ai fiind concediați în perioada 2005-2007, după cum reiese din documentele de încetare a raporturilor de muncă existente (parțial) la dosarul cauzei.
Încetarea contractului individual de muncă al reclamanților s-a dispus în baza art. 65 și 66 Codul muncii avându-se în vedere desființarea postului ocupat de salariați și imposibilitatea oferirii unui alt loc de muncă comparabil cu pregătirea acestora.
Conform art. 6, valoarea indemnizației de concediere ce se acordă salariatului se stabilește conform prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completat cu prevederile Planului social, ținându-se cont de vechimea în a salariatului.
Potrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 și 2006 (pentru anul 2007 fiind adoptat un al conținut, modificându-se tranșele de vechime și crescând cuantumul indemnizației) la concedieredinmotive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează:
- de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net;
- de la 3 la 10 ani - două salarii medii nete;
- de la 10 la 15 ani - trei salarii medii nete;
- peste 15 ani - patru salarii medii nete;
(2) În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
(3) acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu I.
(4) Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți.
Înaintea adoptării contractului colectiv de muncă pe anul 2005 (înregistrat la. B sub nr. 2643 din 11 mai 2005), între patronat și sindicate) a intervenit, la 21 aprilie 2005, o înțelegere denumită "Plan Social" care, prin voința părților sociale, constituie o anexă a contractului colectiv de muncă al și este valabil până la 31 octombrie 2010" (art. 1).
S-a stabilit în acest Plan că în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete financiare:
- 0,5-5 ani vechime 8 salarii;
- 5-15 ani vechime 12 salarii;
- peste 15 ani vechime 15 salarii;
Pentru anul 2005: salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
Plata se va efectua în maxim 3 tranșe. Ar putea fi posibile excepții în special în cazul celor care intră sub incidența punctului 6 (întemeierea propriei afaceri).
Apoi, la 9 ianuarie 2006 și 13 septembrie 2006 au intervenit două amendamente care nu au fost înregistrate la direcția teritorială de muncă unde a fost înregistrat și contractul colectiv de muncă pe anul în curs - contract înregistrat sub nr. 1054 din 24 februarie 2006 la. B (după cum recunoaște chiar pârâta în notele scrise).
Astfel, conform amendamentului din 9 ianuarie 2006 s-a stabilit că salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Reiese, deci, că salariul mediu brut pe, luat în calcul la stabilirea indemnizațiilor de concediere acordate în cursul anului 2006, va fi calculat pe baza salariilor medii brute acordate de salariaților săi în anul precedent, respectiv în anul 2005.
De asemenea, prin a doua completare, s-a arătat că voința comună a părților la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Spre diferență, actul adițional - pentru anul 2008 - la contractul colectiv de muncă a fost înregistrat sub nr. 1090 din 22 februarie 2008 și, prin acesta, s-a modificat art. 50 care a fost completat cu un nou alineat conform căruia
acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al prezentului art.
Cererea dedusă judecății de către reclamanți pune în discuție două probleme: 1. cuantumul indemnizațiilor de concediere și 2. cumulul indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute de art. 4 din Planul social.
În dezlegarea primei probleme instanța va porni de la situația că amendamentul din 9 ianuarie 2006 care conținea modalitatea de calcul - nu a fost înregistrat la. precum actul pe care îl modifică (Planul social a fost înregistrat ca o anexă la contractul colectiv de muncă pe anul 2005).
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 50 contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul prevederii.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007 faptul că salariul mediu brut pe este medie a tuturor salariilor brute acordate salariaților, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere și respectiv interdicția cumulului indemnizației de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2008.
S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzelor, cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul (este drept mai puțin explicit) al prevederilor invocate.
Având în vedere formularea expresă, este în afara oricăror discuții cuantumul "pachetelor financiare" pentru anul 2005: un număr de salarii înmulțit cu salariul mediu brut din pe baza celui din 2004.
Interpretarea literală (singura admisibilă aici) duce la concluzia că doar pentru anul 2005 (excepția este de strictă interpretare) se are în vedere o medie a salariilor avute pentru anul anterior.
Astfel, pentru anii 2006 și 2007 (anul 2008 excede, prin ipoteză, cererii, cadrului analizei) se are în vedere salariul mediu brut din, pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Aceasta înseamnă că, în funcție de perioada în care se va face concedierea, se va avea în vedere o medie a salariilor brute pe unitate de la momentul concedierii (!) astfel cum salariile au fost majorate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste motive, constatându-se că, în mod greșit, s-au plătit reclamanților indemnizații calculate prin raportare la salariul mediu brut pe anul anterior celui în care s-a dispus concedierea și nu salariul mediu brut de la data când s-a luat această măsură, a fost admisă cererea de obligare a pârâtei la plata, către fiecare reclamant, a diferențelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăți compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe majorat la
data concedierii și cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală la data plății acestor diferențe.
Al doilea aspect care necesită lămurire este chestiunea cumulului indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute de art. 4 din Planul social.
Forma inițială a Planului social - cea care trebuie avută în vedere de instanță pentru motivele arătate - nu prevedea nicio explicație cu privire la posibilitatea interdicției acestui cumul.
Cu toate acestea, foarte puternice argumente de interpretare logică interzic acest cumul, dată fiind natura juridică identică a celor două tipuri de plăți compensatorii.
Astfel, deși poartă o denumire diferită "indemnizație de concediere" (art. 50 contract colectiv de muncă) respectiv "pachet financiar" (art. 4 Plan social), în fapt, părțile sociale au convenit la o modalitate de compensare/ajutor financiar a persoanelor care - fără culpa lor - se găsesc în situația de a nu mai putea obține venituri din muncă la un angajator care intenționează să își eficientizeze activitatea.
Suma se plătește cu ocazia concedierilor "care nu țin de persoana salariatului" (situație prevăzută de contractul colectiv de muncă) respectiv deoarece este necesară "restructurarea și organizarea companiei" (astfel cum prevede Planul social); apoi, concedierea reclamanților s-a făcut în baza art. 65 și 66 Codul muncii, generată de reorganizarea Societății SA, care este doar unul dintre motivele care ar putea duce la desființarea locului de muncă.
În ambele situații, se stabilește o sumă prin raportare la vechimea salariatului.
În anul 2004, art. 50 avea un alineat 4 care conținea prevederea conform căreia "dacă există și reglementări mai favorabile,se aplică și acestea".
Ulterior - nu întâmplător după modificarea contractului colectiv de muncă prin adoptarea Planului social - această dispoziției a fost înlocuită cu una care dă aplicabilitate directă Planului social. Or, tocmai această eliminare a posibilității cumulului unor mai multe măsuri de aceeași natură duce la concluzia că părțile sociale, din, au exclud multipla indemnizare.
În privința constatării caracterului impozabil sau nu al acestor indemnizații, instanța de fond a reținut că acesta se leagă - în fapt - de sumele efective pe care foștii salariați urmează a le primi, legat de reținere sau nu, a unor contribuții la bugetul de stat.
Or, potrivit art. 55 alin. 4 lit. a) - r) din Codul fiscal, care enumeră limitativ sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care nu se regăsesc și plățile compensatorii cu ocazia concedierii,
Cum, indiferent de modalitatea de calcul - cea pretinsă de reclamanți sau cea acordată de pârâtă - sumele se stabileau prin raportare la un număr de salarii brute (adică din acele sume de dinaintea reținerii contribuțiilor datorate bugetelor de stat) a fost respinsă și această solicitare.
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, față de situația că 48 de reclamanți au suportat onorariul avocatului în
sumă de 300 lei fiecare (chitanța seria - - nr. - din 11 iunie 2008), a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a acestor sume.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC, în motivare formulând, în esență, următoarele critici:
Planul social despre care se face vorbire în acțiunea reclamanților a fost adoptat de angajator, cu consultarea Sindicatului, în conformitate cu dispozițiile art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanților salariaților).
Planul social a fost adoptat la data de 21 aprilie 2005 și prevede, printre alte măsuri sociale convenite cu din, indemnizațiile de concediere ce urmau să fie acordate pentru disponibilizările aferente anului 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului social fiind 31 decembrie 2010.
Planul social adoptat în data de 21 aprilie 2005 fost completat la data de 9 ianuarie 2006, respectiv 13 septembrie 2006, cu câte un care explica (pentru anul 2006 și următorii ani în care Planul urma să rămână în vigoare) modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestui Plan social, în comparație cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond este într-o gravă eroare când susține că Planul social reprezintă o anexă la actul adițional nr. 2643 din 21 mai 2005, înregistrat la. în timp ce amendamentele la Planul social nu ar fi fost înregistrate legal, motiv pentru care recunoaște valabilitatea Planului social și nu ia în considerare amendamentele ulterioare.
Atât din Planul social cât și din amendamentele la acesta (ambele încheiate prin acordul dintre Sindicat și Patronat) rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat, în sensul că sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere urmau să se stabilească în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul fiecărui angajat în parte.
Societatea pârâtă și-a respectat obligația de a calcula indemnizațiile de concediere colectivă în conformitate cu dispozițiile Planului social, completat prin amendamentul din data de 9 ianuarie 2006 și, respectiv prin cel din data de 13 septembrie 2006 (aceste documente având rolul de a lămuri voința părților în privința modalității de acordare a pachetului financiar la disponibilizare) și care au cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați, mai avantajoase față de cele prevăzute prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.
În raport de probele depuse la dosarul cauzei este evident faptul că sumele acordate reclamanților au fost calculate în mod corect, raportându-se la salariul mediu brut pe stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizație de concediere, în conformitate cu prevederile Planului social.
O altă critică a hotărârii recurate se referă la faptul că instanța de fond a admis cererea reclamanților privind acordarea drepturilor solicitate, actualizate cu rata inflației, precum și cu dobânda legală corespunzătoare acestor sume. Recurenta apreciază că hotărârea este nelegală, motiv pentru care solicită modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii reclamanților ca neîntemeiată.
Consideră recurenta că paguba suferită de reclamanți ca urmare a neîncasării creanțelor la termenul scadent este pe deplin acoperită prin acordarea dobânzii legale, fiind de neconceput ca daunele acordate în temeiul art. 1088 Cod civil să cuprindă și dobânda legală și actualizarea creanței cu rata inflației.
Conform art. 1088 Cod civil "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate".
Prin urmare, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale, în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății. Se dă astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.
În aceste condiții, actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală deoarece aceasta cuprinde și rata inflației.
În caz contrar, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.
La termenul din data de 28 aprilie 2009 recurenta a depus cerere de completare a motivelor de recurs, prin invocarea unei excepții de ordine publică.
Astfel, recurenta a invocat ca motiv de ordine publică în recurs excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, excepție absolută, reglementată prin norme imperative, caz de casare prevăzut în art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Recurenta a solicitat constatarea și sancționarea încălcării prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, raportate la prevederile art. 249 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) cu referire la art. 298 alin. 2 ultima liniuță "orice alte dispoziții contrare" raportate la prevederile art. 62, art. 63 și art. 83 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și a principiuluispecialia generalibus derogant.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 168/19999 "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea".
În egală măsură se observă că dispozițiile art. 284 din Codul muncii prevăd:
"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul".
Referitor la problema de drept, recurenta arată că ne aflăm în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente.
Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
În cazul dedus judecății, unitatea are sediul în B, în virtutea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului București.
Din acest punct de vedere Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă este lege organică specială iar Legea nr. 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege organică dacă quorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun.
În art. 298 alin. 2 din Codul muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial.
Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești/exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967, pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Tot la termenul din 28 aprilie 2009 recurenta a invocat și excepția de neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 2 lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită.
În motivarea acestei excepții recurenta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/19999 "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea".
În egală măsură se observă și dispozițiile art. 284 Codul muncii, care prevăd: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul".
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii (Legea nr. 53/2003) - dreptul comun în materie cu Legea nr. 168/1999 - legea specială (la care trimite Codul muncii în mod expres).
Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă este lege organică iar Legea nr. 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege organică dacă quorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967, pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2009 Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii invocată de recurentăși a fixat termen la 23 iunie 2009, cu citarea părților în vederea soluționării recursului.
Pentru a pronunța această încheiere Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În interpretarea și aplicarea acestui text legal, într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepții de neconstituționalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituționalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conținutul textelor de lege criticate.
S-a mai reținut că ținând cont că problemele de aplicare a legii reprezintă un aspect ce revine competenței instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă (de exemplu decizia nr. 1140 din 4 decembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 15 ianuarie 2008, decizia nr. 765 din 24 iunie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 538 din 16 iulie 2008).
Excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă contravine prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 în sensul că nu se solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituției ci să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea unor texte de lege.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la fondul cauzei.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale;
Potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanțelor competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul.
Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, prin care se prevedea că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea au fost
abrogate prin dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, prin care se precizează că orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Cu privire la fondul cauzei;
La data de 21 aprilie 2005 fost adoptat de angajator cu consultarea Sindicatului, în conformitate cu dispozițiile art. 69 din Codul muncii, un Plan de măsuri sociale.
Prin acest Plan social se prevedeau, printre alte măsuri sociale convenite cu, indemnizațiile de concediere ce urmau să fie acordate pentru disponibilizările aferente anului 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a Planului social fiind până la 31 decembrie 2010.
Prin acest Plan social s-a stabilit că în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete financiare:
- 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii;
- 5 - 15 ani vechime - 12 salarii;
- peste 15 ani vechime - 15 salarii.
Prin acest Plan social s-au stabilit pachete sociale mai favorabile salariaților disponibilizați decât prin prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 - 2006.
Ulterior, la 9 ianuarie 2006 și 13 septembrie 2006 au intervenit două amendamente la acest Plan social.
Astfel, prin amendamentul din 9 ianuarie 2006 s-a stabilit că salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Prin al doilea amendament s-a arătat că voința comună a părților la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Susținerea reclamanților că aceste modificări ale Planului social nu produc efecte juridice întrucât nu au fost înregistrate la. nu pot fi reținute întrucât prevederile art. 31 din Legea nr. 130/1999 se referă la modificările clauzelor contractului colectiv de muncă, ori, în cauză, ne aflăm în situația unui Plan social și a unor modificări aduse acestuia prin acordul dintre Sindicat și Patronat.
Atât din planul social cât și din amendamentele la acesta rezultă că regula acordării salariilor compensatorii era ca sumele acordate să se stabilească în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul fiecărui angajat în parte.
În consecință, din probele administrate în cauză rezultă că sumele acordate reclamanților au fost calculate în mod corect, raportat la salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor de drepturi cu titlu de plăți compensatorii ca nefondat.
Capătul de cerere principal fiind nefondat, pe cale de consecință, apar ca nefondate și cererile accesorii referitoare la inflație și dobânda legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de pârâta. "" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1239/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliată în, strada - din 2. nr. 1, bloc 2,. 7, județul C, domiciliat în comuna, satul, județul C,-, domiciliat în comuna, satul, județul C, domiciliată în C,- A, județul C, domiciliat în C,- B, județul C, domiciliată în C, strada - nr. 61, -. A,. 18, județul C, domiciliată în C,-, -. A,. 5, județul C, domiciliat în C,-, - 2,. A,. 1, județul C,-, domiciliată în C,-, - 2,. A,. 1, județul C, domiciliată în C,- B, bloc 119,. A,. 14, județul C, domiciliat în C,-, județul C,-, domiciliat în C,-, - 4,. C,. 44, județul C,-, domiciliat în C,-, - 4,. 10, județul C, domiciliat în M,-, bloc 4,. 3, județul C, domiciliată în M,-, bloc 4,. 3, județul C,-, domiciliat în C,-, - 12 B,. C,. 43, județul C, domiciliat în M, strada - - nr. 10, - 1,. B,. 38, județul C, domiciliată în C, strada -. dr. G - nr. 10, județul C, domiciliată în,-, județul C, domiciliat în C,-, -V 8,. D,. 38,
județul C, domiciliată în C,-, -V 8,. D,. 38, județul C, domiciliat în C,- C, județul C, domiciliat în C,-, - 6,. B,. 13, județul C, domiciliată în C,-, - 6,. A,. 14, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, - 9,. A,. 25, județul C, domiciliat în C, strada -. dr. G - nr. 10, județul C, domiciliată în,-, bloc 11,. D,. 40, județul C,(), domiciliată în C, strada - nr. 61, -. B,. 13, județul C, domiciliat în M, localitatea, Drum Județean nr. 51, județul C, domiciliat în M, strada -, - 5,. B,. 24, județul C, domiciliat în M, satul,-, județul C,-, domiciliat în M, satul,-, județul C,-, domiciliată în satul, orașul,- A, județul C, domiciliată în C,-, - 8,. B,. 24, județul C, domiciliată în C,-, bloc 11 B,. C,. 35, județul C,-, domiciliat în comuna, satul, județul C, domiciliată în comuna Valul lui, Calea nr. 136, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliată în M,-, - 1,. B,. 22, județul C, domiciliat în M,-, - 1,. B,. 22, județul C,(), domiciliată în satul, comuna,-, județul C, domiciliată în M,-, județul C, domiciliată în C,-, - 2,. D,. 72, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,- B, județul C,TUTELEA, domiciliată în C,- A, - 16,. A,. 110, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor de drepturi cu titlu de plăți compensatorii ca nefondat.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. rec. jud. /15.07.2009
gref.
4 ex./20.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
